Tag Archive: Pe gaura cheii



Yalom ReaderAnul trecut, am propus volume ”psi” variate, de referință și care acoperă goluri din bibliografia psihologică de la noi.

După traducerile masive din Freud și Jung, au fost bine-venite biografia ”Freud. O viață pentru timpul nostru” – cea mai bogată biografie a lui Freud -, respectiv sinteza clară și utilă ”Psihologia lui C.G. Jung”, scrisă de una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale analistului elvețian, Jolande Jacobi.

În decembrie, ”Moșul” a adus un reader: ”Yalom. Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii”, o antologie care surpinde evoluția de peste trei decenii a iubitului romancier și terapeut existențial.

Din colecția de popularizare a psihologiei, ”Psihologia pentru toți”, amintesc trei titluri grăitoare:

  • ”Psihologia femeii”, un volum esențial scris de neo-freudiana Karen Horney, cunoscută precursoare a feminismului.
  • ”Iubirea nu este de ajuns” e un volum de psihologie a cuplului care vine, surpinzător, din partea cognitivistului Aaron T. Beck.
  • ”De ce se îmbolnăvesc oamenii?” (D. Leader și D. Corfield), o carte actuală de psihosomatică nuanțată cu studii de caz din medicina convențională care ignoră adesea și pe nedrept legăturile dintre minte și corp.

De ce se imbolnavescIar din colecția de ”Psihologie practică”, amintesc două cărți care dovedesc că alegerile noastre editoriale nu sunt întâmplătoare și că încercăm, inclusiv pe partea de self-help, să venim cu autori credibili și care știu bine despre ce vorbesc. ”Pe gaura cheii. Află firea celorlalți cotrobăind prin lucrurile lor”, e o carte detectivistică scrisă de Sam Gosling, profesor la Universitatea din Austin, Texas, și cercetător atent al formării percepțiilor sociale.

Al doilea exemplu: volumul ”Profesorul eficient”, care aduce o perspectivă proaspătă (inspirată de relația vie din consiliere/psihoterapie) asupra legăturii elevi-profesori. Autor: celebrul psiholog Thomas Gordon, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.

   


În calitate de persoană care cotrobăie, trebuie să fii atent la toate discrepanţele care pot apărea în semnalele pe care oamenii le transmit sieşi şi celorlalţi.

În cadrul unui studiu fascinant, Carol Werner şi colegii săi de la Universitatea din Utah au cercetat modul în care putem învăţa ceva despre cât de sociabili sunt oamenii uitându-ne la modul în care îşi decorează faţadele caselor. Pentru început, a strâns poze cu case din Salt Lake City din perioada Crăciunului (toate casele erau locuite de persoane care sărbătoreau acest eveniment). Apoi cercetătorii au intervievat gospodinele din acele case pentru a stabili cât de sociabile erau. După care, pozele a şaisprezece case au fost date celor cincizeci şi doi de evaluatori; pe baza celor văzute în poze, evaluatorii au măsurat cât de sociabili erau proprietarii acestora. Din cele opt case care erau decorate, patru aparţineau unor locatari sociabili şi patru unora nesociabili; în cazul celor opt case nedecorate, distribuţia locuitorilor sociabili şi a celor nesociabili a fost aceeaşi.

Pe Gaura CheiiAşa cum era de aşteptat, evaluatorii i-au perceput pe locuitorii caselor decorate de Crăciun ca fiind mai sociabili decât cei ai caselor nedecorate. Însă cercetătorii au mai arătat şi că proprietarii de case pot expune o identitate îndreptată către ceilalţi care este diferită de cea îndreptată către sine. În rândul caselor decorate, locuitorii nesociabili transmiteau cel mai puternic mesaj de sociabilitate; această descoperire i-a sugerat lui Werner că aceştia sperau ca aparenţa casei, inclusiv a ornamentelor de Crăciun, avea să proiecteze o imagine de amabilitate care să îi ajute să îşi facă prieteni în cartier.

Însă chiar în lipsa decoraţiunilor, evaluatorii au putut identifica familiile sociabile după casele lor. Evaluatorii au descris casele celor sociabili ca fiind mai „deschise” şi mai „primitoare” prin comparaţie cu casele celor mai puţin sociabili, care au fost considerate ca fiind relativ închise şi abandonate (evaluatorii nu au sesizat nicio diferenţă între casele rezidenţilor sociabili faţă de cele ale proprietarilor mai puţin sociabili în ceea ce priveşte întreţinerea lor, curăţenia şi farmecul lor). Astfel, observatorii s-au bazat nu numai pe expresiile deliberate ale identităţii, cum ar fi ornamentele de Crăciun, ci şi pe inevitabilele lucruri care trădează personalitatea, cum ar fi aparența de spaţiu „primitor”.

  


Te-ai gândit vreodată cât de multe poţi afla despre firea unui om aruncând un ochi iscoditor prin biroul sau dormitorul său? Psihologul texan Sam Gosling te învaţă cum să „adulmeci” urmele lăsate de fiecare în spaţiile de lucru sau de odihnă.

Iată un fragment din cartea sa ”Pe gaura cheii”, în care psihologul-cotrobăitor tocmai a primit un pachet cu niște lucruri adunate dintr-o baie:

În sfârşit liber să îmi exercit pornirile pandoriene, am tăiat pachetul şi am deschis cutia.

– Înăuntru vei găsi nişte lucruri care aparţin unei singure persoane, spuse Gary. Toate sunt luate din baia acelei persoane. (Am observat că evitase să spună a ei sau a lui). Scoate obiectele unul câte unul, continuă acesta, şi zi-mi ce îţi spun ele despre proprietarul lor.

Pe măsură ce scoteam obiectele, le întorceam pe toate părţile. Era un tub mic cu cremă de piele, un CD uşor zgâriat de muzică dance, o perie de păr din plastic maro şi o fotografie instant a zonei chiuvetei proprietarului. Pe măsură ce inspectam fiecare obiect ca să găsesc indicii am început să-mi depăn firul gândurilor în faţa camerei de luat vederi.

– Ei bine, periuţa de dinţi este destul de mare, deci aparţine probabil unui bărbat.

Teoria mea era susţinută de fotografia instant care înfăţişa zona chiuvetei cu suprafeţele din jurul ei fără chestii care să miroasă dulceag, cu straturi de jeg şi într-o oarecare dezordine, care se asociază mai degrabă cu bărbaţii decât cu femeile. Am observat că firele de păr din perie erau scurte, drepte şi închise la culoare. Poate că persoana respectivă era de origine asiatică sau hispanică. Fotografia arăta că uşa de la măsuţa de toaletă din baie nu era bine închisă si firul de la foen atârna afară; tubul de cremă de piele fusese stors la mijloc, nu la capăt, iar pe margine exista o crustă de reziduu în jurul capacului. CD-ul era o compilaţie de muzică house, un gen de muzică asociat în mod stereotip cu cluburile gay. Dacă e să mai adăugăm şi faptul că existau dovezi potrivit cărora persoana respectivă era preocupată de propria înfăţişare (acum eram destul de sigur că proprietarul era bărbat), începea să se contureze o imagine coerentă.

După câteva minute, Gary mă întrebă:

– Deci, ce-mi poţi spune despre proprietarul acestor lucruri?

Pe baza a ceea ce văzusem, am spus că eram de părere că proprietarul era un bărbat de origine asiatică trecut de douăzeci de ani şi că se prea putea să fie homosexual. Îi subestimasem vârsta cu câţiva ani – acesta avea vreo treizeci de ani – dar avusesem dreptate în legătură cu restul. Gary părea mulţumit.

    

(Preview publicat anterior în suplimentul cultural al Ziarului Financiar
   
%d blogeri au apreciat: