Tag Archive: Pierre Lamaitre



La revedereŞi, crede‑mă, îmi pare tare rău că‑ţi vorbesc iarăşi despre asta… Ar trebui totuşi să fii sută la sută sigur. Uneori, hotărâm lucruri de mânioşi, deznădăjduiţi ori supăraţi ce suntem, se întâmplă să ne lăsăm călăuziţi de sentimente, în fine, pricepi tu ce vreau să zic. Nu ştiu cum ne‑am putea descurca acuma, dar, de bine, de rău, am găsi noi ceva… Ce se face se şi desface. Nu vreau să te influenţez, dar te rog un lucru: gândeşte‑te la părinţii tăi. Sunt sigur că, dacă te‑ar regăsi aşa cum eşti, te‑ar iubi la fel de mult ca înainte, dacă nu chiar mai mult. Probabil că tatăl tău e un om de treabă şi devotat, închipuieşte‑ţi ce bucurie ar fi în sufletul lui dacă te‑ar şti în viaţă. Nu vreau să te influenţez. Oricum, va fi după socoteala ta, sunt totuşi nişte lucruri pe care, după părerea mea, trebuie să le chibzuieşti bine. Mi‑ai desenat‑o pe sora ta, Madeleine, e o tânără simpatică, gândeşte‑te un pic la durerea pe care a simţit‑o când a aflat că ai murit şi ce minune ar fi pentru ea, astăzi…

Fragment din:   

N‑avea niciun rost să scrie toate acestea.

Nu se ştia nici măcar când ajungeau scrisorile, puteau să facă două săptămâni sau chiar patru pe drum. Iar zarurile fuseseră aruncate. Albert nu scria lucrurile acestea decât pentru sine însuşi. Nu‑i părea rău că‑l ajutase pe Édouard să‑şi schimbe identitatea, dar, dacă nu mergea până la capăt, nu izbutea să‑şi imagineze cu adevărat consecinţele pe care le bănuia destul de sumbre. Se întinse pe jos, înfă­şurat în veston.

Se suci şi se răsuci aproape toată noaptea, nervos, neliniştit.

În visele sale, dezgropau un corp şi Madeleine Péri­court vedea imediat că nu era al fratelui său, era fie prea înalt, fie prea scund, uneori avea un chip pe care îl recu­noşteau pe dată, cel al unui soldat foarte bătrân, alteori dădeau peste un bărbat cu o căpăţână de cal mort. Tânăra îl lua de braţ şi întreba: „Ce‑ai făcut cu fratele meu?“ Căpitanul d’Aulnay‑Pradelle mai punea ceva şi de la el, fireşte, ochii îi erau de un albastru atât de deschis, încât îi luminau faţa lui Albert ca o lanternă. Vocea lui era cea a generalului Morieux. „Chiar aşa! tuna şi fulgera el. Ce‑ai făcut cu fratele acesta, soldat Maillard?“

  


Scriitorul francez de 62 de ani lansează azi la București o carte cu tușe istorice și sociale ce a reușit să uimească și critica (a luat Prix Goncourt pe 2013), dar și publicul larg.

De unde aceste aprecieri unanime în marginea romanului LA REVEDERE ACOLO SUS? Iată mai jos 4 motive (adaptate de aici)

 

poster-Lemaitre

 

1. Ritmul alert. ”Nu am părăsit nici în această carte genul romanului polițist. Toate ingredientele sale se regăsesc în stilul și construcția acestui roman”, spune Lemaitre, care mărturisește că petrece mult timp pentru a urzi tot soiul de întorsături de situații și de surprize romanești (n-aveți decât să vă lămuriți urmărind aventurile celor doi eroi, niște supravieţuitori ai primei conflagraţii mondiale care pun la cale o escrocherie la nivel naţional, de un cinism absolut).

2. Acțiune ca la cinema. La revedere acolo sus va putea fi urmărit  pe marile ecrane (pentru moment, abia se lucrează la scenariu). Până atunci, vom avea deja o serie de benzi desenate (anunțată pentru finele lui 2015) și o ecranizare a penultimului policier al lui Lemaitre – Alex. ”Scriitura mea este, în mod natural, una vizuală. Este felul meu de a reflecta”, precizează francezul.

3. Scriitura inteligentă. Lemaitre și-a dorit să scrie în genul ”literaturii populare”. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să cobori ștecheta și ”nici să scrii prost sau fără cap”, precizează Lemaitre. Își ridică pălăria în fața Vicontelui de Bragelonne al lui Al. Dumas, ”un roman metafizic, filosofic, dar activ, elegat și eficace. Are tot ce-i trebuie pentru a fi deopotrivă popular și deștept”, spune Lemaitre.

4. Personaje pline de viață. Fără să se vrea un ”roman psihologic”, noua carte a lui Lemaitre închipuie niște personaje foarte bine creionate, cu istoria și traiectoria lor. Ai impresia că-i cunoști pe cei doi eroi (Albert și Edouard), iar relația lor prietenească este zugrăvită cât se poate de realist: se mai ceartă, se mai supără, sunt momente când se plac și altele când nici nu mai vor să se vadă în ochi. ”Așa arată o adevărată prietenie”, spune laureatul premiului Goncourt de anul trecut.

    

  

 


Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea)

Scriitorul francez Pierre Lemaitre a fost recompensat cu premiul Goncourt 2013, cel mai prestigios trofeu literar francez, pentru romanul Au revoir là-haut, în curs de apariţie la Editura Trei.

Născut la Paris, Pierre Lemaitre (foto) a predat timp de mulţi ani literatură franceză şi americană, după care s-a dedicat scrisului. Romanele sale au fost traduse în peste 20 de limbi. Romancierul francez a publicat: Travail soigné (Prix Cognac 2006), Robe de marié (Meilleur Polar Francophone 2009), Cadres noirs (Prix Le Point du Polar européen 2010) şi Alex (Prix des lecteurs policier du Livre de poche 2012 şi CWA International Dagger 2013).
Editura Trei a publicat volumul Alex, „un roman poliţist a cărui intrigă diabolică se construieşte din impasuri aparent fără ieşire”, potrivit L’Humanite.

Romanul Au revoir là-haut descrie, dincolo de răzbunarea a doi oameni distruşi de un război inutil şi crud, modul tragic şi ironic în care poate fi sfidată societatea, statul, familia, morala patriotică – toate acestea fiind responsabile pentru situaţia celor doi protagonişti. Într-o Franţă traumatizată de urmările războiului care îşi numără cei un milion şi jumătate de morţi, cei doi supravieţuitori, Albert şi Edouard, pun la cale o escrocherie de anvergură naţională de un cinism absolut.


„Aceasta nu este doar un alt roman despre Primul Război Mondial, ci este unul dintre puţinele texte cu privire la politica postrăzboi şi a operaţiunilor sale comerciale, de gestionare a dezastrelor. Este, de asemenea, istoria unei extraordinare prietenii… Au revoir là-haut este un mare roman, inteligent, documentat, care ţese subtil o minunată poveste romantică într-o realitate foarte fragilă. o carte emotionantă, captivantă, şocantă… O lovitură de maestru.” – Page

   

%d blogeri au apreciat: