Tag Archive: Paul Cernat



Editura Trei vă invită la evenimentul de lansare a cărții Skepsis, scrisă de Stelian Tănase.

Autorul se va întâlni cu domniile voastre, cititorii, marți, 11 decembrie, la ora 18.30, în Librăria Bastilia (Piața Romană nr. 5). Alături de scriitor vor fi prezenți Carmen Mușat, Gabriela Adameșteanu și Paul Cernat.

***

Skepsis

Fragment din:

Și acum, povestea oglinzii…

Întîi o găsise un bețiv, Leolea, într-o mansardă părăsită unde ochise să se mute peste iarnă. Dormise pînă atunci în gang, pe o uliță de lîngă cantină, alături de o haită de cîini. A înhățat-o, beat/nebeat, tot nu-l vedea nimeni, și a aruncat-o de la etaj în zăpadă.

A găsit-o Pavka șontorogul și-a dus-o acasă cu sania. A dat-o pe o sticlă de rachiu lui Nikolai care făcea pe cărăușul cu mîrțoaga lui. Voia să o cadorisească pe madame Feodosia. Îi făcea curte cavalerește, aducîndu-i ziarul armatei, Krasnaia Zvezda, șterpelit de la chioșc, și un braț de lemne de foc joia. Oglinda se potrivea numai la casa ei. Stătea într-o curte largă, cu verandă și grădină, pe jumătate maidan.

Era un obiect foarte greu, îi aparținuse lui Koreci Vladimir, inspector financiar cu domiciliul lîngă Poștă. O primise ca bonus de la sindicat pentru abnegația lui de informator cu insignă de fruntaș. Fiind un vestigiu burghez, obiect de lux, a dus-o în șopron s-o ferească de privirile musafirilor. Știa cum stau lucrurile, oricine — odată intrat în casă — l-ar fi denuțat. El însuși livrase la KGB 54 de inși care ponegreau regimul. Bravo lui! Ce făcuseră oamenii ăia așa rău să fie duși în Siberia? Păi, au înfundat closetul cu hîrtii, împiedicînd proletariatul să defecheze. Înfundîndu-se canalele vechi de pe vremea țarului Alexandru al II-lea, clădirea Primăriei raionului 6, unde era inspector Koreci Vladimir, a fost inundată de caca.

S-a dovedit că la mijloc era un complot antistatal, cu ramificații vaste, care duceau pînă la Londra. S-a hotărît ca indiferent cine, funcționar sau petent, de-aici înainte să se ducă la privată în fundul curții. Legată cu un lanț de gard, dădeai acolo de o bestie cu botul însîngerat. Unii au pretins, din sperietură pesemne, că era arătarea din oglindă.

  




Editura Pandora M vă invită la o seară de lectură Sorin Gherguț, miercuri, 23 februarie, de la ora 18.30, la Clubul Țăranului (Șos. Kiseleff 3).

Vor fi prezenți Paul Cernat, Svetlana Cârstean și Magdalena Mărculescu.

După o lungă absență de pe scena poeziei autohtone, apreciatul poet Sorin Gherguț revine cu un volum extrem de așteptat care păstrează întreg caracterul ludic al instrumentarului său poetic, adus însă la zi printr-un proces încântător de maturizare stilistică și tematică:

Orice (uverturi&reziduuri).

Volumul a fost prezentat de curând în cadrul emisiunii Art Cultura de la RFI România:

   

  

 

„Cercul Poeților Apăruți își propune sa le ofere poeziei si poeților condurul vizibilității, fără a-i deposeda de dragii lor saboți grei din lemn cu care se strecoară lent și obligatoriu discret prin meandrele contemporaneității. Este, fără îndoială, o șansă să inaugurăm Cercul Poeților Apăruți cu un autor precum Sorin Gherguț, a cărui poezie este însăși definiția seducției continue, rușinate din când în când de ea însăși și neobrăzat de inteligente.”

– Svetlana Cârstean

       

 

 


Alice Popescu, autoarea cărții O sociopsihanaliză a realismului socialist publicată anul trecut de Editura Trei a obținut joi, 6 mai, unul din cele trei premii pentru debut oferite anual de revista ”România literară”.

O sociopsihanaliză a realismului socialist nu este o carte despre victime, ci una despre conştientizare, convocând — pentru prima oară în literatura română — instrumentele psihanalizei, ale sociologiei, antropologiei, psihologiei sociale şi sociologiei muncii, într-un studiu transdisciplinar dedicat realismului socialist şi traumei totalitare.

”Cartea pe care Alice Popescu a consacrat-o realismului socialist (o premieră la noi) merge la rădăcinile unui curent care s-a născut în anii ’30 în Rusia sovietică şi a cucerit apoi literaturile est-europene. Aceste rădăcini sunt în număr de două: preeminenţa inconştientului colectiv şi nevoia de a oferi maselor o religie profană”, observă criticul Nicolae Manolescu în prefața volumului.

„Precum un avorton expulzat din corpul literaturii, realismul socialist, acest proiect absurd care, fără să trăiască, a existat totuşi, ne priveşte cu ochii măriţi din borcanul formolizat al istoriei. Hipnotic, chiar dacă numai pentru un timp“ – Alice Popescu, O sociopsihanaliză a realismului socialist

”Nu atât Freud, cât Jung, Adler, Erich Fromm şi îndeosebi Herbert Marcuse, cu ideile sale despre ’reprimarea suplimentară’ şi ’principiul randamentului’, constituie ’motoarele’ acestei cărţi succinte, dar dense, scrise cu talent eseistic, nerv critic şi o participare ce indică exorcizarea unei traume pe care foştii adolescenţi ai anilor ’80 o cunosc direct”, notează criticul Paul Cernat într-o recenzie din Revista ”22” la volumul lui Alice Popescu.

%d blogeri au apreciat: