Tag Archive: negociere



Parintele eficientPsihologul american Thomas Gordon nu este un adept al unui model de parentaj total permisiv.

Spune că cedînd totul și mereu în fața cerințelor copilului, o să crești o persoană care va trăi mereu cu certitudinea că i se cuvine totul, oricînd și necondiționat, o persoană centrată pe propriile nevoi și prea puțin capabilă de relații cu cei din jur. Dar tot el spune că purtîndu-te cu copilul într-un mod autoritar, care pe el îl exclude cu totul din discuții despre luarea unor decizii care îl privesc, nu te poți aștepta la altceva decît la răzvrătire și izolare, în special de la o vîrstă la care el nu mai depinde atît de mult de genitori.

De fapt, ce propune psihologul, este un model de relație în care copiii sînt tratați cu respect, cu atenție la ce au de spus despre propriile experiențe și cu încredere că pot reuși fără intervenția ta. Thomas Gordon spune că e important pentru ei să creadă că pot ajunge singuri la soluții pentru tot felul de probleme (cu prietenii, colegii, inclusiv cu educatorii), cîtă vreme părintele este receptiv la ceea ce-l preocupă pe copil și nu încearcă să impună, autoritar, propriile soluții. Cînd tratezi pe cine cu respect și cu încredere, ai mai multe șanse să-l faci să comunice decît dacă îl pedepsești, îi minimalizezi deciziile, îl judeci sau îl pedepsești.

Cartea lui Thomas Gordon e despre niște principii pe care el le consideră foarte eficiente în comunicarea cu copiii (și nu numai cu ei): ascultarea activă, implicarea  celuilalt în găsirea unor soluții, deblocarea conflictelor prin metode din care au ambele părți de cîștigat („avantajul reciproc“). Explică  foarte limpede cum funcționează toate astea, dă exemple din practică, decodează și analizează situații concrete și propune metode care se pot pune, practic, în acțiune, dacă situația o cere!

Citiți întreaga recenzie semnată de

 Alina Purcaru pe Bookaholic.ro

 


Metoda a III-a nu este una bazată pe putere; mai precis, este o abordare în care nimeni nu pierde. Conflictele sunt rezolvate fără ca să fie învins cineva ori să iasă câştigător.

Ambele părţi câştigă, pentru că soluţia trebuie să fie acceptabilă pentru fiecare:

Părintele şi copilul ajung într-un punct în care nevoile lor intră în conflict. Părintele îl invită pe copil să încerce să caute împreună o soluţie care să fie acceptabilă pentru amândoi. Unul dintre ei sau ambii ar putea oferi posibile soluţii. Ei le vor cerceta cu băgare de seamă şi, într-un final, se vor opri asupra unei rezolvări care să fie acceptabilă pentru ambii. Niciunul nu va trebui să-l persuadeze pe celălalt în legătură cu soluţia aleasă, de vreme ce ambii au acceptat-o din start. Nu va fi nevoie de niciun fel de utilizare a forţei pentru a-l supune pe celălalt, pentru că niciunul nu va avea de ce să se împotrivească deciziei.

Revenind la povestea noastră mai veche cu fâşul şi ploaia, iată cum a fost soluţionată problema, folosind, după relatarea tatălui, Metoda a III-a în discuția cu fata de 10 ani.

Fragment din:

Parintele eficientJane: Pa, pa, am plecat la şcoală

Tatăl: Păi nu vezi, dragă, că afară plouă? Pune un fâş pe tine.

Jane: Nu-mi trebuie aşa ceva.

Tatăl: Să ştii că plouă foarte tare şi mi-e teamă că o să răceşti.

Jane: Foarte bine, dar tot n-am chef să-mi iau fâşul.

Tată: Din ce văd eu, eşti ferm hotărâtă să nu-ţi iei fâşul.

Jane: Aşa e, mă scoate din sărite haina aia.

Tatăl: Aha, deci te enervează să porţi fâşul ăla.

Jane: Da, e urât ca dracu’. Nimeni nu mai merge la şcoală cu haine aşa de nasoale.

Tatăl: Bun, deci nu vrei să fii singura care poartă o haină diferită.

Jane: Clar că nu vreau. Toată lumea poartă jachete din alea care-s la modă.

Tatăl: Am înţeles. Asta înseamnă că am ajuns într-o situaţie de conflict. Tu nu vrei să iei fâşul pentru că este urât, iar eu nu vreau să risc să te laşi să răceşti şi să trebuiască să stau cu tine, în loc să merg la serviciu. Poţi să te gândeşti la o soluţie care să ne convină amândurora? Cum putem să rezolvăm problema asta ca să fim ambii mulţumiţi?

Jane: [pauză] Aş putea să împrumut haina lui mami, doar azi.

Tatăl: Haina aia mai veche?

Jane: Da, arată încă foarte bine.

Tatăl: Crezi că ţi-ar da voie s-o porţi azi la şcoală?

Jane: O s-o întreb. [Revine după câteva minute cu haina mamei pe ea; mânecile sunt cam lungi, dar le-a întors de câteva ori.] Mami mi-a dat voie s-o port.

Tatăl: Şi ţie cum îţi place?

Jane: E foarte bună.

Tatăl: Oricum, sunt sigur că aşa n-o să te mai uzi. Prin urmare, dacă ţi se pare în regulă să iei haina asta, eu n-am nimic împotrivă.

Jane: Hai, că trebuie să plec.

Tatăl: La revedere. Să ai o zi bună la şcoală.

  


La un moment dat mediam o discuţie extrem de încinsă între sârbii, croaţii şi musulmanii din Bosnia. Era prima dată că aceste grupuri se aflau împreună într-o cameră, de la începerea ostilităţilor. Se vedea că de-abia se abţin să nu dea frâu liber resentimentelor şi furiei.

Bineînţeles că cineva a reuşit să facă o remarcă care să înfurie unul dintre grupurile etnice şi în câteva secunde, camera se umpluse de adversari care ţipau, arătau cu degetul unul către altul şi se îndreptau unul spre altul gata să sară la bătaie. Am simţit că mi se taie răsuflarea şi mi se lasă o ceaţă pe creier. Nu ştiam ce să fac să opresc această situaţie aparent incendiară.

Apoi m-am uitat la colega mea. Ea răsufla încet şi măsurat, cu o umbră de surâs pe faţă, cu picioarele proptite bine pe podea, mâinile aşezate de-o parte şi de alta a corpului, într-o postură deschisă şi vulnerabilă. Era clar cea mai calmă persoană din cameră în acel moment, iar prezenţa ei a reuşit să mă calmeze şi în cele din urmă să îi calmeze şi pe ceilalţi.

O parte din munca noastră de mediatori este aceea de a „ne păstra calmul” chiar şi atunci când ni se adresează acuzaţii şi suntem obiectul furiei părţilor.

Vara trecută, studenţii mei arabi şi evrei, cu care mă aflam în clasă la un curs de mediere şi negociere, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de mine în maniera lor tipică, foarte directă (şi zgomotoasă). Ei m-au acuzat că nu eram „corect”, căci schimbasem regulile la mijlocul semestrului. Erau foarte supăraţi. Deoarece am perceput această situaţie ca pe unul din acele momente de cumpănă cu care trebuie să se confrunte în mod obişnuit un profesor, am reuşit să îmi păstrez calmul, să fiu persoana cea mai linişitită din cameră, să mă folosesc de capacitatea mea de a-i asculta şi de a reflecta la cele spuse. Studenţii mei au rămas cu impresia că se făcuseră auziţi. Am ajuns apoi să dialogăm şi în cele din urmă am găsit un teren comun.

   

Fragment din volumul colectiv Psihologia mediatorului

  


De patru decenii, metoda „Gordon” dovedeşte că dascălii pot aplica tehnici psihologice de negociere şi comunicare pentru a se impune la clasă fără să bată cu pumnul în masă şi fără a ţine lecţii de morală.

Psihologul american Thomas Gordon dezvăluie instrumentele pentru aplanarea conflictelor din şcoală în cartea „Profesorul eficient”. Iată cum funcţionează metoda sa de negociere cu elevii:

Metoda a III-a (primele două se bazează pe autoritatea puterii şi a cunoaşterii – n.n.) abordează o situaţie de conflict de interese într-o manieră ce obligă părţile implicate să-şi conjuge eforturile în găsirea unei soluţii acceptabile pentru ambele tabere – soluţie ce presupune ca nimeni să nu piardă.

          
Un exemplu:
    
Dlui Jones îi place să-şi înceapă orele de ştiinţe cu o scurtă prezentare a activităţilor ce urmează a se desfăşura în ziua respectivă. Întrucât mai tot timpul întârzie, Sylvia îi cere dlui Jones să repete instrucţiunile, sau să-i răspundă la o serie de întrebări referitoare la procesul în desfăşurare.
Dl JONES: De câte ori întârzii la ora mea pierzi partea cu instrucţiunile iar eu trebuie să-mi pierd timpul să-ţi spun personal ce ai de făcut. M-am săturat să fac asta! (MESAJ !!!)
SYLVIA: Ştiţi, eu fac parte din redacţia revistei şcolii şi în ultima vreme am fost foarte ocupaţi încercând să respectăm termenele impuse de tipografie. De asta am întârziat mereu.
   
Dl JONES: Înţeleg. Eşti convinsă că munca în echipa de elaborare a revistei e atât de presantă încât, dacă vrei să i te dedici, va trebui să întârzii la ore. (ASCULTARE ACTIVĂ)
SYLVIA: Da…ăăă, nu chiar. Dacă puneţi problema aşa rezultă că eu nu dau nicio importanţă orei de ştiinţe. Adevărul este că eu vin la ora dvs. tot timpul anului iar activitatea la revistă ţine doar câteva săptămâni. Înţelegeţi ce vreau să spun?
   
Dl JONES: Da, vrei să spui că întârzierile sunt doar un fenomen temporar. N-ai întârziat până acum câteva săptămâni. Însă mai nou a intervenit ceva, care e doar temporar. Nu? (ASCULTARE ACTIVĂ)
SYLVIA: Îhî. Cam pe la sfârşitul săptămânii viitoare terminăm deja corecturile. După aceea nu mai am motive să întârzii.
   
Dl JONES: Curând, problema se va rezolva de la sine. (ASCULTARE ACTIVĂ)
SYLVIA: Da.
   
Dl JONES: Acum înţeleg de ce-ai tot întârziat, dar nu asta este problema mea. S-o mai spun o dată. Eu obiectez la faptul că trebuie să pierd timp ca să-ţi spun ce ai de făcut după ce ajungi aici. Când vii târziu, eu trebuie să încetez orice activitate ca să te pun pe tine la curent. Nu vreau să mai fac asta, nici măcar pentru următoarele două săptămâni. Ai vreo idee despre cum am putea rezolva chestiunea aceasta?
SYLVIA: (Stând pe gânduri) Păi, ce-ar fi dacă Joy mi-ar lua reportofonul în zilele când urmează să întârzii şi ar înregistra instrucţiunile dumneavoastră? Când ajung, eu le pot asculta la căşti şi aşa aş şti şi eu ce ştie deja toată lumea.
    
Dl JONES: Eu nu văd nimic rău în asta. Dac-o rogi pe Joy să-mi aducă reportofonul la catedră, eu mă angajez să rezolv cu înregistrarea instrucţiunilor. Apoi, când ajungi tu, vii la catedră şi-ţi iei reportofonul.
SYLVIA: Foarte bine. Mâine îmi aduc reportofonul.
  
Dl JONES: Atunci, pe mâine. Numai bine!
   
În această serie de interacţiuni, atât profesorul cât şi elevul au reuşit să-şi satisfacă nevoile printr-o soluţie sugerată de Sylvia şi acceptată de dl Jones. Ambii s-au putut declara mulţumiţi după această întâlnire. Dl Jones a putut spune „Numai bine” cu sinceritate!
  
Fragment din volumul „Profesorul eficient. Programul Gordon pentru îmbunătăţirea relaţiei cu elevii” de Thomas Gordon şi Noel Burch – apărut inițial în ediția online a ”Ziarului de Duminică
  
%d blogeri au apreciat: