Tag Archive: Paul Ekman


TOP 10 – CĂRŢI MOTIVAŢIONALE


Cele mai bune cărţi motivaţionale.

În orice librărie intri, rafturile librăriilor sunt încărcate cu fel de fel cărţi motivaţionale, care de care mai colorate şi mai promiţătoare. Cum atingi extazul în 7 paşi, cum să fii mai persuasiv decât Houdini şi mai asertiv decât un general de armată – toate acestea sună bine, dar adevărul e că nu e chiar aşa de simplu să te schimbi peste noapte.

Sfat pentru a alege o carte de ”self-help”: preferaţi autorii care nu vă fac cu ochiul şi nu vă vând soluţii miraculoase, verificaţi-le (din textul de pe copertă) experienţa profesională şi răsfoiţi cartea, pentru a vedea dacă prezintă suficiente cazuri din propria practică şi dacă vor să vă vândă soluţii miraculoase sau vă avertizează că vă aşteaptă un drum deloc uşor. Acestea sunt şi criteriile după care am ales cele 10 cărţi de mai jos (din colecţia de ”Psihologie practică” a Editurii Trei), volume folositoare în dragoste, în parentaj sau la locul de muncă.

Cartea gesturilor1. Cartea gesturilor

A devenit repede un bestseller, nu doar pentru că te învaţă cum să-i ”ghiceşti” pe ceilalţi din gesturile şi fâstâcelile lor, dar şi pentru că oferă explicaţii psihologice lămuritoare şi punctează limitele oricărei interpretări a limbajului nonverbal. Autorul, Peter Collett, este profesor la Oxford de psihologie socială şi a colaborat nu o dată cu televiziunile britanice, pentru a descifra gesturile politicienilor.

Arta de a citi gandurile2. Arta de a citi gândurile

Vine oarecum pe aceeaşi linie, doar că suedezul Henrik Fexeus, psiholog specializat în programare neuro-lingvistică, te învaţă mai curând cum să-ţi utilizezi propriul limbaj nonverbal (ton, postură, expresie facială) pentru a fi mai convingător în dialogurile tale cu partenerul sau cu şeful de la serviciu. Unul dintre capitole va interesa cu siguranţă tinerii în căutare de aventuri amoroase. Se cheamă ”Arta agăţatului inconştient”…

Retete de jocuri3. Reţete de jocuri

Este mai mult decât pare. Nu e o listă cu jocuri de copii, ci o hartă de psihologie a copilului pusă la îndemâna părinţilor de psihoterapeutul american Lawrence J. Cohen. Prin joc (de la aruncatul copilului în aer până la jocul stând aşezat pe podea) şi mai ales prin crearea de scenarii, părintele îşi poate cunoaşte copilul mai bine, îi poate afla mai uşor grijile şi anxietăţile şi îl poate ajuta chiar (printr-un joc cu păpuşi sau figurine, de pildă) să găsească cele mai bune căi pentru a depăşi dificultăţile din viaţa de la grădiniţă ori problemele legate de frica de monştri sau de greutate în exprimarea emoţiile.

Parintele Eficient4. Părintele eficient

Nominalizat în mai multe rânduri la Premiul Nobel pentru Pace, Thomas Gordon are meritul de a fi preluat tehnici folosite în cabinetul psihoterapeutic, adaptându-le la relaţia părinte-copil. ”Oglindirea” sau ”ascultarea activă” sunt două exemple de procedee pornite din munca terapeutică, dar utilizabile foarte bine în dialogurile cu un copil care fie e prea mofturos, fie e prea interiorizat şi nu ştie cum să-şi spună păsul. Miza cărţii este de a găsi calea către o negociere ”reciproc avantajoasă” între cei mari şi odraselele lor.

Exercitii de meditatie5. Exerciţii de meditaţie pentru depăşirea depresiei

O mână de psihologi anglofoni (din SUA, dar şi din Anglia sau Canada) au testat eficienţa tehnicilor corporale orientale (zen-budiste, în speţă) pentru persoanele cu depresie şi au ales ce era cu adevărat folositor pentru pacienţii lor. Sigur, meditaţia (mindfulness) nu te face bine peste noapte şi nici nu e o tehnică de sine stătătoare. E un adjuvant al psihoterapiei şi, realizată constant şi corect, meditaţia dă realmente rezultate, arată cei patru autori ai cărţii (Williams, Teasdale, Segal, Kabat-Zinn). Nu vei afla cum să te ”integrezi în absolut”, ci cum să îţi uşurezi apăsările sufleteşti ,aplicând nişte tehnici orientale străvechi validate însă ştiinţific şi adaptate recent pentru stilul de viaţă occidental.

Imperfecti liberi si fericiti6. Imperfecţi, liberi şi fericiţi

Câţi autori de cărţi de autoajutorare credeţi că vor cita şi vor folosi reflecţiile lui Cioran. Extrem de puţini! În ciuda etichetei de „nihilism” date eseisticii filosofului român, psihiatrul francez Christophe Andre îl citează adesea pe Cioran în volumele sale motivaţionale. Asumare negativului şi a imperfecţiunii noastre, acceptarea minusurilor şi folosirea cum grano salis a ”gândirii pozitive” fac parte dintr-o strategie de viaţă sănătoasă pentru minte şi inimă, crede psihoterapeutul parizian. Printre întrebările la care răspunde această carte sunt: Cum scăpăm de teama de eşec? Până unde ne putem umili? sau Cum să evităm competiţiile inutile?

Minciunile adultilor7. Minciunile adulţilor

Sper că n-aţi pierdut excelentul serial de televiziune Lie to Me – Psihologia minciunii. Eroul filmului, profilerul interpretat de Tim Roth, ghiceşte minciunile celor mai versatili vorbitori, analizându-le cu atenţie ”microexpresiile”, adică gesturile pe care le facem automat când simţim atracţie, repulsie, furie, teamă etc. Tot serialul se bazează pe ideile psihologului american Paul Ekman, consilierul de specialitate pentru scenariu, dar şi autorul cărţii de faţă. Citiţi-o şi veţi deveni un poligraf în carne şi oase!

Citeşte întregul top realizat de Victor Popescu pentru ziarul Adevarul


Minciunile adultilorDacă înveţi să citeşti emoţiile de pe faţa (în special microexpresiile) celor din jur, vei înţelege foarte multe despre ceea ce aceştia simt şi vei avea ocazia să vezi lumea diferit, reuşind să accesezi informaţii pe care unii nu vor fi niciodată confortabili să ţi le ofere.

Au fost mai mulţi cercetători şi oameni de ştiinţă care au studiat expresiile faciale, printre care şi Charles Darwin care declara că expresiile generate de către emoţii sunt universale.

Un cercetător din domeniul psihologiei, Paul Ekman, a luat această afirmaţie a lui Darwin şi a făcut-o misiunea vieţii lui, mergând până în “pânzele albe” să studieze aceste expresii universale, reuşind să adune la un loc un munte de informaţii despre microexpresii (un set particular de expresii faciale).

Ce este o microexpresie?

O microexpresie este o reacţie involuntară a muşchilor feţei care are loc atunci când experimentăm diferite emoţii. Practic, lucrurile pe care le simţim sunt “afişate” cu ajutorul muşchii feţei şi “trădează” emoţiile pe care le experimentăm.

Durata unei microexpresii este extrem de scurtă: între 1/25 – 1/15 dintr-o secundă.

Microexpresiile au fost descoperite în 1966 de către 2 cercetători pe nume Haggard şi Isaacs (în mod ciudat nu găsesc pe nicăieri prenumele acestora), care au urmărit ore întregi de înregistrări video cu şedinţe de psihoterapie, ca să detecteze limbajul corporal involuntar dintre terapeuţi şi pacienţi.

Emotii date pe fataDespre Paul Ekman

Paul Ekman este unul dintre cei mai influenţi oameni din domeniul psihologiei, autor a 15 cărţi despre emoţii şi a mai mult de 170 de articole în jurnale sau capitole în cărţile altora.

Munca lui Paul Ekman a inspirat şi serialul Lie to me, un serial care explora domeniul fascinant al microexpresiilor şi cum protagonistul reuşea să dea în vileag sau să rezolve tot felul de cazuri pentru clienţii săi folosindu-se de cunoştinţele sale despre microexpresii şi despre psihologie.

Deşi Paul Ekman a servit drept consultant ştiinţific pentru serial, personajul principal Cal Lightman, jucat de Tim Roth, nu reprezenta un personaj inspirat de către Paul Ekman, cei doi doar semănau prin faptul că aveau în comun microexpresiile ca domeniu de expertiză. Paul Ekman doar s-a asigurat că serialul este bine realizat din punct de vedere ştiinţific.

Cele 7 Emoţii Fundamentale şi cum le recunoşti pe faţa oricui

Cele 7 emoţii fundamentale (numite şi emoţii de bază) sunt: mânia, frica, bucuria, uimirea, dezgustul, dispreţul şi tristeţea.

Aceste emoţii sunt fundamentale pentru că sunt universale şi pot recunoscute la orice persoană.

Dintre cele 7, cea mai “contestată” emoţie universală este dispreţul.

Mulţi oameni de ştiinţă şi experţi în expresiile faciale, consideră că dispreţul este mai degrabă o expresie care se exprimă în funcţie de cultura fiecărui popor, dar Paul Ekman a realizat o serie de studii menite să clarifice universalitatea “dispreţului” reuşind să o includă până la urmă în rândul emoţiilor fundamentale.

frica1. Frica

Microexpresia specifică fricii se manifestă prin:

  • sprâncene ridicate şi apropiate
  • pleoapele superioare ridicate
  • pleoapele inferioare încordate
  • buzele uşor încordate şi întinse orizontal către urechi

2. Bucuria

Microexpresia specifică bucuriei se manifestă prin:bucuria

  • riduri în jurul ochilor (Zâmbetul lui Duchenne – zâmbetul natural)
  • obrajii ridicaţi
  • muşchii feţei aşezaţi în concordanţă cu ochii

 

 

Citiți continuarea pe blogul 1cartepesăptămână.ro 

  


Marți, 12 februarie, Săptămâna Psi pentru Părinți continuă cu două prezentări despre minciuna în familie, respectiv despre lecțiile pe care părintele le poate învăța de la copilul său.

Ambele evenimente încep de la 18.00 la Librăriile Cărturești din Iași (Palas), respectiv Brașov:

  • La IAȘI, Cristian Petrescu, specialist în terapii familiale sistemice, va discuta despre: Minciuna dintre părinți și copii. Amintesc aici că Editura Trei a publicat acum vreo patru ani un volum al maestrului descifrării ”microexpresiilor”, Paul Ekman. Cartea se cheamă: De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinții sinceritatea?
  • Iar la BRAȘOV, Laura David, specialistă în psihologie educațională, vine cu următoarea sugestie: Descoperă arta de a fi părinte, învățând de la copilul tău.

***

Ideea de a învăța de la propriul copil mă duce cu gândul la o carte proaspăt apărută a psihanalistului și pediatrului britanic Donald Winnicott. O carte excelentă, fără limbaj tehnic, care încurajează întoarcerea la firesc, la natural.

Iată și un fragment: 

Copilul, familiaDacă relaţia dintre mamă şi bebeluş a început să se clădească şi se dezvoltă firesc, atunci nu este nevoie de învăţarea tehnicilor de alăptare, de cântărirea regulată a bebeluşului, de alte analize şi investigaţii; cei doi ştiu mai bine decât oricine altcineva ce anume este bine pentru ei. În aceste condiţii, bebeluşul va suge exact atâta lapte cât îi trebuie, în exact ritmul potrivit, şi va şti exact când să se oprească. Şi, în acest caz, digestia şi excreţiile bebeluşului nu trebuie monitorizate de persoane din afară. Întregul proces fizic se derulează cum trebuie, pur şi simplu pentru că relaţia emoţională se dezvoltă în mod firesc. Aş merge chiar mai departe şi aş spune că, în asemenea condiţii, o mamă poate învăţa cum se cresc bebeluşii de la propriul ei bebeluş, aşa cum acesta învaţă despre mame de la propria mamă.

Problema este că această relaţie intimă fizică şi spirituală dintre mamă şi bebeluşul ei produce atât de multă plăcere, încât mamele cad adeseori pradă sfaturilor celor care afirmă că această plăcere nu este sănătoasă. Şi iată tema în jurul căreia vom găsi puritanii moderni! Ce ciudat este să îndepărtezi bebeluşul de mama lui imediat după naştere, astfel încât să-şi piardă singura posibilitate (adică mirosul) de a o regăsi după ce a pierdut-o! Ce ciudat este să acoperi bebeluşul cu un prosop atunci când mănâncă, astfel încât să nu poată pune mâna nici pe sân, nici pe biberon, în aşa fel încât să nu se poată exprima decât prin „da“ (adică sugând) sau „nu“ (adică întorcând capul sau dormind)! Ce ciudat este să începi să hrăneşti bebeluşul la ore fixe, înainte ca acesta să fi înţeles că pe lume există şi altceva pe lângă el însuşi şi dorinţele lui.

În starea naturală (prin care eu înţeleg starea în care cele două fiinţe sunt sănătoase), tehnicile, cantităţile şi programarea pot fi lăsate în seama naturii.

  



121.ro si Editura TREI te invita la Clubul pentru suflet. Descopera in fiecare luna o noua carte pe teme de dezvoltare personala, psihologie si autocunoastere. Ne intalnim, citim, discutam si incercam impreuna sa parcurgem drumul spre sufletul nostru.

Vreti sa aflati prin ce difera un zambet fericit de un suras fortat? Doriti sa stiti ce sentimente ascunde copilul, partenerul sau seful dumneavoastra?

In luna martie 121.ro si Editura TREI iti propun o intalnire interactiva pe marginea cartii

Emotii date pe fata – de Paul Ekman

GAZDELE INTALNIRII: Daniela Fugaru Kammrath, redactor sef 121.ro
si
Mirela Horumba, psiholog, consilier, psihoterapeut

Te asteptam marti, 27 martie, ora 18:30 la libraria Carturesti din AFI Palace Cotroceni

INSCRIERE:
Pentru a te inscrie la intalnire, intra pe site-ul 121.ro si da click pe cuvantul PARTICIP aflat atat in partea din stanga – sus, cat si la finalul invitatiei la acest eveniment. Confirmarea se face apoi prin logarea cu datele tale de utilizator 121.ro


   

  

Mă privea cum mâncam hrană americană la conservă. O luasem cu mine în satul îndepărtat din Papua Noua Guinee unde trăia populaţia fore. Când i-am remarcat expresia cu care mă privea, am pus jos furculiţa şi am ridicat aparatul de fotografiat pe care-l purtam mereu la gât. Pe lângă expresia clasică a dezgustului, povestea din spatele acestei fotografii scoate în evidenţă, în generarea dezgustului, importanţa actului de a mânca ceva repugnant. El nici măcar nu mânca respectivul aliment; doar văzându-mă pe mine că mănânc a fost suficient pentru a-i trezi aversiunea. (…)

Cum arăta expresia bărbatului din Noua Guinee? Buza superioară este ridicată la maximum; buza de jos e şi ea ridicată, ieşind puţin în afară. Încreţitura care porneşte de la nări şi coboară până sub colţurile buzei e adâncă, formând un ”U” răsturnat. Aripile nărilor sunt ridicate; pe marginile laterale ale nasului apar încreţituri. Ridicarea obrajilor şi lăsarea în jos a sprâncenelor creează încreţituri de tipul „labei de gâscă”. Toate acestea sunt semne ale unui dezgust extrem.

Fragment din ”Emoții date pe față”, volum în care psihologul american Paul Ekman sintetizează decenii de cercetări ale emoţiilor şi expresiilor faciale. El a inspirat, de altfel, și serialul ”Lie to Me” (vezi clipul de mai sus).

  


Pe 1 iunie, Gazeta Sporturilor şi Editura Trei vor scoate pe piaţă volumul „De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea”.

Paul Ekman este expert în cercetarea şi explicarea mimicii şi gesticii, autor a numeroase studii asupra exprimării faciale a emoțiilor. În cartea „De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea”, Ekman dezbate ceea ce pentru mai toţi părinţii devine, mai devreme sau mai tîrziu, o problemă: Copiii mint, acesta e adevărul! Cum facem să-i depistăm şi să-i dezobişnuim?
  

    

  
Ekman porneşte de la a categorisi minciunile pe care copiii le spun:

  • minciunile nevinovate: cele care nu au darul de a face rău nimănui. Ba chiar dimpotrivă, sînt minciunile pe care cei mici, ba chiar şi cei mari, le spun pentru a face cuiva o plăcere;
  • minciunile sociale: adolescenţii le folosesc foarte mult. „Am o prietenă”, de pildă, deşi poate nu are încă. Aici intră şi minciunile pe care le copiii le utilizează cînd vor să scape de cineva din cercul lor de prieteni;
  • minciunile legate de autoritate: extrem de numeroase, pentru că, pentru copii, toţi adulţii reprezintă autoritate. Aşa că minciunile sînt numeroase, pentru că micuţii încearcă, în mintea lor, să echilibreze balanţa;
  • minţirea părinţilor: uneori, copiii mint ca să nu facă probleme părinţilor. Alteori, ca să evite pedeapsa. În plus, puştii obişnuiesc să ascundă lucruri deoarece vor să păstreze mici secrete numai pentru ei; 
  • minţirea profesorilor: mulţi copii îşi mint profesorii de frică – teama de o notă proastă, de faptul că aprecierea profesorilor îi poate scădea în ochii colegilor, toate acestea determină uneori minciuni.

Toate trucurile pe care un părinte trebuie să le ştie atunci cînd stă faţă în faţă cu copilul care spune, ocazional sau permanent, minciuni sînt scrise în volumul „De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea”, un adevărat manual care ne învaţă cum să ne purtăm cu puştii în aceste cazuri.

Sursă: Gazeta Sporturilor


Într-un sondaj efectuat pe 3.000 de oameni, cercetătorii au descoperit că bărbații spun trei minciuni în fiecare zi, echivalent cu 1.092 de minciuni pe an. De asemenea, ei se simt mai puțin vinovați legat de asta.

În schimb, femeile cu vârste medii par mai sincere, mint în jur de două ori pe zi. Mămicile sunt persoanele cele mai probabil a fi mințite, de fiii lor, evident, relatează ediția română a revistei Psychologies.

În ceea ce privește tipul de minciuni pe care le spunem, bărbații spun că mint cel mai des referitor la obiceiul lor de a consuma alcool, în timp ce femeile spun cel mai adesea „Nu s-a întâmplat nimic, sunt bine“, pentru a-și ascunde adevăratele sentimente. 

Trei sferturi dintre cei intervievați cred ca este bine sa minți pentru a proteja sentimentele cuiva.

Dacă vrei să afli cum poți detecta mincinoștii cu ajutorul indiciilor non-verbale (tonul vocii, mimică, postură), citește cartea Minciunile adulților:

     
 

 


Când doctorul nu îi spune pacientului că va muri în câteva săptămâni, când soțul nu îi spune soției sale că are o amantă, când polițistul nu îi spune suspectului că există un microfon ascuns care înregistrează discuția, vorbim neapărat de minciună?

Lenea de-a inventa povești gogonate

Unii răspund că e vorba doar despre tăinuire, despre niște lucruri nespuse, dar nu despre o minciună. Psihologul american Paul Ekman e de părere că și a spune un neadevăr, dar și a tăinui tot minciună se cheamă. După 30 de ani de studii empirice și experimente legate de motivațiile și comportamentul mincinoșilor, Ekman observă că tăinuirea este de obicei preferată unei minciunii spuse în față.

O dată, pentru că este mai simplu să ascunzi ceva, decât să îți bați capul să inventezi o poveste cu cap și coadă. Apoi, tăinuirea ar putea părea mai puțin gravă. Căci

”deși persoana-țintă poate fi la fel de mult păgubită, mincinoștii s-ar putea simți mai puțin vinovați atunci când tăinuiesc decât atunci când falsifică”, arată psihologul Paul Ekman în recenta traducere Minciunile adulților. Indicii ale înșelătoriei în căznicie, afaceri și politică.

Cartea se vrea un ghid pentru vânătorii de minciuni, un dicționar al semnelor nonverbale ale înșelătoriei, o lecție despre infinitele motivații și sentimente care pot conduce la proferarea unei minciuni.

În cele 500 de pagini, Ekman inventariază tot soiul de forme ale minciunii, de la ascunzișurile politicienilor (cazul Watergate este analizat în amănunt) până la minciunile spuse la serviciu ori în cuplu.

Frica de a nu fi descoperit

Confirmând parcă proverbul care spune că minciuna are picioare scurte, profesorul de psihologie de la Universitatea California din San Francisco arată că există extrem de multe căi pentru a da pe față o minciună. Mai întâi, pentru că povestea inventată nu are cum să prevadă toate reacțiile și întrebările victimei.

Așa se întâmplă cu soția care nu știe că soțul a ascultat-o când a vorbit cu amantul la telefon și îi vinde gogoși cum că a fost sunată de o profesoară care se interesa de soarta copilului. Apoi, frica de a nu fi descoperit poate fi la fel de fatală pentru mincinoși.

Teama că va fi dat în vileag provoacă o serie de reacții fiziologice incontrolabile, de care profită polițiștii atunci când folosesc poligraful. Tensiunea crește, pielea transpiră, respirația devine mai sacadată.

Semnele care te trădează

Partea cea mai savuroasă a cărții este cea dedicată semnelor nonverbale pe care oricine le poate citi în vocea și pe corpul celui care dorește să înșele. În loc să ne ofere rețete universale, legate de mișcarea ochilor, a sprâncenelor și a mâinilor mincinoșilor, autorul cărții ”Minciunile adulților” ne avertizează că, de fiecare dată, semnele trebuie luate cu rezervă și corelate.

La ce e bine, totuși, să fim atenți dacă vrem să-i detectăm pe ipocriți? Mai degrabă la corp și la tonalitatea vocii decât la mimică și la cuvinte, susține Paul Ekman. Iată și explicația sa:

De obicei mincinoșii încearcă să își controleze cuvintele și fața – ceea ce știu că urmăresc cei din jur – mai mult decât vocea și corpul.

De exemplu, privitor la voce, s-a observat că nu doar bâlbâielile și ezitările îl trădează pe mincinos, ci și nivelul vocii, greu de controlat atunci când emoțiile dau năvală. De exemplu, dacă cineva vrea să ascundă furia sau teama, până la urmă ajunge să vorbească mai tare, acut și într-un ritm mai alert.

Ridicatul din umeri, semn de minciună

Privitor la corpul prefăcuților, observațiile mai multor filme cu experimente, dar și cu pacienți în psihoterapie scot la iveală două semne, două gesturi inconștiente, care de obicei scapă și mincinoșilor, și victimelor lor.

O dată ar fi vorba despre o ușoară ridicare din umeri, dar și de arătarea fără voie a degetului mijlociu, gest care făcut voit este, se știe, mai rău decât o înjurătură. Tot lui Ekman îi aparține descoperirea faptului că mincinoșii tind să se ascundă în spatele unui zâmbet asimetric.

De obicei, mișcarea este ușor mai evidentă pe partea stângă a feței dacă respectiva persoană era dreptace, observă Paul Ekman care a monitorizat sute de chipuri de mincinoși.

%d blogeri au apreciat asta: