Tag Archive: metafora



101De multe ori, asociem fericirea cu bunurile materiale, gandindu-ne cat de fericiti am fi daca am avea anumite lucruri. La fel ajung sa gandeasca si copiii, imediat ce incep sa se compare cu ceilalti copii de varsta lor care au jucarii sau haine mai frumoase. Uitam astfel sa ne bucuram de experientele care ne fac cu adevarat fericiti, precum jocurile sau timpul petrecut cu prietenii. Ii poti citi povestea urmatoare copilului, pentru a va aminti ce ne face fericiti:).

“A fost o data ca niciodata o printesa care avea totul… sau aproape totul. Locuia intr-un palat urias, iar dupa rege si regina, ea era cea mai importanta persoana din regat. De asemenea, avea tot ce isi dorea, pentru ca era printesa. Daca voia ceva, tot ce trebuia sa faca era sa ceara si i se dadea. Avea toate jucariile care erau la moda, chiar si un palat de jucarie pe care il umplea cu papusi si cu toate accesoriile lor. Avea cele mai noi jocuri pe calculator pe care le jua pe un ecran care acopera un intreg perete din camera de joaca. Si numai acea camera era la fel de mare cat unele dintre casele in care locuiau alte familii din regat. Si totusi, in ciuda atator minunatii, isi pierdea adesea interesul si se simtea singura.

Uneori, ii vedea pe copiii de pe strazi jucandu-se sotron sau sarind coarda, razand, vorbind si cantand.

– De ce scot copiii toate aceste sunete? a intrebat-o pe doica regala intr-o buna zi.

– Cred ca datorita faptului ca sunt fericiti, a raspuns doica.
Privind din nou copiii de jos, printesa a spus:

– Vreau si eu sa fiu fericita. Ce ma va face fericita?

Doica regala nu mai fusese de mult intr-o pozitie atat de dificila. De-ar fi putut sa o lase pe printesa sa iasa pe strada si sa se joace cu ceilalti copii, printesa ar fi putut invata sa rada si sa se bucure. Macar daca printesa ar fi avut cativa prieteni cu care sa imparta povestile sau cu care sa faca unele din lucrurile pe care e placut sa le faci cu amicii!

Se intreba daca printesei nu i-ar placea oare sa se bulgareasca cu pustii de pe ulita sau daca nu ar rade atunci cand ar merge in picioarele goale prin noroi murdarindu-si poate una din rochitele sale frumoase. Dar doica stia ca nu i s-ar fi permis niciodata printesei sa faca acest lucru.

Tot cautand un raspuns pe care sa-l dea printesei la intrebarea sa, privind in jos, si-a vazut pantofii. Poate ca acesta era raspunsul.

In cele din urma, a spus:

– Daca am putea sa gasim cel mai fericit copil din regat, ai putea sa te incalti cu pantofii lui, poate chiar sa mergi pe unde a mers el si ai afla cum e sa fii fericita.

Printesa a cerut regelui sa caute cel mai fericit copil si sa i se aduca pantofii lui. Asteptand sa primeasca pantofii celui mai fericit copil, printesa se intreba cum or fi aratand acestia. “Ce culoare au oare? Pantofii veseli trebuia cu siguranta sa fie colorati. Or fi fost decorati cu flori, curcurbee sau clopotei?”

Dupa o vreme, doica regala a venit in camera printesei cu stirea:

– Inaltimea-Voastra, am vesti bune si vesti proaste.

– Spune-mi-le intai pe cele bune, a tipat printesa.

– Ei bine, a spus doica regala, sunt bucuroasa sa va spun ca am gasit cel mai fericit copil din tot regatul.

– Atunci, unde sunt pantofii mei? a cerut printesa, nerabdaroare.

– Asta este vestea proasta, a raspuns doica regala. Cel mai fericit copil din tot regatul nu avea pantofi deloc.”

Ce il poate invata pe copil aceasta poveste?

  • ca nu intotdeauna obtinem ceea ce vrem,
  • ca fericirea nu se reduce la ceea ce detinem,
  • ca uneori, fericirea sta in lucrurile simple, dar si in libertate si in compania persoanelor apropiate,
  • ca prietenii sunt importanti pentru fiecare dintre noi.

Ce il poti intreba pe copil?

Citeşte întreaga recenzie pe site-ul www.suntparinte.ro


Marc Levy este cel mai bine vândut autor francez contemporan, dar acest lucru nu l-a împiedicat să aleagă să trăiască, de 10 ani încoace, oriunde, mai puţin în Franţa. Romanul „Hoţul de umbre”, publicat în Franţa în 2010, tocmai a apărut la Editura Trei, aşa că România liberă a profitat de ocazie pentru a-i punee autorului câteva întrebări.

     
Ce semnifică această metaforă: „a fura umbra celorlalţi”?
M.L:
Cred că, într-un anumit sens, Hoţul de umbre e o carte alegorică, şi are câteva metafore, nu ştiu însă dacă ele trebuie explicate. Nu de către mine, oricum. Am vrut să spun, de fapt, că nu suntem întotdeauna atenţi unii cu alţii, că nu ne pasă suficient de cei pe care declarăm sus şi tare că-i iubim. De multe ori nu suntem atenţi la acele mici semne care sunt extrem de importante atunci când cuvintele nu mai sunt de-ajuns pentru a exprima ce e în interiorul nostru. Iubirea e făcută din lucruri extrem de mărunte.

Avem nevoie, din când în când, de vocea unui copil pentru a spune adevăruri simple sau dureroase?
M.L:
Poate că asta e, de fapt, vocea copilului care există în fiecare dintre noi. E important să nu pierdem acel copil când ne maturizăm. Şi, în fond, de ce l-am alunga din noi, din moment ce toată lumea ştie că adevărul iese la suprafaţă cel  mai adesea prin gura unui copil?

Care e mesajul esenţial al cărţii?
M.L:
Foarte mulţi dintre cititorii acestei cărţi mi-au scris mărturisindu-mi că au trăit experienţe similare cu aceea despre care eu vorbesc în Hoţul de umbre. Că au trăit, ca o coincidenţă stranie, sentimente şi situaţii pe care le descriu ca făcând parte din viaţa personajelor cărţii. Eu nu scriu niciodată pentru a transmite un mesaj, pur şi simplu, scriu.

V-aţi gândit la „Micul prinţ“ al lui Saint-Exupéry când aţi scris „Hoţul de umbre”?
M.L:
Nu m-am inspirat propriu-zis din Micul prinţ – deşi îl admir mult pe Saint-Exupéry – dar pot să înţeleg de ce v-aţi gândit la el citind „Hoţul de umbre„. Sau poate că eu m-am gândit la cartea lui Saint-Exupéry când am scris acest roman, nu ştiu precis să vă spun. Oricum, Micul prinţ a fost o sursă de inspiraţie pentru multe lucruri şi momente din viaţa mea.

   

Citește întregul interviu în România Liberă.

  

%d blogeri au apreciat: