Tag Archive: printesa gheturilor


O descoperire matinală în Hăul Iadului


”Fiori de plăcere, dar şi de spaimă”, rezumă The Sun atmosfera din romanul Predicatorul, scris de concurenta suedeză a lui Stieg Larsson, Camilla Läckberg.

    

”Predicatorul”, din care am selectat mai jos chiar rândurile de început, este cel de-al doilea titlu dintr-o celebră serie de șapte romane (Seria Fjällbacka). Dacă vreți să aflați ce s-a întâmplat în primul volum, Prințesa ghețurilor, îl puteți cumpăra cu numărul de miercuri (2 februarie) al Gazetei Sporturilor (ziarul + cartea = 13,99 lei).

  

  

  

Ziua începu promiţător. Se trezi devreme, înaintea restului familiei, îşi trase pe el hainele cât mai silenţios cu putinţă şi reuşi să se strecoare afară neobservat. Luă cu el coiful de cavaler şi sabia de lemn, pe care o agită vesel, în vreme ce străbătu alergând suta de metri dintre casă şi Prăpastia Craiului. Se opri o clipă şi privi copleşit în cavitatea abruptă dintre pereţii stâncoşi. Laturile rocii se aflau la unu‑doi metri distanţă una faţă de cealaltă, iar structura se înălţa mai mult de zece metri spre cerul pe care soarele văratic tocmai îşi începuse ascensiunea. Trei blocuri imense de piatră erau înţepenite pentru vecie în mijlocul despicăturii, iar priveliştea era impunătoare. Aşezarea avea o atracţie magică pentru un copil de şase ani. Iar faptul că era un teritoriu interzis o făcea cu atât mai ispititoare.

Locul fusese numit aşa odată cu vizita în Fjällbacka a Regelui Oscar al II‑lea, la sfârşitul secolului al XIX‑lea, însă el habar n-avea de această poveste şi nici nu‑i păsa, în vreme ce se furişa încet spre adâncitura întunecată, cu sabia pregătită de atac. Tatăl său îi spusese că scenele de la Hăul Iadului din filmul Ronja Rövardotter fuseseră filmate în Prăpastia Craiului. Când văzuse, simţise un mic vârtej în stomac la scena în care Mattis, căpetenia tâlharilor, trecea călare prin acele locuri.

Uneori se juca acolo de‑a hoţii la drumul mare, însă în ziua aceea era cavaler. Un Cavaler al Mesei Rotunde, ca în cartea mare şi viu colorată pe care i‑o dăruise bunica de ziua lui.

    

Citiți și:

GSP şi Trei lansează SERIA NEAGRĂ. Primul volum: “Prinţesa gheţurilor”

Cum scrii un roman polițist: în bucătărie, cu căștile pe urechi

Camilla Lackberg, specialista pistelor false și deplasării indiciilor

    

Se săltă deasupra bolovanilor ce acopereau pământul şi, plin de neînfricare, se pregăti să‑l atace cu paloşul său pe grozavul balaur care scuipa flăcări. Razele soarelui nu ajungeau până în deschizătură, făcând‑o să pară întunecată şi rece. Numai bună pentru balauri. În curând, avea să‑i facă sângele să ţâşnească din grumaz, iar după chinuri îndelungi, dihania urma să‑i cadă răpusă la picioare.

Cu coada ochiului, văzu ceva care‑i atrase atenţia. Era o bucată de pânză roşie aflată în spatele unui pietroi, iar curiozitatea puse stăpânire pe el. Balaurul putea să aştepte; poate că acolo se ascundea o comoară. Îşi luă avânt şi sări pe bolovan, privind în cealaltă parte. Preţ de un moment, aproape căzu îndărăt, însă până la urmă, clătinându-se şi agitându-şi braţele, îşi regăsi echilibrul. Ulterior nu avea să admită că se temuse, însă niciodată, în toţi cei şase ani ai vieţii sale, nu fusese mai îngrozit ca în clipa aceea. O femeie stătea întinsă, aşteptându‑l. Zăcea pe spate, privind ţintă în sus, cu ochii larg deschişi. Primul său imbold fu să o ia la goană înainte ca ea să îl prindă jucându‑se acolo unde nu avea voie. Poate că îl va obliga să‑i spună unde locuia, iar apoi îl va târî după sine acasă la mama şi tata. Aceştia vor fi foarte mânioşi şi cu siguranţă îl vor întreba: „De câte ori ţi‑am spus că nu ai voie să mergi la Prăpastia Craiului fără un adult?”

Însă lucrul ciudat era că femeia nu mişca. Şi nici nu avea vreo haină pe ea, iar preţ de o clipă, băiatul se simţi stânjenit fiindcă stătea acolo, privind o doamnă goală. Ceea ce văzuse el nu era o bucată de pânză de culoare roşie, ci o geantă aflată chiar lângă ea, iar hainele nu i le putea zări nicăieri. Ciudat lucru, să zacă acolo, goală. Mai ales că era aşa de frig.

Apoi ceva imposibil îi trecu prin minte. Dacă doamna era moartă?

Fragment din volumul

Predicatorul

de Camilla Läckberg

  


  

 „Casa era pustie si goala. Racoarea patrundea in toate ungherele. O pojghita de gheata se formase in cada. Pielea femeii incepuse sa capete o nuanta usor vinetie. I se parea ca o printesa, asa cum era intinsa acolo. O printesa de gheata. Podeaua pe care statea era rece ca gheata, dar frigul nu il deranja. Intinse mina si o atinse. Singele de pe incheieturile ei se inchegase de mult…”

Tocmai ati patruns in atmosfera din „Printesa gheturilor”, romanul Camillei Lackberg, scriitoarea suedeza care isi disputa in nordul Europei suprematia in privinta vinzarilor cu Stieg Larsson, autorul volumului „Barbati care urasc femeile”.

Carti de top la pret mic
Camilla Lackberg va deschide „Seria neagra”, 10 carti politiste care se citesc pe nerasuflate, pe care Gazeta o lanseaza in colaborare cu Editura Trei, la inceputul lunii februarie. E vorba de 10 carti ale unor autori nordici care sint in topurile de vinzari peste tot in Europa, volume captivante, pline de mister si suspans. Mai mult, sase titluri vor fi lansate in premiera in Romania cu Gazeta sporturilor, marele avantaj al cititorilor fiind pretul mult mai mic decit cel din librarii!

„O carte care iti da fiori pe sira spinarii, lucida, glaciala, ca si mediul pe care il descrie”, scria The Literary Review despre „Printesa gheturilor”. In serie vor urma Liza Marklund cu „Explozii la Stockholm” si Anne Holt, fost ministru al Justitiei in Norvegia, cu „Eroare judiciara”, „roman care investigheaza motivatiile psihologice ce conduc la crime atroce”, cum scria Publishers Weekly. Nu va lipsi din Seria Neagra Mons Kallentoff, considerat in prezent „Regele cartii politiste suedeze”!

Si americanii cer carti scandinave
In vara, New York Times a publicat un articol despre interesul foarte mare al editorilor americani pentru lansarea cartilor scandinave ca urmare a succesului pe care l-a avut pe piata din SUA Stieg Larsson. In articol se afirma ca un important lant de librarii din Portland a creat o zona speciala pentru cartile nordice, iar un editor de la Pegasus Books e citat afirmind ca i-a oferit Camillei Lackberg „unul dintre cele mai mari avansuri pe care le-am platit vreodata”, pentru a-i putea lansa volumele in SUA. Una din concluziile autoarei articolului, Julie Bosman, este ca dupa ce l-au descoperit pe Stieg Larsson „multi cititori vor sa mai citeasca volume similare”.

Sursă: Gazeta Sporturilor


A fost numită Agatha Christie a Suediei. A reuşit să clatine un colos al vânzărilor de carte din ultimii ani, Stieg Larsson, autorul fenomenului „Millennium”, devenind aproape la fel de popular ca acesta, nu doar în ţările scandinave, ci în întreaga lume. După „Prinţesa gheţurilor”, tradusă de Ed. Trei, cititorii români pot citi acum al doilea roman din „Seria Fjällbacka”, „Predicatorul” (Editura Trei, 2010). Cu această oca­­zie, Camilla Läckberg a acordat un interviu ziarului Jurnalul Național. Citiți mai jos câteva fragmente:

  

    

  

 
Pentru că „Predicatorul” este abia a doua dvs. carte tradusă în limba română,  v-aş ruga să ne spuneţi câteva lucruri despre începuturile dumneavoastră ca scriitor.

Cred că spun poveşti de pe vremea când eram copil. Am scris prima mea „carte” la vârsta de 4 ani: era o poveste sân­ge­roa­să de patru pagini care-ţi făcea pielea de găină. Deşi ambiţiile de scri­itor nu m-au părăsit niciodată, am studiat economia în facultate şi apoi chiar am lucrat câţiva ani ca economist. Abia când am primit cadou de Crăciun un curs de creative writing visul meu de a deveni scriitoare s-a redeşteptat subit. Cursul a fost absolut grozav! Eram 12 înscrişi – numai femei! De fapt, acel curs a fost conceput special pentru femei tocmai pentru a mări numărul de scriitoare de romane poliţiste. Până la urmă, două dintre noi am ajuns să fim şi publicate.

 

Cum aţi început să scrieţi această serie?

„Seria Fjällbacka” a început cu o idee care mi se vântura prin cap de vreo câţiva ani, de când am urmărit o poveste la ştiri. Era un reportaj des­pre limitarea perioadei pentru prinderea unui criminal  în Suedia la 25 de ani. Apoi asta a devenit ideea de bază a primului roman din serie, „Prin­ţesa gheţurilor”. Erica a fost primul meu personaj. Ştiam că n-o să scriu din nou un roman care să aibă în centru un poliţist (mă rog, am fost cât pe-aci să…), ştiam că protagonistul romanelor mele va fi o femeie, o scriitoare. Dar, pe măsură ce scriam, mi-am dat seama că n-a fost tocmai uşor să pun o persoană privată, un nespecialist, adică, să rezolve cri­me, şi astfel şi-a făcut intrarea în scenă şi Patrik. În jurul lui am adunat restul personajelor de la secţia de poliţie.

     

În 2009, Camilla Läckberg a ocupat locul 6 ca vânzări în Europa, după Stieg Larsson, Stephenie Meyer, Dan Brown, Paolo Giordano şi Carlos Ruiz Zafón.

    

Cum scrieţi? Aveţi un program sau scrieţi ori de câte ori aveţi chef? Cum se împacă meseria de scriitor de carieră cu aceea de mamă?

Nu poţi să stai şi să aştepţi clipele de linişte ca să scrii, la fel cum nu poţi să aştepţi să te lovească inspiraţia. Am mai spus-o şi o repet: tot ce poţi face e să te aşezi pe un scaun. Nimic altceva nu funcţionează. Nu e ca şi cum o linişte, ca în budismul zen, s-ar pogorî deodată peste tine, după care ar începe să curgă şi cuvintele… Ritualul meu e destul de simplu: mă foiesc prin jurul computerului ca o găină clocitoare, găsindu-mi tot felul de scuze şi motive să mă aşez pe scaun şi să lucrez. Dar întotdeauna am grijă, de exemplu, să am un ibric de cafea proaspătă aproape şi o cană plină lângă mine, când mă apuc efectiv de scris. Şi de regulă scriu în living, în faţa televizorului, sau în bucătărie cu căştile în urechi, ascultând muzică. Nu-mi place să lucrez în linişte. Totuşi, trebuie să fiu sinceră şi să recunosc că ajută foarte mult şi să ai un partener de viaţă care să te sprijine. Şi fostul meu soţ, la fel ca actualul meu partener de viaţă, a fost alături de mine şi a avut grijă de copii de fiecare dată când eram absorbită în procesul creaţiei.

  

  

Aveţi un scriitor preferat? V-a influenţat acest scriitor în maniera de a scrie?

Sunt un pic obsedată de romane poliţiste, recunosc. Cam 80% din ceea ce citesc e literatură de acest gen. Printre scriitorii mei preferaţi se numără Peter Robinson, Reginald Hill, Andrew Taylor, Mari Jungstedt, Hakan Nesser şi Asa Larsson. Când eram copil am citit şi toată seria Agatha Christie şi preferatele mele erau poveştile cu Miss Marple.

   


Cel mai popular gen de fictiune, romanul politist tine pasul cu mutatiile din societate si cu obiceiurile de lectura, modificate si ele sensibil in timp.

Autorii specializati ce inunda in valuri mereu improspatate piata de carte, mondializata si ea, se straduiesc sa fie cat mai originali, atat ca teme, cat si ca structura narativa, pentru a infrunta concurenta televiziunii. Toate canalele TV ne aduc in casa filme si seriale cu crime, confectionate dupa tipare identice, dar apreciate ca spalare de creier si distragere din stresul cotidian. In aceste conditii, scriitorul trebuie sa puna la bataie mai multa ingeniozitate si sarm stilistic, in limitele aceluiasi cod al genului, pentru a ne face sa lasam programele TV si sa-l citim din aceeasi nevoie de evaziune distractiva.

Dupa indelungatul imperialism anglo-saxon in domeniu, geografia „polarului” s-a extins pe toate continentele, din America Latina pana in Japonia si din Africa in Rusia. Realitatile unor societati si peisaje diverse servesc drept carburant naratiunii care nu se mai bazeaza doar pe patologia criminala, ci si pe culoarea locala (etnologie, istorie, politica etc.), pentru a ne face partasi la experiente de mare intensitate, la situatii in care viata si moartea, binele si raul, visul si realitatea coexista complicat. In secolul XXI, doua tendinte au luat amploare in romanul politist.

Una este impunerea pe plan mondial a „polarului nordic”, cu multi si buni autori scandinavi, intre care islandezul Indridason, suedezii Mankell, Ostergren, Stieg Larsson – autori de serii romanesti ajunse best-sellers in toata lumea. A doua tendinta e cresterea mare a numarului de urmase ale Agathei Christie, „regine ale crimei” prolifice si cu o mare popularitate. Ele aduc retetei clasice condimente ce tin de gustul si curiozitatea feminina, de disimulare, de spiritul malefic-intrigant, de detalii intimiste.

***

Autoarea pe care v-o recomand azi intruneste ambele tendinte: Camilla Lackberg e o tanara suedeza, iar „Printesa gheturilor” e primul roman dintr-o serie de sapte, comparabile ca succes mondial cu „Millennium” al lui Larsson. Totusi, dupa parerea mea, Larsson ii era superior prin capacitatea de a gandi in acelasi timp crimele, psihismul, o realitate economico-sociala si politica si de a descalci conexiunile acestor planuri prin intermediul unor „detectivi” originali si atasanti.

Tanara autoare e mai inclinata spre stereotipuri, respecta regulile genului si exceleaza in deplasarea indiciilor, in deductii cu semnificatii multiple, care duc cititorul pe cai false, dezmintite de surpriza finala. Toate romanele din serie se petrec intr-o localitate suedeza de coasta, Fjallbacka. De acolo e originara eroina, Erica, o scriitoare de 35 de ani din Stockholm, revenita temporar in casa natala dupa moartea parintilor. Ea e cea care descopera intr-o vila din vecini cadavrul Alexandrei, o buna prietena din copilarie. Cum sinuciderea acesteia nu i se pare plauzibila, impreuna cu un fost coleg de scoala, ajuns politist, incearca sa afle mai multe de la localnici despre viata prietenei de care se despartise la 12 ani, iar revelatiile sunt zguduitoare.

In ciuda cliseelor plimbate prin atatea filme si seriale – Patrick are un sef tampit (asta cu seful incapabil si antipatic da satisfactie tuturor subalternilor din lume); intre Erica si fostul ei coleg, indragostit inca din adolescenta de ea, se naste o relatie amoroasa fericita; cei spre care se indreapta pe rand banuielile de crima sunt de fapt niste victime etc. – „Printesa gheturilor” te tine strans pe toate cele 450 de pagini. E o lectura usoara si placuta, in care se vede printre randuri si modul de viata din Suedia de azi (…)

Citește întreaga recenzie semnată de Adriana Bittel în Formula AS.

Mai citește:

Prinţesa gheţurilor de Camilla Läckberg (fragment)

       


Directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Mărculescu, povestește despre magia literaturii polițiste nordice și vă face cunoștință cu o nouă scriitoare suedeză.

De ceva timp am început să publicăm romane polițiste. Un jurnalist de la Iași mi-a spus că a fost surpins când a văzut că Stieg Larsson a apărut la editura Trei. Dar o editură trebuie să inoveze tot timpul, să suprindă și mai ales să creeze ”mode”, pentru că, la urma urmei, și în cinematografie, teatru, dans, vestimentație etc. apar trenduri neîncetat.

Iar Larsson a fost un proiect mare și frumos. Care a adunat mulți fani. Ne-a plăcut nouă, în editură, dar le-a plăcut și altora: lui Andrei Gheorghe, lui Dan C. Mihăilescu și cititorilor care stăteau cu sufletul la gură în așteptarea următorului volum. Până la urmă, pentru că nu au fost decât trei volume din Trilogia Millennium, iar noi stârnisem cititorii, m-am gândit să mai căutăm și alți autori care scriu captivant romane polițiste.

Chiar este loc pe piața românească de carte pentru literatura de genul ăsta. În Franța, de pildă, există rafturi imense dedicate genului; la noi cred ca s-a instaurat un fel de prejudecată, cum că este o literatură ușoară. Dar – și aici exista mai mulți ”dar”:

  1. și literatura ușoară poate fi mare;
  2. literatura mare trebuie citită în contraparte cu literatura ușoară;
  3. există genuri terapeutice de literatură, iar literatura polițistă bună este un astfel de gen, menit să ”tămăduiască”: oboseala, insomnia, plictisul vieții cotidiene – viață în care te plictisești tocmai pentru că de cele mai multe ori nu mai ai timpul și dreptul să te plictisești.

Observ, de pildă, că  există și în străinătate un potențial foarte mare în spatele autorilor nordici: francezii au fost primii (exceptându-i pe scandinavi) care au făcut o pasiune incendiară pentru cărțile lui Larsson; apoi, Anne Holt – scriitoarea norvegiană pe care am publicat-o și noi – este constant în topurile de carte din Italia (și ea a făcut o pasiune pentru italieni, se pare că numai lor le acordă interviuri); Camilla Läckberg, autoarea suedeză din care am publicat primul volum – Prințesa ghețurilor – se vinde nebunește în Spania (au apărut zeci de tiraje în nici 2 ani). E foarte frumoasă cartea, am publicat-o acum 2 luni și a trebuit să mai facem un tiraj, atât de bine s-a vândut, deși e criză!

În fine, acum pregătim o altă autoare suedeză:

Foto: messe.no

O cheamă Liza Marklund, este favorita nordicilor, trăiește în Spania și este proprietară a uneia dintre cele mai mari edituri din Suedia. Mi-a plăcut foarte mult chestia asta cu decizia Lizei de a trăi în sud, acolo unde este cald și bine, scriind cărți cu care își înnebunește cititorii rămași acasă, în recile ținuturi scandinave. Sincer, este pentru prima dată în viață când mi-a trecut prin cap ideea minunată de a sta pe malul mării și a număra banii încasați pe cărțile vândute în lumea largă: dar pentru asta trebuie să scrii ca Liza Marklund.

Deocamdată, puteți să o citiți, este o carte e vară:

Explozii în Stockholm

Și nu uitați că este primul roman dintr-o serie de opt. Până când o să le publicăm noi pe toate, sigur mai scrie Liza Marklund și altele. 

 

 


”Un roman polițist cu adevărat bun este uitat imediat. Mai țineți minte ceva din zece negri mititei?”, întreabă mai în glumă, mai în serios Ștefan Agopian în rubrica sa din 24FUN, unde prezintă trei romane polițiste de la Editura Trei:

După extraordinarul succes obținut de Editura Trei, peste 18.000 de exemplare vândute, cu trilogia Millennium, a suedezului Stieg Larsson, cei de la Trei forțează piața cu romane polițiste apărute în Anglia, Suedia și Norvegia, ceea ce nu e rău:

Gilbert Adair, Înscenarea lui Roger Murgatroyd, traducere din engleză și note de Lidia Grădinaru. Un roman polițist clasic, în genul celor scrise de Agatha Christie. Mai bine zis un calc după romanele ei: într-un conac înzăpezit și, deci, rupt de restul lumii, mai mulți oameni, ei și ele, sărbătoresc cum se cuvine pașnicul Crăciun.

În ultimul moment sosește, cam pe nepusă masă, Raymond Gentry, un ziarist de la un tabloid de scandal The Trombone. Acesta își bate joc de toți, dovedind că le cunoaște și cele mai intime secrete. A doua zi e găsit împușcat într-o cameră de la mansarda încuiată pe dinăuntru. După ce este spartă ușa, se constată că arma crimei lipsește. „Lung prilej de vorbe si de ipoteze“.

Camilla Läckberg, Prințesa ghețurilor, traducere din suedeză de Simona Țențea și Asa Apelkvist. Camilla noastră n-are decât 36 de ani și e deja celebră în Europa. Erica Falck, o gagică obosită din cauza că scrie toată ziua (și noaptea) biografiile unor femei celebre, își găsește cea mai bună prietena din copilărie moartă într-o cadă cu apă înghețată. […] 

Citește mai departe părerea lui Ștefan Agopian despre romanul Eroare judiciară în revista 24FUN.

%d blogeri au apreciat: