Tag Archive: psihologia minciunii



Într-un sondaj efectuat pe 3.000 de oameni, cercetătorii au descoperit că bărbații spun trei minciuni în fiecare zi, echivalent cu 1.092 de minciuni pe an. De asemenea, ei se simt mai puțin vinovați legat de asta.

În schimb, femeile cu vârste medii par mai sincere, mint în jur de două ori pe zi. Mămicile sunt persoanele cele mai probabil a fi mințite, de fiii lor, evident, relatează ediția română a revistei Psychologies.

În ceea ce privește tipul de minciuni pe care le spunem, bărbații spun că mint cel mai des referitor la obiceiul lor de a consuma alcool, în timp ce femeile spun cel mai adesea „Nu s-a întâmplat nimic, sunt bine“, pentru a-și ascunde adevăratele sentimente. 

Trei sferturi dintre cei intervievați cred ca este bine sa minți pentru a proteja sentimentele cuiva.

Dacă vrei să afli cum poți detecta mincinoștii cu ajutorul indiciilor non-verbale (tonul vocii, mimică, postură), citește cartea Minciunile adulților:

     
 

 


Când doctorul nu îi spune pacientului că va muri în câteva săptămâni, când soțul nu îi spune soției sale că are o amantă, când polițistul nu îi spune suspectului că există un microfon ascuns care înregistrează discuția, vorbim neapărat de minciună?

Lenea de-a inventa povești gogonate

Unii răspund că e vorba doar despre tăinuire, despre niște lucruri nespuse, dar nu despre o minciună. Psihologul american Paul Ekman e de părere că și a spune un neadevăr, dar și a tăinui tot minciună se cheamă. După 30 de ani de studii empirice și experimente legate de motivațiile și comportamentul mincinoșilor, Ekman observă că tăinuirea este de obicei preferată unei minciunii spuse în față.

O dată, pentru că este mai simplu să ascunzi ceva, decât să îți bați capul să inventezi o poveste cu cap și coadă. Apoi, tăinuirea ar putea părea mai puțin gravă. Căci

”deși persoana-țintă poate fi la fel de mult păgubită, mincinoștii s-ar putea simți mai puțin vinovați atunci când tăinuiesc decât atunci când falsifică”, arată psihologul Paul Ekman în recenta traducere Minciunile adulților. Indicii ale înșelătoriei în căznicie, afaceri și politică.

Cartea se vrea un ghid pentru vânătorii de minciuni, un dicționar al semnelor nonverbale ale înșelătoriei, o lecție despre infinitele motivații și sentimente care pot conduce la proferarea unei minciuni.

În cele 500 de pagini, Ekman inventariază tot soiul de forme ale minciunii, de la ascunzișurile politicienilor (cazul Watergate este analizat în amănunt) până la minciunile spuse la serviciu ori în cuplu.

Frica de a nu fi descoperit

Confirmând parcă proverbul care spune că minciuna are picioare scurte, profesorul de psihologie de la Universitatea California din San Francisco arată că există extrem de multe căi pentru a da pe față o minciună. Mai întâi, pentru că povestea inventată nu are cum să prevadă toate reacțiile și întrebările victimei.

Așa se întâmplă cu soția care nu știe că soțul a ascultat-o când a vorbit cu amantul la telefon și îi vinde gogoși cum că a fost sunată de o profesoară care se interesa de soarta copilului. Apoi, frica de a nu fi descoperit poate fi la fel de fatală pentru mincinoși.

Teama că va fi dat în vileag provoacă o serie de reacții fiziologice incontrolabile, de care profită polițiștii atunci când folosesc poligraful. Tensiunea crește, pielea transpiră, respirația devine mai sacadată.

Semnele care te trădează

Partea cea mai savuroasă a cărții este cea dedicată semnelor nonverbale pe care oricine le poate citi în vocea și pe corpul celui care dorește să înșele. În loc să ne ofere rețete universale, legate de mișcarea ochilor, a sprâncenelor și a mâinilor mincinoșilor, autorul cărții ”Minciunile adulților” ne avertizează că, de fiecare dată, semnele trebuie luate cu rezervă și corelate.

La ce e bine, totuși, să fim atenți dacă vrem să-i detectăm pe ipocriți? Mai degrabă la corp și la tonalitatea vocii decât la mimică și la cuvinte, susține Paul Ekman. Iată și explicația sa:

De obicei mincinoșii încearcă să își controleze cuvintele și fața – ceea ce știu că urmăresc cei din jur – mai mult decât vocea și corpul.

De exemplu, privitor la voce, s-a observat că nu doar bâlbâielile și ezitările îl trădează pe mincinos, ci și nivelul vocii, greu de controlat atunci când emoțiile dau năvală. De exemplu, dacă cineva vrea să ascundă furia sau teama, până la urmă ajunge să vorbească mai tare, acut și într-un ritm mai alert.

Ridicatul din umeri, semn de minciună

Privitor la corpul prefăcuților, observațiile mai multor filme cu experimente, dar și cu pacienți în psihoterapie scot la iveală două semne, două gesturi inconștiente, care de obicei scapă și mincinoșilor, și victimelor lor.

O dată ar fi vorba despre o ușoară ridicare din umeri, dar și de arătarea fără voie a degetului mijlociu, gest care făcut voit este, se știe, mai rău decât o înjurătură. Tot lui Ekman îi aparține descoperirea faptului că mincinoșii tind să se ascundă în spatele unui zâmbet asimetric.

De obicei, mișcarea este ușor mai evidentă pe partea stângă a feței dacă respectiva persoană era dreptace, observă Paul Ekman care a monitorizat sute de chipuri de mincinoși.

%d blogeri au apreciat: