Tag Archive: Nance Guilmartin


Când nu ai timp, fă o pauză!


Puterea pauzeiScopul cu care a fost scrisă Puterea pauzei este probabil cel mai bine comprimat în ceea ce spunea cândva Marcel Proust: „adevărata călătorie a descoperirii nu înseamnă a căuta tărâmuri noi, ci a vedea cu ochi noi”.

Dacă nu construim în creier căile neurale pentru a face o pauză, pentru a dezactiva preț de o clipă reacțiile automate, există riscul de a declanșa o reacție în lanț, care să ne saboteze chiar și cele mai bune intenții și să ne abată de la drumul stabilit. Iar lipsa unei pauze este unul dintre principalii factorii ce produc neînțelegeri ce depășesc posibilitatea de a fi anulate sau controlate. Este necesar să conștientizăm că cele mai multe supărări sunt rezultatul unor așteptări neexprimate sau înțelese greșit și că a face o pauză nu înseamnă a ieși din competiție ci a recăpăta controlul asupra participării.

Pauza este adesea extrem de necesară chiar dacă prima reacție este teama de a transmite nehotărâre, chiar dacă prima impresie este că durează prea mult. Acestă pauză e unul dintre cele mai frumoase paradoxuri: pentru a avansa, a câștiga timp și opțiuni, nu trebuie decât să luăm piciorul de pe pedala de accelerație pentru scurtă vreme, să amânăm reacțiile inițiale și să ne gândim la ipotezele noastre imediate.

Ce ne învață această carte?

Că alegerile trebuie stăpânite în loc să ne lăsăm stăpâniți de ele. Că trebuie conștientizate filtrele care afectează percepția (presupunerea, reacția la așteptări, rezolvarea, luarea la modul personal, chestionarea, dezacordul, acordul, planificarea, procesarea evenimentelor anterioare, jonglarea). Că trebuie puse întrebări de tipul „Ce nu știu că nu știu?”. Ne putem folosi de reformularea inversă. Trebuie să cunoaștem izbucnirile personale și ale celorlalți. Să acordăm prezumția de nevinovăție, să încetăm alimentarea contul bancar de resentimente, să reformulăm, să folosim abordarea de tipul fii curios, nu furios.

Citește întreaga recenzie a cărții pe BookBlog.ro.

  


E un paradox: pentru a avansa, câştigi timp şi opţiuni dată iei piciorul de pe pedala de acceleraţie pentru scurtă vreme, îţi amâni reacţiile iniţiale şi te gândeşti la ipotezele tale imediate.

Iată cum un șef de rang superior dintr-o organizație de stat foloseşte paradoxul pauzei pentru a ajuta o echipă care se mişcă rapid să fie chiar şi mai productivă:

Fragment din:

Puterea pauzei

”În momentele în care te străbat valuri de adrenalină, ideea de a lua o pauză nu-i trece nimănui prin minte. Dar e exact ce ar trebui să facă. Oamenii se pot impacienta din cauza timpului, dar o pauză nu trebuie să dureze la nesfârşit. Dacă te pricepi (şi e vorba de o abilitate care trebuie dezvoltată – cam ca trierea pacienţilor) poţi să o faci foarte repede, iar oamenii trec peste moment simţind că măcar ţii lucrurile sub control.

Eu fac asta mereu în timpul şedinţelor şi, de regulă, încep cu

Îmi cer scuze că mă opresc o clipă sau două, însă vreau să reformulez, să recapitulez ceea ce cred eu că înţeleg, ceea ce am spus noi ca grup şi ce am decis să facem.

Asta duce de regulă la o pauză de cinci minute, în care minţile se pot răcori, iar oamenii ascultă şi fac corecţii, dacă e nevoie. Apoi, grupul fie merge mai departe cu o opinie consensuală, fie îşi dă seama că nu toată lumea era la acelaşi nivel şi că problema trebuie reformulată. Tind să fac asta când am sentimentul că o şedinţă a scăpat de sub control sau că s-a întâmplat ceva ce, din punct de vedere intelectual, mie mi se pare că nu e cum trebuie şi am nevoie de mai multe explicaţii ca să pricep exact despre ce e vorba”.

  


15. Douăzeci şi patru de teste de personalitate de Louis Janda

Psihoterapeuți sau pasionați de psihologie, veți găsi aici cu totul altceva decât în revistele glossy. Sunt teste cu adevărat relevante, comentate și prezentate în așa fel încât și psihologii le pot folosi la cabinet.

14. Viața nemuritoare a Henriettei Lacks de Rebecca Skloot

Este povestea unor celule prelevate de doctori fără acordul pacientei. Aceste celule – numite HeLa – n-au murit niciodată. Au provocat o revoluție în medicină și au stat la baza unei industrii de milioane de dolari.

13. Noua cardiologie de Stephen T. Sinatra și James C. Roberts, împreună cu Martin Zucker

Scrisă de doi cardiologi și de un jurnalist specializat în medicină, cartea oferă un program extrem de bine pus la punct de vindecare și prevenție a bolilor de inimă.

12. Puterea pauzei de Nance Guilmartin

Coach pentru manageri, autoarea va învață cum să vă programați mai bine treburile cotidiene și cum să faceți față mai bine termenelor-limită.

11. Cincizeci de umbre descătușate de E L James

Am ajuns deja la al treilea volum din trilogia erotică Fifty Shades. Tocmai când părea că iubirea dintre Anastasia și Christian și-a găsit împlinirea, noi obstacole le ies în cale.

  

  

   

10. Războiul Z de Max Brooks

O istorie post-apocaliptică, înțesată cu epidemii și zombificări. Cam asta e în mintea fiului regizorului Mel Brooks și al actriței Anne Bancroft 🙂

9. Skepsis de Stelian Tănase

Un roman fastuos care vă plimbă în sus și în jos prin istorie, și în care Iuda se întâlnește cu bizantinii, iar melancolia geniului vă dă de gândit la fel de mult ca soarta Europei.

8. Toate cele şapte valuri de Daniel Glattauer

Povestea amorezilor pe internet, Leo și Emmi, o știți deja din prim parte, Dragoste virtuală. Acum e cazul ca cei doi epistolari pasionați să se vadă în carne și oase. Oare iubirea lor va rezista testului realității?

7. Cum am devenit un romancier celebru de Steve Hely

„Este un roman satiric care critică, într-un mod subtil și plin de umor, așa-zisele bestselleruri care ne îmbie la tot pasul.”, zice The New York Times. O poveste sarcastică despre bucătăria neștiută a pieței de carte 🙂

6. O istorie a psihologiei moderne de Duane P. Schultz & Sydney Ellen Schultz

Un tratat exhaustiv care pune în context diversele școli de gândire, o referință de care era absolută nevoie pe piața de la noi.

  

  

  

5. Camera de Emma Donoghue

O poveste spusă pe limba unui băiețel de cinci ani, pentru care întreaga lume se reduce la o cameră și la dulapul unde este închis de mama sa peste noapte.

4. Fanaticii Apocalipsei de Pascal Bruckner

Subtitlul spune multe despre poziția eseistului francez față de noul catehism al catastrofei: ”Să salvăm Pământul, să pedepsim omul!”.

3. Schimbarea. O nuvelă autobiografică de Mo Yan

Aflați cum din muncitor la fabrică și instructor de marxism, scriitorul nostru devine romancierul nobelizat care visează la o poveste de dragoste între două camioane rusești 🙂

2. Iubirea nu este de ajuns de Aaron T. Beck

Cum te înțelegi cu cealaltă jumătate? Dacă lucrurile încep să scârțâie, găsiți aici tehnici cognitive, aplicabile și acasă, dar și la cabinetul de terapie de cuplu.

1. Moarte subită de J.K. Rowling

O radiografie, pentru cei mari, a Angliei profunde, scindată între clase sociale și conflicte între generații.

  

  

  


Să le spui oamenilor că locurile lor de muncă sunt eliminate din cine știe ce motiv este una dintre cele mai dificile conversaţii cu care se poate confrunta oricare dintre noi, observă Nance Guilmartin în cartea Cuvinte care vindecă.

În vremurile astea tulburi, directorii, șefii de secție sau responsabilii de la resurse umane se lovesc inevitabil de această situație. Cum îţi aduni curajul să le spui oamenilor cumplitul adevăr și totuși să-i tratezi în același timp cu respect?

Povestea firmei lui Ed, istorisită de Nance Guilmartin, poate o să vi se pară un pic prea ”americănească”, prea romanțată pentru o intrigă atât de sumbră, cum este concedierea colectivă provocată de declinul economic. Morala, însă, mi se pare că rămâne valabilă oriunde și oricând. 

*** 

Cu ani în urmă, povestește Ed, eram un șef important într-o firmă care și-a pierdut busola pe măsură ce-a crescut. Când am pornit la drum, eram o firmă căreia îi păsa de angajaţii ei, dar totul s-a schimbat atunci când noul director general a adoptat niște politici care-i tratau pe oameni ca pe niște simple unelte, nu ca pe fiinţe umane. Apoi mi-am înfiinţat propria firmă și am făcut-o cu gândul că așa ceva nu se va întâmpla la noi în veci, cât sunt eu la cârmă. Acesta a și fost motivul pentru care am elaborat un sistem de valori care ne ajută să-i tratăm bine pe oameni, indiferent ce s-ar întâmpla.

De curând însă, confruntat cu perspectiva închiderii unei fabrici și a concedierilor, aproape că mi-am pierdut și eu busola. Și n-am revenit pe calea cea bună decât atunci când un angajat curajos mi-a pus o întrebare în faţa căreia n-am avut loc de întors. Din cauza unei recesiuni în industria telecomunicaţiilor, ne vedeam nevoiţi să reducem activitatea de producţie. Ceea ce însemna închiderea unei fabrici și mutarea tuturor operaţiunilor în alta, aflată la distanţă de trei ore de mers cu mașina. Deși îmi doream ca toţi angajaţii noștri să ne poată urma acolo, eram destul de realist încât să înţeleg că majoritatea nu vor vrea probabil să se mute.

Îmi făceam mari griji pentru respectarea termenelor de livrare promise clienţilor, ca și pentru menţinerea calităţii produselor, într-o perioadă de asemenea frământare, și eram preocupat de ce va însemna această veste pentru angajaţii noștri — mulţi dintre ei fiind ca un fel de a doua familie pentru mine. Nici prin cap nu-mi trecea să le spun vreunul dintre aceste lucruri, decât după ce îmi făceam un plan de bătaie bine pus la punct. Dar Julie, șefa de personal a firmei mele, avea alte gânduri. Ea m-a întrebat:

Ed, faptul că nu le spui ar fi un semn de respect faţă de ei?

 

Îmi aducea aminte că, în urmă cu câteva luni, le promiseserăm angajaţilor că le vom spune adevărul, atunci când ei ne întrebaseră dacă fabrica noastră se va închide. Noi le spuseserăm că le vom da de știre imediat ce vom fi luat o decizie. Dintr-odată, mi-am dat seama că n-aveam cum să nu le spun, chiar dacă nu deţineam încă toate detaliile. Atâta doar că nu știam cum.

Detest să le dau oamenilor vestea proastă că vor rămâne fără slujbe, pentru că mă face să mă simt cumva vinovat faţă de ei, oricât de convins aș fi că este decizia economică potrivită pentru firmă. Așa că începusem să caut o metodă prin care să evit discuţiile faţă în faţă. Eventual să folosesc o notă circulară? Julie m-a întrebat ce sentimente am faţă de ceea ce se întâmplă.

Mă simt absolut îngrozitor, i-am spus. La urma urmei, pe majoritatea eu personal i-am angajat. Și ei n-au greșit cu nimic. Pur și simplu trecem printr-o perioadă grea la nivel de industrie. Am cea mai bună părere despre ei. Dar nu putem să supravieţuim mai departe ca firmă decât dacă unificăm fabricile și economisim cheltuielile indirecte.

 

Atunci a avut ea curajul să fie tranșantă cu mine:

Dacă-i așa, atunci spune-le adevărul și spune-le exact ce simţi – te-am mai văzut procedând așa și înainte, așa că poţi s-o faci și acum.

 

Până cu nici zece minute înainte de ora la care trebuia să le vorbesc angajaţilor, eu eram în continuare convins că nu voi fi în stare s-o fac. Probabil că aș fi dat bir cu fugiţii, dacă Julie n-ar fi venit iarăși la mine și nu mi-ar fi spus:

Spune-le adevărul — din tot sufletul tău. Poţi s-o faci.

 

Aveam un milion de scuze ca să nu discut cu ei decât după ce aș fi întocmit un plan detaliat. Și în continuare nu știam cum se va putea realiza toată producţia promisă, din moment ce majoritatea angajaţilor primeau preaviz că își vor pierde slujbele. Eram conștient că nu așa se proceda, în mod normal, într-o companie de telecomunicaţii din Silicon Valley și nu știam nici dacă vom fi în stare să ducem cu bine până la capăt această schimbare complexă, care presupunea închiderea unei fabrici și muncă de relocare.

Când le-am comunicat vestea cea proastă, aveam vocea gâtuită de emoţie, și toată lumea și-a dat seama. Categoric că nu mă mai văzuseră niciodată pe mine, directorul lor general, în asemenea hal de copleșit. Eu sunt modelul clasic al absolventului de la Harvard, întotdeauna sigur pe el și antrenat să nu-și trădeze niciodată sentimentele – e una dintre regulile principale pentru un lider de companie veritabil. Spunându-le oamenilor mei cât de greu îmi venea să fac acest lucru, știind că majoritatea își vor pierde locurile de muncă, ei și-au dat seama că îi preţuiesc.

I-am anunţat că avem la dispoziţie trei luni pentru efectuarea transferului și le-am oferit tuturor opţiunea de a se muta odată cu firma. Mai târziu, când am avut pregătite și detaliile operaţiunii de închidere a fabricii, managerul de exploatare a demarat o iniţiativă de tipul „trăiește-ţi clipa“: dacă tot trebuie să vii la muncă, de ce să nu-ţi dai întreaga osteneală și să fii mândru de asta – să trăiești clipa până la sfârșit!

Și oamenii mei așa au și făcut – respectând în același timp și termenele promise clienţilor. Oricât de greu mi-a fost să dau ochii cu angajaţii mei în ziua aceea – să le vorbesc, să le răspund la întrebări și să discut individual cu ei după aceea -, am înţeles că nu voiam să conduc o firmă în care domnea neîncrederea.

Voiam să conduc o firmă întemeiată pe credinţa fundamentală că angajaţii trebuie să fie preţuiţi și respectaţi. Dacă sistemul de valori al firmei noastre este acela că noi credem în a spune adevărul și în a-i respecta pe oameni, atunci trebuie să facem aceste lucruri și în vremuri bune, și în vremuri grele. Din câte s-a văzut mai târziu, mulţi dintre angajaţi ne-au spus că felul în care i-am tratat atunci i-a determinat să-și dorească să lucreze din nou cu noi, în caz că redeschideam vreodată fabrica. Acesta a fost cel mai frumos lucru pe care ar fi putut să mi-l spună cineva.

(fragment din volumul Cuvinte care vindecă, de Nance Guilmartin)


De multe ori se întâmplă să vrem să ajutăm o persoană care trece printr-o perioadă grea, dar să nu ştim ce să spunem sau cum să îi fim alături.

Nance Guilmartin, jurnalistă și consultant organizațional, oferă în cartea Cuvinte care vindecă. Ce poți spune când nu știi ce să spui un ghid pentru a reuşi să-i ajutăm pe cei aflaţi în dificultate sau pentru a primi sprijin atunci când viaţa, inevitabil, ne aduce şi momente de suferinţă, nesiguranţă sau pierderi.

Deşi ne este greu să fim martorii durerii sau disconfortului celor din jur, uneori alegem să nu spunem nimic pentru a evita să greşim, spunând ceva nepotrivit. Această carte ne ajută să învăţăm cum să le fim alături, cum să iniţiem o punte a comunicării şi cum să arătăm că ne pasă.

***

 ”Ieși de pe lungimea de undă a raţiunii, intră pe lungimea de undă a inimii” (fragment din cartea Cuvinte care vindecă. Ce poți spune când nu știi ce să spui)

Exact la fel cum un cal poate să adulmece frica, oamenii pot să simtă energia din jurul lor. Au existat probabil momente în viaţă când și voi aţi spus: „Presimt că e un om nemaipomenit; parcă radiază bunătate“. Nici măcar nu știi de ce ai această senzaţie; e pur și simplu un lucru pe care-l simţi. La fel și în cadrul unei conversaţii: energia pe care o aduci cu tine într-o discuţie tămăduitoare poate fi instinctiv sesizată de persoana pe care încerci s-o susţii sau s-o mângâi.

Este important să ţinem minte că putem să influenţăm capacitatea altor oameni de a se vindeca prin energia care radiază din noi atunci când le suntem alături. Energia ta se poate vedea deturnată (făcându-te astfel să-i scoţi din lungimea ta de undă pe ceilalţi), dacă ești preocupat de sentimentul că nu știi cum să le fii de ajutor. Ori poate că știi cum poţi fi de ajutor, dar nu știi cum să te oferi sau cum să-ţi faci acceptată contribuţia. Toată această frământare interioară poate să încurce tocmai prezenţa binefăcătoare pe care ai vrea s-o întruchipezi.

Atunci când cineva îţi vorbește despre o situaţie dureroasă sau tulburătoare, nu ţi se întâmplă adesea să constaţi că mintea ta începe să comenteze în surdină? Ne spunem în sinea noastră:

„Nu-mi vine să cred că…“, „Nu înţeleg cum de-a putut să…“, „Nicio clipă nu m-aș fi gândit că…“, „Doamne, ce groaznic!“, „N-am nici cea mai vagă idee cum să-l ajut“ sau „Eu n-aș îndrăzni în veci să-i cer una ca asta!“.

Acestea sunt dialogurile noastre interioare, care e firesc să fie colorate efectiv de felul în care judecăm noi lucrurile: ce-ar trebui făcut, acordul sau dezacordul nostru cu ceea ce spune interlocutorul, teama noastră faţă de ceea ce i se întâmplă celuilalt sau teama că nu vom ști ce să facem sau ce să spunem mai departe. E foarte greu să-ţi oprești dialogurile interioare de la a interfera cu capacitatea și dorinţa ta de a asculta.

Un mod prin care poţi să-ţi modulezi energia, așa încât să devină o invitaţie pentru ceilalţi să se acordeze la o frecvenţă mai benefică, este de a-ţi conștientiza propriile sentimente neexprimate — mânie, amărăciune, teamă, blamare sau derută. Ar fi bine și să ţii seama de faptul că, dacă tu ești cel aflat la ananghie, persoanele pe al căror ajutor contezi s-ar putea să se teamă și ele că te vor dezamăgi, ori poate vor ezita să te ajute pentru că nu știu dacă sunt capabile să reacţioneze adecvat la stările tale afective. Poate ar fi bine să te oprești puţin și să recunoști — faţă de tine însuţi și faţă de ceilalţi — ce anume simţi. Când îţi iei un răgaz de câteva clipe ca să faci acest lucru, celorlalţi le va veni și lor mai ușor să vorbească despre propriile lor sentimente sau incertitudini.

Bun, deci cum faci ca să-ţi dai seama că mai există o conversaţie pe care o porţi, una cu tine însuţi, într-o ferestruică discretă de pe ecranul monitorului din mintea ta? Și cum poţi să te întorci la comunicarea vindecătoare cu persoana cu care discuţi? De exemplu, ai putea spune ceva în genul următor:

Allen, în timp ce tu îmi povesteai cum boala tatălui tău se agravează pe zi ce trece și cât de greu îţi este să decizi ce să faci, mi-am dat seama că eu stau aici și te ascult pe tine, dar în sinea mea mă gândesc cum ar fi să-l pierd pe tatăl meu. Voiam doar să-ţi spun că m-am trezit brusc confruntat cu propriile mele temeri… ce-aș face eu dacă mi s-ar întâmpla același lucru.

Atunci când nu vrem să-i lăsăm pe ceilalţi să afle ce se petrece în mintea noastră sau în trupurile noastre, riscăm să transmitem un mesaj subtil negativ tocmai oamenilor pe care încercăm să-i sprijinim: că problema lor ne plictisește sau ne enervează, că îi judecăm aspru sau că ne considerăm cumva detașaţi de situaţie. Atunci când ai curajul să fii îndeajuns de vulnerabil încât să-i lași pe alţii să afle ce-ţi răsare din suflet – fie în conversaţia ta interioară, fie în sentimentele pe care le ai -, acest lucru va disipa „zgomotele parazite“ care interferează cu frecvenţa binefăcătoare. Acesta este un mod de a-ţi crea o prezenţă afectuoasă, prin acordarea conștientă pentru ascultare. Acestea sunt momentele care le permit oamenilor să aibă o nepreţuită experienţă de apropiere sufletească, tocmai pentru că nimeni nu se preface, nimeni nu încearcă să pară altfel decât este.

  • Ce trebuie să fac pentru mine însumi într-o situaţie stânjenitoare sau neobișnuită, ca să ascult într-un mod benefic persoana pe care încerc s-o consolez?
  • Cum pot să mă abţin o vreme de la a pune întrebări, până în clipa când am înţeles cum se simte cealaltă persoană și cum mă simt eu, și să-mi dau seama de ce anume s-ar putea să aibă nevoie cu adevărat cealaltă persoană de la mine în acest moment?
  • Cât m-ar costa să pun frână dorinţei mele de-a ajuta această persoană să se simtă mai bine chiar acum?
  • Dacă nu-i dau sfaturi acestei persoane sau nu-i rezolv problema, de unde să știu eu dacă i-am fost de folos?
  • Ce fel de indicii ar trebui să caut, ca să-mi dau seama că este de ajuns dacă mă mulţumesc cu „simpla ascultare“?
  • Dacă eu sunt persoana care cere ajutor și nu sunt obișnuită să mă bazez pe alţii, care ar putea fi un prim pas, oricât de mic, care să mă ducă în această direcţie data viitoare când voi avea nevoie să mă bizui pe cineva?
%d blogeri au apreciat asta: