„Psihanaliza există!“ Vizionarismul unui psihiatru nobelizat

Ceea ce i-a atras pe mulți psihiatri spre psihanaliză, la sfîrșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960 a fost, spune Kandel, curiozitatea ei îndrăzneață – zelul ei iscoditor. El speră că entuziasmul și succesul biologiei actuale vor reaprinde curiozitatea exploratoare a comunității psihanalitice și că disciplina unificată alcătuită din neurobiologie, psihologie cognitivă și psihanaliză va ajunge la o nouă înțelegere, mai profundă, a psihicului, scrie psihiatrul și psihanalistul Ileana Botezat-Antonescu în recenzia publicată în Observatorul cultural.

  

L-am cunoscut pe Eric Kandel în anul 2000 – povestește specialista în sănătate mintală -, cu ocazia unui congres de psihiatrie desfășurat la Stockholm, unde a prezentat o comunicare despre memoria implicită și declarative și despre bazele ei moleculare, pe care le demonstrase experimental. Pentru aceste descoperiri, alături de alte contribuții fun­damentale în neuroștiințe, tocmai căpătase Premiul Nobel pentru Medicină.

Or, la acea dată, psihanaliza din România abia se punea pe picioare. Decalajul istoric și tehnologic, obstrucția psihanalizei și a psihoterapiei, în general prin arbitrariul deciziilor politice și chiar represive (vezi interzicerea activității facultății de psihologie și a altor instituții din domeniul educației timp de 8 ani) luate de către cuplul dictatorial ceaușist, toate acestea mă făceau să mă simt ca un copil la grădiniță față în față cu un om de știință.

Mi-am învins acea stare de inferioritate și, la recepția care s-a organizat în aceeași seară pe celebra corabie a vikingilor recuperată din adîncurile mării și transformată în muzeu, am intrat în discuție cu acest omuleț care s-a dovedit a fi  bonom și lipsit de orice urmă de aroganță, lucruri la care te-ai fi așteptat din partea unui premiant Nobel.

M-am prezentat, i-am spus cîteva cuvinte despre psihanaliza și psihoterapia din România și l-am întrebat plină de curiozitate: „De ce ați hotărît să părăsiți psihanaliza pentru cercetarea în neuroștiințe?“, la care el mi-a răspuns simplu: „Pentru a dovedi că psihanaliza există!“.

Această întîlnire tulburătoare a constituit o dovadă pentru mine că procesul de formare psihanalitică în care mă aflam atunci reprezenta un alt nivel de dezvoltare al identității mele profesionale, de psihiatru, care urma să mă poarte către un viitor fascinant: acela în care se vor face pași din ce în ce mai numeroși în descifrarea suportului biologic molecular și a conexiunilor funcționale între neuroni, care susțin viața psihică. (…)

Citește continuarea recenziei în Observatorul cultural.

  

Schimbarea: ”Una dintre cele mai altruiste proze cu putinţă”

Schimbarea trece drept scrierea autobiografică a lui Mo Yan. Asta o face, din capul locului, de două ori interesantă.

Mai întîi, pentru că în cărticica aceasta (care, pe lîngă un roman de dimensiuni medii, e cam cît bobul de orez pe lîngă o pită ardelenească) încape viaţa de pînă prin 2010 a autorului, adică a celui care, în 2012, avea să fie nobelizat în literatură. În al doilea rînd, pentru că autorul acesta chinez, care ţine să se reinventeze stilistic în fiecare carte, are totuşi obiceiul de a asezona introspecţia şi faptul istoric cu fantezia şi cu absurdul, ceea ce, pentru o autobiografie, poate fi şi ca sarea-n bucate, dar şi ca nuca-n Marele Zid Chinezesc.

Mie mi s-a părut că e ca sarea-n bucate. Schimbarea  lui Mo Yan – realistă, fantezistă şi absurdă în egală măsură – schimbă în primul rînd tiparele autobiografiei, pe care o transformă, delicat şi jucăuş, în una dintre cele mai altruiste proze cu putinţă.

Cine caută informaţii despre viaţa autorului nu va fi, în nici un caz, dezamăgit, căci va găsi aici o întreagă istorie personală, cu date exacte, locuri precise, confesiuni fără înconjur şi observaţii de atmosferă generală. Numai că – şi aici e marea surpriză a cărţii – personajul principal nu va fi doar scriitorul, ci un cvartet alcătuit din: Mo (adică el), Lu (o fostă colegă de generală, foarte apetisantă), He (un fost coleg de-al lor, cu oarecari pusee în stil Zorba) şi un camion vechi, cu nume ceva mai lung (Gaz 51). Mo se dă adeseori la o parte şi, cu o hîtră generozitate, invită epica să se ocupe de destinele celorlalţi protagonişti. Povestea de iubire a lui Mo (cu cea care-i va fi soţie) ocupă o paranteză de cîteva rînduri. Povestea iubirii lui He pentru Lu ocupă cîteva zeci de pagini (din cele 120 ale întregii cărţi). Iar finalul, un autodenunţ laconic, pune cireaşa pe tortul unei autobiografii atît de ironice încît frizează romanul.

Recenzie apărută în Dilema Veche  

  

Autobiografia scriitorului care a câştigat Premiul Nobel

”Schimbarea” – Mo Yan

Profund personal, acest text al lui Mo Yan este o istorisire copleşitoare a copilăriei pe care a petrecut-o autorul într-un sat sărac din estul Chinei, provincia Gaomi.

Destinul nu pare a-i fi surâs lui Mo Yan în prima parte a tinereţii, când copilul îndrăgostit de şcoală trecea – pe nedrept – un rebel, lucru care i-a atras o exmatriculare precoce după de-abia patru ani de şcoaală.

Alungat de profesori, micuţul Guan Moye intra prin gard în curtea şcolii şi se strecura în clasă. Avea să devină apoi muncitor într-o fabrică.

Relatarea acestor ani este încărcată, pentru cititorul de astăzi, de un umor cu atât mai paradoxal cu cât provine din discrepanţa dintre realitatea de atunci şi oportunităţile de acum.

Imaginaţi-vă că, ani de zile, visul scriitorului născut în 1955 a fost, nici mai mult, nici mai puţin acela de a deveni şofer pe legendarul Gaz 51, un camion sovietic pe care jinduiau să-l conducă toţi băieţii din generaţia respectivă.

Prea puţin conştient de valoarea sa, întrucât nimeni nu i-o punea în lumină, Mo Yan ne povesteşte cum şi-a ratat şansa de deveni şofer (lucru resimţit la vremea respectivă ca o mare dramă), a făcut armata, a învăţat singur matematică şi fizică pentru a intra la Facultatea Politehnică, dar din păcate Partidul Comunist a desfiinţat locul înainte de susţinerea examenului, a devenit în cele din urmă instructor de marxism pentru ofiţeri.

„Schimbarea” este o carte autobiografică care te aruncă în realitatea cruntă a anilor de comunism chinezesc şi te face martorul unui destin ce duce de la sărăcie şi neputinţă la excelenţă.

  

Fragment din recenzia cărții SCHIMBAREA de Mo Yan,

(Daniel Nicolescu, Business Magazin)