Șmecheri de Bucuresci: despre ”bestsellerul sofisticat” al lui Stelian Tănase

Daniel Cristea Enache semnează în suplimentul ”Bucureștiul Cultural” al revistei ”22” o cronică extinsă a cărții Moartea unui dansator de tango, ”roman în format comercial şi de factură senzaţionalistă” al ”optzecistului“ Stelian Tănase. Chiar dacă povestea se citește pe nerăsuflate, caracterul ei ”facil” este doar aparent, autorul oferind mai degrabă ”un bestseller sofisticat”, observă criticul. Iată un fragment din cronica sa:

Stelian Tănase urmăreşte atent agonia lumii vechi; lichidarea ei brutală, operată prin aplicarea unor directive ideologice. E ceea ce dă şi substanţa cărţii, dincolo de suita episoadelor rapid rulate: în „Valahia“, veselei vieţi de noapte i se dă stingerea, după ce marele aliat-ocupant se bucură, grobian, de bucuriile decadentismului bucureştean. Iar alinierea metropolitană şi naţională după ucazul noului stăpân pune şi mai bine în evidenţă „excentricitatea“ unor eroi ca Mişu Banu, Jean Glonţ zis Cairo, Vasea Olşevski, Moni Refec şi (parţial) Gogu Vrabete, ex-dansatorul de tango urmărit de-a lungul şi de-a latul romanului.

Fanţi bucureşteni şi artiste de varieteu, „fetiţe“ dulci şi agenţi de bursă, gambler-i şi hoţi hipercalificaţi – cam toate aceste personaje ieşite tefere din războiul mondial (evitat cu abilitate şi certificate sau cu câte un înger personal stând aproape pe timpul bombardamentelor americane) îşi vor evalua corect şansele de supravieţuire în lumea nouă. Înseşi ocupaţiile lor vor fi – sunt deja – radiate din nomenclator. Prin urmare, „exponentul“ trebuie să se alinieze, să intre în rând, pierzându-şi atât categoria, cât şi personalitatea – ori să dispară.

În decuparea zilelor frumoase din timpul marelui măcel (frontul e departe, viaţa de noapte bucureşteană este foarte animată), stilul eroilor cu ghilimele cuplează cu cel narativ. Mai ales că Stelian Tănase se foloseşte de convenţia consultării unor surse documentare la prima mână: note informative scrise la cald şi transcrise la rece. Argoul e, deocamdată, la el acasă:

„Toboşarul Malagamba se dregea la masa orchestrei. Lake Dinţirupţi, cu un ochi vânăt, fotografia cine intra şi ieşea, cine stătea de vorbă cu cine. L-a înregistrat şi pe Gogu, cocoţat la bar cu coatele pe blatul de zinc. Tot cu ochiul vânăt auzea şi ce se vorbea în jur. Trebuia să-i vomite lui Ţepeluş ce afla. Nu avea urechi, i le-a tăiat cu briciul la frizeria «Palermo» a lui dom’ Take, plină de colivii. Când Gogu şi-a rotit privirea prin hrubă, Diana acordeonista se spovedea: Îmi fac calabalâcul, plec. Astrele sunt poziţionate nefast. Călătorii şi vagabonzii nu trebuie să iasă din casă. Dacă te fecundează bărbată-tu, naşti copii tâmpiţi. Să o întrebe pe Fifi Cioara, ea vindea leacuri. Să te ungi pe tot corpul, să devii invizibil, dacă vrei să pleci spre Bosfor. Fă, tu o să atârni în ştreang! i-a strigat barmanul. Pentru cine spionezi în seara asta? Ea a râs. Ţepeluş se făcea că e în filaj ca să consume gratis. Patronul îl finanţa bucuros, să nu scrie de rău în raport şi să-i închidă cârciuma, cum se mai întâmplase. Avea un armistiţiu cu comisarul. Rânduiala lumii nu se schimbase de sute de ani“ (pp. 72-73).

Ulterior, când înstăpânirea sovietică pe capitala „Valahiei“ este completă, stilul se desface de oralităţile argotice ale şmecherilor de Bucuresci şi devine unul neutru la modul ameninţător.

Rânduiala, deodată, s-a schimbat:

„Până se termină cu arestările avea de gând să stea ascuns – ca fiecare. Cei avuţi, cu sau fără sânge albastru, erau ridicaţi, din plapumă, de pe stradă, strânşi la marginea oraşului într-un ţarc supraaglomerat, fără hrană şi apă, fără schimburi. După o carantină, 2-3 săptămâni, timp în care dormeau sub cerul liber, era o vreme ploioasă, erau vărsaţi într-un lagăr din Bărăgan. Oraşul se umpluse de maşini negre. Noaptea îţi băteau la uşă şi te duceau habar n-aveai unde şi de ce. Aveau o listă neagră şi bifau om cu om“ (pp. 267-268).

Autorul preferă, în mod vădit, primul registru, care îi permite să prindă o scenă, o întâlnire, o discuţie în cât mai multe detalii. Pagina se umple de zgomotele şi de culorile mahalalei (outdoors şi indoors), iar debitul narativ e de-a dreptul torenţial. Peste cititorul, iniţial, deconcertat vin valuri-valuri de „informaţie“ fizionomică, gestuală, psihologică, socială, politică, într-un decupaj ce scurtează la maximum enunţurile, multiplicându-le, în schimb, şi dându-le un ritm sacadat. Mitraliera epică are un tir susţinut şi precis: fiindcă Stelian Tănase vrea să creeze senzaţia de plin a lumii acesteia pestriţ-bucureştene ce va muri sufocată de cenuşiul proletar.

2 nominalizări la Premiile ”Observator cultural”

Doi dintre autorii publicați anul trecut la Ed. Trei se regăsesc printre nominalizații la premiile ”Observatorului cultural” pentru literatură, critică și eseu.

  

 

     

1. La secțiunea de proză, îl avem pe îndrăgostitul de interbelic Stelian Tănase, inventatorul lui Gogu Vrabete, personajul ieșit direct din mahalaua bucureșteană de altă dată. Dar Gogu pare să fie mai mult decât un dansator de tango. Pornind de la romanul Moartea unui dansator de tango, Dana Țabrea scria într-o recenzie proaspăt apărută pe site-ul HyperLiteratura:

Cu nostalgie și ca-ntr-o mereu reînnoită căutare, Stelian Tănase încearcă să surprindă spiritul valah, sufocat de istorie, țintuit de ocupația străină, bîntuit de cadavre, vizitat de îngeri. Pierdut și recuperat de tot atîtea ori de cîte personajul simbolic Gogu Vrabete moare și reînvie. Reprezentantul unei lumi pe cale de dispariție, acest pesonaj este supranumit Tango, un posibil sens al primei metafore a romanului fiind chiar Valahia cu specificul său. În timp ce moartea dansatorului de tango ar putea semnifica tribulațiile și tormentul pătimite de ”Valahia sfîntă și curvă”.

2. La secțiunea de poezie, ”Observatorul” l-a nominalizat pe Sorin Gherguț, cu șarja sa ludică de ”punk ontologic și hip-hop metafizic” (T.O. Bobe). Atmosfera volumului său Orice. Uverturi & Reziduuri poate fi respirată în booktralierul de mai jos:

   

  

Trei lansări la Cluj: poezie și tango

Două volume de poezii semnate de Alex. Leo Șerban și de Sorin Gherguț și cel mai proaspăt roman al lui Stelian Tănase vor fi lansate vineri, pe 10 iunie, la Cluj. Iată și coordonatele evenimentelor:

  

Vineri, de la ora 16.30, la TIFF Lounge (Piața Unirii), va avea loc un eveniment dublu de lansare Alex. Leo Serban. Vor fi prezentate simultan volumele Alte camere, alte glasuri de ieri (Editura Pandora M), precum și Mica dietetică (Editura ART). Despre cele două cărți și despre memoria regretatului Alex. Leo Șerban vor vorbi criticul de film Magda Mihăilescu, criticul literar Marius Chivu și poeta Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției de poezie “Cercul Poeților Apăruți”.

Volumul de poezii al lui a.l.ș. este deja un bestseller, o sursă de inspirație a cărții fiind și capitala lusitană:

Lisboa I

Lisboa
cu boa şinelor de tramvai încolăcită în jurul gîtului de piatră
cubică
Lisboa
cu firele şi felinarele tale întinse deasupra străzilor arcuite
ca nişte spinări soldoase
Lisboa
peşte şi electricitate
patrimonio do estado

parfumul igrasiilor tale
ca o floare de ploaie

Lisboa

în vechile case ce stau să cadă
traversate de-aeroplane joase
ca nişte somnolente pumnale

***

 

Stelian Tanase își lansează romanul recent aparut la Editura TREI, Moartea unui dansator de tango, vineri, 10 iunie, ora 19.00, la TIFF Meeting Point (în curtea interioara a Muzeului Național de Artă din Cluj).

Va vorbi despre carte scriitorul Mircea Dinescu.

Trama romanului se petrece în Bucureștiul anilor ’40 – cu strălucirea și mizeria lui, zgomotos, suferind în tacere, aflat în situația-limită a unei ocupații străine. Bordelul “Maria Theresa”, Gara de Nord dau decorul acestei lumi crepusculare. Aici evoluează prostituate, artiști de varieteu, gangsteri, agenți de bursă neagră, ofițeri ruși albi și roșii. Periferia și pegra… 

Moartea unui dansator de tango are toate ingredientele unui bestseller: acțiune trepidantă, conflict, dramă, atmosferă, personaje captivante. Le ții minte mult timp după ce ai închis cartea.

Pe Gogu Vrabete te aștepți să-l zărești într-o seară, pe un trotuar, în mulțime, cu una dintre cravatele lui elegante, în pantofii “cu scart și placheuri”. Fredonează un șlagăr lansat de Carlos Gardel și se uită lung după o femeie frumoasă…

***  

Sorin Gherguț și grupul editorial Trei îi invită pe clujeni tot vineri, dar de la 18.30, la O SEARĂ DE POEZIE organizată la Libraria BOOKCORNER (Str. Eroilor nr. 15).

Sorin Gherguț este autorul volumului Orice – uverturi si reziduuri, recent publicat în Colecția „Cercul Poetilor Apăruți”. Vor vorbi cu acest prilej:

• criticul Alex Goldiș,
• poeta Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției, și
• editorul Magdalena Mărculescu.

 

  

   

nu-i frumos ce-mi place mie, e frumos ce-ţi place ţie:
tehnica şi lumea vie
arta-i fudulie

arta este fudulie
tehnica şi lumea vie
sînt frumoase, -mi plac şi mie.

– fragment din On. (orice vs. ceva anume)

 

“De ce scrieţi?” “Dracu ştie!” – Stelian Tănase

Tocmai ce a avut loc lansarea romanului Moartea unui dansator de tango. Este un subiect care vă urmăreşte, se vede. Cum a intrat tango-ul în viaţa lui Stelian Tănase?

 

Eram la New York, în vara lui 1997. La Lincoln Center se strângeau, în fiecare weekend sute, chiar mii de perechi. Pentru mine a fost o imagine absolut şocantă. Un amic, amator de tango, care ştia bine despre ce e vorba, m-a dus să văd. Până atunci, muzica respectivă, tango, nu îmi stârnea niciun fel de emoţie; mi se părea previzibilă. Plus că, sigur, toată lumea traia cu sonorităţile muzicii engleze. Spaniola nu mi se părea aşa muzicală. Cert este că, de atunci, am deschis ochii pe acest fenomen, mi-am dat seama că nu e vorba deloc de ceva periferic. Veneau new yorkezii cu o fervoare teribilă acolo; şi nu erau numai perechi la virsta a treia care ştiau să danseze, ci şi copii, adolescenţi, care voiau, pur şi simplu, să înveţe. Era ceva fabulos. Ce m-a surprins a fost noutatea fenomenului. Am început să îmi cumpăr discuri, să merg la spectacole. Mai ales că, tot atunci, pe Broadway era chiar un moment de revival. Se juca cu săli arhipline „Tango for ever”, cred. Si iată, după ani, am scris un roman – cu toate că nu ştiu dacă romanul este neapărat legat de tango. E doar uşa de intrare spre o lume…  

În Scent of a Woman, atunci când Donna are reţineri în a dansa tango, de frică să nu facă o greşeală, Lt.Col. Frank Slade îi spune: „No mistakes in the tango, not like life. It’s simple. That’s what makes the tango so great. If you make a mistake, get all tangled up, just tango on.” Cu toate astea, tango nu este deloc un gest à la légère. La ce se referă, oare, Col. Frank Slade? 

 

“Tango este ca atunci când scoţi cuţitul dintr-o teacă şi îl vezi cum luceşte în lumina felinarului”

Tango este un dans extrem de ritualizat, este o ceremonie. Îmi aduce aminte de dansul morţii din Kagemusha, al lui Kurosawa. Are şi o mitologie în jurul lui, dar asta se întâmplă, probabil, şi pentru că o vreme, el a murit. Fiind uitat, a avut timp să se aşeze. Iar pe lângă asta, faptul că provine dintr-o lume periferică, de departe, dintr-o zonă crepusculară aş zice, dintr-o Americă de Sud puţin cunoscută, a dus la crearea unui mister. Dincolo, însă, de asta, tango s-a legat mereu de o anumită atitudine de viaţă, care înseamnă pasiune. O atitudine radicală: dacă trădezi, vei fi ucis. Asta e regula. Tango este ca atunci când scoţi cuţitul şi îl vezi cum luceşte în lumina felinarului. Cu toate astea, privit atent, tango-ul nu este oglindirea relaţiei unui cuplu. Partenerii de tango nu sunt un cuplu, ci nişte profesionişti, sau amatori care fac cupluri efemere. Ea este, să zicem, o prostituată, iar el un marinar venit în port. Nu o cunoaşte şi o va uita numai după câteva minute. O pasiune efemeră, dar extrem de puternică. A fost preluat cu  fervoare de literatură, de cinematografie etc., pentru ca tango-ul nu este doar un dans. Dacă ar fi să fac o comparaţie, cred că blues-ul nord american mai are o încărcătură asemănătoare, are o istorie, o dramă, o suferinţă.

 

 A fost viaţa lui Gogu Vrabete, personajul principal din Moartea unui dansator de tango, confiscată de tango?

 

„Rostogolirea acestui fenomen al dansului de societate, pe care Europa îl descoperă în secolul al XIX-lea, a fost primul mijloc de socializare şi de demolare a prejudecăţilor, a convenţiilor”

Da. L-a şi nenorocit. În Bucureştiul anilor 30-40, salonul de dans – discoteca de mai târziu – era o adevărată instituţie. Oameni cu meserii banale, şi chiar foarte umile, se duc în weekend într-un salon de dans, unde devin cu totul alte personaje. Năpârlesc. Se îmbracă în haine bune, probabil singurul rând de haine bune pe care îl au, pentru a deveni prinţi şi regine. De fapt, ce este un salon de dans? Este un derivat, o vulgarizare a marilor baluri ale aristocraţiei. Iar rostogolirea acestui fenomen al dansului de societate, pe care Europa îl descoperă în secolul al XIX-lea, a fost primul mijloc de socializare şi de demolare a prejudecăţilor si convenţiilor. Femeia a putut să ţină în braţe un bărbat, iar un tânăr poate să cunoască fete; altfel, ieşeau în societate doar cu părinţii, la biserică. Să ne gândim la literatura de secol XIX. Cum începe „Război şi Pace”? E un cadru neconvenţional, care ulterior se va formaliza. Balurile care întâi se dădeau la curţile regale, apoi intră în zona aritocraţiei şi, ulterior, în cea a burgheziei. Ajung, în cele din urmă, şi în România, la Bucureşti, în zona mic burgheză, proletară. Salonul de dans a fost, aşadar, o instituţie esenţială de socializare şi democratizare, care rupe tradiţia acelei societăţi, care arăta ca un dulap cu sertare. Epoca valsului a spart canoanele; se valsa în parcuri, în periferiile Vienei, se valsa tot timpul şi peste tot. Acesta este cadrul în care evoluează Gogu Vrabete, de altfel un personaj oarecare, dintr-o mahala bucureşteană – Gara de Nord – pentru care sala de bal devenit salon de dans de cartier – este un loc în care el poate să strălucească, unde frustrarea lui de natură socială, a omului care nu avea niciun fel de calitate, se şterge. Este, din fericire pentru el, un dansator foarte bun, recunoscut, asul absolut al saloanelor de dans din Bucureşti.

„Gogu Vrabete se îndrăgosteşte cu pasiune de o femeie şi nu poate să mai iasă din asta. În momentul în care o cunoaşte, este total confiscat de ea”

Eu am nişte amintiri în legătură cu asta, pentru că părinţii mei s-au cunoscut într-un salon de dans. În casa unde am copilarit era evocată aceasta lume. Acum câteva zile, am fost şi am fotografiat salonul de dans unde s-au cunoscut părinţii mei, undeva în spatele halei Obor, „La Ileana” pe Avrig. Cladirea, din fericire, există. Am încercat, în Moartea unui dansator de tango, să exploatez această instituţie a saloanelor de dans. Dar, dincolo de asta, romanul acesta este un roman al emoţiilor, al pasiunilor. Ştiti, uneori mi s-a reproşat că scriu prea rece, prea conceptual. Aici avem pur şi simplu o poveste. Gogu Vrabete se îndrăgosteşte cu pasiune de o femeie şi nu poate să mai iasă din asta. Din momentul în care o cunoaşte, este total confiscat de ea.

CITESTE intregul interviu realizat de Ioana Paverman cu Stelian Tanase pe site-ul Spunesitu.ro

Dansezi?… Tango?

   

     

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De unde fascinaţia asta, te întrebi. Scena Larisa&Gogu, tango pasion, n-a povestit-o nimănui. S-a petrecut într-o noapte cînd localul era gol. Lumea se refugiase prin satele din jur de teama bombardamentelor. Programul se terminase. Gogu cu mîna-n falcă, aştepta, cu o sticlă de vin roşu în faţă. Orchestra strînsese instrumentele. Artiştii au dispărut. Scena goală luminată de un singur reflector. El, nevăzut. Şi a apărut ea, între oglinzile de acolo. A privit sala, întuneric. A înţepenit să nu foşnească o hîrtie, să nu clinchene o linguriţă, să nu tuşească. Ea a lăsat pe scîndură prosopul care îi îmbrobodea capul. Şi-a scos balonseidul, l-a lăsat să-i cadă la picioare. A rămas în costumul de scenă. S-a încordat, a ridicat braţele deasupra ciufului ei roşu-brun. A început să facă paşi, întîi rar, ezitînd, apoi ferm, sacadat. A dansat de una singură, fără sunet. Pentru ea, de bucurie, de tristeţe, melancolică, pătimaşă. Cînd era deja hipnotizat, dintr-un colţ întunecat a apărut cealaltă. Au dansat amîndouă lipite strîns. Podeaua a sunat sec în pivniţa pustie. S-au privit intens, s-au mîngîiat şi pipăit. Gogu mort în colţul lui. Nu a putut nimeni să-i scoată vreodată scena asta din cap. Deznodămîntul acelei seri magice s-a produs cînd a apărut Pedro. S-a interpus între cele două umbre, reflexii, lumini, irealitate pură. Gogu n-a mai răbdat. A sărit din colţul unde stătuse ascuns. L-a lovit cu bastonul. L-a trîntit jos şi a tăbărît pe el cu pumnii. I-a însîngerat faţa. Nebun, cu furie, ucigaş. Răsufla greu, întretăiat, în picioare, lîngă Pedro, fără cunoştinţă. Ele speriate, mute. Mulţumit, şi-a luat pălăria şi bastonul de podea. S-a întors înceeet, ca un dansator. Profesionist, cabrat&dramatic. A ieşit prin lumina murdară, împrăştiată de reflector. A trecut prin pivniţa întunecată. Dus a fost.

A doua zi, l-a invitat la ea în cameră. Povestea o ştim.

Fragment din romanul „Moartea unui dansator de tango”, de Stelian Tănase, Editura TREI, 2011

Lansarea noului roman al lui Stelian Tanase – luni, ora 19.00, la Teatrul Odeon

Vă aşteptăm luni, 16 mai, începând cu orele 19.00, la Teatrul Odeon, Sala Studio, la evenimentul de lansare a romanului Moartea unui dansator de tango, de Stelian Tănase. Vor vorbi cu acest prilej: Varujan Vosganian, Carmen Muşat, Mircea Dinescu şi Silviu Dragomir. Actorul Marius Manole va citi fragmente din roman.
Evenimentul se bucură de participarea extraordinară a lui Răzvan Mazilu şi a Monicăi Petrică, precum şi a Şcolii de Tango argentinian Tangotangent.