Lectură bilingvă: ”Predică despre căderea Romei”

Jérôme Ferrari, laureat al Premiului Goncourt 2012, vă aşteaptă marți, 13 ianuarie 2015, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas Cişmigiu.

Scriitorul-filosof va prezenta publicului Predică despre căderea Romei şi va citi fragmente din roman, împreună cu actriţa Medeea Marinescu.


Evenimentul este organizat de Biroul Regional pentru Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei Universitare a Francofoniei (BECO AUF) şi Editura Trei, în parteneriat cu RFI România, Ambasada Republicii Libaneze la București şi Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone în România (GADIF).

Predică despre căderea Romei spune povestea unui tânăr care renunţă la studiile sale de filosofie pentru a deschide un bar în Corsica, sperând să creeze o oază de pace şi fericire.

 Cu un stil original şi seducător, cartea ne invită să descoperim societatea noastră în contrapunct cu meditaţiile Sfântului Augustin.

Citiți aici un fragment din romanul lui Ferrari.

Cea mai bună lume posibilă. Într-un bar din Corsica

Într-un sat corsican, departe de ţărm, doi tineri ai locului îşi părăsesc promiţătoarele studii de filosofie pe continent şi se întorc să administreze un bar local, cu gândul să aplice învăţăturile lui Leibniz şi să transforme locul în cea mai bună dintre lumile posibile.

Dar bucuria începutului e roasă destul de repede de rănile vechi nevindecate şi toate sfârşesc tragic. În rezonanţă cu predica pe care o ţinuse, cu multe secole în urmă, Augustin, la Hippone, la apropierea hoardelor barbare, despre fragilitatea regatelor pământeşti. Cam aceasta ar fi, foarte pe scurt, ideea romanului Predica despre căderea Romei, o carte superbă, admirabil scrisă, admirabil tradusă, încântătoare pentru orice cititor, de pe orice meridian, apărută anul trecut şi încununată cu Premiul Goncourt. Felicitări Editurii pentru o asemenea promptitudine.

Romanul debutează cu descrierea unei fotografii făcute într-o zi caniculară din 1918, în curtea şcolii unui sat, de un fotograf ambulat care a imortalizat toate familiile satului, pe rând, eroul romanului contemplând absenţa sa din imagine, pentru că încă nu se născuse la acel moment, iar tatăl încă era prizonier într-un lagăr din Ardeni. Fotografia e sfârşitul unei epoci, sfârşitul veacului dinainte.

Urmează povestea membrilor din fotografie ai acestei familii şi a urmaşilor lor care încearcă să se îndepărteze de satul natal, să-l lase în urmă, dar sunt mereu ajunşi şi cotropiţi de necrozele trecutului – adică urmează povestea altui secol, cu alte şi alte războaie în toate colţurile lumii, cu grandoarea şi decăderea unor imperii, inclusiv a celui francez. Întocmai ca în cazul imperiilor roman sau colonial, cangrenate încă de la naştere, eroii cărţii nu văd, nu simt propierea sfârşitului sau preferă să nu descopere semnele prevestitoare. Sfârşitul romanului e un text de o luciditate copleşitoare scris la Hippone în anul 410 de Sfântul Augustin, când la porţile cetăţii apăruseră barbarii să distrugă tot, cum făcuseră la Roma. „Promis-a oare  Dumnezeu că lumea aceasta va dăinui în veci?”

Între cele două momente, început şi sfârşit, se derulează o lungă secvenţă cu cei doi tineri Matthieu şi Libero care au concesionat barul, pe când aveau în faţă un viitor strălucit, şi care au înlocuit rând pe rând filosofia cu banul, senzualitatea, sexul, în încercarea de a crea cea mai bună lume posibilă, fapt imposibil. Romanul sfîrşeşte tragic, cum tragic au sfârşit lucrurile şi în anul 410.

Căderea Romei nu e doar căderea unui oraş, ci a unei civilizaţii. „Roma a căzut, dar nu e oare totul exact ca înainte?” „Lumile trec, într-adevăr, una după alta, întuenricul cheamă întuneric, şi poate că succesiunea lor nu înseamnă nimic”, pentru că sfârşitul şi începutul nu sunt decât una.

Fragment din recenzia lui Stelian Țurlea, apărută

în suplimentul cultural Ziarul de Duminică.

    

Premiantul Goncourt 2012, despre scrisul la computer: ”Acum n-aş mai putea scrie de mână, pentru că gândul îmi este mai rapid decât mâna”

Jerome Ferrari, romancierul care a câștigat premiul Goncourt în 2012 cu romanul Predica despre căderea Romei, a dezvăluit pentru HotNews câte ceva din culisele vieții de scriitor. Un fragment din interviu:

  

Svetlana CARSTEAN: Când scrii, scrii de mână sau la calculator?
Jerome FERRARI: La calculator.

Svetlana CARSTEAN: Prin urmare, nu vor mai exista manuscrisele acelea tradiţionale, cu ştersături, pe care se pot observa diferitele stadii ale creaţiei, cum ar fi manuscrisele lui Proust?
Jerome FERRARI: Ba da, vom putea vedea diferitele etape ale creaţiei, deoarece trebuie să fii complet nebun să nu păstrezi şi versiune anterioară atunci când faci modificări pe text, ca să vezi dacă nu cumva ai stricat fraza, în loc s-o îmbunătăţeşti.

Svetlana CARSTEAN: E dificil totuşi să urmăreşti modificările.
Jerome FERRARI: Eu păstrez întotdeauna versiunea 1, versiunea 2, 3, 4 atunci când scriu un roman. Obişnuiesc să notez metodic fiecare variantă până ajung să fiu complet mulţumit de ce am scris.

Svetlana CARSTEAN: Această practică poate complica puţin procesul de scriere. E prea simplu să operezi modificări pe calculator, dar în acelaşi timp sunt greu de urmărit în paralel.

Jerome FERRARI: Nu pot reveni la un stadiu anterior pentru că acum scriu mult mai repede, mult mai cursiv pe ecran decât de mână. În plus, folosind atât de mult tastatura, am ajuns să am un scris de mână oribil şi mă tem că nici nu-mi mai pot recunoaşte scrisul şi că elevii mei mă vor blestema de fiecare dată când le restitui lucrările corectate, pentru că abia reuşesc să-şi desluşească nota, au renunţat de mult să mai citească şi comentariile de pe marginea foii.

Svetlana CARSTEAN: Predica despre căderea Romei este al şaptelea roman al tău, dacă am reţinut bine. Ai început să scrii cartea de mână.
Jerome FERRARI: Exact.

Svetlana CARSTEAN: Reuşeşti să observi diferenţele dintre atunci când scrii de mână şi când scrii la calculator? Există vreo diferenţă?
Jerome FERRARI: Acum n-aş mai putea scrie de mână, pentru că gândul îmi este mai rapid decât mâna, gândul meu a adoptat viteza de tastare la calculator, viteză care nu este ameţitoare, dar oricum, este mai bună decât scrisul de mână.

Svetlana CARSTEAN: Eu cred că este şi o diferenţă de calitate. Dacă scrii de mână, nu ai întregul context, ca pe calculator, astfel că rezultatul poate fi diferit faţă de cazul în care începi să scrii la calculator.
Jerome FERRARI: Cu siguranţă, pentru că până şi la calculator, îmi dau seama că mă leg de anumite detalii. Sunt atent la aşezarea în pagină a manuscrisului, îmi aranjez fontul literelor astfel încât să fie cât mai aproape de cel al cărţilor.

Svetlana CARSTEAN: Ca să îţi creezi atmosfera unei cărţi.
Jerome FERRARI: Întocmai. Consider că asta răspunde nivelului mei de exigenţă.

Svetlana CARSTEAN: Cred că nu vor mai exista manuscrise, pentru că durata de viaţă a unui hard-disk este infinit mai mare decât a unei foi de hârtie. Tu salvezi tot ce scrii, îţi trimiţi pe mail fragmente din romane din când în când?
Jerome FERRARI: Da, salvez tot ce scriu, altfel ar fi un coşmar. Salvez imediat ce scriu un rând, de teamă să nu pierd ce am lucrat. Li s-a întâmplat deja unor prieteni de-ai mei şi mi se pare că este un bun motiv de sinucidere.

Svetlana CARSTEAN: Deci ai multe variante ale romanelor tale salvate.
Jerome FERRARI: Foarte multe!

 

Imperii, cicatrici și… un surprinzător Goncourt

● Jérôme Ferrari, Predica despre căderea Romei, traducere din limba franceză de Tania Radu, Colecţia „Literary Fiction”, Editura Pandora M, 2013.

Romanul acesta a primit Premiul Goncourt 2012. Autorul a fost destul de surprins: unul dintre romanele sale anterioare, Balco Atlantico (2008), deşi înrudit, pare-se, cu cel premiat, nu stîrnise nici măcar o ridicare din umeri, darămite de sprînceană, în presa culturală franceză. Asta este viaţa, cu al ei cusur… Bine că, după nu mai mult de patru ani, Goncourt-ul a venit totuşi să salute scriitura acestui autor interesant şi straniu, de o melancolie plină de falduri, cicatrici şi circumvoluţiuni.

Predica despre căderea Romei povesteşte despre oameni care continuă să existe, deşi lumea lor a pierit. Pe de o parte, e vorba de tînărul Matthieu şi de amicul său Libero, doi studenţi la filozofie ale căror iluzii nu şi-au găsit la Sorbona nici un răspuns mulţumitor, motiv pentru care, cu diplomele de licenţă în buzunar, vin să administreze un bar dintr-un sat corsican. Pe de altă parte, îl avem pe bunicul lui Matthieu – bătrînul Marcel Antonetti, trecut prin Al Doilea Război Mondial fără să vadă frontul, numit apoi funcţionar de stat în coloniile africane ale „imperiului“ francez, rămas în scurt timp fără „imperiu“ şi întors pînă la urmă în Corsica natală, ruşinat că „poartă-n piept o inimă seacă şi întortocheată.“ Lumea bătrînului Marcel a dispărut de mult, lumea barului administrat de tinerii Matthieu şi Libero creşte şi descreşte şi ea, surpîndu-se dinăuntrul său, aşa cum se întîmplă cu toate imperiile, fie ele şi personale.

Pitorescul bizar al personajelor, tristeţea difuză a istoriilor lor, pliurile adînci şi neliniştitoare ale frazelor, unde frămîntarea anodină se întîlneşte cu patosul înalt din predicile Sfîntului Augustin, fac din romanul lui Jérôme Ferrari o frumoasă replică masculină (şi corsicană) la tot ce e mai puternic în romanele Zeruyei Shalev.

Iar graţie Taniei Radu, Ferrari sună copleşitor în româneşte.

  

Recenzie de Claudiu Constantinescu (DILEMA VECHE)

 

Roma a căzut. A fost învinsă, dar pămîntul şi cerurile n-au căzut

Îmi sunteţi dragi.

Să nu vă pese de atacurile păgînilor. Atîtea cetăţi necreştine au căzut, căci idolii lor nu le-au putut apăra. Iar tu te închini unui idol de piatră? Adu-ţi aminte cine e Dumnezeul tău. Cine ţi L-a vestit. Că ţi-a prezis că lumea va pieri de foc şi sabie, că ţi-a vorbit de prăbuşire şi de moarte. Iar acum te sperii că profeţiile se împlinesc?

El a vorbit şi de întoarcerea în slavă a fiului Lui cînd această lume va fi în ruine, şi cum va aduce domnia eternă a luminii, la care şi tu vei fi chemat. De ce plîngi, în loc să te bucuri? Tu care, creştin fiind, ar trebui să trăieşti doar cu gîndul la sfîrşitul acestei lumi. Dar poate că nu e nici vreme de plîns, nici de bucurie.

 

Vă așteptăm vineri seara la lansare:

 

  

Roma a căzut. A fost învinsă, dar pămîntul şi cerurile n-au căzut. Priviţi în jur, iubiţii mei. Roma a căzut, dar nu e oare totul exact ca înainte? Stelele merg pe cer, noaptea urmează zilei, care urmează nopţii, clipă de clipă, prezentul se naşte din neant şi se întoarce în neant, iar voi sunteţi aici, în faţa mea, şi lumea merge mai departe spre sfîrşitul ei, care încă nu e aici şi nu ştim cînd va veni, fiindcă Dumnezeu nu ne spune mai mult…

Augustin şi-a întrerupt o clipă predica. Multe feţe atente, zărite în mulţime, păreau că s-au înseninat. Dar tot mai auzea hohote înfundate. Chiar lîngă el, sprijinită de altar, o tînără femeie îşi ridica ochii înlăcrimaţi. A privit-o aspru întîi, ca un părinte dojenitor, dar a văzut-o ce ciudat zîmbea printre lacrimi, şi în timp ce dădea să vorbească din nou, a binecuvîntat-o. La zîmbetul ei se va gîndi, douăzeci de ani mai tîrziu, cînd va zăcea sub bolta absidei, în vreme ce preoţi îngenuncheaţi se roagă pentru mîntuirea sufletului lui, de care nimeni nu se îndoieşte.

  

  Fragment din PREDICA DESPRE CĂDEREA ROMEI de JÉRÔME FERRARI 

         

TOP 15 noutăți la Bookfest

 

  

  

15. Dieta de 2 zile. Ține dietă două zile pe săptămână, mănâncă normal în celelalte cinci zile, de dr. Michelle Harvie & prof. Tony Howell: e pe bune – experimentele clinice au demonstrat că cei care au urmat dieta de două zile au pierdut mai mult în greutate, o cantitate aproape dublă de grăsime și mai mulți centimetri în jurul taliei, decât persoanele care au urmat o dietă bazată pe controlul permanent al caloriilor.

14. Fata dispărută, de Gillian Flynn: romanul are o structură ingenioasă: atât Amy, cât şi Nick îşi compun propria versiune despre istoria cuplului lor, însă adevărul se află undeva la mijloc… versiunea lui Nick începe din momentul dispariţiei lui Amy. Romanul a fost ales drept “thrillerul anului” (The Observer)

13. Ghid pentru femeia nerăbdătoare să devină mamă, de Jean M. Twenge: află ce e adevărat și ce e fals în toate aspectele încercării de a deveni mamă, de la perioada optimă pentru sex, la problemele legate de stres și la alegerea unei alimentații care să ducă la creșterea fertilității.

12. Jurnalul unui adolescent timid, de Stephen Chbosky: cartea a fost deja ecranizată și a fost number one în lista de bestsellers a New York Times. Este o poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului De veghe în lanul de secară.

 

  

  

11. Fii propriul tău şaman, de Deborah King: fostă avocată de succes în tinerețe, autoarea a primit în floarea vârstei un diagnostic de cancer. N-a acceptat operațiile invazive și s-a îndreptat cu succes spre medicina alternativă; află rețeta ei tămăduitoare, incluzând tehnici orientale vechi de mii de ani.

10. Cum să te porţi cu copiii tăi deveniţi adulţi, de Gail Parent & Susan Ende: copiii cresc, se schimbă și parcă îți creează, ca părinte, probleme și mai mari decât cele de acum câțiva ani. Cum te descurci?

9. Sirena, Camilla Lackberg: seria Ericăi Falck merge mai departe. Intriga pleacă de data asta de la un scriitor de scucces care începe să primească scrisori de amenințare. Colac peste pupăză, unul dintre prietenii scriitorului dispare fără urmă…

8. Ce se petrece în grupuri? Comunităţi nevrotice, comunităţi sănătoase, de R.D. Hinshelwood: conceptul central pentru a înţelege ce se întâmplă, la nivel inconștient, în grupuri este dramatizarea – manifestarea publică în viaţa grupului a unei fantasme individuale a unui membru.

 

 

  

7. Antologia NEBULA 2012, de James Patrick Kelly & John Kessel: vă așteaptă, printre altele, o aventură romantică în orașele norilor de pe Venus, un viitor în care moartea începe la naștere, o societate aztecă din secolul al XX-lea și o carte cu minte proprie.

6. Lumea virtuală: Avataruri şi fantome, de Serge Tisseron: “Facebook, MySpace şi Second Life îţi permit să te simţi aproape de ceilalţi, fără să pierzi nimic din sentimentul de independenţă. Pot să mă angajez sau mă detaşez cu un simplu clic. Dar sunt liniştit cu atât? Nu tocmai.”, dă de înțeles psihiatrul francez.

5. Copilul din flori, de Audur Ava Olafsdottir: pentru Lobbi, moartea tragică a mamei sale se dovedeşte a fi un puternic catalizator. Pasiunea lor comună pentru cultivarea soiurilor rare de trandafiri în seră îl determină să abandoneze studiile şi să pornească într-o călătorie către o mănăstire dintr-un sat îndepărtat pentru a se îngriji de o grădină pe vremuri fabuloasă.

4. Starters, de Lissa Price: Callie, în vârstă de şaisprezece ani, descoperă Banca de Corpuri unde adolescenţii îşi închiriază trupurile adulţilor înstăriţi ce îşi permit luxul de a redeveni tineri. Dar neurochipul ei funcţionează greşit, iar Callie ajunge să afle lucruri pe care nu trebuia să le știe…

 

 

  

3. Adevărul despre cazul Harry Quebert, de Joel Dicker: autorul alternează epocile, registrele stilistice (raportul poliţiei, transcrierea unui interogatoriu, extrase din roman) şi ”explorează America în toate excesele ei – mediatice, literare, religioase, meditând, în acelaşi timp, asupra condiţiei scriitorului”, apreciază L’Express.

2. Sfâşierea cerului, de Ursula Le Guin: și dacă visurile ar putea modifica realitatea? Cum am încerca să folosim puterea aceea, fără să ne identificăm cu divinitatea? Un roman care examinează natura realului și a identității personale în cea mai bună tradiție a lui Philip K. Dick.

1. Predica despre căderea Romei, de Jerome Ferrari: romanul spune povestea unui tânăr care renunţă la studiile sale de filosofie pentru a deschide un bar în Corsica, sperând să creeze o oază de pace şi fericire. Ferrari, un scriitor-filosof cu un stil original şi seducător, ne invită să descoperim societatea noastră în contrapunct cu meditaţiile Sfântului Augustin.