Tag Archive: memorii


Cât de sincer poate să fie un preşedinte


Daniel Nicolescu recenzează memoriile lui George W. Bush („Momente de decizie”) în Business Magazin. Întreabarea, firească, legată de sinceritatea celui de-al 46-lea președinte american primește un răspuns nuanțat de tipul ”și da, și nu”:

Sinceritate? Da. Atunci când povesteşte nărăvirea sa întru alcool, când evocă paşii tremurători ai vindecării, când ne aduce în faţa ochilor experienţa propriului „drum al Damascului”, felul, deci, în care a ajuns să descopere noimele credinţei adevărate şi să se călăuzească, până şi în cele mai mărunte gesturi, după ele. Pe de altă parte, multe aspecte discutabile – relaţiile familiei Bush în Orientul Apropiat şi relaţiile de afaceri cu clanul Bin Laden, bunăoară – sunt ascunse sub o deasă perdea de uitare.

De asemnea, sunt amintite temele de interes maxim, de la povești de culise de la Casa Albă, la controversata numărătoare a voturilor din Florida, de la victimele urganului Katrina la atacurile asupra Turnurilor Gemene. ”Fragmente de istorie mare, văzute prin ochii şi, parţial, prin sufletul celui care a fost, preţ de opt ani, cel mai important om al planetei”, conchide Daniel Nicolescu.

  

   „Este extrem de bine argumentată. Și după ce afli mărturiile din carte, îţi dai seama că mandatele lui George W. Bush au fost unele importante. Și că Bush, la fel ca Truman, n-a fugit niciodată de provocări.”

– The Weekly Standard

  

  


„Momente de decizie” adună la un loc mărturisirile extraordinare ale celui de-al 43-lea preşedinte american. Spărgând convenţiile autobiografiei politice ca gen, George W. Bush ne prezintă cu o izbitoare onestitate deciziile marcante pe care le-a luat de-a lungul vieţii sale. Și un fragment despre 9/11:

   

Marţi, 11 septembrie 2001, m-am trezit înainte de răsăritul soarelui în apartamentul în care locuiam la Colony Beach and Tennis Resort, lângă Sarasota, Florida. Mi-am început dimineaţa citind din Biblie, apoi am ieşit să fac jogging. Era încă întuneric când am început să alerg pe terenul de golf. Agenţii serviciilor secrete se obişnuiseră să mă vadă făcând acest exerciţiu zilnic; probabil că localnicilor li se părea mai ciudat să mă vadă alergând pe întuneric.

    

Întors la hotel, am făcut un duş rapid, am luat un mic dejun frugal şi am început să răsfoiesc ziarele de dimineaţă. Cea mai importantă ştire era că Michael Jordan îşi relua activitatea şi revenea în NBA. Mai erau un articol despre alegerile pentru primăria New Yorkului şi altul despre un caz de maladia vacii nebune în Japonia.
   
În jurul orei 8:00, am primit raportul zilnic de informare a preşedintelui. Acest raport, care combina informaţiile strict secrete cu o analiză geopolitică amănunţită, constituia pentru mine unul dintre cele mai fascinante momente ale zilei. Informarea din 11 septembrie, făcută de un strălucit analist al CIA, pe nume Mike Morell, acoperea subiecte legate de Rusia, China şi revolta palestinienilor din Cisiordania şi Fâşia Gaza.
    
La scurt timp după raport, ne-am dus să facem o vizită la şcoala elementară Emma E. Booker, prilej de a vorbi despre reforma educaţiei.
    
Pe drumul scurt de la coloana oficială la sala de clasă, Karl Rove m-a informat că un avion lovise World Trade Center. Mi s-a părut cam ciudat. M-am gândit că era vorba despre un avion mic, cu propulsor, care pierduse controlul. Apoi a sunat Condi. Am vorbit cu ea de la un telefon securizat, instalat într-o sală de clasă ce fusese transformată în centru de comunicare pentru delegaţia de la Casa Albă. Mi-a spus că avionul care lovise turnul din Trade Center nu era un avion uşor, ci un aparat comercial de linie.
  
Toţi oamenii, indiferent de culoarea lor politică, ar trebui s-o citească – Bill Clinton    
   
Am rămas uluit. Probabil că avionul avusese cel mai prost pilot din lume. Cum a fost posibil să intre într-un zgârie-nori în plină zi senină? Poate că pilotul făcuse un atac de cord. I-am spus lui Condi să monitorizeze situaţia şi să-i ceară directorului de comunicaţii, Dan Bartlett, să facă o declaraţie prin care să promită sprijinul total al serviciilor federale pentru gestionarea situaţiilor de criză.
  
Am salutat-o pe directoarea şcolii, o femeie prietenoasă pe nume Gwen Rigell. Ea m-a prezentat învăţătoarei Sandra Kay Daniels şi elevilor ei de clasa a doua. Doamna Daniels a început cu clasa un exerciţiu de citire. După câteva minute, le-a spus elevilor să-şi ia manualele. Eu am simţit o prezenţă în spatele meu. Era Andy Card, care s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit la ureche.
   
– Un alt avion a lovit cel de-al doilea turn, a zis el, pronunţând cu grijă fiecare cuvânt, cu accentul său de Massachusetts. America este atacată.
   
     
Fragment din volumul de memorii „Momente de decizie” de George W. Bush.
(Publicat inițial în Ziarul financiar)
      

Oricît de bizar ar părea, Carmen Bin Laden povestește cum cununia sa civilă s-a oficiat într-o parcare:

„Eram într-o parcare prăfuită, îmbrăcată în abaya mea neagră. Rămăsesem în mașină, în timp ce Yeslam, viitorul meu soț, și fratele lui, Ibrahim, au intrat în clădire; după un timp, au revenit la mașină cu registrul căsătoriilor și mi-au cerut să semnez. Apoi, cineva a dus registrul înapoi în clădire și gata, eram căsătoriți“.

Cartea Înăuntrul regatului, scrie Luminița Voinea-Răuț într-o dublă cronică din Observatorul cultural, e plină de asemenea exemple, care pot părea adevărate enormități pentru noi, nu însă și pentru saudiți, iar cînd spun saudiți mă refer inclusiv la femeile saudite, care așa sînt crescute și nu se revoltă. De fapt, cuvîntul arab pentru femeie este hormah, derivat din haram, deci păcat. Fetițele saudite sînt obișnuite de mici să respecte tradiția islamică, iar anumite gesturi, comportamente, chiar și gînduri sînt socotite de bărbații din jur fie haram (păcătoase, imorale), fie abe (rușinoase).

Eroina noastră are inspirația de a-și păstra cetățenia elvețiană, altfel povestea ei s-ar fi sfîrșit dramatic. Sînt scene ce frizează absurdul, care ar fi de-a dreptul comice, dacă nu ar fi tragice. De pildă, în anii ’70, ne spune autoarea, cînd a vrut să cumpere singură lapte praf pentru fetița ei nou-născută, soțul a însoțit-o la magazin, unde nu numai că a intrat înfășurată toată, din cap pînă în picioare în abaya, dar, înainte ca ea să pună piciorul în magazin, bărbatul ei i-a gonit pe toți clienții și pe toți angajații, pentru a face cumpărături de una singură, în tot magazinul!

Bizară și de neînțeles e schimbarea radicală a soțului ei: în America și în Europa, e un tînăr în blugi, cu vederi larg democratice, care-și lasă nevasta să aibă un comportament liber. Cît timp locuiește în afara Arabiei Saudite, cuplul e fericit; însă, de îndată ce se stabilesc în Jeddah, pentru protagonistă și cele două fetițe viața devine insuportabilă, căci comportamentul soțului se schimbă radical. Ipocrizie? Nepăsare? Cinism? Care e adevărul cînd vezi asemenea transformări la un om, același om pe care credeai că-l cunoști foarte bine?

   

Fragment din articolul Femeia-păcat, societate-păcat din ”Observator cultural”.

  


Să nu vă închipuiţi că Stieg s‑a aşezat într‑o bună zi în faţa computerului şi-a zis: ”M‑apuc să scriu un thriller!”, povestește Eva Gabrielsson în volumul de memorii Millennium, Stieg și eu.

  

În realitate, s‑ar putea spune că nici nu s-a apucat vreodată, în sensul clasic al cuvântului, fiindcă nu şi‑a făcut niciodată vreun plan pentru cel dintâi volum, nici pentru celelalte două şi nici pentru următoarele şapte, care ar fi trebuit să continue seria. Scria din bucăţi care, deseori, nu aveau legătură unele cu altele. Apoi le „cosea” după cum avea chef şi urmărind firul poveştii.

În 2002, când ne‑am petrecut o săptămână de vacanţă pe o insulă, am observat că se cam plictisea. Eu lucram la cartea mea despre arhitectul suedez Per Olof Hallman, iar Stieg se tot învârtea prin jurul meu.

— Tu chiar n‑ai nimic de scris? l‑am întrebat.

— Nu, dar tocmai mă gândeam la textul acela pe care l‑am scris în 1997, despre bătrânul domn care primeşte câte o floare de fiecare Crăciun. Îl mai ţii minte?

— Sigur că da!

— Mă gândeam că tare aş vrea să ştiu ce s‑a mai întâmplat cu el.

Şi s‑a pus imediat pe treabă. Restul săptămânii l‑am petrecut lucrând afară, fiecare la computerul lui, cu marea sub ochi şi iarba sub tălpi, fericiţi. Aşadar, şi cartea mea şi Millennium au căpătat formă în acelaşi timp.

   

   

   

Contrar a ceea ce s‑ar putea crede citind Millennium, Stieg nu era un geniu al informaticii şi, de altfel, multă vreme a lucrat doar la maşina de scris. La computer a trecut pe la începutul anilor 1990, după ce lucrasem un serviciu la o firmă bine dotată cu echipament IT. Chiar şi la revista Expo, am fost nevoiţi să chemăm o echipă de specialişti pentru a ne proteja computerele de piratare. Nimeni din redacţie nu se pricepea atât de bine încât să o facă fără ajutor.

Stieg nu era înnebunit nici după matematici, cu toată teorema lui Fermat, pe care Lisbeth Salander o descoperă în Fata care s‑a jucat cu focul, temă dezvoltată de Stieg pe mai multe pagini şi la care Lisbeth revine de mai multe ori pentru ca, până la urmă, în al treilea volum, să nu o mai intereseze. La drept vorbind, Stieg chiar nu se pricepea deloc în domeniu, iar materia în cauză chiar îl făcuse să pice examenul de bacalaureat.

Acest soi de cunoaştere, însă, ne pasiona pe amândoi, generând o cultură heteroclită care, poate, nu foloseşte la mare lucru în viaţă, dar are magnetismul ei special. Era de ajuns să citim o frază despre un subiect necunoscut pentru ca aceasta să declanşeze în noi nevoia de a‑l înţelege mai îndeaproape. Stieg era ca un burete: absorbea totul fără a‑şi lua vreodată notiţe.

   

Fragment din volumul de memorii

Millennium,  Stieg şi eu

scris de partenera de viață a lui Stieg Larsson, Eva Gabrielsson, în colaborare cu jurnalista Marie Francoise-Colombani
   


Cine a fost (adevăratul) Stieg Larsson? Cum era, de fapt, bărbatul care a reuşit să vândă post-mortem 50 de milioane de exemplare din trilogia sa poliţistă, devenită un soi de roman-cult al ultimilor ani? După ce a protestat constant în presă împotriva “industriei Stieg” generate de lăcomia familiei romancierului suedez dispărut în 2004, Eva Gabrielsson revine cu o carte emoţionantă, un tribute lui Stieg Larsson, care dezvăluie detalii de viaţă, dar şi de geneză a operei. Cei care sunt curioşi în legătură cu trecutul militant şi revoluţionar al lui Stieg, dar şi cei care aşteaptă cu nerăbdare să afle dacă există o continuare a trilogiei Millenium pot afla răspunsurile în volumul, „Eu si Stieg”, de Eva Gabrielsson, in curs de aparitie la Editura Pandora M, in colectia Reality Shock.

Puteti viziona un clip/ interviu (realizat de Televiziunea Nationala din Suedia) cu Eva Gabrielsson aici

“Din vieţile noastre şi din convieţuirea noastră vreme de 32 de ani s-a născut această trilogie. Ele sunt rezultatul experienţei lui Stieg, dar deopotrivă şi al experienţei mele. Al bătăliilor noastre, al călătoriilor noastre, al pasiunilor noastre, al fricilor noastre… De aceea, nu pot spune cu precizie care  părţi din Milleniumvorbesc despre mine şi care despre el”. (Eva Gabrielsson)


Ediţia a 17-a a târgului de la Romexpo începe joi, 18 noiembrie, și se încheie luni, 22 noiembrie. Vă așteptăm la stand cu volume nou-nouțe de psihologie, ficțiune și memorii. Iată 10 cărți din recolta de toamnă a grupului editorial Trei.

    

Update/Bonus: încă două cărți proaspete:

 

12. Raport de poliţie de Marie Darrieussecq

Editura Pandora M (parte din grupul Trei) lansează un volum-eveniment în prezența autoarei, prozatoarei si eseistei franceze. Cartea despre acuzațiile de plagiat care au fost aduse unor mari figuri (Zola, Freud, Mandelstam, Daphne Du Maurier, Paul Celan) va fi prezentată la Gaudeamus, sâmbată, 20 noiembrie, de la orele 16.00 in cadrul unei mese rotunde cu tema „Acuzatia de plagiat, o strategie literară?”, care se va desfășura la standul Ambasadei Franței/ BIEF.

   

   

  

11. Dezvoltarea umană de E. Papalia, S.W. Olds şi R.D. Feldman

Psihologii, profesorii, studenții și toți cei interesați de psihologia dezvoltării au acum la îndemână un tratat clasic, consistent și exhaustiv despre etapele dezvoltării copilului. Autoarele pun accent pe continuitatea dezvoltării umane şi pe influenţele culturale şi istorice,  scoțând în evidență interacţiunile dintre nivelul fizic, cel cognitiv şi cel psihosocial.

   

  

      

–––––––––––––––––––––––––––––             

10. Templul din nori de Patrick Woodhead

Totul a plecat de la o prietenă a aventurierului și romancierului Patrick Woodhead, care i-a povestit acestuia despre bunicul ei care călătorise pe la începutul secolului trecut în defileul fluviului Tsangpo, în căutarea unei legendare cascade, un soi de Niagara a Tibetului. Patrick vrea să refacă traseul, dar oficialii chinezi îl opresc din drum. De aici se naște variantă ficțională a expediției care n-a fost să fie. O poveste bine documentată despre secretele religioase și politice ascunse printre ceața și norii de pe piscurile tibetane.

         

                  

9. Semnele trupului la copil de Joan Liebmann-Smith și Jacqueline Nardi Egan

Cum aflăm ce-l doare pe copilul care încă nu știe să vorbească? De unde știm dacă bășicuţele de pe piele, buricul bombat, respiraţia greoaie, capul ţuguiat sau căscatul excesiv trebuie să ne îngrijoreze sau sunt doar niște manifestări trecătoare? După succesul cărţii Semnele trupului. Cum să afli de ce suferi fără să mergi la medic (tradusă deja la Trei), autoarele propun o completare absolut necesară, de vreme ce tipurile de afecţiuni diferă semnificativ de la copiii mici la adulţi.

         

     

     

8. Orașul borcanelor, de Arnaldur Indridason

”Oraşul Borcanelor” este un loc tăinuit în care se păstrează organele prelevate pentru cercetări genetice. Odată pătruns în acest laborator de medicină legală, inspectorul islandez Erlendur Sveinsson găseşte cheia unor fapte care au afectat mai multe generaţii. ”Erlendur este un inspector dat naibii”, se entuziasmează cronicarul de la Minneapolis Star-Tribune.

       

      

       

7. Minți criminale. Psihologia violenței și crimei de Duncan Cartwright

O carte interesantă, că tot sunt la modă serialele cu profiler-i! Psihologul sud-african Duncan Cartwright face un slalom printre psihologie, criminologie și psihanaliză. pentru a lămuri în ce fel un individ aparent normal devine, peste noapte, un ucigaș cu sânge rece. O rară incursiune în lumea interioară a celor pe care nu vrei să-i întâlnești pe stradă.

       

                

       

6. Studio 69, de Liza Marklund

Noul roman polițist (nordic, bineînțeles…) este a doua parte din seria al cărei personaj principal este jurnalista Annika Bengtzon. De data aceasta însă, acțiunea se petrece cu 8 ani înainte de evenimentele din primul volum, Explozii în Stockholm (tradus în acest an la Editura Trei), când eroina abia își face mâna ca proaspătă jurnalistă. ”Aveți de-a face cu o reporteriță curajoasă și bătăioasă! Iar încrâncenarea cu care ea se dă peste cap pentru a afla adevărul face din această carte un thriller captivant și cinematografic”, apreciază The Times.

   

        

 

5. Psihologia jocurilor video, de Serge Tisseron (în colab. cu Isabelle Gravillon)

Copilul tău pare să fi devenit „dependent” de jocurile video? Violența de pe ecranul computerului îi face rău? Cartea îi liniștește pe părinții îngrijorați și îi îndeamnă să-și înțeleagă mai bine copiii prin intermediul jocurilor virtuale. ”Într-o familie de muzicieni, cine s-ar gândi să vorbească despre dependenţă în cazul unui tânăr ce cântă mai multe ore pe zi la flaut sau la vioară? Nimeni! Dar dacă acelaşi tânăr şi-ar consacra tot atâtea ore unor jocuri video va fi considerat „dependent”. E o chestiune de cultură şi de perspectivă”, nuanțează psihiatrul francez Serge Tisseron.

     

    

4. Angrenajul – Memoriile unui trader de Jérôme Kerviel

24 ianuarie 2008: autorul nostru ajunge pe prima pagina a ziarelor din întreaga lume, acuzat de a fi comis cea mai mare fraudă financiară din istoria sistemului bancar. Paguba raportată de Société Générale a fost de 4,9 miliarde de euro. „Aș vrea ca aceasta carte să informeze opinia publica despre realitatea practicilor bancare. Este mărturia unui om care-și recunoaște greșelile, dar refuză să plătească pentru un sistem financiar complet nebun.”, avertizează Jérôme Kerviel.

 

         

3. Cum întâmpinăm copilul ca părinți, bunici, medici și educatori de Speranța Farca.  

Cu un talent care amintește de cărțile de popularizare semnate de Dolto și Winnicott, psihanalista specializată în relația mamă-copil îi îndeamnă pe părinți să regăsească naturalețea relațiilor cu cei mici: ”Adesea, străduindu-ne prea tare să-i oferim copilului tot ce e mai bun, ne trezim că îl privăm tocmai de ceea ce are cel mai mult nevoie, de prezenţa şi firescul nostru”.

 

 

 

2. Nu-știu-câte-zile de Stoian G. Bogdan

SuperRomanul anului e un thriller cu cocalari, mafioți și alți oameni de bine de prin Comănești, București și alte regiuni ale grădinii carpatine. Și începe cam așa: ”Buna ziua, sărut-mâinile, hello, salut, ceau! Să stabilim din start: eu sunt autorul şi asta-i cartea mea. Faptul că tu citeşti rândul ăsta e pură întâmplare. Faptul că eu scriu rândul ăsta nu e pură întâmplare. În momentul în care ai ales să citeşti, ai căzut în mâna mea”.

  

   

   

1. 50 de mari mituri ale psihologiei populare de S.O. Lilienfeld, S. Jaylinn, J. Ruscio, B.L. Beyerstein

Plin de umor, editorul revistei Skeptic, Michael Shermer, vă introduce în spiritul cărții care demolează legendele urbane ale psihologiei populare: „Deoarece îmi folosesc abia 10% din creier, am fost nevoit să ascult muzica lui Mozart în timp ce parcurgeam această carte, iar apoi a trebuit să fiu hipnotizat pentru a-mi reaminti ce am citit, căci fusesem marcat de traumele din copilărie, care, deși au fost refulate, au mai ieşit din când în când la iveală prin intermediul experienţelor extracorporale şi percepţiei extrasenzoriale.”

 


Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, „blonda de la palatul lui Saddam”, Parisoula Lampsos, vorbeşte despre cei 30 de ani pe care i-a petrecut alături de dictatorul irakian. Coautoare a memoriilor  „Viaţa mea cu Saddam Hussein”, fosta amantă a dictatorului irakian povestește despre perioada trăită în umbra ”bărbatului violent și avid de putere”.  Redau câteva fragmente din interviu.

 

    

”Saddam a fost prima mea dragoste, dragostea de adolescentă”.  

L-am întâlnit pe Saddam Hussein puţin după ce împlinisem 16 ani – am şapte fraţi, dar sunt singura fată din familie -, aveam o viaţă frumoasă, ai mei mă protejau, trăiam în lux la Bagdad, alături de familia mea. Saddam a fost prima mea dragoste, dragostea de adolescentă. Când ne-am întâlnit, el nu era dictatorul şi tiranul care avea să devină – de fapt, nici nu prea ştiu cine era atunci. Ce s-a întâmplat până la urmă… doar Dumnezeu poate judeca.

În calitate de fost lider al Federaţiei Irakiene a Femeilor, Parisoula Lampsos observă: ”Saddam îşi dorea pentru femeile de la sat o viaţă mai bună”

Mă consider o femeie foarte puternică şi, dacă nu ar fi fost aşa, la câte s-au întâmplat, atât eu, cât şi copiii mei am fi murit până acum. Dar situaţia mea era una aparte. Pentru femeile din Irak în general viaţa este cu totul şi cu totul diferită. Iniţial, Saddam îşi dorea pentru femeile de la sat o viaţă mai bună, imagina programe de dezvoltare. Nu vreau să discut acum situaţia femeilor din Irak dintr-un punct de vedere feminist… O să spun doar că, în mod cert, atât timp cât Saddam s-a aflat la putere, în guvernul său au avut acces doar bărbaţii.

Cum a ajuns în Suedia, deși SUA i-a oferit viză…

E complicat să povestesc… Americanii mi-au oferit viză pentru a merge să trăiesc în Statele Unite, dar nu doream să trăiesc singură acolo. Una dintre fiicele mele s-a căsătorit în Suedia şi aşa se face că am sfârşit prin a mă muta aici. Îmi place Suedia, sunt cetăţean suedez, nu mi-aş dori să trăiesc vreodată în altă parte.

Mai citește:

Blonda lui Saddam. Ce n-a văzut Bagdadul… 

   

Grecoaica din inima dictatorului irakian


Cum ajunge o adolescentă de 16 ani să de îndrăgostească de un bărbat ambiţios, atractiv şi hotărât într-un decor exotic al Orientului Mijlociu nu este prea greu de înţeles.

   

Pe cât de repede se înamorează Parisoula de Saddam Hussein, la o petrecere în vecini, pe atât de repede afecţiunea ei pare să se destrame. În mod ironic, prima iubire a Parisoulei este înfrântă şi depăşită de căsătoria aranjată de părinţi, cu arabul bogat Sirop.

După o serie de întâlniri secrete (întregite, desigur de partide de amor de neuitat), relaţia imposibilă (atâta timp cât părinţii dezaprobau atât caracterul, cât şi opţiunile politice ale lui Saddam) între tânăra grecoaică și Hussein  este pecetluită de căsătoria dintre Parisoula şi Sirop, în anii 70.

 

 

 

Irakul este însă pe cale să se schimbe la faţă. Saddam Hussein este omul cu numărul 2 în stat, pe cale să devină numărul 1 iar influenţa sa nu va întârzia să se facă simţită. Parisoula este femeia aleasă de Saddam Hussein nu drept soţie, ci drept amantă, statut pe care dictatorul irakian se va îngriji să-l protejeze prin măsuri mai mult sau mai puţin directe: naţionalizarea averii părinţilor şi a soţului, exilarea lui Sirop şi cererea de divorţ sunt doar câteva din strategiile  pe care Saddam Hussein le adoptă din umbră pentru a o păstra pe Parisoula aproape.

Ce poate să facă Parisoula, împreună cu copiii ei? Nimic altceva decât să supravieţuiască. Principialitatea într-o relaţie cu un dictator este periculoasă, atâta timp el se poate simţi ameninţat de orice limită care i se impune, de orice refuz pe care îl aude. Parisoula joacă pe cartea siguranţei, a tăcerii, trebuie să se protejeze pe ea şi pe familia ei, renunţă şi la căsnicie şi la libertate.

 

 

 

Cu toate acestea, rămâne o femeie independentă financiar şi social, nu este doar amanta lui Saddam, ci o funcţionară competentă în organizaţiile diplomatice irakiene. Viaţa ei atârnă de capriciile  lui Saddam Hussein, iar Parisoula este nevoită să intrepreteze succesiv rolul de amantă, mamă, soră, în funcţie de context. O astfel de viaţă, trăită în umbra unui dictator corupt de putere atrage, pe lângă privilegiile sociale şi influenţă, absenţa prieteniilor şi imposibilitatea de a lua decizii prea mari cu privire la propria persoană.

Parisoula dovedeşte însă o mare putere de regenerare psihologică şi emoţională, chiar şi după traversarea infernului unei duble dictaturi: cea politică din Irak, densă în evenimente şi crime sângeroase, dar şi cea amoroasă, ambele întregind un sentiment de ameninţare  drept cadru existenţial.

Citiți întreaga recenzie a volumului de memorii Viața mea cu Saddam Hussein pe blogul libris.ro.

 


Au apărut primele 3 cărți din colecția REALITY SHOCK de la Pandora M.

Încă nu au ajuns în librării, sunt proaspete, dar dacă ajungeți zilele astea pe la Romexpo, le veți găsi la târgul de carte. REALITY SHOCK este o colecție nouă, puternică, nu mă pot împiedica să nu o laud, o să vedeți când puneți mâna pe fiecare carte că nu mint.

Graficianul a facut o treabă excelentă, s-a întrecut pe sine.

Cât despre conținut, v-am ales 3 povești adevărate, cât se poate de diferite:

  • Un musulman este timp de 10 ani spion al Serviciilor secrete israeliene.
  • Un avocat celebru relateză poveștile clienților săi, criminali sau infractori.
  • Amanta lui Madoff dezvăluie o poveste de suflet care a durat 20 de ani și în urma căreia și-a pierdut toți banii.

 

1. FIUL HAMASULUI – Mosab Hassan Yousef (împreună cu Ron Brackin) 

Mărturisirile unui dublu spion, membru Hamas, care a lucrat pentru serviciile secrete israeliene.

Mosab Hassan Yousef este fiul unuia dintre liderii și fondatorii Hamasului. Această carte este autobiografia lui. Deși a crescut într-o familie islamică, contrariat de violența grupului din care făcea parte, Yousef a decis să se convertească la creștinism și să lucreze pentru Serviciile secrete israeliene. A fost timp de 10 ani dublu spion.

 

2. CRIME, Ferdinand von Schirach

Împărtășește experiența unui avocat însărcinat să apere infractori, criminali și oameni aflați sub incidența legii!

Crime este o colecție de povestiri inspirate de experiențele neobișnuite pe care le-a trăit Ferdinand von Schirach, avocat însărcinat să apere deopotrivă drepturile unor indivizi acuzați de grave infracțiuni sau ale unor inocenți care s-au trezit sub incidența legii.

  • După patruzeci de ani de căsătorie, un gentlemen respectabil, doctor în medicină, își ucide soția. Cu sânge rece. Apoi, el singur, cheamă poliția. Sentința pe care o primește vă va contrazice de bună seamă așteptările.
  • Un om jefuiește o bancă. Vă va părea incredibil, dar a avut motive întemeiate să facă acest lucru. Curtea germană îl va achita.
  • O tânără femeie își ucide fratele. Din dragoste. Cât de inocentă poate fi ea?

 

Povești incredibile, dar absolut adevărate.

 

 

3. SECRETELE LU MADOFF – Sheryl Weinstein

Dragoste, bani, eu & Bernie

Cea mai cunoscută fraudă din istoria bursei americane, povestită de amanta celui care a comis-o, Bernard Madoff.

A fost o femeie de afaceri de excepție, deșteaptă și influentă. După o relație de 20 de ani cu Bernard Madoff a pierdut totul.

%d blogeri au apreciat: