Tag Archive: Millenium



Până duminică (inclusiv) aveți tot timpul să trageți o fugă până la Bookfest-ul de la Romexpo. Grupul editorial Trei vă așteaptă cu reduceri de 30% în Pavilionul  C1, la standul A02.

Mai jos aveți un top al cărților abia ieșite de sub tipar:

   

12. ”Puterea fără limite a minții”, de Russell Targ

Fizician de formație și pasionat de fenomenul ”nonlocalității”, autorul oferă un ghid practic pentru ”vederea la distanță și transformarea conștiinței”. Sigur, precogniția sau diagnosticarea la distanță, de exemplu, sunt discutabile, însă Russell Targ, pionier în cercetarea laserului, spune că a găsit argumentele care să pună pe gânduri chiar și firile mai sceptice.

  

11. ”Înăuntrul regatului: Viața mea în Arabia Saudită”, de Carmen Bin Laden

După ce-ați aflat amănunte picante din viața privată a lui Saddam Hussein, a venit rândul unor dezvăluiri despre un alt (fost) inamic ”numărul unu” al SUA. Cumnata teroristului de curând mazilit povestește cam tot ce-a putut să afle prin intermediul soțului ei, unul dintre cei 54 de frați ai lui Osama.  

10. ”Claustrofobia”, de Andrea Perry

Ți-e frică să călătorești cu metroul, să urci cu liftul, să zbori cu avionul sau să stai în camere fără ferestre? Specialistă în terapie prin dramă, psihoterapeuta britanică vorbește deschis despre propria claustrofobie și redă experiențele altor oameni care au trăit o anxietate similară și au depășit-o. În plus, găsiți sfaturi practice inspirate din diverse orientări terapeutice.

9. ”Secretele autovindecării: sute de remedii naturiste inspirate de înțelepciunea orientală”, de Dr. Maoshing Ni.

Expert în tehnici de prevenire a îmbătrânirii și medicină taoistă, Dr. Mao (așa i-a rămas numele din serialul ”Totul despre sex”) te ajută să-ți pui în ordine sentimentele, lucrurile de prin casă, obiceiurile cotidiene și, ca bonus, oferă și 60 de rețete naturiste pentru a scapa de alergii, eczeme, insomnii, mătreață, indigestie și multe alte ”bucurii” ale vieții.

8. ”Omul cu cercurile albastre”, de Fred Vargas

“Personajele din cărțile lui Fred Vargas sunt pe cât de anarhiste și stranii, pe atât de savante. Unul este pasionat de Antichitate, altul împătimit de oceanografie… cert este că modul lor de a vedea lumea doboară orice conformism, dezminte cu umor și fantezie ordinea prestabilită a lucrurilor”, zice Le Magazine Litteraire

7. ”Căile îndrăgostirii”, de Ayala Malach Pines

Psiholog social si cercetător, autoarea oferă celor aflați în căutarea iubirii, cât și celor ce speră s-o retrezească un prețios ghid practic, dar și o cercetare documentată pentru a înțelege elementele atracției și influența părinților asupra gusturilor noastre amoroase.

6. ”Buruiana care împletește ștreangul”, de Alan Bradley

Pe puștoaica-detectiv, Flavia de Luce pe numele ei ficțional, o știți deja din primul roman al seriei, ”Plăcinta e dulce la sfârșit”. De data asta, crima se produce odată cu sosirea în sătucul fetei a unei trupe de păpușari. Încă o provocare pentru copilul-minune al literaturii polițiste…

5. ”Millenium, Stieg și eu”, de Eva Gabrielsson

Poate v-ați înterbat ce va fi fost în mintea lui Stieg Larsson, autorul dispărut prematur al trilogiei (aflată deja la a doua ecranizare) ”Millenium”. Fosta sa parteneră povestește despre viața cotidiană a regelui romanului polițist scandinav, dar și despre unele dispute familiale aprinse în jurul posterității acestuia.

4. ”În culisele psihoterapiei”, de Jeffrey A. Kottler

Pe autor îl știți deja în calitate de coordonator al insolitelor volume : ”Mumia de la masa din sufragerie” și ”Clientul care m-a schimbat”. De data asta, psihologul american scrie despre caznele, greutățile și stările de epuizare și plictis în care ajung psihoterapeuții. Că oameni sunt și ei  :). Sigur, nu lipsesc nici soluțiile practice oferite terapeuților pentru a scăpa de frustrări, anxietăți, nervi și presiuni care pot perturba ședințele.

3. ”Paradoxul iubirii”, Pascal Bruckner

Poate că vă era dor de dilemele fierbinți ale Lunilor de fiere și ale Noii dezordini amoroase 🙂 Eseistul francez pleacă de la o întrebare simplă, dar amarnic de presantă: cum poți împăca dorința de a avea parte de pasiune, iubire și fidelitate cu aceea de a fi liber și deschis față de noi aventuri?

2. ”WikiLeaks – Mărturisirile purtătorului de cuvânt al celui mai periculos website din lume”, de Daniel Domscheit-Berg împreuna cu Tina Klopp

Neamțul, specializat la fel de bine în PR și hacking, dă din casă vrute și nevrute. Îi face un portret exact fiorosului Julian Assange și povestește cum fenomenul WikiLeaks a reușit să pună pe jar guverne și oameni de afaceri de pe tot globul.

   

1. ”Alte camere, alte glasuri de ieri”, de Alex. Leo Șerban

Volumul din colecția ”Cerul Poeților Apăruți” reunește poezii din diverse perioade, începând cu cele scrise la 25 de ani și terminând cu cele inspirate de Lisabona. “Va fi o mare surpriză: poeziile scrise de Alex. Leo Șerban dau, într-un fel, cheia alcătuirii lui sufletești: încăperile și glasurile sale interioare erau înalt poetice”, spune Ioana Pârvulescu.

Veniți la lansarea cărții lui Alex. Leo Șerban!

Sâmbătă, 28 mai, de la ora 12.00, la standul Editurii TREI (Pavilion C 1, stand A02).

Invitați: Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Svetlana Cârstean și Magdalena Mărculescu

 

În plus, vă mai așteaptă două sesiuni de autografe:

Vineri 27 mai, ora 18.00, standul Editurii TREI: sesiune de autografe Chris Simion, “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”.

Simbata 28 mai, ora 13.00, standul Editurii TREI: sesiune de autografe Stelian Tanase, “Moartea unui dansator de tango”.

  

  


Cine a fost (adevăratul) Stieg Larsson? Cum era, de fapt, bărbatul care a reuşit să vândă post-mortem 50 de milioane de exemplare din trilogia sa poliţistă, devenită un soi de roman-cult al ultimilor ani? După ce a protestat constant în presă împotriva “industriei Stieg” generate de lăcomia familiei romancierului suedez dispărut în 2004, Eva Gabrielsson revine cu o carte emoţionantă, un tribute lui Stieg Larsson, care dezvăluie detalii de viaţă, dar şi de geneză a operei. Cei care sunt curioşi în legătură cu trecutul militant şi revoluţionar al lui Stieg, dar şi cei care aşteaptă cu nerăbdare să afle dacă există o continuare a trilogiei Millenium pot afla răspunsurile în volumul, „Eu si Stieg”, de Eva Gabrielsson, in curs de aparitie la Editura Pandora M, in colectia Reality Shock.

Puteti viziona un clip/ interviu (realizat de Televiziunea Nationala din Suedia) cu Eva Gabrielsson aici

“Din vieţile noastre şi din convieţuirea noastră vreme de 32 de ani s-a născut această trilogie. Ele sunt rezultatul experienţei lui Stieg, dar deopotrivă şi al experienţei mele. Al bătăliilor noastre, al călătoriilor noastre, al pasiunilor noastre, al fricilor noastre… De aceea, nu pot spune cu precizie care  părţi din Milleniumvorbesc despre mine şi care despre el”. (Eva Gabrielsson)

Hai la film! ”Millenium” 2 și 3


În acest weekend, puteți vedea în cinematografe adaptările părților 2 și 3 din trilogia ”Millenium” a lui Stieg Larsson.

Dacă ecranizarea primului volum, Bărbați care urăsc femeile, i-a încântat pe toți prin aerul său misterios și suspansul bine întreținut, criticii de film par să fie ceva mai rezervați cu a doua adaptare, dar merită s-o vedeți, pentru a vă bucura de ultima parte din seria cinematografică suedeză, care e mult mai alertă și mai bine construită.

Fata cu tatuaj, Lisbeth, excelent interpretată de Noomi Rapace, își etalează din nou perspicacitatea în investigațiile sale de hackeriță, însă urmăririle și exploziile nu mai sunt chiar așa de convingătoare.

”Autorul Stieg Larsson, jurnalist şi el ca şi persona­jul Mikael Blomkvist, mută centrul atenţiei pe filierele de prostituţie din zona devenită o adevărată pepinieră pentru această afacere dubioasă şi existentă de când lumea, Europa de Est. Serviciile secrete nordice par a fi la curent cu lumea interlopă a Suediei, dar nu se formalizează prea tare. Ca să fie mai hot, se recurge şi la o scenă gay, aproape indispensabilă în foarte moderna Suedie”, scrie în ”România Liberă” Irina Margareta-Nistor despre filmul suedez Fata care s-a jucat cu focul.

Păcat ca ecranizarea n-a fost pe măsura cărții, ”cel de-al doilea volum fiind chiar mai fascinant decât primul”, după cum apreciază Sunday Times.

   

    

Adaptarea suedeză a ultimului volum din seria ”Millenium” vine să spele păcatele ecranizării călduțe a volmului 2. Filmul Castelul din nori s-a sfărâmat revine la investigații și conspirații, este mai mișcat și beneficiază de un scenariu mai închegat.

”O deosebire semnificativă faţă de primele două filme, revendicată încă de la Larsson, subzistă în contextul politic. Dacă în primul roman personajele negative erau de sorginte nazistă, iar în al doilea urmau o filiaţie kaghebistă, acum avem de-a face cu o conspiraţie guvernamentală, în zona apărării şi a serviciilor secrete, asociată cu refugiul oferit fostului ofiţer sovietic – cel puţin, avem satisfacţia de a vedea că şi într-o societate super-civilizată cum e cea suedeză e loc pentru corupţie la nivel înalt”, scrie Mihnea Columbeanu.

  

       

Vizionare plăcută!

Și lectură spornică pentru cei care n-au pus încă mâna pe traducerile de la Trei!

     

  


 

„Gazeta Sporturilor” va ieși joi cu cea de-a doua jumătate din volumul „Bărbaţi care urăsc femeile”, cel care deschide trilogia Millenium și care poate fi și vizionat pe marile ecrane românești într-o adaptare suedeză excelentă.

O bună ocazie pentru GSP de a-i cere expertiza unuia dintre fanii noului roman polițist nordic, Dan C. Mihăilescu.

Iată câteva bucăți din interviu:

       

  

Ce aduce nou „Bărbaţi care urăsc femeile” în literatura poliţistă?
Doamne fereşte, dar cine aşteaptă cu adevărat ceva nou în detectivism?!? Aici nu este ca-n „haute couture”, să se extazieze lumea văzând reverele montate peste fese ori şliţul pe post de papion. În romanul poliţist, care lucrează exclusiv în cultul tradiţiei, pe tipare vechi şi îndelung verificate, nu de noutate e nevoie, ci de forţa de continuitate şi inventivitate a talentului. Dacă vii cu intriga picantă şi labirintica detectivistă din Conan Doyle, cu suspansul sufocant pe urmele Agathei Christie, cu substanţă psihologică mustoasă ca-n Maigret-ul lui Simenon şi cu pitorescul monologal din Chandler sau Chase, ai dat gata piaţa. Exact acesta-i cazul lui Stieg Larsson.    

        

Prin urmare, romanul lui are din toate câte ceva?
Da, noutatea lui aiuritoare şi teribila forţă de impact rezidă tocmai în contopirea marilor reuşite din canonul genului. Trilogia Millennium, pe care vă felicit că o publicaţi, este un amestec halucinant de reflexivitate şi tuşe horror, de psihologism alambicat (inclusiv psihanaliză), tensiune, macabru, violenţă atroce, sociologie şi ţicneală postmodernă.

         

  

        

În Suedia, romanul lui Stieg Larsson se vinde mai bine ca Biblia. „Ce-i drept, conţine mai multe orori decât Biblia”, comentau cronicarii americani. După părerea dvs., care e punctul forte al cărţii lui Larsson?
Aluatul psihologic. Fascinaţia exercitată de Lisbeth Salander, un personaj  demenţial, amestec de suferinţă, resemnare, foc răzbunător şi cruzime, de monomanie, solitudine debusolată, genialitate de hacker, forţă şi vulnerabilitate, senzualism derutant şi infantilism înduioşător. Împreună cu înţeleapta, protectoarea virilitate, de amant semipatern şi profesionist desăvârşit, a cuceritorului Mikael Blomkvist, ea compune un cuplu absolut ataşant. Cui i-a plăcut serialul „Nikita”, cu Peta Wilson, mă va înţelege numaidecât.

      

Acest roman este un fenomen izolat în lumea literară, sau are „rude” şi va produce „urmaşi” pe piaţa de carte?

Ce ştiu e că la editura Trei, după trilogia lui Larsson, au apărut deja câteva romane de Anne Holt şi Camilla Läckberg, deci Suedia şi Norvegia, ceea ce indică o serioasă schimbare de geografie literară în domeniu, de pe axa anglo-americană şi franceză către Nordul înfrigurat, plin de fiorduri, singurătăţi pustiite şi pulsiuni incontrolabile. Iar dacă ne gândim cât de mult au însemnat romanele lui Umberto Eco, „Numele trandafirului” şi „Pendulul lui Foucault” pentru re-înnobilarea literară a intrigii poliţiste, cred că ne putem aştepta la surprize dintre cele mai plăcute.

  


Actorul britanic Daniel Craig va deţine rolul principal în remake-ul în limba engleză al lungmetrajului „The Girl With the Dragon Tattoo” şi în alte două posibile continuări ale acestui proiect cinematografic inspirat din trilogia „Millennium” scrisă de suedezul Stieg Larsson, informează Mediafax, confirmând zvonul despre care scrisesem deja acum două luni.

Filmul va fi regizat de David Fincher, pe baza unui scenariu scris de Steve Zaillian. Proiectul este produs de Sony Pictures.

Deoarece producţia următorului film din seria „James Bond” a fost oprită pe termen nedefinit, iar situaţia patrimonială şi financiară a studiourilor producătoare MGM este departe de a fi clarificată, actorul britanic Daniel Craig a decis că are nevoie să muncească, iar trilogia scrisă de autorul suedez Stieg Larsson i-ar putea oferi din nou un rol într-o franciză de succes.

Music Box Films distribuie în Statele Unite ale Americii filmele originale, turnate în limba suedeză. Filmul „The Girl With the Dragon Tattoo” (cartea ce stă la baza sa a fost tradusă cu titlul Bărbați care urăsc femeile) a obţinut până în prezent încasări de 9,6 milioane de dolari în Statele Unite şi de 92 de milioane de dolari pe plan internaţional.

Cel de-al doilea film din serie, „The Girl Who Played With Fire” (bazat pe volumul secund din trilogia Millenium, Fata care s-a jucat cu focul) a avut încasări de 2,9 milioane de dolari în SUA şi de 51 de milioane de dolari pe plan internaţional. Filmul a fost lansat la începutul acestei luni.

Al treilea film din serie, „The Girl Who Kicked the Hornet’s Nest” (volumul 3: Castelul din nori s-a sfărâmat, va fi lansat către sfârşitul acestui an. Seria „Millennium”, a lui Stieg Larsson, o trilogie despre corupţie, jurnalism şi lumea financiară, este una dintre cele mai de succes apariţii editoriale din Suedia, fiind vândută în peste două milioane de exemplare în această ţară şi în peste 25 de milioane de copii pe plan mondial.

Cărţile trilogiei fac referiri la personaje politice şi economice controversate. Abordând teme precum globalizarea, şantaje economice, corupţie, mişcări fasciste, servicii secrete, trafic de carne vie, prostituţie, spionaj şi psihiatrie, cele trei volume realizează un adevărat portret al societăţii contemporane. Toate cele trei cărţi au fost ecranizate în Peninsula Scandinavă de regizorii Niels Arden Oplev şi Daniel Alfredson. (Sursă: Mediafax)


Cunoscutul critic de film Peter Travers de la revista Rolling Stone a găsit un antidot inteligent la seria de cărți (și filme) Twilight. Într-o vară nădușită de la atâtea pelicule proaste, criticul recomandă un film plin de suspans, un film pentru ”non-stupid” people (vezi primele 2 minute din cronica lui săptămânală ”At the Movies”).

Ca să nu mai lungim vorba, este vorba despre proaspăta adaptare a celui de-al doilea volum din trilogia Millenium a lui Stieg Larsson, Fata care s-a jucat cu focul (continuarea primei adaptări, The Girl With The Dragon Tattoo (2009), peliculă care era anunțată să ajungă la începutul lui iulie pe marile ecrane românești, dar se pare că, nu știu din ce motive, distribuitorii mai stau încă pe gânduri): 


Așteptând ziua de 9 iulie, când ajunge la cinema filmul ”Fata cu un dragon tatuat”, primul din trilogia cinematografică adaptată după ”Millenium”-ul lui Stieg Larsson, Gabriela Lupu ne dă oarece fiori pe șira spinării, întrebându-se în România Liberă dacă nu cumva cele trei romane polițiste sunt scrise, de fapt, de iubita (foto, împreună cu Larsson) răposatului jurnalist:

Lumea literară o suspectează tocmai pe Eva Gabrielsson ca fiind adevărata autoare a scrierilor lui Larsson. Ea însăşi nu a negat niciodată această ipoteză, dând răspunsuri destul de evazive presei când a fost întrebată despre acest lucru. Ea a recunoscut că Larsson îi cerea părerea asupra scriiturii sale şi asupra modului în care avea să evolueze acţiunea.

%d blogeri au apreciat: