Primul sărut: ”Mirosea a Tic Tacuri cu aromă de portocale”

În acest univers care este împărțit între tentația infracționalității, tentația bărbăției ca păcat, ca provocare, ca rebeliune, ca dorință de scandal și, de cealaltă parte, natura intimă a unui băiețel de 11 ani, care este ca o fetiță, minunat, ascultător, și în gura căruia cuvintele obscene sună infernal, ei bine, din toată această magmă, ce putea să scoată un autor?

Dan C. Mihăilescu (”Omul care aduce cartea”, Pro TV)

   

  

Fragment din romanul

ŞI PORUMBEII VORBESC ENGLEZEŞTE

de STEPHEN KELMAN   

Îmi venea să-i zic că o iubesc, dar nu-mi ieşeau vorbele din gură. Părea prea de tot. Până şi cuvântul ăla. Părea prea de tot şi stupid să zic aşa ceva acum. Trebuia să-l ţin în burtă pentru mai târziu. Trebuia să-l înghit la loc.

Poppy:

— O să-mi trimiţi mesaje?

Eu:

— Bine.

Poppy şi-a scris numărul pe mâna mea. Avea un pix cu violet care mă gâdila. Era minunat, cel mai fain mesaj de noroc. Nu i-am zis că n-am telefon. O să iau telefonul Lydiei, o să mă lase, n-are încotro. S-ar putea să cer un telefon de ziua mea, nu un Playstation. Mai e doar o lună. Nu-mi pasă dacă are cameră video dacă pot să vorbesc cu Poppy. Nu vreau să se întrerupă legătura, e…

Atunci m-a sărutat Poppy. N-am avut când să mă pregătesc. M-a sărutat pe loc, fix pe buze. Era minunat. Nici nu mi-a fost frică de data asta. Era cald şi nu prea umed. Nu mi-a vârât limba. Mirosea a Tic Tacuri cu aromă de portocale. Am uitat-o pe Miquita de tot, oricum nu însemnase nimic. Am închis ochii şi m-am luat după Poppy. Avea buze foarte moi. Era foarte relaxant. Îmi venea să adorm pe vecie. Mi-am strâns un pic picioarele, ca să nu mă mai mănânce bulla.

Connor Green:

— Ia uitaţi-vă, acuma i s-a sculat lui Harri! Care-i faza, e Ziua de Sculare a lu’ Ăla Micu’ sau ce? Ia mai puneţi-vă pofta-n cui!

A trebuit să ne oprim. Era ca şi cum te-ai fi trezit dintr-un vis frumos din care nu voiai să te trezeşti.

Poppy:

— Connor, întinde-o de-aici.

Eram la poartă. O aştepta mama lui Poppy. Îmi doream să-i explodeze maşina, ca s-o conduc eu pe Poppy acasă.

Poppy:

— Păi, pa.

Eu:

— Pa.

Poppy mi-a făcut cu mâna prin geam. I-am făcut şi eu cu mâna. Nici nu părea pe invers, părea cea mai faină chestie. De-asta îşi fac oamenii cu mâna, aşa simt că sunt împreună. Şi le-o arată tuturor. M-am lins pe buze. Încă mai simţeam gustul răsuflării lui Poppy. Era singura superputere care îmi trebuia.

   

Dan C. Mihăilescu: ”Miza este femininul, nu intriga detectivistică”

”Avem un roman axat pe problemele feminității, de la umilința conjugală și socială până la lesbianism și drepturile egalitariste. Miza este femininul, nu intriga detectivistică în sine”, spune criticul Dan C. Mihăilescu într-o telerecenzie a cărții Explozii în Stockholm (Liza Marklund), prezentată de curând la Pro Tv (Omul care aduce cartea).

Este doar primul din cele 8 romane din seria Annikăi Bengtzon, o jurnalistă de investigații și un… ”model”, spune criticul.

”Aviz doamenelor noastre care vor să intre în viață cu bocancii și cu mașini 4 x 4, aveți aici un personaj-model. Este o soție-model și mamă a doi copii, are probleme în a se împărți între ziar, investigații și sursa ei din poliție, un ofițer misterios, dar în ciuda acestui vălmășag sentimental conjugal-parental cât se poate de agasant și totuși acaparant, meseria, adevărul, ancheta primează”,

mai spune Dan C. Mihăilescu.

Să-i dăm cuvântul, după care vă propun un fragment dintr-o ședință de redacție în stil suedez:  

 

     

***

 

   

Când a ajuns în biroul redactorului‑şef, toată lumea se strânsese deja acolo. Nimeni nu s‑a uitat la ea când a intrat pe uşă. Annika încă avea porumb printre dinţi, iar geanta mai avea un pic şi îi cădea de pe umăr. Bărbaţii din birou îşi propuseseră să insiste cât mai mult pe ipoteza teroristă.

— Ziarul nostru a rămas mult în urmă din punctul ăsta de vedere, a spus Spike mai tare decât ar fi trebuit, iar Annika l‑a auzit.

În timp ce se întorcea de la cantină, aflase frânturi din ce se întâmplase. S‑a aşezat la unul dintre colţurile îndepărtate ale mesei, iar când şi‑a strecurat picioarele sub masă scaunul a scârţâit uşor.

— Scuze! a spus ea.

Cuvântul a rămas suspendat în aer. Trebuia să‑şi ceară scuze nu numai pentru că scaunul ei scosese un scârţâit. Trebuia să mănânce papara! Cu o oră înainte, stătuse chiar la masa aceea şi susţinuse că atentatorul o vizase pe Christina Furhage şi că explozia nu avea nicio legătură cu Jocurile propriu‑zise, iar acuma bum! Încă o explozie într‑un alt complex olimpic.

— Avem pe cineva la faţa locului?

— Da, Patrik Nilsson a plecat într‑acolo, a spus Spike cu aerul unui om stăpân pe situaţie. Ar trebui să ajungă la Sätra Hall în zece minute.

— Sätra Hall? a întrebat Annika pe un ton surprins. Am crezut că a fost aruncat în aer un alt complex olimpic.

Spike s‑a uitat la ea cu un aer superior:

— Sätra Hall este un complex olimpic.

— Şi la ce foloseşte? Ca loc de antrenament pentru aruncătorii de greutate?

 

 

 

Spike şi‑a luat privirea de la ea:

— Acolo or să se desfăşoare mai multe probe, dar nu ştiu exact care.

— Întrebarea este asta: cum trebuie să procedăm? a intervenit Schyman. Trebuie să reluăm lucrurile pe care celelalte ziare le‑au tot publicat în legătură cu ipoteza teroristă. Şi trebuie să pară că ne‑am gândit la terorişti încă de la început. Cine se ocupă de treaba asta?

— Janet Ullman lucrează în tura de noapte, a spus Ingvar Johansson. Am putea s‑o chemăm la redacţie mai devreme.

Annika se simţea cuprinsă de un vertij care ba o trântea la podea, ba o arunca până în tavan. Un coşmar! Un adevărat coşmar! Cum de se înşelase în aşa hal? Oare poliţia o minţise în toate acele zile? Îşi pusese în pericol reputaţia în cadrul redacţiei, prezentând atentatul potrivit punctului ei de vedere. Oare mai putea rămâne şefă la Investigaţii după tot ce se întâmplase?

— Va trebui să mergem la celelalte complexuri olimpice şi să vedem în ce stare se află sistemele lor de securitate, a spus Spike. Va trebui să chemăm personal suplimentar: cea de‑a doua echipă de noapte, cea de‑a doua echipă de după‑amiază…

Cei trei şi‑au întors piepturile bombate unul către altul, iar din colţul ei, Annika nu le mai vedea decât spinările. Vorbeau unul peste altul, iar Annika s‑a sprijinit pe spetează, respirând din greu. Era terminată. Ştia foarte bine că era terminată. Cum naiba mai putea rămâne la ziar după povestea asta?

Întâlnirea a fost scurtă şi la obiect. Toţi erau de acord cu privire la ce aveau de făcut şi toţi voiau să se pună pe treabă: aveau de gând să scrie cât mai repede materialele despre ipoteza teroristă. Annika stătea stingheră în colţul mesei. Nu ştia cum ar fi putut să se ridice de pe scaun fără să se facă ţăndări. Avea în gât un nod cât o cărămidă.

(Fragment din romanul Explozii în Stockholm de Liza Marklund)

  

Pe aceeași temă:

”În romanele mele, femeile nu sunt doar o parte din decor” (interviu cu Liza Marklund în Jurnalul Național)

Literatura ușoară, dreptul la plictis și câteva explozii

Topirea clișeelor despre paradisurile nordice

   

 

Ce-avem la prânz? Cafea de cartofi sau pesmeți de sacâz?

Ați auzit de cafeaua de cartofi? Știați cum se gătește berbecele cu sardele? Dar de pesmeții de sacâz sau de puii umpluți cu raci ce spuneți? ”Există și o rețeta pentru bragă și cred că am să mi-o fabric singur”, povestește Dan C. Mihăilescu, într-0 recentă gastrorecenzie de la Pro TV pe care am putea-o numi mai bine ”Omul care-ți lasă gura apă”.

   

      

679 de reţete de demult, plus 79 de vinuri și alte băuturi vechi, culese din cărţi de gastronomie rare și manuscrise unicat sunt cuprinse în volumul Mâncăruri de altădată (Lifestyle – Trei), prezentat la emisiunea ”Omul care aduce cartea”. 

  

  

Pe lângă rețetele extinse și pe lângă observația că deși ne plângem de sărăcie, ne place la nebunie să mâncăm bine, mi-a mai plăcut și înțepătura adresată de Dan C. Mihăilescu unuia dintre cei trei coautori ai cărții. ”Avem, spune criticul literar, un tezaur gastronomic alcătuit de Dan-Silviu Boerescu, cândva campion la Playboy, dar probabil că în timp, odată ce sexul a trecut mai în laterale, mâncarea a trecut în prim-plan”. (Și vinul așișderea, aș completa eu, cu gândul la Ghdiul vinurilor pe 2010.)

       

Sursa: protv.ro

Omul care aduce dezmierdarea

Omul care aduce cartea (aka Dan C. Mihăilescu) a prezentat vineri la Pro TV romanul ”Dezmierdare de catifea” scris de directorul cotidianului Le Monde:

• ”Cât sunt eu de semănătorist, trebuie să vă spun că de această dată perversiunea sufletească funcționează cât un roman polițist de cea mai bună speță”.
• ”Romanul este scris într-un fel de proces verbal de somnambul, descriind fiecare gest până te înnebunește”, a spus printre altele criticul literar.

Urmărți aici prezentarea de 5 minute a lui Dan C. Mihăilescu în marginea romanului scris de Eric Fottorino.