Top 10 cărți ideale pentru Pachetul psihologului

Oferta ”Pachetul psihologului” include în această primăvară aproape 50 de titluri de psihoterapie, psihologie academică și self-help. Îți poți face pachete de 3, 5 sau 10 cărți (detalii aici), dar cea mai profitabilă alegere este cea de 10 cărți la 100 de lei.

Din cele aproape 50 de titluri, am ales 10 cărți de nelipsit din biblioteca unui psiholog (lista întregă o găsești aici):

Andrea Perry – Claustrofobia. Cum să găseşti ieşirea. O carte practică ce explică originea acestei temeri, dar vine și cu soluții utile pt. cei care se panichează în metrou sau lift.

Charles Rycroft – Dicționar critic de psihanaliză. Un instrument foarte util, care include nu doar sensurile freudiene ale unor concepte psihanalitice, dar și reformulările ulterioare (Winnicott, Klein, Lacan etc.).

Susan Baur – Ora de intimitate. Poți să-ți atingi, ca terapeut, clientul/clienta în psihoterapie? Ce se întâmplă când te îndrăgostești de el/ea? Cum se schimbă regulile de relaționare între terapeut și pacient în ziua de astăzi, când majoritatea covărșitoare a terapeuților sunt de fapt… terapeute?

Otto Fenichel – Teoria psihanalitică a nevrozei. Un tratat exhaustiv despre progresele din prima jumătate de secol a psihanalizei. Toate conceptele psihanalitice sunt tratate pe larg, cu exemple și nuanțe.

James Hollis – De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele? Cum să înțelegem aspectele mai întunecate ale psihicului. Altfel spus: de ce oameni, altminteri obişnuiţi, cad în patima jocurilor de noroc, a băuturii, ajung dependenţi de pornografia de pe internet ori îşi înşală partenerul de viaţă?

Serge Tisseron – Lumea virtuală: Avataruri și fantome. Ce se întâmplă în inconștientul tău atunci când scrii un SMS, când discuți pe Facebook sau când vrei să-ți creezi un profil virtual pe cine știe ce site. O carte utilă și pentru părinții care vor să înțeleagă mai bine impactul noilor gadgeturi asupra copiilor.

Edward Armstrong Bennet – Întâlniri cu Jung. Tot ce voiai să știi despre Jung-omul și despre părerile sale privind războiul, religia sau sincronicitatea.

Arthur C. Bohart, Leslie S. Greenberg (coord.) – Empatia în psihoterapie. O multitudine de perspective (de la cea rogersiană la psihanaliză și cognitivism) despre ”aliniere”, autoempatie, rezonanță afectivă și multe alte aspecte ce țin de subtilitatea relației terapeut-client.

Duane P. Schultz, Sydney Ellen Schultz – O istorie a psihologiei moderne. Un tratat extrem de cuprinzător, republicat de ani buni în SUA, o sinteză cum nu vei găsi în istoriile psihologiei semnate de autorii autohtoni.

Francoise Dolto – Când apare copilul. O carte plină de intuiții clarificatoare despre curenții inconștienți ce traversează toată familia. Recomandabilă depotrivă pentru părinți și terapeuți.

  

 

Dragostea cavalerească și feminizarea terapiei

Ce se întâmplă când psihoterapeutul se îndrăgostește de clientă? Iubirea (cea grijulie, nu cea sexuală) poate fi un ingredient în cadrul terapiei? Iată două întrebări de care terapeuții (mai nou, terapeutele) fug ca de ciumă. De ce? Susan Baur caută un răspun în cartea sa, Ora de intimitate:

***

Terapia relațională

În ziua de azi, clinicienii chemaţi să răspundă la aceste întrebări sunt femeile, şi nu numai pentru că ele reprezintă acum două treimi din totalul psihoterapeuţilor şi numărul lor este în creştere, ci şi pentru că ele sunt deosebit de receptive la ideea că relaţia dintre terapeut şi client este cea care face terapia să funcţioneze. (…) Deloc surprinzător, clinicienii femei au un mod diferit de-a proceda, şi, chiar dacă există multe forţe care înrâuresc ocupaţia psihoterapiei, femeile îşi fac şi ele simţită influenţa.

Unul din moduri este prin a încuraja un curent relativ nou de gândire, denumit şcoala terapiei relaţionale. Terapia relaţională îşi propune să-i aşeze pe terapeut şi pe client într-un raport de egalitate mult mai clar pronunţat decât în terapiile convenţionale, şi pune accentul pe efectul curativ al relaţiei care se stabileşte între cei doi. Terapia relaţională nu doar că este primită cu braţele deschise de terapeuţi şi pacienţi, care-o văd drept modalitate firească de-a intra în relaţie cu alţi oameni şi drept metodă eficace de-a se reechilibra, ci stimulează şi adoptarea unei noi optici asupra legăturilor dintre medic şi pacient.

Ca de la părinte la copil

Ideile lui Ferenczi despre analiza reciprocă şi despre realul raport care se dezvoltă, în pofida atitudinii profesionale a unui clinician, au ajuns să fie azi mai în vogă decât în timpul vieţii lui.

Paradoxal, feminizarea psihoterapiei ameninţă să reteze scurt tocmai câteva din întrebările al căror răspuns speră să-l inspire.

• În primul rând, multe din femeile care susţin terapia relaţională refuză cu emfază să ia în considerare atracţia care s-ar putea să facă parte din tabloul general.
• Şi în al doilea rând, cu atâtea femei care inundă domeniul, este foarte probabil să se reducă problema sexului între un medic şi o fostă pacientă, diminuându-se deci imperativul de a-i investiga incidenţa.

Reţelele organizate pentru ajutorarea victimelor abuzului sexual, precum şi seminariile şi atelierele de discuţii le explică adeseori clientelor că sentimentele şi acţiunile sexuale nu au ce căuta, sub nicio formă, în terapie. Unica relaţie admisibilă, subliniază toate aceste forumuri, este o legătură proteguitoare şi de încurajare benefică între terapeut şi clientă.

Atât de mare este spaima că orice formă de atracţie erotică va duce la abuz, încât lui Eros nu i se îngăduie să pătrundă în nicio discuţie serioasă despre terapie. Cu alte cuvinte, s-ar părea că, deşi noua generaţie de clinicieni femei adoptă o nouă perspectivă asupra relaţiei terapeut–client, multe insistă să facă acest lucru din poziţia sigură, lipsită de orice risc, a unui cadru conceptual parental.

Magnetism animal/intimitate/dragoste

Ele se arată vitejeşte dispuse să înlăture amortizoarele care prin tradiţie i-au separat pe doctor şi pacient − bagheta de sticlă a lui Mesmer şi transferul freudian, de exemplu −, dar numai în măsura în care le pot înlocui cu convingerea că terapia este în esenţa ei un duet părinte-copil. Aşa cum i-am auzit spunând pe clinicienii de ambele sexe, dacă un practician realmente se simte ca un părinte, un foarte puternic tabu îl va proteja de tentaţia de-a ceda atracţiei.

În prezent, se consideră că este necesar să existe o triplă potrivire sau compatibilitate între doctor, pacient şi obiectivele terapiei, pentru ca tratamentul să fie eficace. Dar, pe parcursul a treizeci şi ceva de ani de discuţii, două aspecte ale acestei relaţii de bună potrivire au fost în mod repetat afirmate, rămânând însă hotărât nestudiate.

Unul este reciprocitatea relaţiei doctor–pacient, inclusiv schimbările − bruşte şi profunde sau treptate şi subtile −, pe care terapia le stimulează în clinicieni. Celălalt este fervoarea caracteristică unei bune relaţii doctor–pacient. Forţele ilogice şi profund emoţionale care stau la baza relaţiei au părut să fie mult prea aproape de iubirea romantică, pentru a putea fi cercetate în condiţii de siguranţă. Denumite uneori sugestie (Chertok) sau magie (E. Fuller Torrey), magnetism animal (Mesmer), intimitate (Nouwen) şi, în rare ocazii, dragoste (Havens, Hillman), aceste schimburi preverbale sau nonverbale circulă în tăcere între doctor şi pacient.

Ca-n Evul Mediu

În ciuda sărăciei de studii serioase în acest domeniu, eu voi lansa ideea că o formă sau alta de dragoste este necesară în terapia pe termen lung. Deşi se pot face multe observaţii în sprijinul acestei poziţii, eu nu voi invoca decât două.

• Una este aceea că relaţia doctor–pacient are multe elemente în comun cu tradiţia occidentală a iubirii romantice sau a dragostei cavalereşti, în accepţia moravurilor din Franţa medievală. Ambele reprezintă un mod ideal − şi, în istoria lumii, unul neobişnuit − de a trata altă persoană.
• Cealaltă este aceea că „travaliul“ pe care îl fac în lume atât relaţia doctor–pacient, cât şi dragostea însăşi rezidă în crearea unor persoane individualizate. Cu toate că numai unii clinicieni − cum ar fi specialiştii în psihologia dezvoltării, psihanaliştii şi consilierii pastorali − vorbesc deschis despre rolul iubirii în dezvoltarea unui sine, eu sunt de părere că, în terapia pe termen lung, dragostea este forţa modelatoare şi formatoare care creează şi apoi întreţine ceea ce noi numim indivizi.

95% dintre psihoterapeuți se simt, uneori, atrași de paciente

Acum să ne întoarcem spre dragostea romantică.

Dacă este adevărat că „un bărbat adevărat freamătă ca un broscoi gata de salt ori de câte ori zăreşte o femeie frumoasă“, atunci foarte probabil că acele 95 de procente din clinicienii bărbaţi şi acele 76 de procente din clinicienii femei, care au declarat într-un sondaj că se simt atrase erotic de anumite cliente/anumiţi clienţi, nu exagerau, spune Susan Baur în recent tradusa carte Ora de intimitate.

N-a fost chiar așa

Dorinţa carnală, romanţiozitatea, atracţia erotică − toate păşesc sfioase în cabinetul de consultaţie, dar ce anume mai fac ele acolo, în afară de-a provoca necazuri? Un foarte mic număr de clinicieni contemporani au avut destul curaj să descrie în amănunt dragostea şi dorul pe care le-au simţit în cabinet − sub rezerva de-a preciza că nu a fost o experienţă chiar-atât-de-reală şi sub rezerva de a-şi fi păstrat tot timpul controlul asupra ei.

Vinovăție și contratransfer

Un exemplu este articolul plin de compasiune al lui Michael Tansey, intitulat „Atracţia sexuală şi temerea în cadrul contratransferului“. Subliniind că

„profesiunea noastră rămâne paralizată de temerea în faţa unui contratransfer de natură sexuală sau pătimaşă“

şi argumentând că neputinţa de a examina aceste sentimente pregăteşte terenul fie pentru o traducere în act distructivă, fie pentru o repliere dăunătoare, Tansey a avansat ideea că sentimentele sexuale în terapie sunt ceva obişnuit şi că „toţi suntem vulnerabili la a comite o formă sau alta de transgresiune“. El însuşi a devenit

„tot mai conştient de existenţa unor simţăminte sexuale şi romantice [faţă de o pacientă cu o depresie profundă], însoţite de teamă nelămurită şi vinovăţie, care interferau cu capacitatea mea de a mă arăta curios în privinţa reacţiei mele tot mai intense“.

Țipete de spaimă

Ce şanse avem noi să aflăm ceva despre dragoste în cadrul terapiei, dacă reacţia noastră cea mai frecventă este „să tragem oblonul“ în prezenţa ei? Din fericire pentru noi, Tansey s-a surprins dând înapoi şi a mai aruncat o privire. Pe această pacientă anume o trata de trei ani, când a observat prima oară cât este de atrăgătoare. Nu a discutat sentimentele împreună cu ea şi nu putea şti cu certitudine dacă interesul lui a fost cauza sau efectul schimbărilor apărute în preocupările pacientei.

Într-o zi, însă, ea a început să suspine şi să-şi ceară scuze la nesfârşit − lucru care nu-i stătea deloc în obicei. Când Tansey s-a aplecat înainte şi a privit-o în ochi, sperând s-o liniştească, ea a ţipat de parcă încerca s-o violeze cineva. Ţipetele ei de spaimă şi implorările au continuat pe tot parcursul şedinţei. Tansey era înnebunit de îngrijorare.

Semnale inconștiente

După vreo alte câteva şedinţe, însă, el a ajuns să fie convins că asistase la defularea violentă în conştient a unor amintiri până atunci reprimate, despre un abuz sexual petrecut în copilărie. Posibil ca primele semne de revenire a acestor amintiri să-i fi declanşat lui Tansey interesul sexual − sau poate că tocmai invers. În ambele cazuri, gestul lui plin de solicitudine şi nicidecum provocator, de-a se apleca în faţă, provocase erupţia acestor sentimente.

Afectele erotice ale lui Tansey s-au domolit rapid şi, privind lucrurile în retrospectivă, el a avut senzaţia că atracţia pe care o simţise îi trimitea un semnal despre conflictele sexuale reprimate ale pacientei, care lui îi scăpaseră iniţial. El a conchis că legătura terapeut-pacient este uneori un conductor înfricoşător de sensibil al simţămintelor intense şi ascunse şi a spus că acum realizează cu şi mai multă putere în ce grad această legătură poate atât să ajute, cât şi să lezeze. (…)

Sacrificarea iubirii

Fiinţa umană are o teamă naturală de străini, şi nicăieri nu-i mai evident acest lucru decât printre bolnavii psihici şi cei cu tulburări emoţionale. Şi totuşi, natura noastră sexuală contracarează această spaimă endemică şi permite apariţia conexiunii şi a comunicării acolo unde-ar trebui în mod normal să domnească frica. Conştient şi inconştient, recunoaşterea masculinităţii sau a feminităţii noastre acţionează în cadrul orei de intimitate şi se exprimă într-o mare varietate de moduri.

Dar „psihanaliştii din majoritatea şcolilor… se feresc să-i descrie profunda plăcere“, spune Bollas.

Pentru că Freud a proscris ideea că analiza ar putea produce în vreun fel gratificaţie sexuală şi nimeni n-a cutezat să observe că, deşi conceptul a fost exilat, plăcerea a rămas. (…)

Astfel, plăcerile moderat erotice ale relaţiei doctor–pacient sunt oferite drept sacrificiu ritual, în parte, poate, pentru a-i feri pe terapeuţi de trăiri prea intens plăcute, ceea ce ar putea duce la iniţiativă în fapt şi la sfârşitul terapiei, iar în parte pentru că tradiţia freudiană nu este uşor de contrazis.

Fragment din Ora de intimitate de Susan Baur, psiholog clinician din New England, SUA.

Sex pe divan. Picanterii și nuanțări

Un terapeut olandez practică lupte greco-romane cu pacientele sale într-un cabinet din Amsterdamul celui de-al doilea război mondial. Jung se întâlnește în secret cu una dintre pacientele sale, care ulterior îi va fi și secretară (celebrul caz Sabina Spielrein).

Perls, fondatorul Gestalt-terapiei, încurajează o pacientă să se vindece apelând la mai puțin obișnuitul sex în grup, iar Ferenczi se căsătorește cu o pacientă, pentru ca mai apoi să i se aprindă călcâiele și după fiica acesteia. Un psihiatru psihopat din SUA crede ca sămânța sa este sacră și ajunge să violeze pacientele clinicii.

Jung și Spielrein în biopicul ”Prendimi l’anima” (sursă: iainglen.com)

 

Mai vreți cazuri? Găsiți cu duiumul în noul volum Ora de intimitate, scris într-un stil captivant de Susan Baur, psiholog clinician în statul New England din S.U.A. Scenele fierbinți nu lipsesc, mai cu seamă datorită jurnalelor ”victimelor”, citatele pe larg în prima parte a cărții.

Iată ce scria în 1939, Etty Hillesum despre psihanalistul ei olandez Julius Spier, de care s-a îndrăgostit în timpul unor lupte ”terapeutice” corp la corp:

A doua oară când ne-am luptat corp la corp, lucrurile au fost însă mult diferite. De data aceasta, s-a arătat şi el aţâţat. Şi, la un moment dat, când pentru câteva clipe s-a întins gemând peste mine şi a făcut cea mai veche mişcare convulsivă de când lumea, în sinea mea s-a ridicat cel mai josnic gând cu putinţă, ca o miasmă dintr-o mlaştină: „Ciudat mod mai ai de-a trata pacienţii, din câte văd, şi pe lângă că-ţi faci mendrele, mai eşti şi plătit pentru asta, chiar dacă o nimica toată”.

Meritul cărții nu stă însă în bogăția de cazuri ”fierbinți” și nici în descrierile, e drept, picante. Inteligența autoarei vine din poziția ei extrem de nuanțată în privința relațiilor erotice terapeut-clientă (statistic, cazurile de relații fierbinți terapeută-client sunt extrem de rare).

Sigur că nu îmbrățișează dezmățul declanșat în anii ‘70 în California grupurilor ”terapeutice” bazate pe sex, abuz, supunere față de terapeutul-guru. Dar nici nu se arată prea încântată față de actualele reglementări, exagerat de stricte, care impun în cabinet o relația strict contractuală, rece și rezervată. Terapeuții (mai nou terapeutele, în urma procentului tot mai mare de femei-psiholog) trebuie să lucreze și cu mintea, și cu inima, dovedind o dragoste și o grijă vecină, dupa caz, cu cea părintească, fraternă sau, de ce nu, cu cea romantic-cavalerească, spune Baur:

O formă sau alta de dragoste este necesară în terapia pe termen lung. Relația doctor-pacient are multe elemente în comun cu tradiția occidentală a iubirii romantice sau a dragostei cavalerești, în accepția moravurilor din Franța medievală [o iubire inhibată, nepusă în act]. Apoi travaliul relației doctor-pacient, dar și al iubirii are ca efect crearea unor persoane individualizate. Dragostea este forța modelatoare și formatoare care creează și apoi întreține ceea ce noi numim indivizi.

Top 7 cărți nou-nouțe la Bookfest

Despre unele din cărțile proaspete de mai jos am apucat să fac vorbire pe blog, despre altele nici n-am avut cum să postez vreun cuvințel, căci abia au sosit din tipar. Iată câteva noutăți pe care le veți găsi la standul de la târg al grupului editorial Trei.

 

7. Socrii toxici. Brrrrr… Mai e nevoie de lămuriri suplimentare? Poate doar pentru fericiții căsătoriți care n-au dat peste socrii șantajiști, care îți fac program sau îți manipulează partenerul(a), explicându-i cât de neadecvat(ă) ești. Autoarea, terapeuta Susan Forward, vă este cunoscută cu o altă carte de la Trei, Șantajul sentimental.

 

6. Explozii în Stockholm. Dacă ați prins gustul policierului nordic și al femeilor-detectiv (Stieg Larsson, Camila Läckberg), aveți o nouă ocazie să o luați pe urmele unor căutări detectivisto-jurnalistice,  întreprinse de această dată de reporterița Annika Bengtzon. Autoarea noului roman, Lisa Marklund, este proprietara uneia dintre cele mai importante edituri suedeze, dar își găsește inspirația sub soarele mediteranean, locuind de ceva vreme în Spania. Așa să tot scrii…

 

5. Clientul care m-a schimbat. Încă o porție de ciudățenii (bărbatul abuzat de extratereștrii, femeia care făcea ca o pisicuță, adolscenta îndopată abuziv cu medicamente de urâciosul director al unei clinici psihiatrice), culese din ședințele de terapie de către psihologii americani J.A. Kottler și Jon Carlson, autorii celebrului bestseller Mumia de la masa din sufragerie.

 

4. Jurnalul unei femei adultere. Colecția Eroscop (Belle de Jour, Sade, Bruckner) este deja o vedetă în sine. Ce are special noua carte din această colecție? Ajunge să vă spun că straniul triunghi amoros format dintr-un psiholog, pacienta sa (o violoncelistă) și un fotograf (toți absolvenți ai aceleiași școli evreiești) este urzit de mintea unui profesor universitar, specialist în studii iudaice – Curt Leviant predă la Rutgers University din New Jersey.

 

3. Fiul Hamasului. Autorul autobiografiei incluse în noua colecție de la Pandora M Reality Shock a crescut în Cisiordania, visând să devină un luptător Hamas. Totuși Mosab Hassan Yousef, fiul unuia dintre fondatorii mișcării Hamas, deschide la un moment dat ochii, se creștinează și devine agent dublu, lucrând pentru serviciul de spionaj al Israelului.

 

2. Ora de intimitate. Cu un dar al povestirii care mi-a amintit de Irvin Yalom, psihologul clinician Susan Baur pleacă de la discutabilele legături erotice inițiate de Anton Mesmer, Carl Gustav Jung sau Otto Rank cu pacientele lor și ajunge în prezent, când orice semn de intimitate devine un imens scandal de presă și de deontologie. Or, meritul autoarei este găsirea unei căi de mijloc între abuzurile ca-n thrillerele hollywoodiene și reglementările excesive, apărând ideea că terapia nu poate funcționa fără grijă și implicare afectivă.

 

1. Acolo unde tigrii sunt la ei acasă. Dacă aveți gustul ușor escapist al romanului de aventuri, împănat desigur cu citate și ironii postmoderne, dacă v-au plăcut Harta sferică a lui Arturo Perez-Reverte sau Insula din ziua de ieri a lui Umberto Eco, atunci o să citiți pe nerăsuflate povestea autorului de origine alegeriană Jean-Marie Blas de Robles. Papagalul Heidegger, iezuitul scrântit din povestea alternativă și aventurile gen Indiana Jones din jungla amazoniană o sa vă prindă, bag mâna-n foc!