Tag Archive: parinti



Obiectivul general cu un copil sfidător, în mai mare măsură decât cu majoritatea copiilor, este să fiţi pe cât posibil afectuoşi, calmi şi respectuoşi. Să răspundeţi cu flexibilitate lipsei lui de maleabilitate, rigidităţii lui.

Copilul furcaDe pildă, îl ajutaţi să-și lege şireturile. Îşi trage piciorul.

— Nu aşa de strâns, prostule. Mă doare piciorul!

În loc să spuneţi, „Nu-mi vorbi obraznic!“, puteţi trage aer în piept şi spune, în timp ce-i legaţi din nou şiretul:

— Înţeleg că piciorul tău este cam sensibil. Acum e mai bine?

Într-un alt moment al zilei, când nu mai este atât de mofturos, puteţi încerca să lămuriţi problema de ansamblu şi să-l întrebaţi de ce se înfurie atât de mult şi vă face „prost“ ori de câte ori nu aţi îndeplinit „perfect“ un „ordin“. În acest caz, îl puteţi ajuta să se gândească la faptul că poate este exagerat de dur cu voi, părinţii. Dacă aţi reuşit să‑l ajutaţi să înţeleagă acest tipar şi să-l încurajaţi să devină mai flexibil, reţineţi că probabil va deveni mai dur cu el, se va face „prost“ sau chiar mai rău. Iată de ce o strategie defensivă („Nu-mi vorbi obraznic!“), urmată de o izbucnire nervoasă îndreptată împotriva comportamentului său „răsfăţat, insensibil“ (chiar dacă este de înţeles) nu numai că nu dau rezultate, ba chiar accentuează atitudinea sfidătoare a copilului.

Trebuie să ştiţi că, oricât de mult rău vă face copilul, cu el este şi mai nemilos. Când sunteţi prea dur cu el, nu faceţi decât să intensificaţi atitudinea dură pe care o are faţă de el însuşi, ceea ce-l îndeamnă chiar să se dispreţuiască. Empatia şi flexibilitatea şi câteva explicaţii formulate cu calm îl ajută să înţeleagă că este prea dur atât cu voi, cât şi cu el însuşi.

Fragment din Copilul care îți dă de furcă, de Stanley Greenspan

 

Reclame

teorii_contemporane_ale_invatarii
Invatarea presupune schimbare. Invatam in fiecare zi cate ceva nou, chiar daca nu mai suntem elevi de mult. De aceea, cum invatam mai eficient, cate tipuri de invatare exista sunt subiecte aflate in centrul preocuparilor specialistilor in educatie. Descoperim impreuna invatarea transformatoare, prezentata de Robert Kegan, psiholog si profesor la Harvard.

Ce inseamna invatarea transformatoare?

In general, putem vorbi despre doua tipuri de invatare:

  • Invatarea informativa, in care acumulam informatii si cunostinte sau ne folosim diverse aptitudini, este orientata catre ceea ce stim. Un copil care citeste o enciclopedie despre animale si retine informatii noi despre viata acestora este intr-un plin proces de invatare informativa.
  • Invatarea transformatoare, in care reusim sa schimbam felul in care invatam. Invatarea transformatoare este mai apropiata de sensul etimologic al cuvantului „educatie” (indrumare, crestere). Un copil care este pasionat de istorie si citeste o serie de carti intr-un timp indelungat, ajungand sa isi dezvolte capacitatea de gandire abstracta, este in plin proces de invatare transformatoare. Astfel, poate fi capabil sa isi puna intrebari despre faptele istorice, despre evolutia lor si sa extraga idei si principii noi.

Invatarea transformatoare aduce schimbari legate de increderea in propria capacitate de invatare, de motivele pentru care invata si de stima de sine.

Invatarea transformatoare presupune ca cel care invata sa aiba un anumit grad de autonomie si autoritate, fiind capabil sa isi orienteze procesul de invatare.

Prezentata mai ales in contextul invatarii la adulti, invatarea transformatoare apare si in relatia cu elevii de varste mai mici, intrucat pe masura ce cresc, copiii castiga mai multa autonomie si gandire critica, devenind capabili sa evalueze propriile metode de invatare si propriul progres.

Semnul clar ca invatarea transformatoare a avut loc este trecerea de la a fi modelati de societate la a modela societatea: dupa ce am acumulat o serie de cunostinte despre lume, putem propune la randul nostru noi modalitati in care lumea sa functioneze. De aceea, de cele mai multe ori, invatarea transformatoare este asociata cu varsta adulta, insa apare si la adolescenti, cand acestia trec prin perioada in care isi castiga independenta si isi formeaza atitudini si opinii personale.

Cum identifici un elev autonom?

Iata cum este descris “elevul” autonom, cel care este capabil de invatare transformatoare: este capabil “sa se autoexamineze; sa-si analizeze cultura si mediul cu scopul de a intelege ceea ce simte de ceea ce ar trebui sa simta, ceea ce pretuieste de ceea ce ar trebui sa pretuiasca si ceea ce isi doreste de ceea ce ar trebui sa isi doreasca. Isi dezvolta gandirea critica, initiativa individuala si constiinta de sine ca fiind co-creator al culturii care il modeleaza.”

De ce este important pentru parinti si cadrele didactice sa cunoasca teoria invatarii transformatoare?

Chiar daca la scoala invatarea este in mare parte informativa, atat cadrele didactice, cat si parintii trebuie sa nu piarda din vedere faptul ca scopul educatiei este de a forma un adult autonom, asadar un adolescent si, mai tarziu, un adult capabil de invatare transformatoare. Teoria invatarii transformatoare aminteste cadrelor didactice si parintilor importanta incurajarii gandirii criticeindependentei si initiativei copiilor, trasaturi esentiale pentru un adult responsabil.

De asemenea, invatarea transformatoare aduce….

Citeşte întreaga recenzie pe site-ul www.suntparinte.ro


Retete ingrijorare

Joaca este foarte importanta pentru dezvoltarea copiilor. Dar, ca parinti, nu avem mereu timp sau nici chef sa ne jucam cu cei mici. Cum se joaca un parinte mai serios?

Larry Cohen, renumit psiholog specializat in terapia prin joaca, explica ce poti face in caz ca ai o personalitate mai sobra, mai stricta. In alte cuvinte, afla cum sa te joci chiar si atunci cand esti mai putin jucaus!

De exemplu, unul din sfaturile sale este ca, atunci cand ai ajuns acasa, sa te schimbi din hainele de munca in imbracamintea special pregatita pentru joaca. Iar daca ai uitat cum sa te joci, micutul tau te va ajuta sa-ti amintesti pe loc.

Urmareste mai departe sfaturile lui Larry Cohen, autorul cartilor Retete de jocuri si Retete impotriva ingrijorarii, ambele traduse la Editura Trei:

 

  

Sursa text si video: http://www.itsybitsy.ro/scapa-de-anxietati-prin-joc/

  


Atunci când părinţii află despre unul dintre copiii lor că este homosexual, se poate întâmpla să fie foarte supăraţi.

Unii se pot înfuria, interzicându-i propriului copil să mai aibă ceva de-a face cu vreun prieten homosexual. Unii pot ajunge într-o stare de extremă agitaţie emoţională, torturându-se singuri cu ideea că ei sunt de vină şi întrebându-se unde au greşit. Alţii pot refuza categoric să discute situaţia, în speranţa că, dacă închid ochii şi păstrează tăcerea, problema va dispărea de la sine. Toate aceste reacţii sunt perfect de înţeles, dar niciuna nu va ajuta la normalizarea relaţiei cu fiul sau fiica voastră. Haideţi să vedem care sunt câteva din lucrurile pe care părinţii pot să le facă atunci când se confruntă cu o asemenea situaţie.

Adolescentii si sexul

  • CONŞTIENTIZAŢI FAPTUL CĂ NU ESTE SFÂRŞITUL LUMII

Nu-i uşor pentru părinţi sau persoanele de îngrijire să se împace cu descoperirea că adolescentul lor este homosexual. Cu toate acestea, acceptarea realităţii este esenţială, dacă vreţi să fiţi în stare să comunicaţi mai departe cu fiul vostru sau cu fiica voastră.

Fragment din:

La început, poate părea o lovitură cumplită. Sunt oameni care spun că s-au simţit „dărâmaţi“ când au primit vestea. Totuşi, a fi homosexual nu-l transformă pe cel în cauză sau pe cea în cauză într-o persoană chiar atât de diferită.

  • LINIŞTIŢI-VĂ FIUL SAU FIICA, ASIGURÂNDU-L SAU ASIGURÂND-O CĂ RĂMÂNE ÎN CONTINUARE COPILUL PE CARE-L IUBIŢI DIN TOT SUFLETUL

Motivul pentru care tinerilor le vine atât de greu să le spună părinţilor că sunt homosexuali este acela că se tem de o reacţie de respingere. Spaima lor cea mai mare este că mama sau tata îi va alunga de acasă sau că nu va mai vrea să-i susţină. Lucrul de care tinerii au cel mai mult nevoie — mai mult decât de orice altceva! — într-un asemenea moment este să ştie că părinţii lor îi acceptă aşa cum sunt şi că vor continua să-i iubească şi să le poarte de grijă.

Dacă vă vine să vă respingeţi fiul sau fiica din cauza orientării sale sexuale, mai gândiţi-vă o dată! O ceartă serioasă, o ruptură creată în momentul în care aţi aflat despre homosexualitatea copilului vostru, va crea o rană care nu se va vindeca prea uşor.

  • CEREŢI SĂ LE CUNOAŞTEŢI PARTENERUL

Un semn clar pe care părinţii pot să-l dea pentru a arăta că au acceptat sexualitatea copilului lor este prin a dori să-l cunoască pe partener sau pe parteneră. Poate că nu întotdeauna va fi un gest adecvat, deoarece, în mod evident, vor exista cazuri în care nu se pune problema unei relaţii stabile. Totuşi, în situaţia în care fiul sau fiica voastră are o relaţie stabilă, cu o persoană foarte specială, atunci faptul că o primiţi cu braţele deschise la voi în casă poate părea un pas uriaş spre împăcare şi acceptare.

 


Cum sa te dezvolti cu copiiiActivităţile extracuriculare se înmulţesc văzând cu ochii, precum bășicuţele pe pielea unui copil cu varicelă.

Fragment din: 

Pe măsură ce apar tot mai multe ocazii de înscriere în vreo activitate sau echipă, ne vine greu să rezistăm, de teamă ca nu cumva copilul nostru să rămână în urmă, dacă nu participă. A apărut chiar un obicei ca părinţii să-și ţină copilul acasă un an sau doi în plus, până să-l dea la școală, pentru a-i da din start un avantaj asupra congenerilor lui — care au ajuns astfel să fie priviţi, mai presus de orice, ca niște competitori.

Acest mod hipercompetitiv de a-ţi crește copiii este un exemplu de situaţie în care adulţii și-au pierdut busola și nu mai vor să-și folosească înţelepciunea pe care o posedă, pentru a fi buni părinţi. Această uitare de sine este distructivă pentru copii și părinţi deopotrivă. Pe copii îi privează de timpul necesar ca să fie imaginativi, ca să se joace liber și, pur și simplu, ca să stea liniștiţi și să se plictisească. Din momentele de liniște și plictiseală se naște creativitatea, și în timpul jocului liber învaţă ei să-și organizeze gândurile și să relaţioneze unii cu alţii, să-și negocieze deosebirile de păreri și să cadă de acord asupra regulilor pe care le fac chiar ei.

Încărcându-le prea mult programul, îi împiedicăm să afle cine sunt ei și ce anume își doresc cel mai mult să fie. În loc să-i lăsăm să hotărască singuri, le băgăm cu forţa pe gât o idee despre cum ne-ar plăcea nouă ca ei să fie. Colac peste pupăză, ceea ce credem noi că ne dorim pentru ei nu este decât rareori rezultatul gândurilor noastre. Aceste idei provin din tendinţele sociale predominante, pe care mulţi părinţi le adoptă adesea pe nemestecate, fără a sta să reflecteze la ele.

Ca urmare, vedem o mulţime de adulţi cum aleargă bezmetic cu copiii dintrun loc într-altul, pierzându-se pe ei înșiși și viaţa lor de familie în activităţi care nu aduc niciun câștig nimănui, decât celor plătiţi ca să le furnizeze.

  


Zeci de întrebări incomode ale fetelor, dar și ale părinților sunt abordate de psiholoagele Karen Zager și Alice Rubenstein în cartea lor Adevărul despre adolescente. O carte extrem de utilă, o resursă excelentă pentru iniţierea discuţiilor şi înţelegerea dificultăţilor întâmpinate de mame și de adolescente. Iată mai jos trei dintre sutele de întrebări vitale abordate în cartea publicată sub girul Asociației Psihologilor Americani.

***

De ce sunt mereu atât de îngrijorată de greutatea mea? (Gina, de 13 ani)

În timpul adolescenţei, multe fete devin îngrijorate de greutatea lor deoarece societatea noastră pune accentul mai mult pe aspectul fizic decât pe personalitate sau caracter. Majoritatea fetelor nu ştiu că aproape toate fetele câştigă în greutate în timpul pubertăţii. Acest lucru face parte din dezvoltarea normală a unei femei. Dacă treci printr-un muzeu şi te uiţi la statuile ce înfăţişează femei, vei vedea că este normal ca trupurile femeilor să fie pline de „dealuri şi văi”, cum spunea o fată. Corpul unei femei este artă şi este frumos. Deşi este normal să fii îngrijorată de aspectul tău, fii conştientă de faptul că îngrijorarea ta este intensificată de revistele şi programele de televiziune care prezintă femei şi fete ale căror trupuri nu sunt deloc tipice majorităţii oamenilor obişnuiţi. Corpul tău este numai al tău şi este unic, deosebit de cel al mamei, al surorii, al mătuşii sau al prietenelor tale. Cea mai bună cale de a avea grijă de corpul tău este să mănânci sănătos şi să ai o activitate fizică, cum ar fi mersul pe jos, pe bicicletă sau orice altceva te atrage. Personalitatea este cea mai importantă, iar ea iese întotdeauna la suprafaţă, indiferent de forma sau mărimea corpului tău.

 

Ce ar trebui să fac dacă iubitul meu îmi spune să aleg între el şi prietenele mele? (Juanita, de 13 ani)

Primul lucru pe care îl ai de făcut este să afli de ce gândeşte astfel. Întreabă-l – sau întreabă-i pe prietenii lui, dacă el nu vrea să îţi spună. Poate că nu îi plac prietenele tale, iar motivul pentru care nu le simpatizează poate fi ceva ce lui i se pare evident, dar la care tu nu te-ai gândit niciodată. Poate că vei putea face ceva în această privinţă. De exemplu, poate că prietenele tale îl tachinează, iar tu i-ai putea ruga să înceteze. Poate vei afla că este gelos deoarece îţi petreci mult timp cu prietenele tale, iar tu ţi-ai putea împărţi timpul altfel. Poate că aflarea motivului te va determina să hotărăşti că nu este băiatul potrivit pentru tine – de exemplu, dacă tot ceea ce vrea este să îţi controleze viaţa, acaparându-ţi tot timpul.

Al doilea lucru pe care îl ai de făcut este să afli cât de puternice sunt sentimentele lui legate de această chestiune. Uneori, oamenii au sentimente intense legate de un de un anumit subiect şi spun lucruri pe care nu le cred cu adevărat. De exemplu, poate fi nervos din cauza unei situaţii care va trece, sau poate fi doar obosit şi ţâfnos. Unele probleme dispar dacă le acorzi puţin timp.

În cele din urmă, dacă iubitul tău chiar insistă, gândeşte-te cum ar fi viaţa ta fără el. Apoi compar-o cu viaţa fără prietenele tale. Vrei să renunţi la toţi prietenii tăi? Majoritatea fetelor nu vor. Trebuie să te întrebi dacă vrei ca el să fie întreaga ta viaţă. Şi gândeşte-te ce altceva poţi face (cum ar fi, să-ţi faci un nou iubit). Este alegerea ta.

 

De ce fumează adolescenţii, deşi ştiu că nu le face bine? (Pauline, de 16 ani)

Mulţi oameni, nu doar adolescenţii, fac lucruri despre care ştiu că nu le fac bine. Fumatul face rău, dar mulţi adolescenţi nu cred asta deoarece efectele negative asupra corpului pot să nu apară ani la rând. Ei tind să treacă cu vederea faptul că îi face să tuşească şi că respiraţia le miroase îngrozitor. Mulţi adolescenţi (şi adulţi) se amăgesc singuri, spunându-şi că au destul timp să renunţe înainte ca ceva rău să li se întâmple. Problema este că ţigările produc dependenţă, iar atunci când vrei să renunţi, nu este uşor.  Chiar şi consecinţele pe termen scurt ale fumatului pot fi neplăcute, cum ar fi răceli mai frecvente, care durează mai mult.

Mulţi adolescenţi încep să fumeze deoarece cred că este „cool”. Odată ce se apucă de fumat, acesta devine lucrul pe care îl pot face atunci când se adună mai mulţi la un loc. Este o experienţă comună, care îi face să simtă că aparţin unui grup. Fumatul îi face pe unii adolescenţi să se simtă mai maturi. Adolescenţii vor să le fie recunoscută maturitatea, iar adesea simt că părinţii lor şi alţi adulţi încă îi tratează ca pe nişte copii mici. Fumatul este modalitatea prin care unii adolescenţi arată că nu mai sunt copii. Dacă vrei să fii tratată ca un adult, nu vei reuşi asta prin fumat. Dacă aprinzi o ţigară, nu îi vei convinge pe adulţi să te trateze diferit. Fumatul nu este atributul maturităţii, este doar un mod lent şi dezgustător de a te otrăvi.

   


Socrii-problemă au o mentalitate de proprietari exclusivi. Dacă fiul sau fiica lor te iubeşte, socrii cred că ai furat acea dragoste de la ei. Ei nu văd iubirea ca pe un bun infinit care se reîncarcă pe măsură ce este dăruită. Şi pentru că se luptă pentru ceea ce ei cred că este o comoară rară şi împuţinată, fiecare conflict devine un test de loialitate.

      

Partenerul tău trebuie să dovedească de fiecare dată că încă este o parte integrantă a familiei de origine, pe care o pune pe primul loc, deasupra relaţiei voastre. Dacă partenerul nu face aceste lucruri, se va afla în faţa unui zid de dezaprobare posacă sau furioasă şi de sentimente rănite.

Ca să pricepi ceva din aceste cereri iraţionale şi acuzaţii absurde, trebuie să înţelegi felul în care socrii îţi văd cu adevărat căsătoria. Pentru ei, este doar o altă versiune a jocului de-a mama şi de-a tata.

Secvență din filmul ”Doi cuscri de coșmar” (2004)

Chiar dacă partenerul trăieşte de mult timp departe de părinţi, ei tot nu vă iau căsnicia în serios – ei au fost alături de el o viaţă şi tu eşti doar un nou venit, indiferent de cât de mult timp sunteţi căsătoriţi. Pe scurt, căsătoria voastră a fost un gest de rebeliune – de aici cererea constantă a socrilor de a face față unor teste de loialitate. Singura cale prin care partenerul tău poate trece aceste teste şi să evite acele sentimente îngrozitoare de vină şi lipsă de loialitate este să treacă peste voinţa ta.

Socrii-problemă pun constant în scenă situaţii în care partenerul tău nu are decât de peirdut. Dacă pune dorinţele părinţilor tăi pe primul plan, te vei simţi rănit şi neglijat. Dacă te pune pe tine primul, îți va răni părinţii.

    

Trebuie să se agaţe de partenerul tău cu orice preţ

Toţi părinţii doresc în mod natural să păstreze legătura cu copiii şi dacă socrii tăi sunt destul de stabili şi de împliniţi, e normal să caute încă afecţiunea şi tovărăşia ocazională a copiilor. Dar odată ce aceştia şi-au început o viaţă proprie, ei ar trebui să fie în stare să se dea înapoi şi să permită noii vieţi să prindă rădăcini. (…)

Socrii care sunt profund contopiţi cu progenitura lor se simt trădaţi şi abandonaţi când copilul lor adult intră într-o relaţie serioasă. Tommy găsise o persoană la care chiar ţinea şi cu care dorea să-şi construiască propria familie. Dar în loc să fie fericiţi pentru aceste schimbări, vedeau în Leslie persoana care a dezechilibrat balanţa puterii pe care se luptaseră atât de mult să o menţină. De aceea, i-am spus lui Leslie:

”Pentru ei, eşti o uzurpatoare. Ai produs transformări. Ai schimbat ordinea firească, predictibilă. Din punctul de vedere al lui Sal şi al Ginei, tu le-ai furat viaţa şi să nu fii surprinsă de cât de departe vor merge ca să o recupereze.”

    

Băieţii  mamei şi fetele lui tata

Se poate să fi observat că cele mai intense legături par să fie între mame şi băieţi, respectiv, taţi şi fiice. Ai remarcat, poate, şi faptul că cele mai intense conflicte sunt între persoanele de acelaşi sex: soacră/noră şi socru/ginere. Deşi există excepţii, pare destul de evident că gelozia şi concurenţa cu o persoană mai tânără de acelaşi gen este deosebit de ameninţătoare pentru un părinte pus în faţa unei presupuse pierderi copleşitoare.

“Băiatul lui mama” şi “fata lui tata” sunt mai mult decât nişte vorbe demodate. Sunt sigură că susţinătorii lui Freud ar da tot felul de conotaţii sexuale reţinerilor din partea mamelor de a renunţa la fiii lor şi ale taţilor de a renunţa la fiicele lor, dar acel gen de speculaţii nu te vor ajuta prea mult în a rezolva crizele pe care socrii le crează în viaţa ta.

Totuşi, aceste vorbe îţi spun multe despre percepţiile şi credinţele socrilor faţă de cine ar trebui să fie cea mai importantă persoană din viaţa partenerului. Ei descriu, de asemenea, o imaturitate emoţională a partenerului, care cu siguranţă îi va afecta capacitatea de a ţi se dedica în totalitate.

   

Durere, nu mândrie

Iubirea părintească este singura iubire al cărei scop este separarea, nu apropierea crescândă. Pentru părinţii buni, plecarea plină de încredere a copilului de acasă este confirmarea pe care o primesc pentru o treabă bine făcută. Dar pentru mulţi socrii otrăvitori, această separare şi capacitatea partenerului de a avea o legătură cu tine, crează un întreg ansamblu de sentimente negative, înfricoşătoare – abandon, gelozie şi pierdere. În loc să fie mândri de treaba făcută, ei se simt aruncaţi în necunoscut, cu o dorinţă arzătoare de a-şi trage înapoi copilul adult, în aşa fel încât să poată simţi din nou confortul şi siguranţa familială. Ei cred că abia atunci va exista suficientă dragoste pentru toată lumea.

***

Fragment din volumul Socrii toxici. Strategii pentru protejarea căsătoriei. Autoarea, Susan Forward, este psihoterapeut, conferențiar și a lucrat în numeroase clinici de psihiatrie din sudul Californiei. A scris mai multe cărți printre care Men Who Hate Women and the Women Who Love Them și Șantajul sentimental, tradusă la Editura Trei.

%d blogeri au apreciat asta: