Tag Archive: metafore terapeutice



Din nefericire, sunt momente în vieţile noastre, ale tuturor, când adevărurile simple sunt trecute cu vederea sau când înţelepciunea conţinută în ele este dată deoparte de toate necesităţile vieţii şi traiului. Exact asta i s-a întâmplat Samanthei.

Crescuse într-un mic oraş la ţărmul mării. Din câte mi-a spus despre el, era greu de imaginat o ambianţă mai idilică în care să-ţi petreci copilăria. Venea de la şcoală de-a lungul plajei, culegând de pe mal scoici frumoase, sepii cu spinarea moale pentru crescătoria ei de păsări şi alte surprize misterioase care erau aduse de valuri din tot felul de rămăşiţe ce pluteau în apele oceanului.

Iubea libertatea pe care o simţea când briza mării, de o răcoare revigorantă, îi adia prin şuviţele lungi. Alerga, toată numai bucurie, picioarele afundându-i-se în nisip şi stropii reci plescăindu-i pe degete. Pescăruşii o chemau de sus cu strigătele lor ori se avântau din aer aidoma unor suliţe spre sol când ţinteau ceva ce le putea servi de hrană. Când delfinii zburdau în golf ea sărea în sus de încântare, dar ceea ce-i plăcea cel mai mult era să şadă pe stânca ei preferată pe un promontoriu abrupt, urmărind nuanţele pastelate ale apusului de soare, când o minge caldă de lumină se cufunda în braţele mării.

Pe măsură ce a crescut, a avut tot mai puţină vreme să colinde de-a lungul ţărmului. Timpul a devenit important într-un mod în care nu fusese niciodată în copilăria ei. Era adolescentă acum. Învăţa să preia responsabilităţile maturităţii care bătea la uşă şi, odată cu vârsta adultă, a venit şi implicarea că trebuia să uite de plăcerile şi voioşia copilăriei. Acum era vremea să se pregătească pentru viitor şi să uite bucuria de a fi în prezent. Avea teme de făcut, examene pentru care să studieze şi o carieră la care să se gândească.

Samantha s-a adaptat bine. Şi-a trecut examenele cu brio, a fost admisă la o facultate bună de drept şi şi-a părăsit orăşelul de la ţărmul mării pentru a urma o carieră în metropolă. În primii ani găsea mereu timp să se întoarcă în orăşelul ei de pe coastă în concedii, dar acestea treceau repede. Tensiunea tot mai mare a noii cariere a însemnat că mai rămânea doar puţin timp pentru vizitele acasă şi încă şi mai puţin pentru a se plimba pe malul pe care-l iubise atât.

Succesul a adus înstărire şi un apartament frumos în suburbia „corectă”, dar, din păcate, nu şi fericire. Samantha se simţea tot mai descurajată. Îi lipseau libertatea şi voioşia copilăriei. Sperând să le redobândească, a angajat un artist să-i picteze un tablou mare al unui apus în golful ei de-acasă. Şedea în faţa tabloului, încercând să-şi recapete amintirile.

Fragment din:

Era frumos, dar nu a funcţionat. Deznădejdea ei a crescut, iar sănătatea a scăzut. A constatat că devine tot mai sensibilă la răceli şi gripe — acele boli agasante care îţi amintesc că eşti vulnerabil şi îţi semnalează că ceva nu este chiar în regulă cu tine.

A căutat muzică new age, sperând să aducă în livingul ei sunete de valuri, de pescăruşi şi de balene. Se forţa să stea în faţa tabloului şi să asculte sunetele artificiale ale oceanului. Dar mintea ei nu era acolo. Avea termene limită de respectat, obiective financiare de realizat şi probleme de afaceri de rezolvat.

Într-o zi a trebuit să viziteze un client care trăia la mare. Când a părăsit biroul lui pe seară, soarele apunea. Urmându-şi inima, mai degrabă decât ce-i dicta mintea (care îi amintea de raportul urgent pe care trebuia să-l încheie până a doua zi), şi-a condus maşina într-un parc de la malul mării. Samantha şi-a azvârlit pantofii din picioare, şi-a scos ciorapii şi a început să meargă prin apa de lângă mal. Nisipul rece, umed îi masa tălpile picioarelor, briza proaspătă a oceanului îi mângâia sufletul şi a simţit cum se înalţă, ca şi cum s-ar fi aflat pe aripile unui pescăruş.

Se simţea întinerită. Timpul petrecut la ţărmul mării fusese reconfortant şi agreabil. Inima i s-a înălţat, trupul i s-a relaxat, iar mintea i s-a concentrat pe prezent. Când era copil, învăţase ceva despre sursa sănătăţii şi fericirii ei. Tot timpul, o părticică din ea ştiuse cum să activeze din nou această sursă. Se mira cum de putuse să uite vreodată un lucru atât de important şi se întreba cum se putea asigura că nu-l va mai uita nicicând.

Caracteristici terapeutice

  • Probleme abordate: probleme de gestionare a responsabilităţii; îndeplinirea cerinţelor muncii; probleme de gestionare a timpului; sănătate şi stare de bine; neglijarea resurselor din trecut

  • Resurse dezvoltate: a găsi timp pentru a vă aminti ce a funcţionat în trecut; a face uz de abilităţi din trecut pentru a face faţă prezentului; a face uz de plăceri trecute; a dezvolta abilităţi de grijă de sine

  • Obiective propuse: acceptaţi-vă abilităţile; redescoperiţi resurse folositoare; dezvoltaţi strategii pentru gestionarea stresului şi a timpului; aduceţi-vă aminte de nevoia de a avea grijă de voi înşivă.


Flexibilitatea și creativitatea în gândire, acesta este obiectivul Poveștii nr. 24 din cartea 101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenți. Folosirea metaforelor în terapie (de George W. Burns), o resursă excelentă pentru psihoterapeuți, consilieri vocaționali, psihologi școlari, educatori și, de ce nu?, pentru părinți.

***

A fost odată un băiat… sau putea fi, la fel de bine, o fată. De fapt, povestea poate fi despre cine vrem pentru că sunt sigur că tot vei avea ceva de învăţat din poveste, fie că e vorba de un băiat, fie că e vorba de o fată.

A fost odată un băiat care locuia acasă cu mama lui. El şi mama lui erau săraci, iar el nu avea tată, deşi nu ştiu din cecauză. Toată viaţa acest băiat făcuse ce îi spusese mama lui să facă, şi nu învăţase niciodată cu adevărat să gândească liber. La început, mulţi părinţi ar crede că ar fi minunat să aibă un copil atât de ascultător dar, aşa cum vom vedea, s-ar putea să nu fie întotdeauna atât de util.

De ce acest băiat nu-şi folosea propria minte, nici asta nu ştiu. Nu putem decât să bănuim: poate că, mama lui gândise întotdeauna pentru el sau poate se temea să gândească independent, sau ar fi putut să-şi facă griji să nu facă ceva greşit dacă alegea el însuşi ce să facă, sau ar fi fost mai uşor să asculte ce i se spunea, sau poate pur şi simplu nu vroia să se deranjeze şi să să gândească pentru sine. Puteau fi multe motive dar, oricare ar fi fost ele, aşa era el în momentul poveştii.

Pentru că băiatul şi mama lui nu aveau mulţi bani, era nevoie ca el să muncească pentru a aduce bani de mâncare şi chirie. În fiecare zi după şcoală şi în weekenduri, băiatul pleca să caute de lucru în comunitate. Într-o zi şi-a găsit de lucru într-un magazin de materiale de construcţii din localitate: trebuia să care saci de ciment. A fost greu, dar el era un băiat destul de puternic pentru vârsta lui şi la sfârşit proprietarul magazinului i-a dat 10 dolari pentru munca lui. În timp ce mergea spre casă cu bancnota în mână, i-a scăpat şi i-a luat-o vântul înainte de a o putea prinde. Când a ajuns acasă şi i-a spus mamei, aceasta l-a certat.

— Prostuţule, a spus ea, trebuia să-i pui în buzunar.

— Promit că data viitoare aşa voi face, a răspuns el.

Marţi a primit de lucru la băcănia din localitate. Era o muncă mult mai uşoară decât căratul sacilor de ciment, dar nici recompensa nu a fost aceeaşi. La sfârşitul zilei proprietarul magazinului i-a dăruit o cutie cu ciocolată pentru eforturile lui. Amintindu-şi promisiunea făcută mamei lui, a pus ciocolata în buzunar şi a pornit pe lungul drum către casă. Când a scos cutia ca să i-o arate mamei lui, toată ciocolata se topise. Mama lui l-a certat din nou:

— Prostuţule, trebuia să le aduci într-o pungă de plastic.

— Îmi pare rău, mamă. Am să ţin minte ce ,i-ai spus pentru data viitoare.

  

  

   

Miercuri, a primit de lucru într-un magazin de animale de companie. Îi plăcea să lucreze cu animalele şi, văzând asta, proprietarul magazinului de animale de companie i-a mulţumit pentru eforturi dăruindu-i o pisică. Amintindu-şi ce-i spusese mama lui, băiatul a pus pisica într-o pungă de plastic şi a pornit cu ea către casă, dar pisica a sfâşiat repede punga cu ghearele şi a fugit. Când i-a spus mamei povestea, ea l-a certat din nou:

— Prostuţule, ar fi trebuit să o legi cu o sfoară de gât şi să o cari după tine.

Din nou băiatul şi-a cerut scuze, spunând:

— Îmi voi aminti ce mi-ai spus şi aşa voi face data viitoare.

Ei bine, joi a găsit de lucru la un măcelar. La sfârşitul zilei, măcelarul i-a dat o pulpă de vită. Băiatul s-a gândit că mama lui avea să fie mulţumită de eforturile lui din ziua respectivă şi, făcând ceea ce-i spusese ea, a legat o sfoară în jurul pulpei primite pentru ziua de lucru şi a târât-o până acasă. Toţi câinii din cartier l-au urmărit pe când mergea, muşcând din carnea proaspătă. Când a ajuns acasă, nu mai rămăsese decât un os lucios. Mama lui, care îşi pierdea răbdarea, l-a certat încă o dată:

— Prostuţule, trebuia să-l cari pe umăr.

Vineri nu a găsit de lucru în magazinele din oraş, aşa că a plecat la ţară şi l-a ajutat pe un fermier la muncă. La sfârşitul zilei, bărbatul i-a dat un măgar pentru eforturile lui. Amintindu-şi ce spusese mama lui, a încercat să ridice măgarul pe umăr, dar a descoperit că era prea mare şi prea greu. Când asta nu a mers, a încercat să-şi amintească celelalte instrucţiuni. „Pune-l în buzunar”, îşi amintea că îi spusese mama lui într-o zi, dar măgarul era prea mare şi nu încăpea. „Du-l într-o pungă de plastic”, zisese în altă zi, dar un măgar nu avea cum să încapă într-o pungă, aşa cum nu încăpea nici în buzunar. Chiar dacă ar fi încăput, îşi amintea că pisica sfâşiase punga şi evadase. Nu voia să-şi dezamăgească mama din nou în acel mod.

Poate că reuşea să-l lege cu o sfoară şi să-l ducă până acasă. Sigur, câinii nu aveau să mănânce un măgar viu aşa cum mâncaseră un picior de vită. Dar măgarul şi-a înfipt copitele în pământ, încăpăţânat ca un catâr, şi a refuzat să se mişte. Băiatul nu ştia ce să mai facă. Înlăturase toate instrucţiunile de la mama lui. Nimic din ceea ce-i spusese ea nu avea să meargă în situaţia în care se găsea.

Ce crezi că a făcut? Cum crezi că şi-ar putea rezolva problema? Şi ce crezi că ar putea învăţa băiatul din asta, pentru a-l ajuta când va mai găsi de lucru? Dacă ai fi în locul lui, cum ai proceda ca să duci măgarul acasă?

Aceasta e o poveste cu sfârşit deschis menită să faciliteze căutarea din partea copilului mijloacelor necesare pentru un deznodământ satisfăcător. De aceea, nu are un sfârşit clar. Poate fi folosită pentru a cere soluţii copiilor, pentru a le dezvolta creativitatea, pentru a facilita simţul realităţii, pentru a ne alătura răspunsurilor lor, a le modela abilităţile de rezolvare a problemelor şi pentru a întări resursele necesare în a obţine rezultatul potrivit — totul în cadrul unui proces plăcut, interactiv.

 

Caracteristicile terapeutice ale poveștii:

  • Probleme abordate: probleme de dependenţă; eşecul de a gândi autonom; tipare rigide de gândire şi acţiune; sentimentul de a fi învins.
  • Resurse dezvoltate: dezvoltarea creativităţii;  căutarea propriilor soluţii; gândirea independentă; construirea de abilităţi de rezolvare a problemelor;depăşirea înfrângerilor.
  • Obiective propuse: gândire independentă; încredere în sine; gândire centrată pe soluţie.
%d blogeri au apreciat: