Tag Archive: personalitate



Introducerea în teoriile personalității a lui Robert B. Ewen e mai mult decât pare.

Nu e o simplă trecere în revistă a câtorva nume și concepte culese de ici și colo. Este ditamai tratatul – deștept structurat, o sinteză atractivă a ideilor celor mai importanți teoreticieni ai personalității, de la Freud și Jung la Allport și Bandura, de la Maslow și Fromm la Cattell și Erikson. Un merit al cărții ar fi și presărarea unor anecdotele biografice, fiecare cu ”morala” sa.

Iată o mostră relevantă pentru reținerile psihologilor experimentali față de abisurile psihanalitice:

***

Fragment din:

În 1920, la un an după ce şi-a obţinut licenţa la Harvard, Gordon Allport l-a întâlnit o singură dată pe Sigmund Freud, eveniment pe care urma să-l descrie mai târziu ca pe „un episod traumatic de dezvoltare.” Solicitând în scris şi obţinând o întâlnire „cu îndrăzneala imberbă caracteristică vârstei de 22 de ani”, Allport era nepregătit pentru tăcerea expectativă cu care a fost primit de Freud.

Încercând să destindă atmosfera, el a povestit un incident care s-a petrecut într-un vagon de tramvai pe drum spre cabinetul lui Freud: un băieţel de patru ani manifesta o pronunţată fobie faţă de praf, a cărei cauză părea în mod evident să fie mama dominatoare şi „scrobită” care stătea lângă el. Atunci, Freud l-a fixat cu o privire terapeutică blândă pe tânărul şi destul de îngrijitul Allport, întrebându-l: „Şi acel băieţel erai tu?”

Deşi această întrebare nu era absolut deloc nepotrivită, Allport a reacţionat negativ.

„Simţindu-mă uluit şi oarecum vinovat, am izbutit să schimb subiectul…. Această experienţă m-a învăţat că psihologia adâncurilor, dincolo de toate meritele sale, plonja poate prea în profunzime şi că psihologii ar face bine să acorde o recunoaştere deplină motivelor manifeste înainte de a sonda inconştientul”.


Este dis-de-dimineață și ziua încă se îngână cu noaptea. Priscilla Zimmer își trezește familia pentru a putea începe excursia cât mai devreme. Aceasta este prima lor zi de concediu; urmează să conducă până în statul învecinat și să viziteze tot felul de locuri pe drum. Călătoria o să dureze vreo două zile.

Gideon, soțul ei, nu se trezește cu ușurință, așa că Priscilla deschide toate luminile și dă drumul și la televizor, după care se duce să trezească și copiii. Hilda, fiica ei, s-a trezit deja și stă pe marginea patului. Priscilla zâmbește în sinea ei; se gândește cât de nerăbdătoare trebuie să fie Hilda să plece în excursie. Rudy doarme încă, dar se trezește imediat ce a intrat mama în cameră.

În timp ce ies cu mașina de pe alee, Gideon își dă seama că nu și-a luat geanta de voiaj și se duce să și-o ia. Și în sfârșit mașina demarează! Priscilla a marcat toate locurile interesante pe hartă și a pregătit gustări pentru toată lumea (ce le place lor mai mult, căci doar sunt în vacanță!) și ține harta în mână, pentru a-l putea ajuta pe soțul ei să se orienteze.

Pe măsură ce se luminează de ziuă, în mașină încep să se încingă spiritele. În spate, Hilda este scoasă din minți de neastâmpărul lui Rudy. Rudy și-a pus căștile la urechi și ascultă muzică, dar a dat sonorul atât de tare încât Hilda aude tot. Fredonează, bate tactul și dansează pe banchetă. Rudy mai are și cărți de colorat, jocuri de puzzle și un joc electronic lângă el, care alunecă încontinuu peste Hilda. Hilda a încercat să pună o pernă între ei, însă aceasta e o barieră aproape inexistentă.

Și pe bancheta din față spiritele sunt încinse. Gideon n-a reușit să facă la dreapta, deși Priscilla i-a indicat deja de două ori acest lucru. Gideon a decis că acest ocoliș trebuie considerat o aventură și s-a apucat să îi explice ce priveliști interesante au văzut datorită acestor mici greșeli. Priscilla pe de altă parte a început să se îngrijoreze că vor sosi cu întârziere datorită erorilor făcute și este supărată și din cauza traficului pe care trebuie să îl suporte din acest motiv. Tensiunea crescândă din partea copiilor n-o ajută deloc pe Priscilla și aceasta simte că mai are puțin și își pierde cumpătul, pentru că Gideon pare netulburat.

    

„În această carte vom explora un mod unic de a ne înţelege pe noi înşine şi pe cei din jur: prin intermediul simţurilor. Studiile care ne ajută să înţelegem reacţiile la senzaţiile din viaţa de zi cu zi adaugă o nouă dimensiune înţelegerii comportamentului uman.” – Winnie Dunn, specialistă în neuroștiințe

   

Oricât de incredibil ar părea, familia Zimmer a plănuit cu mare bucurie acest concediu și s-a delectat citind despre locurile pe care urmau să le viziteze și pe care și le-au ales cu grijă. Procesul descoperirii informației a fost mai ușor pentru ei decât această primă parte a călătoriei. În timpul perioadei de pregătire, membrii familiei s-au arătat mai toleranți în legătură cu locurile pe care urmau să le viziteze și cu modalitatea de a ajunge acolo.

  • Hilda s-a dus la bibliotecă, unde s-a putut refugia într-un colțișor și citi în liniște despre atracțiile turistice.
  • Rudy a navigat pe Internet și a trimis sms-uri prietenilor, a găsit niște forumuri interesante în care a pus întrebări despre locurile pe care voia să le vadă.
  • Priscilla a citit pliante în timp ce familia ei se pregătea să își înceapă ziua. Când intra însă Rudy în bucătărie trebuia să se întrerupă, așa că i-a luat vreo două săptămâni să citească tot.
  • Gideon a ascultat discuțiile și comentariile celorlalți în fiecare seară după cină.

Sună cumva cunoscut? Când membrii familiei se duc cu toții în concediu să petreacă timp împreună și să se relaxeze, nu este întotdeauna așa de simplu. Dacă ne uităm la această situație dintr-o perspectivă senzorială, începem însă să pricepem ce se întâmplă. În prima fază, în care s-au făcut pregătirile, fiecare membru al familiei a putut să își controleze modalitatea de informare și de pregătire, fiind astfel în stare să răspundă propriilor nevoi senzoriale în timp ce își imaginau vacanța favorită. Cu toate acestea, când au început călătoria, s-au văzut nevoiți să împartă același spațiu închis.

Priscilla este Sensibilă; ne dăm seama că e ușor copleșită (ca atunci când este distrasă de sosirea lui Rudy în bucătărie, când o obosește traficul sau când îi aude pe copii ciorovăindu-se). Ea încearcă să se descurce în așa fel încât să nu se lase copleșită (punându-și la îndemână hărțile și gustările), însă strategia ei nu are întotdeauna efect. Hilda se lasă și ea ușor copleșită, însă în calitate de Reticentă, se retrage. Ea a reușit să își găsească un loc izolat în care să citească despre excursie, dar din păcate în mașină nu are cum se retrage din calea fratelui ei. Rudy, care este Căutător, e plin de energie, iar Hilda de-abia poate să îi țină piept. Gideon este Privitor și pare tot timpul relaxat, netulburat de ce se petrece în jur, cel puțin așa îl văd alții. El nu detectează experiențele senzoriale prin care trec cei din jurul lui. Acesta este un lucru bun, căci în acest fel nu se lasă distras când conduce, însă acest lucru îl împiedică și să fie atent când e momentul să intre pe șoseaua care trebuie.

Este probabil o idee mai bună ca Rudy să se așeze el în față lângă Gideon. Giumbușlucurile lui nu vor fi luate în seamă de tatăl său, ba chiar s-ar putea să îl ajute pe acesta să se concentreze mai bine în timp ce conduce. Este util și dacă Gideon interacționează cu fiul său. Pentru că acest lucru le permite Priscillei și Hildei să își creeze un colțișor liniștit. În acest fel ele nu mai trebuie să fie atât de active și pot să se retragă într-un spațiu distinct și confortabil. Rudy poate primi sarcina de a urmări indicatoarele și a-i atrage atenția tatălui lui când trebuie să vireze. Aceste modificări minuscule sunt indicate pentru a le da membrilor familiei ocazia să înceapă mai fericit această îndelung așteptată călătorie în care să poată petrece timp împreună.


Te-ai gândit vreodată cât de multe poţi afla despre firea unui om aruncând un ochi iscoditor prin biroul sau dormitorul său? Psihologul texan Sam Gosling te învaţă cum să „adulmeci” urmele lăsate de fiecare în spaţiile de lucru sau de odihnă.

Iată un fragment din cartea sa ”Pe gaura cheii”, în care psihologul-cotrobăitor tocmai a primit un pachet cu niște lucruri adunate dintr-o baie:

În sfârşit liber să îmi exercit pornirile pandoriene, am tăiat pachetul şi am deschis cutia.

– Înăuntru vei găsi nişte lucruri care aparţin unei singure persoane, spuse Gary. Toate sunt luate din baia acelei persoane. (Am observat că evitase să spună a ei sau a lui). Scoate obiectele unul câte unul, continuă acesta, şi zi-mi ce îţi spun ele despre proprietarul lor.

Pe măsură ce scoteam obiectele, le întorceam pe toate părţile. Era un tub mic cu cremă de piele, un CD uşor zgâriat de muzică dance, o perie de păr din plastic maro şi o fotografie instant a zonei chiuvetei proprietarului. Pe măsură ce inspectam fiecare obiect ca să găsesc indicii am început să-mi depăn firul gândurilor în faţa camerei de luat vederi.

– Ei bine, periuţa de dinţi este destul de mare, deci aparţine probabil unui bărbat.

Teoria mea era susţinută de fotografia instant care înfăţişa zona chiuvetei cu suprafeţele din jurul ei fără chestii care să miroasă dulceag, cu straturi de jeg şi într-o oarecare dezordine, care se asociază mai degrabă cu bărbaţii decât cu femeile. Am observat că firele de păr din perie erau scurte, drepte şi închise la culoare. Poate că persoana respectivă era de origine asiatică sau hispanică. Fotografia arăta că uşa de la măsuţa de toaletă din baie nu era bine închisă si firul de la foen atârna afară; tubul de cremă de piele fusese stors la mijloc, nu la capăt, iar pe margine exista o crustă de reziduu în jurul capacului. CD-ul era o compilaţie de muzică house, un gen de muzică asociat în mod stereotip cu cluburile gay. Dacă e să mai adăugăm şi faptul că existau dovezi potrivit cărora persoana respectivă era preocupată de propria înfăţişare (acum eram destul de sigur că proprietarul era bărbat), începea să se contureze o imagine coerentă.

După câteva minute, Gary mă întrebă:

– Deci, ce-mi poţi spune despre proprietarul acestor lucruri?

Pe baza a ceea ce văzusem, am spus că eram de părere că proprietarul era un bărbat de origine asiatică trecut de douăzeci de ani şi că se prea putea să fie homosexual. Îi subestimasem vârsta cu câţiva ani – acesta avea vreo treizeci de ani – dar avusesem dreptate în legătură cu restul. Gary părea mulţumit.

    

(Preview publicat anterior în suplimentul cultural al Ziarului Financiar
   
%d blogeri au apreciat: