Tag Archive: Psihogenealogia



Persoanelor care au dificultăţi de aşezare, de poziţionare, de stabilitate, de situare în raport cu solul şi de tulburări de dispoziţie le cer să facă exerciţiul de târâre al lui Moshe Feldenkrais.

Fragment din:

Psihogenealogia-Gray-300dpi-145x205mm-FLATL-am întâlnit pe Moshe Feldenkrais la sugestia lui Boris Dolto atunci când organizam la Paris, în 1963, primul congres internaţional de psihodramă, pentru că mi se părea important să deschid acest congres psihanaliştilor şi specialiştilor în tehnici corporale : Moshe Feldenkrais, Gerda Alexander şi Laura Sheleen. Am avut şansa de a fi invitată de către Feldenkrais să locuiesc în casa pe care o închiriase la San Francisco cu echipa sa (Rywerant, Myriam Pfeiffer şi alţii) şi să asist la lecţiile, demonstraţiile şi tratamentele sale acordate bolnavilor. Am văzut cum oameni, sosind în scaun cu rotile, plecau mergând pe picioarele lor graţie unor mijloace simple şi de bun simţ. Am preluat de la el exerciţiul de târâre, care pune pe picioare o mulţime de persoane cu handicapuri diferite.

Acest exerciţiu, care durează cât timp îi este necesar persoanei (în general, de la douăzeci de minute până la o oră), constă în reluarea istoriei devenirii omului, aşa cum o văd anumiţi zoologi şi antropologi, adică trecând de la starea de peşte la cea de reptilă, de patruped şi de om târându‑se ca un bebeluş care se deplasează pe nesimţite pe un covor. Încetul cu încetul, persoana care face exerciţiul „îşi ridică funduleţul“, se sprijină pe ceva, de un taburet sau de genunchii cuiva care joacă rolul tatălui sau al mamei, şi începe să facă primii paşi, împleticindu‑se de la unul la celălalt, înainte de a începe să meargă.

Acest exerciţiu dă rezultate surprinzătoare în ceea ce priveşte uşurinţa în poziţia bipedă, echilibrul, aşezarea şi sentimentul de stare de bine. Persoanele care cădeau des, care se simţeau rău sau aveau accidente încetează ca prin minune să le aibă după acest exerciţiu. În orice caz, figura este odihnită, destinsă, tenul este clar şi ochii strălucitori. Ceva important s‑a întâmplat.

  


Psihogenealogia-Gray-300dpi-145x205mm-FLATAici este vorba de un caz clinic în care apar legături transge­neraţionale invizibile într‑un loc „bântuit“ de amintiri istorice.

 

Amélie lucrează în domeniul asistenţei sociale şi viaţa ei pro­fesională este normală şi fără probleme. În schimb, are în mod regulat o stare proastă, de neînţeles, însoţită de migrene. Ca să aflu autorul sau obiectul acţiunii, eu folosesc de obicei întrebă­rile cine?, ce?, iar ca să aflu circumstanţele acţiunilor sau stărilor, adverbele când?, unde?, cum?, cât?, de ce?“; o întreb, aşadar, de când şi unde.

Ea asociază această stare proastă în legătură cu schimbarea locului de muncă; o dată pe săptămână. De câteva luni, joia, lucrează într‑un vechi castel, devenit centru de formare, unde dispune de o încăpere de consultaţii. Dar acolo şi numai acolo, se simte prost, cu capul prins ca într‑o menghină. M‑am întrebat dacă locul acela avea cumva vreo particularitate. De fapt, da, avea! Este un loc în care a locuit regina Maria‑Antoaneta. Îi propun o ipoteză (pe care să o verifice ea singură) de posibile legături cu Maria‑Antoaneta şi o invit să facă ceva în această pri­vinţă. Ea hotărăşte să cumpere o carte poştală reprezentând‑o pe regină şi să o prindă pe peretele acelei încăperi, apoi, cât timp se află acolo, să‑şi cumpere de la muzeul Luvru o copie a unei broşe a Mariei‑Antoaneta, cu iniţialele ei „MA“ împletite.

Amélie se simte mai bine, dar mai căutăm şi alte dovezi. „Se întoarce“ în timp în genealogia ei, către epoca Revoluţiei, şi găseşte o servitoare la Varennes. Emitem ipoteze istorice: s‑ar putea ca această servitoare să se fi aflat la Varennes în momen­tul arestării Mariei‑Antoaneta, în timpul fugii cuplului regal, şi e probabil să fi existat un schimb de priviri, ba chiar de câteva cuvinte. Faptul nu poate fi dovedit în mod absolut, dar e posibil. Oricum ar fi, migrenele şi starea proastă au dispărut complet.

Să reamintim în treacăt că există numeroase mărturii în care, în anumite locuri, precum palatul Micul Trianon, oame­nii „simt“ şi o „văd apărând“ pe Maria‑Antoaneta, „frumoasa regină martiră“.

Legendele au o viaţă grea şi castelele bântuite nu se află doar în Scoţia. Dar anumite persoane, cele „senzitive“, cum se spune în Brazilia, simt câteodată oamenii şi evenimentele marcante din trecut care s‑au desfăşurat în acele locuri, mai ales dacă sunt însoţite de o moarte violentă.

Fragment din

PSIHOGENEALOGIA

de Anne Ancelin Schützenberger

        

%d blogeri au apreciat: