Tag Archive: Parisoula Lampsos



Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, „blonda de la palatul lui Saddam”, Parisoula Lampsos, vorbeşte despre cei 30 de ani pe care i-a petrecut alături de dictatorul irakian. Coautoare a memoriilor  „Viaţa mea cu Saddam Hussein”, fosta amantă a dictatorului irakian povestește despre perioada trăită în umbra ”bărbatului violent și avid de putere”.  Redau câteva fragmente din interviu.

 

    

”Saddam a fost prima mea dragoste, dragostea de adolescentă”.  

L-am întâlnit pe Saddam Hussein puţin după ce împlinisem 16 ani – am şapte fraţi, dar sunt singura fată din familie -, aveam o viaţă frumoasă, ai mei mă protejau, trăiam în lux la Bagdad, alături de familia mea. Saddam a fost prima mea dragoste, dragostea de adolescentă. Când ne-am întâlnit, el nu era dictatorul şi tiranul care avea să devină – de fapt, nici nu prea ştiu cine era atunci. Ce s-a întâmplat până la urmă… doar Dumnezeu poate judeca.

În calitate de fost lider al Federaţiei Irakiene a Femeilor, Parisoula Lampsos observă: ”Saddam îşi dorea pentru femeile de la sat o viaţă mai bună”

Mă consider o femeie foarte puternică şi, dacă nu ar fi fost aşa, la câte s-au întâmplat, atât eu, cât şi copiii mei am fi murit până acum. Dar situaţia mea era una aparte. Pentru femeile din Irak în general viaţa este cu totul şi cu totul diferită. Iniţial, Saddam îşi dorea pentru femeile de la sat o viaţă mai bună, imagina programe de dezvoltare. Nu vreau să discut acum situaţia femeilor din Irak dintr-un punct de vedere feminist… O să spun doar că, în mod cert, atât timp cât Saddam s-a aflat la putere, în guvernul său au avut acces doar bărbaţii.

Cum a ajuns în Suedia, deși SUA i-a oferit viză…

E complicat să povestesc… Americanii mi-au oferit viză pentru a merge să trăiesc în Statele Unite, dar nu doream să trăiesc singură acolo. Una dintre fiicele mele s-a căsătorit în Suedia şi aşa se face că am sfârşit prin a mă muta aici. Îmi place Suedia, sunt cetăţean suedez, nu mi-aş dori să trăiesc vreodată în altă parte.

Mai citește:

Blonda lui Saddam. Ce n-a văzut Bagdadul… 

   

Grecoaica din inima dictatorului irakian


Cum ajunge o adolescentă de 16 ani să de îndrăgostească de un bărbat ambiţios, atractiv şi hotărât într-un decor exotic al Orientului Mijlociu nu este prea greu de înţeles.

   

Pe cât de repede se înamorează Parisoula de Saddam Hussein, la o petrecere în vecini, pe atât de repede afecţiunea ei pare să se destrame. În mod ironic, prima iubire a Parisoulei este înfrântă şi depăşită de căsătoria aranjată de părinţi, cu arabul bogat Sirop.

După o serie de întâlniri secrete (întregite, desigur de partide de amor de neuitat), relaţia imposibilă (atâta timp cât părinţii dezaprobau atât caracterul, cât şi opţiunile politice ale lui Saddam) între tânăra grecoaică și Hussein  este pecetluită de căsătoria dintre Parisoula şi Sirop, în anii 70.

 

 

 

Irakul este însă pe cale să se schimbe la faţă. Saddam Hussein este omul cu numărul 2 în stat, pe cale să devină numărul 1 iar influenţa sa nu va întârzia să se facă simţită. Parisoula este femeia aleasă de Saddam Hussein nu drept soţie, ci drept amantă, statut pe care dictatorul irakian se va îngriji să-l protejeze prin măsuri mai mult sau mai puţin directe: naţionalizarea averii părinţilor şi a soţului, exilarea lui Sirop şi cererea de divorţ sunt doar câteva din strategiile  pe care Saddam Hussein le adoptă din umbră pentru a o păstra pe Parisoula aproape.

Ce poate să facă Parisoula, împreună cu copiii ei? Nimic altceva decât să supravieţuiască. Principialitatea într-o relaţie cu un dictator este periculoasă, atâta timp el se poate simţi ameninţat de orice limită care i se impune, de orice refuz pe care îl aude. Parisoula joacă pe cartea siguranţei, a tăcerii, trebuie să se protejeze pe ea şi pe familia ei, renunţă şi la căsnicie şi la libertate.

 

 

 

Cu toate acestea, rămâne o femeie independentă financiar şi social, nu este doar amanta lui Saddam, ci o funcţionară competentă în organizaţiile diplomatice irakiene. Viaţa ei atârnă de capriciile  lui Saddam Hussein, iar Parisoula este nevoită să intrepreteze succesiv rolul de amantă, mamă, soră, în funcţie de context. O astfel de viaţă, trăită în umbra unui dictator corupt de putere atrage, pe lângă privilegiile sociale şi influenţă, absenţa prieteniilor şi imposibilitatea de a lua decizii prea mari cu privire la propria persoană.

Parisoula dovedeşte însă o mare putere de regenerare psihologică şi emoţională, chiar şi după traversarea infernului unei duble dictaturi: cea politică din Irak, densă în evenimente şi crime sângeroase, dar şi cea amoroasă, ambele întregind un sentiment de ameninţare  drept cadru existenţial.

Citiți întreaga recenzie a volumului de memorii Viața mea cu Saddam Hussein pe blogul libris.ro.

 


Din cutia Pandorei M, au scăpat deja trei cărți cu povești șocante de viață: istoriile de spionaj ale Fiului Hamasului, dezvăluirile amantei lui Madoff și straniile dileme morale ale unui avocat neamț specializat în crime. 

Ei bine, urmează o poveste cu Saddam neștiutul, așa cum l-a cunoscut doar amanta sa grecoaică, Parisoula Lampsos (vezi mai jos fotografia ei la bătrânețe). Viața mea cu Saddam Hussein se numește următoare apariție din seria Reality Shock de la Pandora M. Suplimentul cultural al Ziarului Financiar (Ziarul de Duminică) aruncă buzduganul, oferind un fragment în avanpremieră. Iată cum își începe povestea cea pe care tot Bagdadul o cunoștea sub numele de cod ”Blonda”:

 

Când l-am întâlnit prima oară pe Saddam Hussein de abia împlinisem 16 ani.

Nimic din ceea ce deprinsesem până atunci nu mă pregătise pentru întâlnirea cu Saddam şi nimeni nu putea să bănuiască felul în care avea să mi se schimbe viaţa dupa acea seară. Până în vara lui 1968 tot ceea se se întâmplase în viaţa mea fusese planificat de dinainte şi singura mea teamă fusese să nu-i supăr pe părinţi şi pe cei şapte fraţi. Mă temusem ca nu cumva, în calitate de fiică şi soră unică, să nu mă port în vreun fel care să îmi facă familia de ruşine.

Ce vremuri fericite erau pe atunci. Totul era atât de simplu.

Nu eram frumoasă, niciodată n-am fost. Dar eram foarte drăguţă. Aveam ochi mari, căprui, şi eram rotunjoară, moale şi pufoasă, aidoma unei gogoşi proaspăt coapte. Aveam părul blond-închis; îmi cădea lung pe spate. Dar altceva era remarcabil la mine, ceva mai greu de definit.

O rudă a încercat odată să le explice copiilor mei:

– Când mama voastră se plimba pe stradă în Bagdad ieşea toată lumea din magazine şi se uita după ea!

E adevărat. Chiar aşa era. Părea că sunt luminată. Şi nu umblam ca alte fete. Picioarele mi dansau. Pofta de viaţă mişca aerul în jurul meu. Şoldurile mi se legănau fără ca eu să-mi dau seama cum se întâmpla aşa ceva. Mama mă certa:

– Nu mai umbla aşa Pari, termină! Şi când stai jos ţine ţi spatele drept, picioarele apropiate şi mâinile pe genunchi!

(…)

Numele tatălui meu era respectat în cele mai înalte cercuri. În jurul nostru locuiau familii irakiene stimate, majoritatea creştine ca şi noi. Crucea Roşie şi multe ambasade îşi aveau sediile în cartierul nostru.

Viaţa de zi cu zi a familiei curgea între graniţe bine delimitate, unde fiecare îşi avea rolul stabilit. Tata era adesea plecat în călătorii de afaceri, iar mama era responsabilă pentru tot ce se petrecea în gospodărie. Când nu eram acasă, eram la club şi socializam cu alte familii din elita Badgadului din acea vreme. Petreceri, cine, înot, tenis, volei, băuturi cu sau fără alcool, un restaurant rafinat – tot ceea ce şi putea dori cineva vreodată. În fiecare joi sărbătoream ziua adolescenţilor. Dansam, ne îndrăgosteam, şi beam Fanta. În fiecare vineri cinam cu familia la club. Apoi tata juca cărţi cu prietenii lui, în timp ce mama îşi petrecea timpul în compania prietenelor ei.

  

 

(…)
Asta era viaţa mea când l-am întâlnit pe Saddam. O fetiţă drăguţă din societatea înaltă a Bagdadului. Habar n aveam de politică. Mă consideram europeană, iar familia mea era creştin ortodoxă. Contrastul dintre mine şi Saddam nici c-ar fi putut fi mai mare.

Saddam avea în jur de 30 de ani când ne-am cunoscut. Însă faptul că era semnificativ mai în vârstă decât mine a contat mai puţin în ceea ce avea să urmeze decât faptul că provenea dintr un mediu radical diferit de al meu. Saddam dusese o viaţă foarte modestă într un sat de lângă Tikrit, un oraş aflat la nord de Bagdad. Tatăl său fie dispăruse, fie murise înainte ca Saddam să se nască. Mama lui s-a recăsătorit mai târziu şi Saddam şi a petrecut o mare parte a copilăriei în casa unchiului său, la Bagdad.

Diferenţele uriaşe dintre experienţa mea de viaţă şi cea a lui Saddam au creat un echilibru ciudat între noi. El îşi lua în permanenţă revanşa. În ceea ce mă priveşte, n-am învăţat niciodată să mă supun. Mi-am ştiut dintotdeauna valoarea. Eram mândră de familia mea iubitoare şi am învăţat de timpuriu că respectul nu înseamnă slăbiciune. Puterea mea era, în felul ei, tot atît de mare ca şi cea a lui Saddam, chiar dacă era diferită.

Mă întreb adesea de ce mai sunt încă în viaţă. De ce tocmai eu am trăit, când atâta lumea a trebuit să moară în Irakul lui Saddam Hussein. Dar nu mă mai întreb cum de i-am stârnit interesul lui Saddam: într-o lume în care supunerea era din ce în ce mai prezentă, eu l-am amuzat din primul moment, prin simplul fapt că eram aşa cum eram.

Bineînţeles că totul s-a schimbat între mine şi Saddam atunci când am înţeles cine era el. Dar în acea primă seară, în acea vineri fatală din august 1968, nu ştiam nimic şi de aceea s-a născut între noi acel echilibru ciudat.

– Să nu te schimbi niciodată, Parisoula, îmi zicea deseori Saddam, să rămâi întotdeauna aşa cum eşti!

 

%d blogeri au apreciat asta: