Tag Archive: Psihologia pentru toți



Din cele patru ”profiluri senzoriale”, Sensibilii sunt cei ce percep primii orice schimbare și sunt de obicei și cei mai creativi. Dar tot Sensibilii sunt adesea mofturoși și copleșiți de senzații și informații pe care nu reușesc să le filtreze.

Cum locuiesc, cum își fac culcușul Sensibilii? Răspunde Winnie Dunn în Trăiește senzațional:

Sensibilii preferă să aleagă niște locații care sunt aproape, dar nu chiar în calea diverselor activități comunitare. Sensibilii au nevoie să locuiască în cartier într-un loc care să le ofere și varianta izolării, dar și acces la diversele activități atunci când au resurse personale și reușesc să participe fără să se simtă copleșiți.

Nick locuia într-un cartier care avea în apropiere o fabrică de alimente. O dată pe săptămână fabrica emana un miros înfiorător de ars, care semăna cu mirosul alimentelor produse, dar după ce au fost arse. Nick crezuse că a ales apartamentul acesta cu multă grijă. El nu voia să aibă în jurul blocului decât garduri vii, dar fără flori, fiindcă acestea miroseau prea puternic. Ceruse un apartament situat pe partea din spate a imobilului, astfel încât să nu aibă ieșire la restaurantele fast food din apropiere. Nick nu a descoperit această hibă decât după ce s-a mutat în apartament și l-a închiriat pentru un an. Fiind o persoană foarte sensibilă la mirosuri, a trebuit să își rearanjeze programul de muncă și școală pentru a se asigura că nu se află acasă în momentul în care uzina emană mirosul acela îngrozitor.

Nick este Sensibil în ceea ce privește locuința, mai ales din punct de vedere olfactiv. El știa că are această sensibilitate și cu toate acestea s-a trezit într-o situație neplăcută.

 

Traieste senzational-banner

  

Cum să ne amenajăm locuința – sugestii pentru Sensibili

În cadrul comunității:

  • alegeți-vă o locuință pe o stradă liniștită, aproape de activitățile importante
  • alegeți un cartier deja cunoscut, pentru a elimina surprizele
  • locuiți aproape de prieteni și de familie, care vă înțeleg

Tipul de clădire:

  • căutați o locuință care să fie bine izolată fonic, pentru a reduce zgomotul și variațiile de temperatură
  • alegeți o locuință cu o arhitectură clasică, pentru a nu fi distrași
  • înconjurați-vă locuința cu un gard viu pentru a reduce șansele de a fi distrași
  • selectați aranjamente simetrice
  • căutați o casă cu căi ușoare de acces

Planul locuinței:

  • aranjați-vă apartamentul pe zone funcționale pentru a spori posibilitatea de concentrare
  • căutați apartamente cu ziduri lungi, neîntrerupte în fiecare cameră pentru a crea un spațiu vizual calm

Obiecte de decor:

  • căutați culorile favorite, pe aceeași nuanță (tonuri asemănătoare)
  • alegeți un loc anume în care să așezați obiectul de artă favorit, pentru a concentra interesul vizual într-un singur loc
  • organizați accesoriile care trebuie utilizate pentru a crea un aranjament clar cu o funcție precisă într-o zonă (de pildă camera de lucru)
  • alegeți variante de iluminare clare și direcționate

Fragment din TRĂIEȘTE SENZAȚIONAL,

carte inclusă în oferta PACHETUL PSIHOLOGULUI


Gala_Industriei_de_Carte_din_Romania_BUN_DE_TIPAR_editia_a_II-a_25-aprilie-2013_foto_Giani_Oprina_3641

Simona Reghintovschi, la Gala ”Bun de Tipar” (foto: Giani Oprina)

Aseară, 25 aprilie, la Biblioteca Națională a României a avut loc decernarea premiilor de excelenţă ale industriei de carte din România, în cadrul Galei „Bun de Tipar”. În cadrul ediției de anul acesta a Galei Bun de Tipar, au fost acordate 19 premii de excelență și 6 mențiuni special ale juriului.

***

LA CATEGORIA ”CEA MAI BUNĂ COLECȚIE”, A FOST DISTINSĂ TÂNĂRA COLECȚIE A EDITURII TREI: PSIHOLOGIA PENTRU TOȚIPREMIUL A FOST ÎNMÂNAT COORDONATOAREI ACESTEI SERII, PSIHANALISTEI SIMONA REGHINTOVSCHI.

Reamintim, în această colecție au apărut titluri semnate de Sigmund Freud, Erich Fromm, Virginia Satir, Aaron T. Beck, Paul Ekman, Karen Horney și alții, cu teme diverse de la psihologia superstiției și jocurilor video la psihosomatică, teste de personalitate și psihologia rușinii.

   

PREMIILE ȘI MENȚIUNILE SPECIALE ALE JURIULUI:

1. Categoria „Cea mai frumoasă carte”

a) Concepţie grafică:
Despre ochiul de veghe (Meteorologia unui bazar ideatic) de Vladimir Bulat (Square Media / concepţie grafică: Alexandru Branişte)

b) Carte ilustrată
Temporary yours. 1995-2012 – Dan Perjovshi (Idea Design + Print)
Geamii. Minarete pe cerul Dobrogei (Igloo Media)

2. Categoria „Cea mai bună carte a anului”
a) Beletristică
Toate bufniţele de Filip Florian (Polirom)

b) Non-ficţiune
Internaţionala mea de Ion Ianoşi (Polirom)

c) Carte de specialitate
Cîştigător: 20 de întrebări despre Immanuel Kant de Mircea Flonta (Humanitas)
Menţiunea specială a juriului: Noul Cod Civil. Comentariu pe articole – Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, coordonatori şi autori (C.H. Beck)

d) Carte pentru copii şi tineret
Ce poţi face cu două cuvinte. Juniorii (Art)

3. Categoria „Cea mai bună traducere”
Cîştigător: Satantango de László Krasznahorkai (Curtea Veche Publishing / Traducere de Anamaria Pop)
Menţiunea specială a juriului: Divina Comedie. Infernul de Dante Alighieri (Humanitas / Traducere de Marian Papahagi)

4. Categoria „Cea mai bună colecţie”

Cîştigător: Psihologia pentru toţi – Trei

Menţiunea specială a juriului: Yorick – Nemira

5. Categoria „Cea mai bună carte netipărită”

a) E-Book
Cîştigător: Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o de Paula Erizanu (Cartier)
Menţiunea specială a juriului: Polirom

b) Audiobook
I.L. Caragiale, Mofturi 1877-1902. Pagini de proză jurnalistică rostite de Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Magda Duţu (Editura Casa Radio)

6. Categoria „Cea mai bună bibliotecă”

Biblioteca Judeţeană Timiş

7. Categoria „Cea mai bună tipografie”
G Canale C S.A.

8. Categoria „Cea mai bună librărie”
Librăria Engleză “Anthony Frost” (Bucureşti)

9. Bestseller românesc – cel mai bine vîndut titlu al anului

Lucian Boia, De ce este România altfel?

10. Best New Entry

a) Edituri
Baroque Books and Arts (Bucureşti)
b) Librării
Cîştigător: Bookstory – librărie independentă (Cluj-Napoca)
Menţiunea speciala a juriului: Humanitas Cişmigiu (Bucureşti)

PREMII SPECIALE

1. Cea mai bună campanie de Marketing / PR / CSR

Cărtureşti Pop Up (Cărtureşti)

2. Cea mai eficientă platformă online dedicate promovării cărţilor
Cîştigător: Booktopia
Menţiunea specială a juriului: GraphicFront.ro

  

Hipnoza


De-a lungul istoriei, hipnoza a constituit mai mult decât un instrument medical şi psihoterapeutic, fiind exploatată în diverse practici spirituale, precum şi în spectacole de magie şi divertisment. Credinţele populare s-au întreţesut cu teoriile medicale şi cu experimentele de laborator, aşa cum demonstrează această sintetică istorie a hipnozei. Cronologia ultimelor trei secole de mesmerism, hipnoză şi sugestie „placebo” este completată de trecerea în revistă a disputelor ştiinţifice legate de natura stării de transă şi a prejudecăţilor frecvente referitoare, de exemplu, la amnezia posthipnotică sau la posibilitatea creării de personalităţi multiple.


Fragment
din cartea „Hipnoza” scrisa de psihologii Judith Pintar si Steven Jay Lynn

Aplicaţiile psihoterapeutice ale hipnozei

 

Statutul de tehnică acceptată de care se bucură în prezent hipnoza în lumea psihoterapiei reflectă schimbările survenite la nivelul instituţiilor de asigurări medicale şi de asistenţă medicală la sfârşitul secolului al XX-lea, care au avantajat în mod special terapiile scurte. Ca urmare, valul de interes faţă de intervenţiile comportamentale şi cognitiv-comportamentale a oferit prilejuri mai numeroase de practicare a tehnicilor care, precum hipnoza, se concentrează pe atenuarea simptomelor. În plus, influenţa tot mai mare a asociaţiilor profesioniste de hipnoză şi a grupurilor de interese aflate de partea lor a făcut ca formarea în tehnicile de hipnoză să fie larg accesibilă persoanelor din numeroase profesii. Societatea pentru Hipnoză Clinică şi Experimentală a fost înfiinţată încă din 1949. Milton Erickson avea să devină preşedintele fondator al Societăţii Americane de Hipnoză Clinică, înfiinţată în 1957. Conflictul între cele două organizaţii a dus la crearea, în 1958, a Societăţii Internaţionale de Hipnoză Clinică şi Experimentală, organizată pe baza diviziilor naţionale şi având membri din 30 de ţări.27 În acelaşi an, hipnoza a fost recunoscută de Comisia de sănătate psihică a Asociaţiei Medicilor Americani, care a început să ofere practicienilor formare profesională. În 1968 a fost înfiinţată Societatea de Hipnoză Psihologică, Divizia 30, în cadrul Asociaţiei Psihologilor Americani.Mai recent, în 2007, a fost formată Societatea Britanică de Hipnoză Clinică şi Academică, încorporând Societatea Britanică de Hipnoză Medicală şi Stomatologică, înfiinţată în 1952, şi Societatea Britanică de Hipnoză Experimentală şi Clinică, înfiinţată în 1977.

Psihologii sănătăţii au adus contribuţii importante la valul de interes faţă de integrarea hipnozei în intervenţiile cognitiv-comportamentale axate pe diminuarea simptomelor. Între clinicienii şi cercetătorii (nemenţionaţi anterior în acest context) care au jucat un rol influent în această mişcare se numără David Patterson şi Mark Jenson de la Universitatea Washington, Guy Montgomery de la Spitalul Mount Sinai (New York), Peter Whorwell de la Spitalul Universitar South Manchester (Marea Britanie), D. Corydon Hammond de la Universitatea Utah, Joseph Green de la Universitatea de Stat Ohio (Lima), Cornelia Pinnell de la Universitatea Argosy, Donna Copeland de la Centrul Oncologic M.D. Anderson, Len Milling de la Universitatea Hartford, Nicholas Corvino de la Facultatea de psihologie profesională Massachusetts şi Elvira Lang de la Facultatea de medicină a Universităţii Harvard.

Revigorarea entuziastă a hipnozei ca instrument psihoterapeutic spre sfârşitul secolului al XX-lea datorează mult activităţii clinicienilor cu experienţă care au diseminat cunoştinţele despre hipnoză la nivelul unui public naţional şi internaţional vast. Între primii terapeuţi inspiraţi de Erickson s-au numărat Jay Haley, care a publicat studiile de caz ale lui Erickson ce ilustrau intervenţii scurte şi strategice, elaborate particularizat pentru fiecare pacient, şi Ernest Rossi, care a compilat şi analizat lucrările şi cazurile lui Erickson, scoţând la iveală abordarea acestuia. Tehnicile lui Erickson au fost promovate şi de către Jeffrey Zeig, prin înfiinţarea Fundaţiei Milton H. Erickson din Phoenix, Arizona, care a sponsorizat workshopuri şi conferinţe internaţionale pentru a promova contribuţiile lui Erickson în rândul specialiştilor în sănătate psihică. Pe lângă Zeig, alţi elevi ai lui Erickson sau terapeuţi ale căror lucrări clinice publicate au fost direct influenţate de el au fost practicienii independenţi Stephen Gilligan, Richard Bandler, Robert Dilts, John Grinder, Stephen Lankton, Michael Yapko şi William Matthews de la Universitatea Massachusetts.

Alţi clinicieni, dar şi cercetători care au studiat teme şi probleme relevante clinic au adus la rândul lor o contribuţie imensă la cunoaşterea ştiinţifică colectivă şi la creşterea interesului faţă de aplicaţiile terapeutice ale hipnozei. Între aceştia (nemenţionaţi anterior în acest context) se numără Herbert Spiegel de la Universitatea Columbia şi fiul lui, David Spiegel, de la Universitatea Stanford, Arreed şi Marianne Barabasz de la Universitatea de Stat Washington, Auke Tellegen de la Universitatea Minnesota, James Council de la Universitatea de Stat Dakota de Nord, Emily Orne, Martin Orne şi Peter Bloom de la Universitatea Pennsylvania, John şi Helen Watkins de la Universitatea Montana, Dierdre Barrett şi Daniel Brown de la Facultatea de medicină Harvard, Fred H. Frankel de la Spitalul Beth Israel şi Facultatea de medicină, Harvard Edward Frischholz de la Universitatea Loyola (Chicago), Lynne Hornyak (cabinet independent), Edmund Thomas Dowd de la Universitatea de Stat Kent, Stephen Kahn de la Facultatea de psihologie profesională Illinois, Claire Frederick de la Facultatea de medicină a Universităţii Tufts, Melvin Gravitz de la Universitatea George Mason, Don Gibbons (cabinet independent) şi William Morgan de la Universitatea Wisconsin.

Există şi pe scena internaţională cercetători şi clinicieni care au adus contribuţii importante, aplicative şi teoretice. Între aceştia (nemenţionaţi anterior în acest context) se numără Michael Heap de la Universitatea Sheffield, Brian Fellows de la Universitatea Portsmouth, Eva Banyai de la Universitatea Etvos Lorand din Budapesta, Daniel David de la Universitatea Babeş-Bolyai din România, Jerzy Siuta de la Universitatea Iagelonă din Polonia, Camillo Loriedo de la Universitatea din Roma, Antonio Capafons şi Salvador Amigo de la Universitatea din Valencia, Richard van Dyke de la Universitatea Liberă din Amsterdam, Walter Bongratz de la Universitatea Konstanz, Burkhard Peter de la Universitatea din München, Philip Spinhoven de la Universitatea din Leiden şi Etzel Cardeña de la Universitatea din Lund. Cardeña a predat anterior în Statele Unite şi a colaborat cu David Spiegel şi Steven Lynn, precum şi cu Stanley Krippner de la Institutul Saybrook, care împărtăşea interesul lui Cardeña faţă de înţelegerea hipnozei prin prisma studiilor transculturale.

Cercetările riguroase şi sistematice care s-au desfăşurat la sfârşitul secolului al XX-lea, evaluând inovaţiile teoretice şi clinice, au reprezentat un factor contribuitor important la utilizarea tot mai largă a hipnozei ca instrument psihoterapeutic în acea perioadă. În 1985, Theodore Barber a descris modurile în care administrarea sugestiilor în context hipnotic poate îmbunătăţi rezultatele terapiei. El a argumentat că hipnoza poate genera motivaţii şi aşteptări pozitive faţă de tratament care pot servi drept nişte profeţii autoîmplinite; că ea poate să sporească încrederea pacienţilor în terapeutul lor, profitând de convingerea pacienţilor că terapeuţii care folosesc hipnoza au instruire, abilităţi şi cunoştinţe superioare; şi, în sfârşit, că hipnoza îi oferă terapeutului calea de a-i vorbi pacientului în mod direct într-o manieră extrem de semnificativă, care nu este posibilă într-o conversaţie obişnuită. Evaluarea generală efectuată de Barber a fost confirmată zece ani mai târziu de o metaanaliză care a indicat că folosirea hipnozei ca procedură adjuvantă amplifică eficacitatea terapiei cognitiv-comportamentale.

Abordările cognitiv-comportamentale ale tratamentului psihoterapeutic al tulburărilor de anxietate sunt printre cele mai studiate.Cercetările par să sprijine afirmaţia că hipnoza poate completa eficient abordarea cognitiv-comportamentală. Un studiu desfăşurat în 1997 a evaluat folosirea inducţiei şi a sugestiilor hipnotice în tratarea anxietăţii faţă de vorbitul în public. Studiul a comparat tratamentul cognitiv-comportamental, ce presupunea restructurarea cognitivă şi expunerea „pe viu” la vorbitul în public, cu un tratament similar ce a înlocuit folosirea relaxării cu o inducţie hipnotică. Participanţii la studiu şi-au evaluat anxietatea după ce au susţinut un discurs pe nepregătite. Numai grupul care fusese tratat cu hipnoză a prezentat diferenţe faţă de grupul de control, care nu primise niciun tratament, în ce priveşte indicatorii comportamentali şi subiectivi de anxietate în timpul discursului. De asemenea, anxietatea celor din acest grup s-a disipat mai rapid decât la participanţii din celelalte grupuri.

Folosirea hipnozei în tratarea unei varietăţi de afecţiuni posttraumatice declanşate de o gamă largă de circumstanţe, între care războiul, molestarea sexuală, eşuarea anesteziei şi accidentele de transport, a început să fie documentată în rapoarte nesistematice încă de acum 200 ani. Mai recent, există dovezi empirice în sprijinul afirmaţiei că hipnoza poate fi o tehnică eficientă pentru tratarea tulburărilor de stres.33 Cei care suferă de afecţiuni posttraumatice obţin scoruri mai mari la sugestibilitatea hipnotică decât alte populaţii de pacienţi cu afecţiuni psihice,34 ceea ce le poate conferi un avantaj în ce priveşte beneficierea de pe urma procedurilor hipnotice.35

Folosirea hipnozei conjugat cu psihoterapia în tratarea depresiei nu a fost cercetată pe larg. Exisă însă dovezi indirecte în favoarea potenţialului ei. Reacţia placebo pare să aibă un rol deosebit de puternic în reuşita tratării depresiei. O analiză a studiilor clinice publicate a arătat că indiferent de tipul antidepresivelor prescrise, substanţele placebo au avut 75% din efectul acestora. Există dovezi cum că supraestimarea puterii antidepresivelor şi subestimarea efectelor placebo în rapoartele de cercetare din industria farmaceutică înseamnă că acest procent s-ar putea dovedi mult mai mare. Întrucât afecţiunile ce reacţionează la tratamentul cu placebo par să reacţioneze şi la hipnoză, rezultă că hipnoza s-ar putea dovedi a fi o opţiune de tratament eficace pentru depresie.

Utilizarea constructivă a „efectului placebo” ridică o dilemă etică interesantă pentru terapeuţi. Irving Kirsch a arătat că, din moment ce instaurarea încrederii între psihoterapeut şi client este un factor important ce contribuie la rezultatul pozitiv al psihoterapiei, folosirea unei tehnici care este practic o înşelătorie este foarte problematică. Hipnoza rezolvă această dilemă într-o manieră elegantă: ea poate să profite de „efectul placebo” sporind aşteptările pacientului de a obţine rezultate pozitive, dar o poate face fără înşelătorie. Rezultă că încercarea de a modifica aşteptările în ce priveşte resimţirea simptomelor poate fi o tehnică utilă de a diminua resimţirea acestor simptome.

Există dovezi cum că hipnoza este utilă în medierea şi reducerea la minimum a „anticipării anxietăţii”, frica de a avea o reacţie fiziologică incomodă la stres. Pentru tratarea depresiei, spre exemplu, Michael Yapko a elaborat o aplicaţie sistematică a hipnozei, concepută anume pentru a augmenta aşteptările pozitive ale clienţilor. El a constatat că unii dintre clienţii săi deprimaţi au o concepţie rigidă despre viaţa lor şi presupun că circumstanţele negative nu pot fi modificate. El foloseşte sugestia hipnotică pentru a-şi ajuta clienţii să se aştepte că efectuarea schimbărilor va aduce beneficii în viitor.

Faptul că afecţiunile fizice susceptibile la tratamentul cu placebo ar putea să aibă o probabilitate mai mare de a fi influenţate de intervenţia hipnotică sugerează că investigaţia clinică asupra puterii aşteptărilor va rămâne în continuare un sector de cercetare constructiv. Succesele ample ale hipnozei în tratamentele din contexte medicale şi psihoterapeutice subliniază legătura între psihic şi corp şi între corp şi psihic.

Ce semnificatie au superstitiile


Nu te intorci acasa daca ai uitat ceva, ca sa nu-ti mearga rau. Visezi copii mici si te astepti la vreo nenorocire. Te duci la ghicitoare sa vezi cu cine te vei casatori… Crezi in reincarnare si in vieti viitoare. Eviti tratamentele alopate si te tratezi cu ierburi sau slujbe. Cati se recunosc in aceste fapte? Superstitia e mai comuna decat credem si ea raspunde nevoii noastre fundamentale de sens, mai ales acolo unde nu exista niciunul.

Lovitura norocoasa

In cartea Psihologia superstitiei (Ed. Trei, 2011), antropologul Stuart A. Vyse descrie cateva cazuri edificatoare: „Cand vine vorba de lovirea mingii de baseball cu bata, Wade Boggs e expert.

Jucatorul echipei New York Yankees a castigat de cinci ori titlul Ligii Americane ca executant si este singurul jucator din secolul al XX-lea care a inregistrat doua sute de lovituri reusite in sapte sezoane consecutive. (…)

Ne-am putea astepta ca acest viitor membru al Hall of Fame sa emane un aer de incredere in sine, sa inteleaga ce forte controleaza miscarea mingii si sa fie un maestru cu gandire clara in ceea ce Ted Williams numeste «stiinta lovirii mingii».

In mod surprinzator, lucrurile nu stau asa. La fel ca in cazul multor altora din profesia lui, viata lui Wade Boggs e plina de superstitii. Crezand ca loveste mai bine dupa ce a mancat carne de pui, mananca pui in fiecare zi, de cel putin douazeci de ani.

Mai mult chiar, e atat de priceput la prepararea carnii de pui, incat si-a publicat retetele preferate intr-o carte de bucate. Dupa ce a mancat, Boggs incepe un ritual ante-meci, care dureaza cinci ore si include excentricitati, cum ar fi incheierea exercitiilor de incalzire prin pasirea pe a treia baza, pe a doua si pe prima, efectuarea a doi pasi in boxa de antrenament a bazei intai si sprintarea pana la adapostul jucatorilor din exact patru pasi.

Cand iese pe teren alergand, nu paseste niciodata pe linia loviturilor libere, dar la intoarcerea in adapost paseste de fiecare data pe ea. La ora 7:17 p.m. fix, face ture de alergare pe terenul exterior, iar cand ocupa in cele din urma pozitia de lovire, deseneaza pe pamant, cu bata, litera ebraica chai.

Boggs a explicat motivatia rutinei sale complexe afirmand: «Nu-mi plac surprizele. Ma confrunt destul cu lucruri neasteptate cand lovesc; n-am nevoie si de altele».“

Citeste intregul articol in revista Psychologies


Pentru cineva ca mine, care nu a terminat o facultate de profil,  si care se apuca acum sa-si dea cu parerea despre acest gen carti, fie si din colectia “Psihologia pentru toti”, un volum ca “50 de mari mituri ale psihologiei populare”, care-si propune inlaturarea conceptelor gresite despre comportamentul uman, este o lectura obligatorie. Cei patru autori care au lucrat la acest tom isi propun sa fie niste mythbusters in domeniul psihologiei. Ei pun in circulatie temenul de psihomitologie, definit ca un vast corp de dezinformari, alcatuit din conceptii gresite, legende urbane, adevaruri injumatatite, erori indiscutabile. Exista o adevarata industrie a psihologiei populare, in care psihologii de televizor, alesi pentru carisma si nu pentru calitatile lor profesionale, sint virfurile aisbergului. Au aparut consilierii on-line in spatele carora se poate ascunde oricine (25 lei/sedinta).

Deschizind cartea, am constatat ca nu se ocupa in mod necesar cu ceea ce ma asteptam, adica cu procese si stari psihice, ci mai mult cu modul in care functioneaza mintea umana. Astfel, se demitizeaza conceptii cum ar fi: ne folosim numai 10% din creier, testele de inteligenta sint nereprezentative pentru un anumit tip de oameni, luna plina favorizeaza internarile la psihiatrie si infractiunile, memoria functioneaza ca un reportofon, hipnoza readuce la suprafata amintiri etc. Aud foarte des replica: “Iti spun eu cum sta treaba”. Cu totii ne pricepem la fotbal, politica si, desigur, la oameni.Cei mai multi dintre noi cred ca asa-numitul bun-simt e suficient pentru a-i judeca corect pe cei din jur. Ne “ajuta” in acest sens ceea ce psihologii numesc realism naiv, credinta gresita ca vedem realitatatea asa cum este. Ceea ce ne demostreaza autorii e ca bunul-simt e departe de a fi un indicator al realitatii. Fiecare demitizare e insotita de exemple de reprezentari ale ei in cultura, in special din cinematografie. Inevitabil, filmele hollywood-iene sint cele care perpetueaza cele mai multe dintre psihomituri, cum ar fi ca schizofrenia inseamna un fel de dubla personalitate, ca bolnavii mintali sint mai toti violenti sau ca barbatii si femeile comunica in modalitati diferite…

Citeste intreg articolul scris de Jean Lorin Sterian pe site-ul Veioza Arte

Uitări și acte ratate


Problema actelor ratate este una dintre cele mai interesante ale psihanalizei lui Freud. Acesta constituie tema cărții de față, tradusă din limba germană la Editura Trei. Volumul cuprinde douăsprezece capitole, fiecare analizînd dintr-un anume unghi fenomenul extrem de complex al actelor ratate:
 
  • Uitarea unor nume proprii,
  • Uitarea unor cuvinte din limbi străine,
  • Uitarea unor nume și grupuri de cuvinte,
  • Amintiri din copilărie și amintiri-ecran,
  • Greșeala de vorbire,
  • Greșeala de lectură și greșeala de scriere,
  • Uitarea unor impresii și a unor intenții,
  • Apucarea greșită a unui obiect,
  • Acțiuni simptomatice și întîmplătoare,
  • Erori,
  • Acte ratate combinate,
  • Determinism – credința în coincidență și superstiție – puncte de vedere.
 
Cu toții ne amintim truisme ale psihologiei de bază: uitarea este un fenomen necesar, fără de care nu am putea trăi sau am trăi foarte greu, întrucît e bine să scăpăm de balastul de date pe care nu le mai utilizăm, ori de acele elemente care ne fac rău (uităm mai degrabă evenimentele neplăcute decît pe cele plăcute). Dar care este cauza uitării? Unul dintre cele mai pertinente răspunsuri la acestă întrebare rămîne, fără îndoială, cel al psihanalizei, mai exact al lui Sigmund Freud.     
   
   
  
        
Ni se întîmplă în viața de zi cu zi să uităm lucruri (nume, evenimente, ocazii) de care aparent avem nevoie. În acest caz, există un motiv ascuns pentru care uităm și prin intermediul psihanalizei trebuie să îl aflăm. Uităm în acest mod numele unei persoane care tocmai ne-a fost prezentată (semn că poate nu o simpatizăm pe noua noastră cunoștință) sau uităm că aveam de mers undeva (semn că nu doream să facem respectivul drum) etc. În același timp, omitem silabe în rostirea unor cuvinte, litere în scrierea acestora, obținînd un cu totul alt sens decît am intenționat (semn că avem altceva în gînd decît am vrea să arătăm interlocutorului).

Cartea abundă în exemple sugestive din viața autorului ei, a unor cunoscuți sau chiar pacienți, astfel că toată problematica expusă este pe îndelete valorificată și explicitată cititorului. De cele mai multe ori, actele ratate, să zicem uitarea unui cuvînt, ne trimit la un conținut refulat. Faptul că ne amintim un cu totul alt nume decît cel pe care dorim să-l comunicăm interlocutorului (să zicem, numele unui oraș ori al unui sculptor) ne poate duce la un eveniment anterior, care ne-a marcat și pe care am dori să-l ștergem din memorie. Uneori amintiri întregi, numite de Freud amintiri-ecran, substituie amintiri reale din copilărie legate de anumite traume suferite, în orice caz evenimente neplăcute și, de aceea, refulate.

În mod evident, potrivit lui Freud nu există hazard la nivelul mecanismelor care constituie viața noastră psihică, el fiind adeptul determinismului. La cauzele care determină uitarea unui nume ori rostirea lui eronată putem ajunge doar cu ajutorul psihanalizei. Inconștientul este fără îndoială real și nu știm în care ipostază ar trebui să ne temem mai mult: că ne-ar rămîne iremediabil străin ori că se manifestă indirect, prin vise, acte ratate, gesturi inexplicabile.

În viața psihică nimic nu e arbitrar, nedeterminat (p. 288). Chiar atunci cînd ne gîndim la un număr foarte mare, primul care ne vine în minte, la întîmplare, la o analiză mai atentă vom descoperi că acesta are o profundă semnificație pentru noi, pentru viața noastră, chiar dacă nu l-am ales în mod deliberat. Deși aruncat neintenționat, acesta este, de fapt, determinat din inconștient (p. 289). La fel atunci cînd greșim un nume ori în cazul oricărui alt act ratat, există o motivație inconștientă pentru care am folosit acel nume și nu un altul. (…)

 
Citește aici continuarea recenziei semnată de Dana Țabrea pe blogul Facultății de Filosofie al Univ. ”Al.-I. Cuza” din Iași
     


Editura Trei si Asociatia Romana de Psihanaliza a Legaturilor de Familie si Grup ” Enrique Pichon Riviere” va invita sambata, 18 decembrie, ora 17.00, la Carturesti MTR, la evenimentul de lansare a cartii Psihologia Jocurilor Video de Serge Tisseron.

Vor vorbi: Serge Tisseron, Anca Munteanu si Victor Popescu.

Jocurile video sunt prezente peste tot, spatiul pe care-l ofera este din ce in ce mai frumos, istoriile pe care le povestesc sunt din ce in ce mai captivante, iar adeptii lor, singuri sau in retea, traiesc emotii exceptionale.
Numeroase intrebari framanta parintii si profesorii, dar si jucatorii trecuti de adolescenta: Jocurile video pot fi aliati in cresterea copilului, favorizand dezvoltarea diferitelor abilitati sau sunt nocive si creeaza dependenta? Sunt ca niste monstri ascunsi in spatele ecranului care vor devora copiii? Exista o frontiera de netrecut intre scoala si jocurile video? Este posibila vindecarea tulburarilor psihice cu ajutorul lor?

Pentru autor, pasiunea pentru aceste spatii noi nu este o problema medicala, ci o problema educativa. Dar cum sa intelegem puterea jocurilor video, fara sa le recunoastem mai intai seductia? Cartea de fata ne introduce in lumea interioara a jucatorului, a relatiei dintre el si lumea virtuala, demontand resorturile interioare ale fascinatiei exercitate de jocurile video. Scrisa intr-un limbaj clar, cartea se adreseaza tuturor celor interesati de psihologia jocurilor video.


Editura TREI lansează la targul de carte Gaudeamus o noua colectie:

PSIHOLOGIA PENTRU TOTI, serie care prezintă pe intelesul tuturor cele mai influente teorii si descoperiri din domeniile psihologiei si psihoterapiei.

 

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) 50 DE MARI MITURI ALE PSIHOLOGIEI POLULARE

Autori: S.O. Lilienfeld, S. Jaylinn, J. Ruscio, B.L. Beyerstein
Traducere din engleza de Ilinca Halichias

Ne folosim doar 10% din capacitatea creierului? Suntem atrasi de parteneri diferiti de noi, care ne completeaza? Majoritatea oamenilor bolnavi mental sunt violenti? Hipnoza ajuta la reamintirea unor evenimente uitate? In fiecare zi, stirile de presa, programele de televiziune, filmele si internetul ne bombardeaza cu afirmatii in ceea ce priveste o multime de subiecte psihologice – functionare cerebrala, amintiri recuperate, testarea cu poligraf, relatii romantice, relatii copil–parinte, tulburari mentale si psihoterapie, pentru a numi doar cateva dintre ele. Desi disponibile cu promptitudine in librarii si pe internet, sursele de psihologie populara abunda in mituri si conceptii gresite, dezinformarea referitoare la psihologie fiind cel putin la fel de raspandita ca informatia corecta. Fara un ghid calauzitor, demn de incredere, pentru a face distinctia intre mitul psihologic si realitate, suntem expusi riscului de a ne pierde intr-o jungla de conceptii gresite.

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) PSIHOLOGIA JOCURILOR VIDEO

Autori: Serge Tisseron, Isabelle Gravillon
Traducere din franceza de Dragos Jipa

Jocurile video sunt prezente peste tot, spatiul pe care-l ofera este din ce in ce mai frumos, istoriile pe care le povestesc sunt din ce in ce mai captivante, iar adeptii lor, singuri sau in retea, traiesc emotii exceptionale. Numeroase intrebari framanta parintii si profesorii, dar si jucatorii trecuti de adolescenta: Jocurile video pot fi aliati in cresterea copilului, favorizand dezvoltarea diferitelor abilitati sau sunt nocive si creeaza dependenta? Sunt ca niste monstri ascunsi in spatele ecranului care vor devora copiii? Exista o frontiera de netrecut intre scoala si jocurile video? Este posibila vindecarea tulburarilor psihice cu ajutorul lor?

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) ARTA DE A FAURI OAMENI. PSIHOLOGIA FAMILIEI

Autor: Virginia Satir
Traducere din engleza de Nicoleta Dascalu

Viata unei familii seamana cu un aisberg: majoritatea oamenilor cunosc doar o zecime din ceea ce se intampla – zecimea pe care o vad si o aud. Unii banuiesc ca ar putea fi mai mult decat atat, dar nu stiu exact ce si nici nu stiu cum sa caute. Pornind de la experienta sa terapeutica bogata, autoarea subliniaza rolul important al familiei pentru dezvoltarea tuturor membrilor sai, atat copii, cat si adulti. In toate familiile, disfunctionale sau nu, actioneaza aceleasi forte: stima de sine a fiecarui membru al familiei, comunicarea dintre membrii familiei, regulile de interactiune dintre ei si legaturile familiei cu societatea. 

 

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) PSIHOPATOLOGIA VIETII COTIDIENE

Autor: Sigmund Freud
Traducere din germana de D. Ştefănescu si H. Spuhn

Fiecare dintre noi a avut momente in care nu si-a putut aminti un nume propriu, a uitat de o intalnire, a pierdut un obiect primit in dar de la o persoana apropiata. Sunt toate aceste „acte ratate” cauzate de un periculos proces de deteriorare a creierului sau doar expresii simbolice ale unor tensiuni sau conflicte psihice? Daca vrei sa citesti gandurile ascunse ale celorlalti invata de la Freud cum sa decriptezi actele ratate!

%d blogeri au apreciat: