Tag Archive: proză scurtă



Foarte multe dintre observaţiile uşor de făcut, la prima mînă, despre cartea de proză scurtă a lui Augustin Cupşa riscă să fie platitudini.

În acelaşi timp, platitudinile respective nu ar fi departe de adevăr. De exemplu, aş putea spune că autorul are un talent deosebit de a discerne furtunile din adîncul fiinţei umane, fără a fi prea departe de adevăr. Aş adăuga că are ureche pentru dialogul mic, pentru conversaţia menită să acopere acele furtuni, iarăşi fără a mă îndepărta prea tare de adevăr. Aş putea, la fel de bine, să afirm că a scris o carte excelentă în 2013, fără ca cineva să mă prea poată contrazice cu prea multe argumente.

(…)

Marile bucuriiCea mai realizată proză, şi definitorie pentru mecanismul care pune în mişcare volumul de faţă, este Pe repede înapoi, acasă, unde protagonistul se întoarce în Craiova copilăriei, pentru a vinde casa părintească. Cupşa construieşte în fiecare proză, aşa cum am spus, un mecanism care se declanşează în debutul fiecăreia dintre piese (aici bărbatul care încearcă să agaţe o tînără în compartiment, teoretizîndu-i recuperarea proustiană a trecutului) şi care, în fine, va da rateu, pentru că protagonistul e incapabil să se ridice la înălţimea propriului bovarism. În cazul de faţă, Potra îşi declanşează amintirea unei clipe de răscruce răsfoind cărţi vechi, la fel cum făcea aşteptînd-o, cu mulţi ani în urmă, pe Carla. Carla, pe care a pierdut-o dintr-o prostie, la fel cum pare să fi trecut întreaga viaţă, într-o înşiruire de mici astfel de neşanse.

(…)

Lipsită de volute, descrieri împovărătoare, fără prea multe intervenţii auctoriale, ochiul prozatorului e concentrat pe micile mişcări de suprafaţă, tocmai pentru că acolo ştie că va surprinde reverberaţiile mişcările din adîncuri.

Fragmente din recenzia ”O poetică a discreției”

semnată de Bogdan-Alexandru Stănescu în Observatorul cultural


Fragment din povestirea câștigătoare a premiului Nebula 2011, ”Coabitare”, de Kij Johnson. Autoarea predă  literatură de ficțiune la Universitatea din Kansans. 

Îl simte peste tot înlăuntrul ei, lujere care-i pătrund prin nări, lovindu-i-se de timpane, încovrigate pe la coada ochilor. Iar ea se strecoară în el. Când o protuberanţă se târăște în interiorul ei și-o atinge în anumite locuri, își lasă capul pe spate și geme și se preface că-i mai mult decât o întâmplare. Este Gary, mă iubește, extraterestrul mă iubește, este un el. Ba nu este.

Comunicarea este cheia aici, își zice ea.

Nu poate comunica, dar încearcă să-i înţeleagă acţiunile. Oare ce înseamnă ea pentru el? E vreo jucărie sexuală, vreo plantă ornamentală? Vreo norvegiancă naufragiată, împărţind spaţiul cu un portughez monolingv? O companioană? Un obicei, cum ar fi mâncatul unghiilor sau masturbarea compulsivă? Poate că sexul înseamnă comunicare, iar ea încă nu pricepe limbajul. Sau poate că nu-i nimeni acolo. Nu comunicarea este imposibilă, nu ea este incapabilă de așa ceva, ci extraterestrul nu are o minte cu care să comunice. Este o jucărie sexuală, o plantă ornamentală, un obicei.

Putem crea experimente mentale scandaloase… Când am scris ”Coabitare”, am încercat să văd cât de aproape de graniță puteam suporta să ajung, atât în calitate de cititoare, cât și de scriitoare – Kij Johnson

Pe nava interstelară al cărei nume nu și-l poate aminti, Gary îi citea cărţi cu glas tare. Science-fiction, Melville, poezie. Mintea ei nu poate descifra intriga, cuvintele. Tot ce-și poate aminti sunt câteva versuri dintr-un sonet, „Nu cred în piedici puse de noroc unirii sufletelor mari“ ș.a.m.d., ș.a.m.d., „veșnic semn și far străjer ce-ntâmpină furtuna și nu cade. E steaua fiecărui corăbier“. Recită cuvintele, un sedativ care o amorţește pentru o vreme, până când își pierd sensul.

Le-a folosit până le-a deșirat și nu mai au nicio aderenţă la mintea ei. În cele din urmă, nu-și mai poate aminti nici cum sună. Dacă-și va mai aminti vreodată vreun vers, își promite că nu-l va folosi până la uzură. Îl va îngriji. S-ar putea să fi promis și înainte, dar uitase. Nu-și poate aminti vocea lui Gary. Ia mai dă-l în mă-sa pe Gary. A crăpat, iar ea-i aici, cu un extraterestru lipit de cervix.

%d blogeri au apreciat: