Tag Archive: psihologia familiei



Vineri și sâmbătă, ultimele două zile de ateliere ale Săptămânii Psi pentru Părinți, vă invită să aflați ce este un părinte eficient, în ce constă ”arta de a făuri oameni” și cu ce este populat universul sexual al pruncilor noștri.

Atelierele sunt găzduite de rețeaua Librăriilor Cărturești și încep de la orele 18.00 (excepție face atelierul de sâmbătă, din Timișoara, care începe de la orele 11.00). Accesul este liber, iar cărțile de parentaj și psihologie a copilului de la Editura Trei pot fi cumpărate cu o reducere de 25% în toată săptămâna, în toate librăriile rețelei Cărturești (inclusiv de pe librăria online).

Iată și programul celor cinci ateliere din weekend:

  • Parintele eficientBucurești (Verona): Cofondatoare a Centrului de cursuri pentru părinți ”Parentime”, Miruna Pătrașcu va folosi drept pretext o carte nou-nouță  (Părintele eficient a lui Thomas Gordon), pentru a răspunde la întrebarea: Cum ne petrecem timpul de familie? 
  • Timișoara (Mercy): Și psihologul bănățean Emese Terezia Gubranszki, care are o experiență îndelungată în lucrul cu familiile și copiii, pleacă tot de la o carte (una de referință, semnată de Virginia Satir!) tradusă la Editura Trei: Arta de a fauri oameni – Psihologia familiei. 
  • Brașov: Mediatizatul psihosexolog Bebe Mihăescu îi invită pe părinți și pe psihologi la o discuție francă despre Universul sexual al copiilor. 
  • Iași (Palas): Nicoleta Dumitru (formată în psihoterapie pozitivă) și Andreea Muraru (specialistă în psihoterapia de familie și de cuplu) vă aruncă o nadă: Ce înseamnă să fii un părinte bun ?

***

  • Sâmbătă, la Timișoara (Mercy): Cunoscuta profesoară universitară Anca Munteanu vă propune un atelier la matineu 🙂 , despre Profesia de părinte și reperele ei de aur. Atelierul dânsei începe la ora 11.00.

 


Miercuri este cea mai bogată zi a Săptămânii Psi, în care va fi vorba despre rușine, inteligență emoțională, psihologia familiei și charismă. Vă așteptăm, de la orele 18, în librăriile Cărturești, împreună cu următorii invitați:

  • Arta de a fauri oameniBucurești (Verona): Președinta Institutului Român de Psihoterapie Integrativă Mara Priceputu va aduce în discuție o temă care nu este pentru cei pudici: RUȘINEA LA ROMÂNI (vedeți mai jos un rezumat al prezentării).
  • Brașov: Tot despre rușine va discuta și asistentul universitar de la Facultatea din Psihologie a Universității ”Transilvania” din Brașov Camelia Truță. Tema ei vă va da cu siguranță de gândit: DINCOLO DE MASA TĂCERII.
  • Cluj (Iulius Mall): Specializată în psihodramă și interesată de felul în care ne jucăm rolurile pe scena vieții, Adriana Oachiș va discuta despre ATRACȚIE, CHARISMĂ ȘI INFLUENȚĂ. (O carte interesantă despre charismă găsiți aici.)
  • Timișoara (Mercy): Profesor universitar și titulară a cursului de psihologia familiei, Mona Vintilă vă propune o temă care parafrazează o frumoasă carte a Virginiei Satir. Tema este: ARTA DE A FĂURI OAMENI – PSIHOLOGIA FAMILIEI.
  • Iași (Palas): Președintă a Asociației de Psihoterapie Integrativă și Psihologie Clinică din Iași, Magda Luchian va discuta DESPRE INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ. (Despre istoria conceptului de ”inteligență” – de la IQ la inteligența multiplă -, aflați mai multe de aici.)

***

 

RusineaRUȘINEA LA ROMÂNI. (București, 6 nov., Cărturești Verona)

Moderatori: Psih. dr. Mara Priceputu, psih. Andrei Hosciuc, psih. Sabina Strugariu

Titul cărții lui Borys Cyrulnik Mai bine mor decât să spun! Rușinea, publicată de Editura Trei în 2012, surprinde foarte bine încărcătura copleșitoare pe care o aduce rușinea. Toată lumea o simte, însă prea puțină lume vorbește despre ea. Ne propunem ca, împreună, să creeăm un spațiu în care să dezbrăcăm emoția rușinii de tabu. Vom explora partea văzută și nevăzută a rușinii, atât la nivel individual, cât și la nivel relațional și social și vom vorbi despre originea, evoluția și mecanismele pe care le declanșează rușinea cu iluzia de a ne proteja Sinele, blocându-ne, de fapt, resursele de a fi cine suntem și capacitatea de a ne împlini potențialul.

Cum apare rușinea?

Cum și când se dezvoltă emoția rușinii?

Când vorbim despre funcționalitate și disfuncționalitate?

Cum să îți regăsești libertatea și demnitatea, fără să cazi în capcana lipsei de rușine, care este, totodată indiferența față de ceilalți?

Există antidot împotriva rușinii?

„Emoția împărtășită domolește suferința celui rănit, dar îi antrenează pe cei pe care acesta îi iubește în abisul durerii. E vorba despre o legătură, nu-i așa? Cu ce drept îi atragem pe cei apropiați în nenorocirea noastră?”

– Boris Cyrulnik

 


Când există mai multe personaje în desen, apropierea a două dintre ele implică în mod necesar îndepărtarea de ceilalţi, îndepărtare pe care va trebui să o interpretăm.

 

Dacă subiectul însuși este cel care se reprezintă la distanţă de ceilalţi, aceasta indică dificultatea pe care o resimte de a stabili relaţii cu restul familiei, fie din agresivitate împotriva ei, fie pen- tru că se simte exclus.

De exemplu, Jean-Paul, 9 ani, înfăţișează cuplul parental strâns unit, iar în planul din spate, net separat de cei doi, un băiat de 8 ani cu care se identifică. În schimb, el înfăţișează, văzut prin transparenţa corpului mamei, un bebeluș–fetiţă de un an.

În realitate, Jean-Paul are două surori mai mari și un frăţior de 5 ani. Este un copil inteligent, care avea rezultate bune la școală, dar, de un an, activitatea lui școlară a devenit mediocră, iar personalitatea i s-a schimbat. Nu pare de vârsta pe care o are în realitate: este un copil mic de statură, delicat și tandru, blând și afectuos. Nu îl brutalizează pe fratele mai mic, dar cere să fie alintat ca acesta, vrea să o sărute întruna pe mama lui și insistă să vină în patul cel mare.

Fragment din cartea:


Virginia Satir, pionier al psihoterapiei de familie profund inspirata de gestalt-terapie si orientarea experientiala, ofera lumii acest ghid al vietii de familie, de o infinita valoare sociala: Arta de a fauri oameni. Premisa de la care pleaca este aceea ca daca parintii ar sti cum sa creeze o viata de familie sanatoasa (explicatia pentru ce inseamna sanatoasa este destul de complexa), lumea ar fi cu totul alta, intr-un sens mai bun.

Mesajul meu dintotdeauna este ca exista o legatura puternica intre viata de familie si tipul de adulti in care se vor transforma copiii familiei respective.

Tema este multistratificata prin nivelurile de intelegere si actiune, iar implicatiile pe care le presupune sunt prea mari pentru a o ignora. Personal, visez la o societate in care cei care sunt pe cale de a face copii sa fie obligati legal sa frecventeze cateva luni de cursuri intensive de parenting si de viata de familie.

 
Din cercetarile-experienta proprie pe care le-a intreprins, Satir explica existenta a patru aspecte-cheie ale vietii de familie, carora trebuie sa le acordam atentie si ingrijire speciala: stima de sine a membrilor familiei, comunicarea, sistemul familial (regulile) si legatura cu societatea. 

Indiferent de problema care aducea familia in cabinetul meu – o sotie infidela, un sot deprimat, o fiica delincventa sau un fiu schizofrenic -, descopeream, curand ca tratamentul era acelasi. Daca doream sa usuram durerea familiei, trebuia gasita o solutie pentru a schimba acesti patru factori-cheie.

Pentru a-si face principiile cunoscute si intelese de catre orice cititor (in fond, cand este vorba de psihologia familiei, cu atat mai mult aceasta trebuie inteleasa de toata lumea), autoarea foloseste imagini si metafore foarte pragmatice si eficiente. Cea mai semnificativa dintre ele este metafora prin care ne face sa intelegem ce inseamna o familie sanatoasa. Astfel, ea diferentiaza familiile care „favorizeaza dezvoltarea”  de familiile care „nu favorizeaza dezvoltarea”.
 
  
  
 
Aproape fiecare capitol al cartii dedica un moment unei incursiuni in propria copilarie si viata de familie de la inceputurile noastre, ceea ce da abordarii experientiale a Virginiei Satir si o nuanta psihodinamica, nepretuita si pentru care adeptii teoriilor inconstientului si ai primilor ani de viata vor fi foarte recunoscatori.
 
Pentru ca vorbim de o carte de „self-help” in esenta, deci aplicabila si pragmatica, vom intelege diferite tipologii de parinti, de copii, de familii, diferite modalitati in care putem sa invatam sa raspundem problemelor de familie si de cuplu. De exemplu, autoarea identifica patru tipare de comunicare:
  • impaciuitorul,
  • evaluatorul,
  • acuzatorul si
  • confuzul.
 
Pentru intelegerea fiecarui tipar in parte, ni se propun exercitii postural-corporale cu jocuri de rol, in care unul din parteneri joaca pe rand, dupa indicatii precise, rolul acuzatorului si al celorlalte tipologii, iar cel de-al doilea partener incearca sa faca fata unei astfel de comunicari defectuoase. Experimentarea fizica a exercitiilor propuse, de inspiratie gestalt-moreniana, au rolul de a ne face sa intelegem, prin trairi corporale (de exemplu, daca jucam rolul impaciuitorului o vom face stand in genunchi si cu mana intinsa, cersind) sentimentele pe care ni le generam noua si celor din jur prin adoptarea unui anumit stil de comunicare si de punere a unei probleme. Capitolul „Jocuri de comunicare” poate fi o mina de aur pentru familiile sau cuplurile care au deschiderea si dorinta de a experimenta intr-un mod creativ si amuzant modalitati de imbunatatire a contactului si intalnirii in comunicare. ()
 
Citeste mai departe recenzia psihoterapeutei Mihaela Costea pe revista virutală CafeGradiva.
 

Ce simți când te ating?


Aşa cum respiraţia este în directă legătură cu viaţa, atingerea este este cel mai convingător mod prin care doi oameni îşi pot transmite informaţii emoţionale. Cea mai concretă introducere a noastră în această lume a fost prin atingerea mâinilor umane, iar atingerea rămâne cea mai de încredere conexiune dintre oameni. Voi crede modul în care mă atingeţi înainte de a crede cuvintele pe care le rostiţi. Relaţiile intime încep şi se opresc datorită modului în care oamenii trăiesc atingerea.

Eu îi învăţ pe oameni să devină conştienţi de modul în care ceilalţi simt atingerea lor. Trebuie doar să întrebe:

  • „Ce simţi atunci când te ating?”.

Nu suntem aproape deloc învăţaţi cum să ne simţim propria atingere. Pentru multe persoane, întrebarea de mai sus poate părea ciudată. Dar, după ce o exersaţi de câteva ori, veţi vedea cât e de valoroasă.

  

     

     

O altă latură a atingerii constă în a-i spune unei alte persoane cum simţiţi atingerea ei. Este important să ţinem minte că, înainte ca cineva să ne atragă atenţia, mulţi dintre noi nu sesizăm cum îi atingem pe alţii. Îmi amintesc de câte ori oameni afectuoşi şi entuziaşti mi-au lăsat mâinile pline de sânge: eu purtam inele iar ei îmi strângeau degetele într-un gest plin de însufleţire.

Vreau să subliniez faptul că avem nevoie să învăţăm să ne simţim atingerea, la fel de bine cum o gândim. Pentru mulţi dintre noi, această parte a educaţiei a fost neglijată. Putem schimba asta dacă ne luăm inima în dinţi şi întrebăm: „Cum te simţi când te ating aşa?” Data viitoare când daţi mâna sau mângâiaţi pe cineva, deveniţi conştienţi de ce anume se întâmplă când atingeţi persoana respectivă. Apoi verificaţi observaţiile voastre cu el/ea: „Uite, eu acum am simţit… Tu ce ai simţit?”

Acum suntem gata pentru un exerciţiu.

Aşezaţi-vă la o distanţă potrivită de partener, astfel încât să îl puteţi atinge, şi priviţi-vă reciproc timp de un minut. Apoi ţineţi-vă de mână şi închideţi ochii. Exploraţi încet mâinile partenerului. Gândiţi-vă la forma şi la textura lor. Fiţi conştienţi de orice simţiţi în legătură cu ceea ce descoperiţi în aceste mâini. Simţiţi cum este să atingeţi aceste mâini şi să fiţi atinşi de ele. Simţiţi cum e să sesizaţi pulsul în vârfurile degetelor.

După circa două minute, deschideţi ochii şi continuaţi să pipăiţi mâinile partenerului în timp ce vă uitaţi la ele. Simţiţi ceea ce se întâmplă. Este diferit acum, când vă şi uitaţi la mâinile partenerului?

După circa treizeci de secunde, închideţi ochii, continuaţi să atingeţi, simţiţi orice schimbare posibilă. După un minut, retrageţi mâinile, dar nu printr-un gest de respingere, ci printr-unul de separare. Relaxaţi-vă şi simţiţi impactul întregii experienţe. Deschideţi ochii şi împărtăşiţi spaţiul interior cu partenerul.

Încercaţi această variantă a exerciţiului: o persoană închide ochii, iar celalaltă îşi foloseşte mâinile pentru a atinge toate părţile feţei primei persoane, fiind foarte atentă la atingere. Schimbaţi rolurile şi apoi povestiţi amândoi ce aţi simţit.    

În acest moment al experimentului, multe persoane spun că se simt stânjenite. Unii spun că simt impulsuri sexuale şi e ca şi cum ar face sex în public. Răspunsul meu este: „Dar v-aţi atins doar mâinile şi feţele, nimic altceva!” Alţii spun că nu simt nimic; totul li se pare o prostie. Această reacţie mă întristează, deoarece poate însemna că oamenii s-au înconjurat de ziduri, astfel încât să nu simtă nicio bucurie în urma contactului fizic. Oare există cineva care să nu mai simtă dorinţa şi nevoia de mângâiere şi contact fizic?

 

   

 

În ultimii zece ani, oamenii au început să fie mai receptivi la nevoile lor de atingere. Au început să apară în multe locuri felicitări cu îmbrăţişări. A îmbrăţişa este o modalitate nonsexuală şi foarte umană de a primi şi a oferi iubire. Puţin câte puţin, această metodă se extinde şi la bărbaţi. Pielea lor devine la fel de înfometată ca şi pielea femeilor. Poate că, dacă oamenii şi-ar da voie să îşi satisfacă nevoile de îmbrăţişări, ei nu ar mai comite atâtea acte agresive.

Am observat că, în momentul în care cuplurile încep, puţin câte puţin, să iubească atingerile reciproce, relaţiile lor se îmbunătăţesc în toate domeniile. Tabuul împotriva atingerii explică foarte bine experienţele plate, nesatisfăcătoare, monstruoase pe care mulţi oameni le trăiesc în viaţa sexuală. De asemenea, acest tabu îmi explică foarte clar de ce tinerii îşi încep de multe ori viaţa sexuală prea devreme. Ei simt nevoia de contact fizic şi cred că singura soluţie pentru a-l obţine este contactul sexual.

În timp ce aţi făcut aceste experimente, probabil v-aţi dat seama că ele pot fi interpretate individual. Când mâinile noastre se ating, fiecare dintre noi simte atingerea în mod diferit. Este important ca oamenii să îşi spună unii altora cum simt această atingere. Dacă eu intenţionez o atingere afectuoasă, iar destinatarul o percepe ca fiind neplăcută, vreau să ştiu asta.

Se întâmplă foarte des să nu ştim cum arătăm sau ce voce avem, sau cum se simte cel pe care îl atingem, şi, cum de multe ori dorim să transmitem altceva decât ceea ce ajunge la interlocutorul nostru, relaţiile noastre sunt marcate de dezamăgiri şi suferinţă.

   

Fragment din 

Arta de a făuri oameni

de Virginia Satir, inițiatoarea unor metode inedite în terapia familiei  

      

 


Editura Trei si Asociatia Romana de Psihanaliza a Legaturilor de Familie si Grup „Enrique Pichon Riviere” va invita sambata, 18 decembrie, orele 17.00, la Carturesti MTR, la evenimentul de lansare a cartii Psihologia jocurilor video de Serge Tisseron.

  

   

   

Pana la lansare, iata cateva bucati dintr-un interesant interviu acordat de autor pentru site-ul psihanaliza-de-familie.com:

Interese:

Sunt psihiatru si psihanalist, director al departamentului de cercetare din cadrul Univ. Paris X si lucrez de peste 20 de ani in jurul a trei mari teme: secretele de familie legate de traumatisme grave si consecintele lor asupra mai multor generatii, relatia noastra cu imaginile si bulversarea relatiilor familiale sub efectul noilor tehnologii.

De la secretele lui Tintin la cele de familie:

Am scris 30 de lucrari personale traduse in 14 limbi si am participat la 60 de lucrari colective. Despre secretele de familie si consecintele lor, am scris „Tintin si secretele de familie” in 1990 (reeditare Aubier 1991), apoi lucrarea despre rusine  („Rusinea, psihanaliza unei legaturi sociale, editie Dunod) si un bestseller „Secrete de familie, instructiuni de folosire” (editie Marabout). Despre imagini in familie, am scris „Manual pentru uzul parintilor ai caror copii se uita prea mult la televizor” (editie Bayard) si „Beneficiile imaginilor” (Odile Jacob, 2002).

   

  

     

    

  

Adolescența: aceleași probleme sub altă pălărie:

Astazi, o mare parte a lucrului cu familiile consta in a permite parintilor sa inteleaga mai bine cum comportamentele pe alocuri enigmatice ale tinerilor lor releva in fapt o modalitate noua de a trai conflicte si tensiuni care au fost dintotdeauna ale adolescentilor. Nu trebuie sa confundam noile manifestari ale crizei adolescentine cu mizele sale profunde, care raman aceleasi.

 

Imaginile – calea regală spre inconștient: 

Invit familiile sa vorbeasca despre imagini pe care le-au vazut impreuna, pentru ca astazi, cred eu, ca nu mai este visul « calea regala spre inconstient », pentru a relua fraza lui Freud, ci imaginile. A vorbi despre imagini care ne plac, care ne inspaimanta, inseamna a vorbi despre sine. Si in interventiile mele publice, le transmit parintilor sa isi creasca copiii in ideea ca imaginile nu sunt ceea ce pastram, ci ceea ce vorbim despre ele.

 

Citește și: Violența din jocurile video: partea bună

 

 

Cine ține banii în casă?


Înainte de căsătorie, Manuel şi Alicia îşi administrau singuri bugetul personal. Acum s-au căsătorit şi doresc să administreze împreună bugetul comun. Este nevoie de o decizie importantă, probabil prima decizie importantă de după nuntă.

Manuel spune încrezător:

– Ei bine, eu sunt bărbatul în casă, prin urmare eu voi administra banii. Aşa a făcut şi tata întotdeauna.

Alicia reacţionează oarecum sarcastic:

– Manuel, cum să te ocupi tu de bani? Eşti un cheltuitor! Am crezut că e de la sine înţeles că o să fie treaba mea. În plus, şi mama s-a ocupat de administrarea bugetului familiei.

Manuel răspunde paşnic:

– Ei, păi dacă tu vrei să facem aşa, cred că aşa rămâne. Am crezut că e de la sine înţeles că, dacă sunt soţul tău şi tu mă iubeşti, vei vrea să mă ocup eu de administrarea banilor. La urma urmei, e o treabă de bărbaţi.

Alicia se sperie puţin:

– O, Mannie, sigur că te iubesc! Nu aş vrea să te jignesc. Hai să nu mai vorbim despre asta. Vino şi sărută-mă!

     

    

         

Ce ziceţi despre acest proces de luare a deciziilor? Unde credeţi că va duce? Va creşte sau va scădea iubirea?

Cinci ani mai târziu, Alicia îi spune furioasă lui Manuel

– Compania asta ameninţă că ne dă în judecată! Nu ai plătit factura! M-am săturat să tot fug de recuperatorii de datorii. O să mă ocup eu de bani şi nu-mi pasă ce părere ai de asta!

Manuel explodează:

– Să te ia naiba! Hai, să te văd dacă o să te descurci tu mai bine!

Vedeţi care este problema lor? Nu pot face diferenţa dintre sentimentele lor de valoare personală şi faptul că nu se descurcă în administrarea bugetului comun.

Probabil nimic nu este mai important în dezvoltarea şi menţinerea unei relaţii de iubire (sau în uciderea ei) decât procesul de luare a deciziilor. Merită învăţată diferenţa dintre problema care trebuie rezolvată şi stima de sine care se leagă de această problemă.

Fragment din volumul

Arta de a făuri oameni

 de Virginia Satir   

    


Editura TREI lansează la targul de carte Gaudeamus o noua colectie:

PSIHOLOGIA PENTRU TOTI, serie care prezintă pe intelesul tuturor cele mai influente teorii si descoperiri din domeniile psihologiei si psihoterapiei.

 

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) 50 DE MARI MITURI ALE PSIHOLOGIEI POLULARE

Autori: S.O. Lilienfeld, S. Jaylinn, J. Ruscio, B.L. Beyerstein
Traducere din engleza de Ilinca Halichias

Ne folosim doar 10% din capacitatea creierului? Suntem atrasi de parteneri diferiti de noi, care ne completeaza? Majoritatea oamenilor bolnavi mental sunt violenti? Hipnoza ajuta la reamintirea unor evenimente uitate? In fiecare zi, stirile de presa, programele de televiziune, filmele si internetul ne bombardeaza cu afirmatii in ceea ce priveste o multime de subiecte psihologice – functionare cerebrala, amintiri recuperate, testarea cu poligraf, relatii romantice, relatii copil–parinte, tulburari mentale si psihoterapie, pentru a numi doar cateva dintre ele. Desi disponibile cu promptitudine in librarii si pe internet, sursele de psihologie populara abunda in mituri si conceptii gresite, dezinformarea referitoare la psihologie fiind cel putin la fel de raspandita ca informatia corecta. Fara un ghid calauzitor, demn de incredere, pentru a face distinctia intre mitul psihologic si realitate, suntem expusi riscului de a ne pierde intr-o jungla de conceptii gresite.

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) PSIHOLOGIA JOCURILOR VIDEO

Autori: Serge Tisseron, Isabelle Gravillon
Traducere din franceza de Dragos Jipa

Jocurile video sunt prezente peste tot, spatiul pe care-l ofera este din ce in ce mai frumos, istoriile pe care le povestesc sunt din ce in ce mai captivante, iar adeptii lor, singuri sau in retea, traiesc emotii exceptionale. Numeroase intrebari framanta parintii si profesorii, dar si jucatorii trecuti de adolescenta: Jocurile video pot fi aliati in cresterea copilului, favorizand dezvoltarea diferitelor abilitati sau sunt nocive si creeaza dependenta? Sunt ca niste monstri ascunsi in spatele ecranului care vor devora copiii? Exista o frontiera de netrecut intre scoala si jocurile video? Este posibila vindecarea tulburarilor psihice cu ajutorul lor?

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) ARTA DE A FAURI OAMENI. PSIHOLOGIA FAMILIEI

Autor: Virginia Satir
Traducere din engleza de Nicoleta Dascalu

Viata unei familii seamana cu un aisberg: majoritatea oamenilor cunosc doar o zecime din ceea ce se intampla – zecimea pe care o vad si o aud. Unii banuiesc ca ar putea fi mai mult decat atat, dar nu stiu exact ce si nici nu stiu cum sa caute. Pornind de la experienta sa terapeutica bogata, autoarea subliniaza rolul important al familiei pentru dezvoltarea tuturor membrilor sai, atat copii, cat si adulti. In toate familiile, disfunctionale sau nu, actioneaza aceleasi forte: stima de sine a fiecarui membru al familiei, comunicarea dintre membrii familiei, regulile de interactiune dintre ei si legaturile familiei cu societatea. 

 

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) PSIHOPATOLOGIA VIETII COTIDIENE

Autor: Sigmund Freud
Traducere din germana de D. Ştefănescu si H. Spuhn

Fiecare dintre noi a avut momente in care nu si-a putut aminti un nume propriu, a uitat de o intalnire, a pierdut un obiect primit in dar de la o persoana apropiata. Sunt toate aceste „acte ratate” cauzate de un periculos proces de deteriorare a creierului sau doar expresii simbolice ale unor tensiuni sau conflicte psihice? Daca vrei sa citesti gandurile ascunse ale celorlalti invata de la Freud cum sa decriptezi actele ratate!


Socrii-problemă au o mentalitate de proprietari exclusivi. Dacă fiul sau fiica lor te iubeşte, socrii cred că ai furat acea dragoste de la ei. Ei nu văd iubirea ca pe un bun infinit care se reîncarcă pe măsură ce este dăruită. Şi pentru că se luptă pentru ceea ce ei cred că este o comoară rară şi împuţinată, fiecare conflict devine un test de loialitate.

      

Partenerul tău trebuie să dovedească de fiecare dată că încă este o parte integrantă a familiei de origine, pe care o pune pe primul loc, deasupra relaţiei voastre. Dacă partenerul nu face aceste lucruri, se va afla în faţa unui zid de dezaprobare posacă sau furioasă şi de sentimente rănite.

Ca să pricepi ceva din aceste cereri iraţionale şi acuzaţii absurde, trebuie să înţelegi felul în care socrii îţi văd cu adevărat căsătoria. Pentru ei, este doar o altă versiune a jocului de-a mama şi de-a tata.

Secvență din filmul ”Doi cuscri de coșmar” (2004)

Chiar dacă partenerul trăieşte de mult timp departe de părinţi, ei tot nu vă iau căsnicia în serios – ei au fost alături de el o viaţă şi tu eşti doar un nou venit, indiferent de cât de mult timp sunteţi căsătoriţi. Pe scurt, căsătoria voastră a fost un gest de rebeliune – de aici cererea constantă a socrilor de a face față unor teste de loialitate. Singura cale prin care partenerul tău poate trece aceste teste şi să evite acele sentimente îngrozitoare de vină şi lipsă de loialitate este să treacă peste voinţa ta.

Socrii-problemă pun constant în scenă situaţii în care partenerul tău nu are decât de peirdut. Dacă pune dorinţele părinţilor tăi pe primul plan, te vei simţi rănit şi neglijat. Dacă te pune pe tine primul, îți va răni părinţii.

    

Trebuie să se agaţe de partenerul tău cu orice preţ

Toţi părinţii doresc în mod natural să păstreze legătura cu copiii şi dacă socrii tăi sunt destul de stabili şi de împliniţi, e normal să caute încă afecţiunea şi tovărăşia ocazională a copiilor. Dar odată ce aceştia şi-au început o viaţă proprie, ei ar trebui să fie în stare să se dea înapoi şi să permită noii vieţi să prindă rădăcini. (…)

Socrii care sunt profund contopiţi cu progenitura lor se simt trădaţi şi abandonaţi când copilul lor adult intră într-o relaţie serioasă. Tommy găsise o persoană la care chiar ţinea şi cu care dorea să-şi construiască propria familie. Dar în loc să fie fericiţi pentru aceste schimbări, vedeau în Leslie persoana care a dezechilibrat balanţa puterii pe care se luptaseră atât de mult să o menţină. De aceea, i-am spus lui Leslie:

”Pentru ei, eşti o uzurpatoare. Ai produs transformări. Ai schimbat ordinea firească, predictibilă. Din punctul de vedere al lui Sal şi al Ginei, tu le-ai furat viaţa şi să nu fii surprinsă de cât de departe vor merge ca să o recupereze.”

    

Băieţii  mamei şi fetele lui tata

Se poate să fi observat că cele mai intense legături par să fie între mame şi băieţi, respectiv, taţi şi fiice. Ai remarcat, poate, şi faptul că cele mai intense conflicte sunt între persoanele de acelaşi sex: soacră/noră şi socru/ginere. Deşi există excepţii, pare destul de evident că gelozia şi concurenţa cu o persoană mai tânără de acelaşi gen este deosebit de ameninţătoare pentru un părinte pus în faţa unei presupuse pierderi copleşitoare.

“Băiatul lui mama” şi “fata lui tata” sunt mai mult decât nişte vorbe demodate. Sunt sigură că susţinătorii lui Freud ar da tot felul de conotaţii sexuale reţinerilor din partea mamelor de a renunţa la fiii lor şi ale taţilor de a renunţa la fiicele lor, dar acel gen de speculaţii nu te vor ajuta prea mult în a rezolva crizele pe care socrii le crează în viaţa ta.

Totuşi, aceste vorbe îţi spun multe despre percepţiile şi credinţele socrilor faţă de cine ar trebui să fie cea mai importantă persoană din viaţa partenerului. Ei descriu, de asemenea, o imaturitate emoţională a partenerului, care cu siguranţă îi va afecta capacitatea de a ţi se dedica în totalitate.

   

Durere, nu mândrie

Iubirea părintească este singura iubire al cărei scop este separarea, nu apropierea crescândă. Pentru părinţii buni, plecarea plină de încredere a copilului de acasă este confirmarea pe care o primesc pentru o treabă bine făcută. Dar pentru mulţi socrii otrăvitori, această separare şi capacitatea partenerului de a avea o legătură cu tine, crează un întreg ansamblu de sentimente negative, înfricoşătoare – abandon, gelozie şi pierdere. În loc să fie mândri de treaba făcută, ei se simt aruncaţi în necunoscut, cu o dorinţă arzătoare de a-şi trage înapoi copilul adult, în aşa fel încât să poată simţi din nou confortul şi siguranţa familială. Ei cred că abia atunci va exista suficientă dragoste pentru toată lumea.

***

Fragment din volumul Socrii toxici. Strategii pentru protejarea căsătoriei. Autoarea, Susan Forward, este psihoterapeut, conferențiar și a lucrat în numeroase clinici de psihiatrie din sudul Californiei. A scris mai multe cărți printre care Men Who Hate Women and the Women Who Love Them și Șantajul sentimental, tradusă la Editura Trei.

%d blogeri au apreciat: