Tag Archive: pop


Optzecisme britanice


Puțin divertisment. De dumincă.

Vă mai amintiți de coafurile punk, de Duran Duran, de primele casete video? Dar de beaturile new wave și de sacourile asortate cu adidași? Dar de popul plângăcios al lui Phil Collins? Poate galezii din Sfârtecările lui Niall Griffiths, marcați ce-i drept de epoca thatcheristă, vor împrospăta puțin memoria celor care au trăit împlinirile mărețe ale deceniului nouă:

***

”Mai beau nişte bere şi pe la jumatea cutiei a treia începe să mă ia moţăiala. E plăcut, foarte plăcut… numai că la televizor e o emisiune oribilă, cre’ că-i zice chiar Anii optzeci, un fel de retrospectivă a acelui deceniu infect prezentată de un palavragiu odios şi dezgustător care are comportamentu’ de prost gust al bogătanului arogant. În ultima vreme a apărut o avalanşă de emisiuni din ăstea, nimic altceva decât nişte tentative îndoielnice de uşurare a sentimentului de vinovăţie, realizate invariabil de un dobitoc cu voce afectată şi un păr bufant sau o coadă de cal de neuitat.

”Ceea ce vor să spună emisiunile ăstea e nu-ţi fă probleme; nu avea îndoieli despre ceea ce au făcut în timpu’ lu’ Thatcher, era absolut OK să ai o freză de imbecil, era absolut OK să calci peste vagabonzi în drum spre operă sau restaurant, era absolut OK să faci mai mulţi bani decât ar fi putut să-ţi trebuiască vreodată pe seama celorlalţi; nu-ţi fă probleme, era absolut OK, toată lumea făcea la fel. Era absolut OK să vrei mai mult şi mai mult şi mai mult. Mai multe maşini. Mai multe costume. Mai multe broşe. Mai mulţi bani. Mai multe vacanţe. Mai multe CD-uri cu bou’ de Phil Collins şi sperietoarea de Whitney Houston. Era absolut OK să fii un labagiu lacom, strângător şi zgomotos.

”Dumnezeule, ce oameni… nu numai că vor să adune cantităţi impardonabile de bani prin mijloace oricât de murdare, dacă e necesar, da’ vor să se simtă şi răzbunaţi moral pentru că fac asta. Cretinii. Doamne… Ce mai poţi spera? Ce poţi să faci?

Uite! E Baletu’ Spandau, să mor io!

— Uite ce kilturi au!

— Şi ce machiaj! Ce moace!

— Uite coada aia de cal! Ce labagiu… a, scuze, Liam.

Cel puţin emisiunea asta i-a făcut pe toţi să discute din nou, să comunice unii cu alţii. Mă rog, într-un fel; nu fac altceva decât să râdă isteric la videoclipuri vechi cu Adam Ant, Howard Jones, căcatu’ ăla de Balet Spandau şi multe alte reprezentaţii dispărute. Pe mine mă doare-n cur; am senzaţia plăcută că rătăcesc printr-o ceaţă chimică moale şi scriu în cap un eseu: CE-AM FĂCUT ÎN ANII OPTZECI, de Colm Downey.”

***

Romanul Sfârtecări al lui Niall Griffiths este cel de-al doilea tradus la Pandora M, după Kelly + Victor. Povestea se petrece într-un orășel de pe coasta vestică a Țării Galilor, Aberystwyth. Deși pare un fel de Macondo mitic și vels, e de fapt un foarte realist cimitir al disperaților, un punct terminus al oricărei speranțe.


E duminică, așa că mă gândeam să vă răsfăț cu ceva mai soft, de descrețit frunțile.

Care e muzica ideală pe care faceți sex? ne întreabă Sab Schönmayr în Relaxare și erotism. Călătorie pe tărâmul senzualității. După care ne propune un mix de piese destul de previzibile: Serge Gainsbourg (o știți: Je t’aime moi non plus), Marvin Gaye cu melodia terapeutică Sexual Healing, bucăți din Flautul fermecat al lui Mozart, dar și puțin romantism cu Robbie Williams (She’s the One).

Să trecem însă la un program de muzică mai concret, gândit de autoare pentru trei zile (mai bine zis, trei nopți):

1. ”În prima seară consumați actul erotic fără nici un fond sonor. Unele persoane chiar preferă s-o facă în liniște, afirmând că muzica le irită și le scoate din ritm”. Cum vine asta? Pare mai curând o glumință în genul opusului lui Cage, cel de 4 minute și 33 de secunde.

2. ”A doua seară puteți încerca o muzică house, chiar dacă nu corespunde gusturilor dumneavoastră muzicale. Muzica house are avantajul că pune într-adevăr sângele în mișcare și înviorează. Același efect îl puteți obține desigur și cu rock sau cu muzică dance. Pentru că ritmul vă întră la un moment dat în sânge”. Mda, mai bine let’s rock!

3. ”În a treia seară puneți o muzică clasică, poate Anotimpurile lui Vivaldi. Se pare că acesta este genul de muzică la care răspund pozitiv majoritatea femeilor”. Aha! E bine de știut!

După cele trei seri, continuă Schönmayr, puteți discuta ce fel de senzații v-a trezit fiecare gen de muzică. A fost cumva sexul pe rock ceva mai dur, mai puternic? A fost cam fad când a fost liniște totală? Iar pe Anotimpuri cum a fost?

”Poate că în felul acesta vi se va deschide apetitul și veți avea chef și de alte experiemente pe Carla Bruni, Madonna, Jim Morrison sau Sascha. Sau, de ce nu, pe Sex Pistols. Dar pe jazz? Oare chiar face actul sexual mai subtil? Când Oswald Kolle turna prin anii 60 primele sale filme de educație sexuală, postul de televiziune i-a pus în vedere să nu lase muzică prea dinamică pe fundal”, răspunde indirect autoarea cărții Relaxare și erotism. Călătorie pe tărâmul senzualității.

Reiau la final întreabarea scriitoarei:

Ce muzică preferați în dormitor?

%d blogeri au apreciat: