Tag Archive: Nevroza Balcanica



Editura Trei vă invită miercuri, 7 mai, ora 18.00, la evenimentul de lansare a cărții: De la FILOSOFIE la PSIHANALIZĂ & retur

Evenimentul va avea loc la Biblioteca Județeană Argeș „Dinicu Golescu” (sediul central din Str. Victoriei, nr. 18). Vor vorbi: Vasile Dem. Zamfirescu, Leonid Dragomir, Radu Gabriel Pârvu, Octavian Sachelarie.

  

Și un fragment din cartea de dialoguri psihanalitice și filosofice: 

De la filosofie la psihanalizaLeonid Dragomir: Afirmați că problemele românilor, discutăm evident din punct de vedere psihanalitic, nu provin atât din relația cu tatăl, din complexul Oedip, ci din relația cu mama. De aici rezultă două disfuncții esențiale: neîncredera în sine și ura de sine. Aș vrea să discutăm despre problema aceasta legată de specificul nevrozei românilor.

Vasile Dem. Zamfirescu: Într-o cultură tradițională, cum a fost și încă mai este în anumite zone cultura română, predominantă este relația cu mama, tatăl fiind absent. Mă gândesc la exemplul lui Creangă. El a relaționat tot timpul cu mama, tatăl fiind un personaj oarecum fantomatic. Deci s-ar putea ca în relația aceasta să se transmită marea problemă a românilor care este legată de stima de sine care mi se pare că are rădăcini istorice.

L.D.: Privitor la neîncrederea în sine a românilor, aduceți un argument istoric, care mărturisesc nu m-a convins. Spuneți că de la cucerirea dacilor de către romani, poporul acesta a căpătat o neîncredere în sine care s-a transmis din generație în generație ”prin laptele matern”…

V.D.Z.: În ce mă privește, până una, alta cred în ea. Acel traumatism al nașterii, rezultat al înfrângerii dacilor de către romani, despre care mi-au zis între timp diferiți cititori ai cărții Nevroză balcanică și diferiți comentatori că nu este unic, nu este doar al poporului român, are totuși ceva specific la noi, anume repetarea lui. Acest traumatism s-a tot repetat istoric sub forma unor evenimente foarte asemănătoare cu cel originar, al nașterii. Istoria noastră, și datorită poziției geografice, în calea marilor migrații și imperii, a fost marcată de înfrângeri pe care nu puteam să nu ni le asumăm.

  


Săptămâna Psi se apropie de finish. Nu uitați, mai aveți 3 zile de reduceri (25%) la cărțile de psihologie în toată rețeaua Librăriilor Cărturești. Vă așteptăm în weekend, de la orele 18, la discuții găzduite de Librăriile Cărturești din țară.

VINERI invitații sunt:

  • Adolescentii si sexulîn București (Verona): psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu (autorul provocatoarei cărți Nevroză balcanică) și Vintilă Mihăilescu (autorul notelor de antropologie publică Scutecele națiunii și hainele împăratului) vă invită la o dezbatere incitantă despre PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN.
  • la Brașov: Specializată în psihodramă și terapie pozitivă și cu experiență în lucrul cu micuții, Laura Teodora David îi așteptă pe părinți să pună întrebări despre CUM DISCUTĂM CU COPIII DESPRE SEXUALITATE. (Vă amintesc că tocmai ce-am publicat ghidul pentru părinți Adolescenții și sexul)
  • în Timișoara (Mercy): Cu terapia pozitivă în desagă, Dora Chelemen și Oana Bot vor discuta despre nevoile și limitele noastre: CHIAR VREAU?… CHIAR TREBUIE?… CHIAR POT?

Iar SÂMBĂTĂ, timișorenii sunt invitați la un eveniment-bonus ceva mai matinal (Cărturești, Mercy):

  • Psihologul clinician Lucian Ilie va discuta, începând de la ora 11,  DESPRE NEBUNIE, LIMITE ȘI CIREȘE LA URECHI.

 


Nevroza BalcanicaProfesorul Zamfirescu a găsit o explicaţie pentru inapetenţa pentru întrajutorare şi indisponibilitatea pe care o afişăm uneori faţă de semenii noştri, pe care a prezentat-o într-o formă sau alta în volumul Nevroză balcanică, apărut în 2012 la Editura Trei.

Teoria sa este că istoria ne-a creat o stimă de sine negativă, care merge până la ura de sine şi aceasta se exprimă prin ostilitatea faţă de ceilalţi, prin lipsa generozităţii,  indisponibilitatea de a fi împreună şi de a reuşi împreună. Spre deosebire de alte popoare, care sunt mult mai solidare decât noi, nici măcar românii aflaţi în diasporă nu sunt suficient de uniţi pentru a funcţiona ca o comunitate puternică. „Şi acolo sunt la fel de împărţiţi şi învrăjbiţi. E o opinie care circulă şi, deşi nu am testat-o sociologic, înclin să cred că e fundamentată.”

Neîncrederea pe care o avem unii faţă de alţii este pusă pe seama trecutului comunist. Atunci exista suspiciunea că prietenul tău, soţia sau soţul ar putea să se afle în slujba Securităţii şi să te trădeze. Aceşti 50 de ani de comunism au lăsat urme puternice în sufletul nostru individual şi colectiv şi această suspiciune ţine de istoria recentă, comunistă a României care a cultivat o atitudine paranoică, de a vedea în celălalt un potenţial duşman, un turnător, o persoană care te putea trăda şi când spuneai bancuri împotriva regimului. De aici şi lipsa încrederii unii în ceilalţi. În prima perioadă a comunismului, consecinţele erau grave: închisoare, Canal, muncă forţată. Pedeapsa pentru încrederea în celălalt era majoră. „Am încorporat în sufletul nostru ceva mai profund, suspiciunea şi neîncrederea. Şi cei 50 de ani reprezintă suficient de mult timp pentru a ne fi impregnat această atitudine pentru alţi 50 de ani.”

Prin băşcălie, minimalizarea celuilalt, obţinem o creştere a stimei de sine, iluzorie şi de moment. Sunt mijloacele de apărare la care apelăm în lipsa altor satisfacţii. „Când nu avem satisfacţii majore, apelăm la astfel de satisfacţii minore, care să ne consolideze stima de sine.” Îşi aminteşte un caz prezentat la televizor. O maşină luase foc şi niciunul dintre şoferii aflaţi în maşinile care circulau pe şosea nu a oprit ca să ajute cu ceva. „E un experiment natural în care nimeni n-a făcut nimic ca să îl ajute pe cel aflat în dificultate şi aici nu e vorba despre bani. E vorba despre mentalitate şi despre atomizarea care ne caracterizează.”

(Sursă: revista Cariere)

***

„Românii nu se implică. În loc de soluţii colective caută mici rezolvări individuale, şi atunci nimic fundamental nu se rezolvă.” – scrie Lucian Boia în eseul De ce este România altfel.

E o societate atomizată, românii nu au simţ civic, al interesului colectiv, fiecare încearcă să se descurce pe cont propriu. E o ţară care multă vreme a avut puţine instituţii care să organizeze şi să ţină împreună societatea, cu o structură socială simplă. Până în secolul al XIX-lea vorbim despre o societate rurală împărţită în boieri şi ţărani, în care raporturile se stabileau mai mult în plan individual decât în plan instituţional, şi aşa a rămas până astăzi. Relaţia indviduală contează mai mult decât raportul instituţional. „Dacă am face o scară a ţărilor europene, după măsura în care contează raporturile instituţionale versus cele personale, noi ne-am afla foarte sus la rubrica raporturi personale şi jos, la raporturi instituţionale.”

De ce este Romania altfelOdată cu venirea comunismului, încrederea în instituţii s-a deteriorat şi mai tare, deoarece acestea mai mult te blocau şi te asupreau. Atunci fiecare a încercat să se descurce pe cont propriu. În comunism aceasta a devenit o atitudine generalizată în România: te descurci singur, cum poţi, pentru că instituţiile statului nu te ajută. În postcomunism a contat goana după resurse şi după bani, iar politica i-a ajutat pe cei mai mulţi să se îmbogăţească pe sine, mai puţin să dreagă ţara şi să vină cu proiecte valabile pentru ea. Atitudinile individualiste sunt foarte pronunţate, iar spiritul civic, care ar trebui să ţină seama de interesul colectivităţii este minor. „Nu înseamnă că nu există, dar proporţia e modestă faţă de societăţile mai moderne, mai evoluate.”

Complexul de inferioritate e prima maladie pe care a identificat-o profesorul Boia la români. De aici se naşte o construcţie orgolioasă menită să contracareze micimea prezentului. Îl frapează la români, că sunt, cu mici excepţii, un popor foarte complexat. Când eşti complexat, trebuie să găseşti nişte procedee care să compenseze complexele. Le găsim în trecut. Suntem urmaşii romanilor, dar, de când am devenit urmaşii dacilor, i-am „înălţat” şi pe daci. Aceştia au ajuns să aibă o civilizaţie splendidă, pe care mai înainte n-o avuseseră. „În secolul al XIX-lea, domina în istoriografie Şcoala Ardeleană, latinistă, care nici nu voia să audă de daci, care erau consideraţi sălbatici. Spuneau că suntem urmaşii romanilor, şi numai ai lor. Apoi am ajuns să fim mai mult urmaşii dacilor, pentru unii, şi atunci a trebuit să-i ridicăm foarte sus pe daci, şi i-am ridicat. Sunt treburi care ţin de complexe.”

Istoria ca istoria, dar sunt complexe care se manifestă şi în raporturile cu străinătatea. Românul e complexat faţă de popoarele mai bogate şi mai puternice. S-a văzut şi în vară, odată cu criza politică şi raporturile noastre cu Europa. E splendid pentru un istoric sau pentru un sociolog să observe cum se joacă la noi fără reguli, dar te prefaci că le respecţi. „Occidentul e o lume a regulilor, şi pentru cei de acolo e frapant să vadă cum nu le respectăm în niciun fel.”

(Sursă: revista Cariere)


Tentaţia autorului de a produce analiza inconştientului românesc îl transpune pe cititor nu doar în situaţia de a recunoaşte trăsături colective de care este ataşat prin apartenenţa etnică, dar creează mai ales premisele înţelegerii procesului psihanalitic al unei naţii.

   

Scopul analizei din cartea Nevroză balcanică este de a pune în lumină trăsăturile evidente ale acesteia, ca apoi, cunoscându-le, ele să poată fi înţelese, modelate şi redimensionate în situaţiile şi împrejurările unor încercări atât colective, cât şi individuale.

Sinceritatea şi totala deschidere fiind norme obligatorii în psihanaliză, ni se impune constatarea că românii au avut doi părinţi deloc buni: geografia şi istoria. Contextul geopolitic al zonei a făcut ca naşterea, formarea şi dezvoltarea acestui popor să se întâmple într-un spaţiu dificil şi complicat, instabil, ostil, de multe ori regresiv şi, în general, vitreg. Într-un astfel de mediu, urzeala pe care s-a ţesut inconştientul acestui popor s-a compus cu defecte ori s-a dezvoltat spre tendinţe neconvenabile.

Aprecierile asupra trăsăturilor de caracter ale românilor, aparţinând unor scriitori şi oameni de cultură ca Dimitrie Cantemir, C. Rădulescu-Motru, D. Drăghicescu ori I. L. Caragiale, sunt de cele mai multe ori puţin măgulitoare dar sincere, iar formulările altora precum Cioran – de-a dreptul scandaloase, chiar dacă adevărate. Reţinem printre cele mai blânde aprecieri că „românii sunt o rasă occidentală cu obiceiuri orientale“, cu un „trecut agitat şi nefericit, care nu a dezvoltat decât însuşirile sufleteşti nefavorabile, slabe“ ori, cu alte cuvinte, un „popor blocat în dezvoltare“ (D. Drăghicescu).

Alţi observatori ai românilor îi prezintă pe aceştia ca fiind paşnici până spre laşitate, nepăsători, fatalişti, delăsători, lipsiţi de încrederea în sine, precum şi timizi ori josnici din cauza tiraniei continue pe care au fost nevoiţi să o suporte (de Slaberry).

       

Fragment din recenzia la volumul Nevroză balcanică publicată în săptămânalul Viața medicală

   

Un Minister al Stimei de Sine?


Cei mai multi invoca nevoia respectului de sine, pe care in Romania, unde fraiele sunt in mainile unor corupti, capabili sa se descurce numai in acest camp social, n-o pot gasi. Prea au plecat multi, exista adevarate colonii romanesti in tarile Europei sau peste ocean. La Montreal, mi s-a spus, doua echipe romanesti, toti din Iasi, au cu regularitate dispute in fotbal: echipa din Copou cu echipa din Tatarasi.

 

  Nevroza balcanica, despre care am scris saptamana trecuta, pornind de la cartea psihanalistului Vasile Dem. Zamfirescu, cunoaste unele particularitati in spatiul carpato-dunarean. Nevrozele romanilor se deosebesc adesea de cele ale altor balcanici si europeni. Complexe de frustratie nerezolvate, aspiratii (colective) in decalaj fata de posibilitati si conditii de context, presiuni straine si umilinte dificil de suportat s-au acumulat si s-au impletit intr-un complex de factori care au coborat, pana la distrugere si indiferenta, nivelul stimei de sine a romanului. Dupa 1989, nemultumiti de prestatia lor anterioara, multi romani au sperat sa-si recapete, odata cu libertatea, demnitatea terfelita in timpul regimului totalitar. Speranta zadarnica. Domnul Zamfirescu sufera atunci cand constata ca romanilor le este rusine de originea lor, ca „ura de sine la romani” a atins cote alarmante. Aceasta se combina cu dispretul de sine, construind impreuna un inconstient colectiv ce produce efecte dezastruoase; multi dintre romani nu sunt insa constienti de dimensiunea procesului si de sursele care il alimenteaza. Iata o ipoteza: „M-am intrebat daca risipirea in orgolii marunte a politicienilor romani nu provine mai ales dintr-o profunda neincredere in sine, daca nivelul inalt al agresivitatii in Romania nu este cauzat de aceeasi ura de sine, daca incapacitatea noastra de solidarizare nu are aceeasi sursa”. Ce poate iesi dintr-o cultura a vidului, a distructivitatii si a permanentei (auto)deprecieri decat un produs care invoca pierderea colectiva a reperelor, descompunerea, neantul? Fenomenul nu e nou, dar s-a agravat, putandu-se manifesta acum liber. Usor de observat cu ochiul liber.

Fenomenul urii de sine a cunoscut, in Romania, escaladari nemaivazute mai ales in timpul comunismului. Experimentul Pitesti a dovedit ca, prin teroare, oamenii, chiar cei mai instruiti, pot fi transformati in reversul a ceea ce au fost. Prin  tortura fizica (bataia, arderea cu tigara, smulgerea unghiilor si alte inovatii), combinata cu distrugerea valorilor morale si religioase, a legaturilor cu cei apropiati, prin „teroare permanenta”, fenomenul reeducarii, uitat astazi, a schimbat din temelii reperele unei generatii. A indus in fiecare tanar format atunci, chiar daca n-a fost supus unui proces explicit de reconversie, o frica permanenta de cei din jur, de institutii. Generatiile mature de astazi vor din rasputeri sa uite aceste episoade din viata lor, le arunca in mod inconstient in subsolurile constiintei. Psihanalistul insista indeosebi pe efectele tratamentului asupra increderii in valorile fundamentale, inducerea umilintei ca o componenta de baza a personalitatii. Reeducarea a insemnat o „catastrofa narcisica” care s-a intins asupra intregii tari, ca o „teroare discreta”, dislocand eul individual din functiile sale. Un eu care nu se poate salva prin fuga sau impotrivire, ca mijloace de aparare, este pentru totdeauna lezat. Urmarea e fenomenul de identificare cu agresorul, refularea si regresia. Neputincios, individul astfel lovit construieste scenarii izvorand din dorinta de razbunare, ura, invidie si alte tipuri de manifestari nascute din frustratie. Iar daca adevaratii vinovati nu pot fi atinsi, individului nu-i ramane decat sa se descarce in alta directie: prin ura de sine, dispret (auto)distrugator. Comunismul a nascut resentiment generalizat. Neputandu-se descarca prin actiuni sociale sau individuale decat in rare cazuri, cei care au trait intr-un context psihosocial totalmente inchis nu pot astazi zamisli decat invidie, ura, dorinta de razbunare. Au fost si sunt urati mai ales cei care au incercat sa protesteze sau sa construiasca ceva. Au iesit din rand, ne-au umilit! Ei, acesti „dusmani ai poporului” cuminte, trebuie sa plateasca. Si astfel se rezolva dilema conflictului narcisic: ura de sine este inlocuita cu ura impotriva celor care sunt altfel. Omul resentimentar nu poate construi, din inima lui nu iese decat zeama neagra. Ce s-a intamplat cu aceste produse vedem astazi, privind in jur, de sus pana jos.

Citeste in Ziarul de Iasi intreaga recenzie scrisa de Adrian Neculau.


 

Intrebarea mea, mai mult retorica: ne vom putea oare scutura, candva, de aceasta mostenire care ne-a extirpat virilitatea, apetitul pentru constructie temeinica, puterea intemeierii? Daca ne uitam la cei care se realizeaza imediat ce parasesc dulcele pamant al patriei, am putea zice ca avem fond solid, dar nu avem teren de crestere.

 

Psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu, profesor, traducator al lui Freud si Jung, editor (director la editura TREI, specializata in psihanaliza si psihoterapie), autor al unor lucrari substantiale in domeniu (apropiat, in perioada de formare intelectuala, de Noica), se dovedeste si un inspirat analist al nevrozelor sociale. Ultima sa carte, Nevroza balcanica, un volum de eseuri, publicate initial in „Dilema” si „Dilemateca”, se citeste cu deosebit interes si indeamna la reflectii si (auto)evaluari profitabile. Desigur, cartea nu se adreseaza romanului satisfacut de sine (fie el politician, administrator, intelectual-slujbas la stapani cu bani sau putere), ci putinilor indivizi care admit ca pot face greseli de (auto)diagnoza si sunt dispusi sa-si psihanalizeze conduita, apeland la textele unui supervizor avizat. Nu recomand cartea celor pe care Nicolae Turtureanu i-a „psihanalizat” acum cateva zile, in aceasta pagina, adunandu-i sub o palarie veche si mereu noua („oportunistii”) si nici celor care se intrec sa caute justificari delatorilor cu patalama, stiu ei de ce.

Ce este „nevroza balcanica”? Sintagma a intrat in vocabularul cercetatorilor in stiintele sociale din Romania inca pe vremea Ceausescului, dintr-o intamplare. Un cercetator la unul din institutele Academiei, cunoscut de colegi ca informator al securitatii, care primea viza sa iasa cand voia, isi duce sotia la un specialist celebru din Germania, aceasta suferind de ceva greu de definit si de explicat, necum de diagnosticat: o stare generalizata de rau, o neputinta de articulare la context care-i afecta conduita sociala. Sentinta medicului: „nevroza balcanica”, adica nimic organic, doar probleme sufletesti specifice zonei culturale, indeosebi celor din Europa de Est. Comentariul domnului Zamfirescu: am inteles atunci ca e vorba despre „influenta patogena a sistemului comunist, care nu-i cruta nici pe cei pe care-i privilegiaza. Treptat, mi-am dat seama ca aceasta influenta se grefeaza pe o istorie dificila, adancindu-i efectele”. Cu alte cuvinte, o structura nevrotica, altfel non-patogena, adesea izvor de trairi creative si de opere artistice valoroase, se poate dezvolta si evolua patologic intr-un context psiho-social stresant, de interdictii, suspiciune, frica (de autoritate, de delatori), presiune, birocratie etc.

Citeste in Ziarul de Iasi intreaga recenzie scrisa de Adrian Neculau.


Grupul Editorial Trei s-a aflat si la acesta editie a Targului Bookfest aproape de cititorii sai.

Cele 50 de vicii ale Domnului Grey de E L James (Editura Trei/ Colectia Eroscop) a fost vedeta la Bookfest 2012, bestseller-ul mondial atragand atentia si cititorilor romani. Cartile de fictiune aflate, de asemenea, in topul vanzarilor au fost:

  • Inchizitorul de Mark Allen Smith (Editura Trei / Colectia Fiction Connection),
  • Pe aici au trecut Cutitarii de Jennifer Egan (Editura Pandora M/ Colectia Literary Fiction),
  •  Cronolitii de Robert Charles Wilson (Editura Trei / Colectia SF Epsilon) si
  •  Alex de Pierre Lemaitre (Editura Trei/ Colectia Fiction Connection).

  

In ceea ce priveste volumele non-fiction, cititorii Grupului Editorial Trei au preferat:

  • Ierusalim. Biografia unui oras de Simon Sebag Montefiore (Editura Trei),
  • Floarea varstei de Jane Fonda (Editura Lifestyle),
  • Omul fara chip de Masha Gessen (Editura Pandora M / Colectia Reality Shock),
  • Fizica viitoruluide Michio Kaku (Editura Trei / Colectia Acum pentru viitor) si
  • Ultimul avertisment de Rebecca D. Costa (Editura Trei / Colectia Acum pentru viitor).

Cele mai cautate titluri publicate in colectiile de psihologie au fost Nevroza balcanica de Vasile Dem. Zamfirescu, Retete de jocuri de Lawrence J. Cohen, 50 de semne ale tulburarilor psihice de James Whiney Hicks, Psihologia vietii de zi cu zi de Kenneth T. Strongman si Pe gaura cheii de Sam Gosling.

La aceasta editie a Targului International de Carte Bookfest, Grupul Editorial Trei a inregistrat o crestere a vanzarilor cu 15% fata de anul trecut.


Ura de sine la români



Nu cumva duhul rău care bântuie instituţiile şi viaţa privată din România este tocmai ura de sine?

Uneori, nu foarte des în trecut, dar din ce în ce mai des după 1990, românii exprimă deschis aprecierea negativă faţă de sine, aşa cum s-a întâmplat cu Emil Cioran în anii ’30, care, în Schimbarea la faţă a României, declara că îi este ruşine că este român. O astfel de asumare conduce adesea la acţiune. Emigrarea este una dintre ele, iar Cioran, unul dintre cei mai cunoscuţi emigranţi. Cu siguranţă, şi evenimentele din 1989 se vor fi alimentat în bună parte din nemulţumirea de sine şi au condus la redobândirea, odată cu libertatea, a demnităţii.

Alteori, şi acesta pare să fie cazul cel mai frecvent, ura de sine, dispreţul de sine sunt ascunse, inconştiente, şi produc efecte importante, fără ca autorii lor să le cunoască sursa. M-am întrebat dacă risipirea în orgolii mărunte a politicienilor români nu provine mai ales dintr-o profundă neîncredere în sine, dacă nivelul înalt al agresivităţii în România nu este cauzat de aceeaşi ură de sine, dacă incapacitatea noastră de solidarizare nu are aceeaşi sursă. Într-un cuvânt, m-am întrebat dacă nu cumva acea cultură a vidului, a distructivităţii şi a permanentei autodeprecieri, pe care André Green o numea narcisism mortifer, nu există la români ca fenomen al psihologiei sociale.

Dacă într-adevăr problematica narcisică inconştientă ar fi atât de importantă, atunci cunoaşterea ei prin psihanaliză poate contribui la exorcizarea duhului rău. 

(Fragment din Nevroză balcanică, de Vasile Dem. Zamfirescu)   

    

Sursă video: TVR

    


Editura Trei va invita la evenimentul de lansare a cartii NEVROZA BALCANICA

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea) Vineri 18 mai, ora 18.00, in Libraria Carturesti – Verona

 

Invitati:

Simona Sora
Ion Vianu
Horia-Roman Patapievici
Vasile Dem. Zamfirescu

O buna parte dintre eseurile volumului de fata isi propun sa abordeze o tema pe cat de importanta, pe atat de controversata: nevroza colectiva sau etnica. In calitate de psihanalist ader la pozitia unui Geza Roheim sau Georges Devereux care sustin modelarea culturala a inconstientului. Conform reprezentantilor teoriilor biologice, insa, romanii, ca popor latin, ar fi predispusi la isterie.

Din materialele pe care le-am avut la dispozitie reiese o alta ipoteza: specifica pentru romani este prelucrarea defectuoasa a conflictelor narcisice, generata de deficite narcisice timpurii. Astfel de tulburari ale sentimentului valorii proprii se exprima mai ales prin depresie, lipsa bucuriei de a trai, hipersensibilitate fata de lezarile narcisice, rusine, toate suficient de impovaratoare pentru a merita intreaga atentie teoretica si practica, la fel ca problemele „clasice”, prezente si ele ca la orice european, si carora li se acorda atentia cuvenita in carte.
Atat de importanta mi s-a parut rezolvarea acestor „simptome”, incat in mai multe randuri m-am gandit ca am avea nevoie de un Minister al Stimei de Sine…

„Cum se nasc hotararea si gestul eroice, prin deliberare sau spontan? s-ar putea intreba cititorul de azi. Si multe altele. Ca psihanalist, mi-am pus si alta intrebare: cat de departe poate merge exercitiul de sinceritate al unei persoane care a facut doua transe de psihanaliza personala in Elvetia (una freudiana si alta jungiana insumand patru ani) si care se numara printre primii practicanti ai psihanalizei in Romania comunista? Cu alte cuvinte, reuseste Ion Vianu sa nu lase nimic deoparte, sa nu se crute, asa cum isi propune, datorita faptului ca a deschis usa care separa constientul de inconstient?”

„Andrei Plesu a aranjat lucrurile in asa fel incat ursul-Jung sa poata fi sacrificat. Motivul sacrificiului ar putea fi tatal, alaturi de care visatorul se afla mai tot timpul. Din context reiese ca ar fi vorba despre tatal natural, dar in vis o persoana este utilizata adesea pentru a simboliza alta persoana, pe care cenzura nu o vrea dezvaluita. Pentru fiu, tatal este intotdeauna paznic al legii, dar pentru Andrei Plesu ar putea fi si tatal spiritual – Constantin Noica –  detinatorul si pazitorul programului de acces la cultura mare.
Alegerea dificila, si de aceea inconstienta, din vis ar fi putut fi cea intre doi parinti spirituali: Noica sau Jung?” – Vasile Dem Zamfirescu, Nevroza balcanica

Va asteptam cu drag!

%d blogeri au apreciat: