TOP 10 – CĂRŢI MOTIVAŢIONALE

Cele mai bune cărţi motivaţionale.

În orice librărie intri, rafturile librăriilor sunt încărcate cu fel de fel cărţi motivaţionale, care de care mai colorate şi mai promiţătoare. Cum atingi extazul în 7 paşi, cum să fii mai persuasiv decât Houdini şi mai asertiv decât un general de armată – toate acestea sună bine, dar adevărul e că nu e chiar aşa de simplu să te schimbi peste noapte.

Sfat pentru a alege o carte de ”self-help”: preferaţi autorii care nu vă fac cu ochiul şi nu vă vând soluţii miraculoase, verificaţi-le (din textul de pe copertă) experienţa profesională şi răsfoiţi cartea, pentru a vedea dacă prezintă suficiente cazuri din propria practică şi dacă vor să vă vândă soluţii miraculoase sau vă avertizează că vă aşteaptă un drum deloc uşor. Acestea sunt şi criteriile după care am ales cele 10 cărţi de mai jos (din colecţia de ”Psihologie practică” a Editurii Trei), volume folositoare în dragoste, în parentaj sau la locul de muncă.

1. Cartea gesturilor

A devenit repede un bestseller, nu doar pentru că te învaţă cum să-i ”ghiceşti” pe ceilalţi din gesturile şi fâstâcelile lor, dar şi pentru că oferă explicaţii psihologice lămuritoare şi punctează limitele oricărei interpretări a limbajului nonverbal. Autorul, Peter Collett, este profesor la Oxford de psihologie socială şi a colaborat nu o dată cu televiziunile britanice, pentru a descifra gesturile politicienilor.

2. Arta de a citi gândurile

Vine oarecum pe aceeaşi linie, doar că suedezul Henrik Fexeus, psiholog specializat în programare neuro-lingvistică, te învaţă mai curând cum să-ţi utilizezi propriul limbaj nonverbal (ton, postură, expresie facială) pentru a fi mai convingător în dialogurile tale cu partenerul sau cu şeful de la serviciu. Unul dintre capitole va interesa cu siguranţă tinerii în căutare de aventuri amoroase. Se cheamă ”Arta agăţatului inconştient”…

3. Reţete de jocuri

Este mai mult decât pare. Nu e o listă cu jocuri de copii, ci o hartă de psihologie a copilului pusă la îndemâna părinţilor de psihoterapeutul american Lawrence J. Cohen. Prin joc (de la aruncatul copilului în aer până la jocul stând aşezat pe podea) şi mai ales prin crearea de scenarii, părintele îşi poate cunoaşte copilul mai bine, îi poate afla mai uşor grijile şi anxietăţile şi îl poate ajuta chiar (printr-un joc cu păpuşi sau figurine, de pildă) să găsească cele mai bune căi pentru a depăşi dificultăţile din viaţa de la grădiniţă ori problemele legate de frica de monştri sau de greutate în exprimarea emoţiile.

4. Părintele eficient

Nominalizat în mai multe rânduri la Premiul Nobel pentru Pace, Thomas Gordon are meritul de a fi preluat tehnici folosite în cabinetul psihoterapeutic, adaptându-le la relaţia părinte-copil. ”Oglindirea” sau ”ascultarea activă” sunt două exemple de procedee pornite din munca terapeutică, dar utilizabile foarte bine în dialogurile cu un copil care fie e prea mofturos, fie e prea interiorizat şi nu ştie cum să-şi spună păsul. Miza cărţii este de a găsi calea către o negociere ”reciproc avantajoasă” între cei mari şi odraselele lor.

5. Exerciţii de meditaţie pentru depăşirea depresiei

O mână de psihologi anglofoni (din SUA, dar şi din Anglia sau Canada) au testat eficienţa tehnicilor corporale orientale (zen-budiste, în speţă) pentru persoanele cu depresie şi au ales ce era cu adevărat folositor pentru pacienţii lor. Sigur, meditaţia (mindfulness) nu te face bine peste noapte şi nici nu e o tehnică de sine stătătoare. E un adjuvant al psihoterapiei şi, realizată constant şi corect, meditaţia dă realmente rezultate, arată cei patru autori ai cărţii (Williams, Teasdale, Segal, Kabat-Zinn). Nu vei afla cum să te ”integrezi în absolut”, ci cum să îţi uşurezi apăsările sufleteşti ,aplicând nişte tehnici orientale străvechi validate însă ştiinţific şi adaptate recent pentru stilul de viaţă occidental.

6. Imperfecţi, liberi şi fericiţi

Câţi autori de cărţi de autoajutorare credeţi că vor cita şi vor folosi reflecţiile lui Cioran. Extrem de puţini! În ciuda etichetei de „nihilism” date eseisticii filosofului român, psihiatrul francez Christophe Andre îl citează adesea pe Cioran în volumele sale motivaţionale. Asumare negativului şi a imperfecţiunii noastre, acceptarea minusurilor şi folosirea cum grano salis a ”gândirii pozitive” fac parte dintr-o strategie de viaţă sănătoasă pentru minte şi inimă, crede psihoterapeutul parizian. Printre întrebările la care răspunde această carte sunt: Cum scăpăm de teama de eşec? Până unde ne putem umili? sau Cum să evităm competiţiile inutile?

7. Minciunile adulţilor

Sper că n-aţi pierdut excelentul serial de televiziune Lie to Me – Psihologia minciunii. Eroul filmului, profilerul interpretat de Tim Roth, ghiceşte minciunile celor mai versatili vorbitori, analizându-le cu atenţie ”microexpresiile”, adică gesturile pe care le facem automat când simţim atracţie, repulsie, furie, teamă etc. Tot serialul se bazează pe ideile psihologului american Paul Ekman, consilierul de specialitate pentru scenariu, dar şi autorul cărţii de faţă. Citiţi-o şi veţi deveni un poligraf în carne şi oase!

Citeşte întregul top realizat de Victor Popescu pentru ziarul Adevarul

Nu faceți autostopul în Grecia! Ghidul gesturilor europene

Gazeta Sporturilor continuă seria de cărţi de psihologie practică, pe care le publică în parteneriat cu Editura Trei. De astăzi, la toate chioşcurile de ziare puteţi găsi „Cartea gesturilor europene”.

În „Cartea gesturilor europene”, Peter Collett a construit un ghid nonconformist, amuzant și bine documentat, ale cărui baze i le-a pus în numeroasele călătorii prin ţările europene. Printre altele, Peter Collett avertizează în cartea sa: nu faceţi autostopul în Grecia! De ce? Aflați din fragmentul de mai jos:

***

”Este surprinzător faptul că nu există o corespondenţă mai accentuată între repertoriile de gesturi ale diferitelor naţiuni. Unul dintre puţinele gesturi regăsite în întreaga Europă este cel în care degetul mare este lipit de nas, folosit de obicei de către copii, dar şi de adulţi, în semn de batjocură. Un altul răspândit pe tot continentul presupune arătarea degetului mijlociu. Există câteva gesturi pe care ne-am aştepta să le vedem peste tot în Europa, dar care sunt, în fapt, limitate doar la o parte a acesteia sau au sensuri diferite în fiecare ţară.

De exemplu, gestul ridicării degetului mare, pe care noi îl asociem cu imaginile luptelor de gladiatori sau cu piloţii de vânătoare din cel de-al Doilea Război Mondial, nu înseamnă acelaşi lucru pentru toţi europenii. În majoritatea ţărilor este folosit în semn de aprobare ori mulţumire sau pentru a arăta că suntem gata de ceva — cu alte cuvinte, pentru a transmite un mesaj pozitiv.

În Grecia reprezintă, dimpotrivă, o insultă, uneori însoţită de expresia Katsa pano!, care înseamnă: „Stai pe asta!“ Concret, pentru localnici gestul este unul vulgar, care denotă zeflemeaua, cu un mesaj foarte asemănător celui exprimat prin ridicarea degetului mijlociu — lucru pe care ar fi de dorit să vi-l amintiţi data viitoare când faceţi autostopul în Grecia”.

Peter Collett: conferință despre limbajul nonverbal în afaceri

Autorul Cărții gesturilor și Cărții gesturilor europene, Peter Collett, revine în România după cinci ani. Expertul în psihologie  socială de la Oxford va susține vineri la București conferința “Limbajul nonverbal și cele mai bune practici aplicabile în business”, organizată de Twelve Corporate, cu susținerea Editurii Trei. (Evenimentul are loc pe 11 noiembrie 2011, la Hotel Ramada Bucharest North).

Ca prilejul reîntoarcerii în România, Collett a oferit un interviu pentru România Liberă. Psihologul povestește, printre altele, despre semnele nespuse ale flirtului și despre cum s-a dat de gol Clinton, când a mințit în fața Senatului american.

  

  

   

Avem o femeie într-un bar care fumează teatral, arătându-şi încheietura mâinii, îşi priveşte în ochi partenerul, îşi atinge buza superioară cu mâna şi-şi verifică foarte des telefonul mobil. O puteţi „citi”?

Nu sunt foarte edificat în privinţa telefonului mobil, dar toate celelalte gesturi pe care le enumeraţi sunt, de obicei, legate de flirt. Când o femeie îşi expune încheietura mâinii fumând, acest lucru arată că, inconştient, ea vrea să le spună celorlalţi că nu reprezintă o ameninţare şi că e o femeie atrăgătoare. În acest context, privitul fix în ochii celuilalt e un semn că eşti complet atras sau absorbit de cealaltă persoană şi a-ţi atinge buza cu mâna e, deseori, o invitaţie mascată la sărut. Dar trebuie să fim foarte atenţi înainte de a trage o concluzie, pentru că multe femei au obiceiul de a afişa semnale de flirt chiar şi atunci când, de fapt, nu au această intenţie faţă de bărbatul cu care stau de vorbă.

Cum aţi ajuns să fiţi pasionat de limbajul şi cultura corpului?

M-a interesat psihologia de la o vârstă foarte fragedă şi, curând după aceea, am devenit fascinat de felul în care oamenii se comportă în compania celorlalţi – cum îşi strâng mâinile, cum comunică prin gesturile mâinilor, cum îşi folosesc ochii şi cum se exprimă la nivelul mimicii feţei. În facultate am observat că mulţi dintre colegii mei studiau procesele mentale sau făceau diverse experimente în laborator. Eu eram mult mai interesat de cum se comportau oamenii în baruri, restaurante, la locul de muncă şi acasă. Bănuiesc, totuşi, că fascinaţia pentru cultura şi limbajul corpului e destul de mult legată de faptul că am copilărit în Africa, unde există o mare varietate de comunităţi şi culturi.

Oamenii sunt interesaţi să descifreze limbajul unui politician. Dacă acel politician minte, ce gesturi ar putea să afişeze?

Există o sumedenie de comportamente care sunt legate de minciună. Când ne gândim la politicieni care mint, primul exemplu care-mi vine în minte este Bill Clinton şi faimoasa lui apariţie în faţa membrilor Senatului. Am studiat cu atenţie înregistrările respectivului moment şi am observat mai multe gesturi care sugerează minciuna: gura uscată, linsul buzelor, pusul mâinii peste pumnul strâns, arătatul cu degetul înspre cel care pune întrebările şi încercarea de a-şi acoperi gura cu mâna. Dar trebuie întotdeauna să fim prudenţi în a trage concluzii legate de minţit, pentru că multe dintre aceste detalii sunt valabile şi ca simptome ale anxietăţii. Prin urmare, poţi foarte lesne să spui că cineva minte când, de fapt, respectivul e doar îngrijorat sau anxios.

Citiți întregul interviu în România Liberă.

   

Peter Collett revine in Romania

Autorul Cartii gesturilor si Cartii gesturilor europene, Peter Collett, revine in Romania dupa cinci ani.

Expert in psihologie  sociala si profesor la Universitatea Oxford, Collett va sustine la  Bucuresti conferinta “Limbajul nonverbal si cele mai bune  practici aplicabile in business”, organizata de Twelve Corporate, cu sustinerea Editurii Trei.

Evenimentul va avea loc in data de 11 noiembrie 2011 la Hotel Ramada Bucharest North.

Succesul in business este asimilat succesului in comunicare. Dezvoltarea  abilitatilor sunt rezultatul experientei si al constientientizarii propriului  stil de comunicare. Identificarea propriului stil de comunicare este punctul de  ameliorare a relatiilor profesionale cat si personale.

In urma participarii la conferinta “Limbajul nonverbal si cele mai bune  practici aplicabile in business”, participantii vor putea sa:

• constientizeze  limbajul nonverbal;
• identifice semnalele nonverbale emise de interlocutorii lor;
• creeze un impact psihologic persoanelor cu care interactioneaza;
• identifice cum  sa devina un lider prin intermediul limbajului nonverbal;
• aplice abilitatile de  comunicare in management, intalniri si prezentari;
• promoveze obiceiuri sanatoase  de comunicare in cadrul organizatiilor in care lucreaza si in cadrul mediilor in  care interactioneaza;
• descopere aria limbajului international de business;
• descopere conventiile si practicile limbajului nonverbal din alte tari;
• invete  sa maximizeze propriul impact in business-ul global.

Moderatorul evenimentului este Drd. Mihaela Liliana Stroe, sociolog, trainer  international, speaker motivational si expert in comunicare nonverbala.

   

    

    

Am amintiri placute despre vizita in Romania. Inainte de a ajunge in tara dumneavoastra, ma gandeam că romanii ar trebui sa prezinte obiceiuri similare cu cele ale altor est-europeni. Am fost surprins să descopar ca romanii aveau gesturi mult mai vii decat ma asteptam. Ma refer la faptul ca gesticuleaza, dau din maini şi, in general, sunt mai expresivi. Emana caldura şi sunt extrem de tactili, aproape ca nişte mediteraneeni!
– Peter Collett, interviu pentru Gazeta Sporturilor

Editura Trei și Gazeta Sporturilor lansează seria CĂRȚILOR PSI

UPDATE:

Cărțile din seria PSI (lansată împreună cu Gazeta Sporturilor) pot fi cumpărate acum și de pe site-ul Editurii Trei!

 

Gazeta Sporturilor şi Editura Trei vă oferă, de pe 13 aprilie, seria ”Cărţile PSI”, cele care te învaţă să evoluezi. Prima este Cartea Gesturilor, bestseller al celebrului psiholog britanic Peter Collett.

La fel ca la ”Seria Neagră”, vor fi tot 10 volume, distribuite în fiecare miercuri împreună cu ziarul la 13,99 lei. Din cărțile ce vor veni veți învăța:

• cum să vă întăriți încrederea de sine,
• cum să detectați minciunile copiilor,
• cum să gestionați infidelitatea,
• cum să spuneți NU sau
• cum să scăpați de trac și timiditate;
• plus cum să deveniți charismatic, fericit și cum vă vă purtați cu personalitățile dificile 🙂

  

 

Sursă: gsp.ro

 

Dar să revenim la primul volum din miercurea aceasta. GSP a publicat în avanpremieră un interviu cu psihologul de la Oxford, din care puteți afla cum vă dați seama când partenerul minte, cum vă puteți struni limbajul trupului când vorbiți în fața unei săli pline sau la ce emisiuni tv se uită psihologul englez.

Iată, însă, mai jos o interpretare haioasă realizată în cadrul interviului de Peter Collett în marginea unei fotografii a pitorescului președinte al fotbalului românesc, Dumitru Dragomir – ”cimpanzeul” fioros care  vrea să-și intimideze rivalii:

Este un exemplu foarte convingător a ceea ce înseamnă atitudine ameninţătoare. Observaţi privirea – albul ochilor e foarte vizibil, iar aceştia par mult mai mari. Nefericitul la care se uită înţelege fără nici un dubiu că e ţinta nemulţumirii lui Dragomir. Această expresie cu ochii măriţi e întîlnită peste tot în regnul animal – un cimpanzeu cu statut superior care vrea să-şi intimideze rivalii îşi va mări ochii în exact acelaşi mod. De asemenea, cimpanzeii îşi vor ameninţa adversarii arătîndu-şi colţii, reamintindu-le de armele pe care le au la îndemînă şi, în general, insuflînd teamă, aşa cum încearcă Dragomir să facă aici. Din această imagine, înţelegem că Dragomir este în mod clar un individ dominant, care nu fuge de confruntări. Expresia ameninţătoare a feţei e menită să-l facă pe celălalt să bată în retragere şi să devină supus. Şi probabil că i-a reuşit!

    

 

Update:

Iată și lista celor 10 carti esentiale ce vor fi distribuite cu Gazeta Sporturilor:

• 13 aprilie – “Cartea gesturilor. Cum putem citi gandurile oamenilor din actiunile lor” Autor: Peter Collett
• 20 aprilie – “Cum sa ne purtam cu personalitati dificile”  Autori: François Lelord si Cristophe André
• 27 aprilie – “Cum sa fim fericiti in cuplu. Intre fidelitate si infidelitate” Autor: Dr. Gérard Leleu
• 4 mai – “100 de cai spre fericire” Autor: Timothy J. Sharp
• 11 mai – “Cum sa spui NU. Acasa, la serviciu, prietenilor, in viata de zi cu zi” Autor: Marie Haddou
• 18 mai – “Cum sa ne eliberam de frica de ceilalti. Tracul, timiditatea, inhibitiile, fobia sociala” Autori: Cristophe André si Patrick Légeron
• 25 mai – “Cum sa te iubesti pe tine, pentru a te intelege mai bine cu ceilalti” Autori: Cristophe André si François Lelord
• 1 iunie – “De ce mint copiii. Cum pot incuraja parintii sinceritatea” Autor: Paul Ekman
• 8 iunie – “Cum sa-ti intaresti increderea in tine” Autor: Marie Haddou
• 15 iunie – “Charisma. Cum sa faci impresie puternica si durabila” Autor: Andrew Leigh

Deochiul lui Rembrandt

Autoportret (sursă: sciencedaily.com)

De ce suntem fascinați de portretele (și autoportretele) lui Rembrandt?, se întreabă psihologul canadian Steve DiPaola.

Ideea ar fi că pictorul olandez a folosit, intuitiv sau în mod programatic, o tehnică prin care ne conduce privirea spre ochii celui portretizat, rezultând o ”experiență de vizionare narativă și mai calmă”,  relatează ScienceDaily.

Pentru a desluși ”magia” portretelor lui Rembrand, DiPaola a urmărit traseul ochilor privitorilor care admirau tablourile olandezului. Aceștia ”rămâneau destul de repede cu privirea pironită pe ochiul pictat în detaliu, îl fixau mai mult timp, ceea ce ducea la o mișcare mai calmă a ochilor privitorului”, explică psihologul.

Dacă e să luăm în calcul nuanța lui Peter Collett din Cartea gesturilor europene, poate că nu toți privitorii vor fi la fel de încântați de privirea care ne fixează din tablou.

Ar fi, o dată, societățile ”privitului maximal” (regiunea mediteraneană), unde oamenii se privesc reciproc îndelung pentru a sugera că sunt deschiși, ceea ce creează intimitate și o simpatie crescută. Pe de altă parte sunt societățile ”privitului minimal” (Europa Centrală și de Nord), în care a-l pironi pe călălalt cu privirea ține mai curând de dorința de a-l ține sub control.

Același Collett ne-ar putea sugera că Rembrand nu era străin de efectul deochiului, în care lumea credea încă în vremea pictorului olandez. Totul pornește de la explicația naivă a privirii: ”ochii emit raze, care țâșnesc, se lovesc de obiecte, apoi se reîntorc în ochi” (așa se întâmpla îndrăgostirea, prin pătrunderea razelor din ochii îndrăgostitului în ochii ”țintei”, dar același proces poate explica și blestemul și efectele de manipulare).