Tag Archive: medicina


Cum scapi de pofta de dulciuri?


Î: Am fost diagnosticat de curând cu diabet de tip II. Fac mai mult sport, mănânc sănătos şi nu mai fumez, dar nu ştiu cum să scap de pofta de dulciuri. Mi‑e foarte greu atunci când trec pe lângă o cofetărie.

R: Nu mai mânca alimente dulci, inclusiv zahărul din cafea sau din ceai. Nu bea băuturi dietetice cu îndulcitori, fiindcă o să îţi menţină pofta de dulce. Nu îndulci cafeaua sau ceaiul cu îndulcitor, din acelaşi motiv. În loc de asta, începe să mănânci mâncăruri savuroase. Bucură‑te de fructe proaspete, fiindcă zahărul din ele se digeră mai greu decât cel rafinat şi acesta e un lucru important, pentru că scade necesitatea secretării de insulină. Cam după o lună o să observi că mâncarea are mai mult gust şi că nu ai nevoie de dulce. Atunci când cineva îţi pune zahăr în cafea, ai putea chiar să fii revoltat. E greu de crezut? Milioane de oameni în situaţia ta au reuşit cu succes să treacă de acest hop.

Fragment din:

101 intrebari medicul tau


Este posibil ca gândurile şi sentimentele să joace un rol în îmbolnăvirea organismului?

Cei doi autori consideră că da; când nu putem să exprimăm ceea ce simţim, prin vorbit, scris sau altă manifestare directă, corpul nostru preia această misiune şi exteriorizează sentimentele prin boală. Afecţiunile cu care ne confruntăm sunt, de multe ori, semne ale mesajelor pe care noi nu reuşim să le transmitem celorlalţi.

Conflictele, tulburările şi dezamăgirile care apar în cadrul relaţiilor cu ceilalţi pot avea efecte reale asupra organismului nostru.” 

Potrivit noilor cercetări, creierul se află într-un dialog constant cu sistemul imunitar, acesta din urmă putând fi afectat nu doar de infecţii, dar şi de anumiţi oameni sau evenimente. Dacă, de exemplu, cineva simte ură faţă de o persoană, este posibil ca în prezenţa ei să manifeste la nivelul pielii iritaţii, erupţii sau alte simptome.

De ce se imbolnavescBolile grave nu sunt însă provocate exclusiv de minte; aceasta poate crea predispoziţii ce accentuează sau uşurează calea factorilor patologici. În perioadele de separare sau pierdere, corpul este mai predispus la boli, aşa că va fi mai probabil să întâmpinăm probleme de sănătate, dar nu înseamnă ca ne vom îmbolnăvi neapărat.

Cartea critică abordarea din medicina convenţională, care ignoră legăturile dintre minte şi corp, bazându-se exclusiv pe principiul cauză-efect. Cei doi autori nu neagă beneficiile medicinei clasice, dar sunt de părere că aceasta ar fi mai eficientă dacă ar lucra în colaborare cu psihanaliza.

Ideile psihanalitice pot fi de folos pentru înţelegerea detaliilor referitoare la motivul pentru care se îmbolnăveşte cineva, dar nu psihanaliza este cea care va vindeca boala. Mai degrabă, ar putea lucra într-o asociere cu tratamentele medicale adaptate, care dau atenţie dialogului şi recunoaşterii umane”.

Ca răspuns la boli, autorii propun un mix între tratamentele medicale convenţionale şi cele care provin din psihologie. O mai bună ascultare, un dialog real între medic şi pacient completează remediile clasice şi ar oferi mai multe şanse de vindecare.

„Practicile medicale pot avea şi mai mult succes atunci când sunt efectuate în contextul mult mai larg al dialogului. Fragmentarea şi alienarea impusă pacienţilor în climatul medical actual acţionează împotriva acestuia”.

   Citește întreaga recenzie pe blogul LecturiDeMămică.

  


PRO

Deepak Chopra este medic de origine indiană, adept al medicinei ayurvedice

Aş vrea să citez din Bhagavad Gita momentul în care zeul Krishna vrea să-şi descrie natura divină: „Eu sunt câmpul şi cel ce cunoaşte câmpul.” În opt cuvinte scurte, el subliniază latura spirituală a dezbaterii. Există un câmp care cuprinde întreaga creaţie, atât vizibilă cât şi invizibilă, şi este impregnat cu o minte care se cunoaşte pe sine însăşi. (Deşi fizica defineşte „câmp” într-un mod îngust sub aspect tehnic, utilizarea străveche înseamnă pur şi simplu terenul existenţei.) Când şi-au explorat propria înţelegere a lumii, marii înţelepţi ai Indiei străvechi au descoperit „Aham Brahmasmi„, care înseamnă „Tot ceea ce există este în mine” sau, mai simplu: „Eu sunt universul”.

Aham Brahmasmi afirmă un lucru cât se poate de elementar: conştiinţa există pretutindeni în Natură. Dacă respingi această idee alternativa este aproape absurdă, deoarece transformă conştiinţa într-un accident, în rezultatul apariţiei întâmplătoare a ADN-ului din supa chimică a oceanelor Pământului în urmă cu două miliarde de ani.

   

Fragmente din volumul-dezbatere: 

   

CONTRA

Leonard Mlodinow este profesor de fizică la California Institute of Technology

Oamenii de ştiinţă nu resping valorile lui Deepak. Noi nu proscriem iubirea, adevărul, compasiunea, speranţa, moralitatea şi frumuseţea din gândirea noastră, dar le expulzăm din teoriile noastre. Ar prefera Deepak ca ecuaţiile noastre să spună că Soarele capătă un sentiment incert când o cometă drăguţă trece prin apropierea lui? Ar fi bine oare ca fizicienii să-şi augmenteze aparatul matematic cu teoreme despre starea emoţională a unei nebuloase? Subiectivismul este o parte importantă a experienţei umane, dar nu înseamnă că trebuie să încorporăm dragostea în teoria noastră privind orbita lui Mercur, sau conştiinţa universală în teoria noastră privind universul fizic.

Zeul Krishna se poate să fi spus: „Eu sunt câmpul şi cel ce cunoaşte câmpul”, dar putem paria liniştiţi că n-a proiectat niciodată un aparat radio. Există loc suficient în experienţa umană pentru învăţăturile lui Krishna, dar asta nu înseamnă că avem de câştigat prin încorporarea lor în ştiinţă.

  

Ce inseamna sa fii viu?


In SUA, este o adevarata celebritate. La aproape 80 de ani, Irvin Yalom, psihiatru, psihoterapeut, binecunoscut eseist si scriitor, traieste si lucreaza in casa sa de lemn din Palo-Alto, California. O intalnire cu „tatal“ terapiei existentiale.

Ma asteapta in fata casei sale de lemn. In mijlocul unui drum de tara californian, cu mainile in buzunar, Irvin Yalom verifica discret daca nu cumva am gresit drumul.

Nu peste multa vreme octogenar, profesor emerit de psihiatrie al Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii Stanford, autor al mai multor carti best-seller, terapeutul bombardat de intrebari isi scoate la iveala mintea ascutita, exprimandu-se cu o voce blanda, dar ferma.

In timpul interviului s-a ridicat numai o singura data, pentru a-mi arata un e-mail pe care il primise in acea dimineata.

O persoana fara adapost care gasise intr-o pubela Tratamentul Schopenhauer ii scrisese, dintr-un internet café: „Romanul dumneavoastra mi-a schimbat viata“.

Cand Irvin Yalom era copil, lectura i-a luminat si imbogatit existenta simpla. Descoperind framantarile naturii umane, acesta a decis sa isi concentreze atentia asupra lor si asupra ameliorarilor posibile.

Viata fiului de imigranti saraci a demonstrat ca el a reusit sa imbine doua pasiuni mistuitoare: scrisul si terapia.

Hélène Fresnel: Putem incepe cu copilaria dumneavoastra?

Irvin Yalom: Am crescut in Washington DC. Copilaria mea nu a semanat prea mult cu viata unui copil.

Am crescut impreuna cu sora mea, mai in varsta decat mine cu sapte ani, intr-un apartament situat deasupra magazinului de zarzavaturi al familiei mele.

Eram singurii albi din cartier, intr-un Washington DC inca oras segregat. Nu mi-a fost deloc usor.

Afara, nu erai in siguranta, iar acasa, parintii mei inca erau din alta lume, care nu intelegea cultura americana.

Pe langa asta, nu au fost foarte prezenti. Munceau foarte mult, 12 ore pe zi, sase zile pe saptamana.

In aceasta perioada v-ati simtit ca un strain?

I.Y.: Ei bine, aveam o multime de prieteni negri. Iar problema ca sunt evreu nu a intarziat sa apara. Parintii mei erau emigranti din Rusia, de langa granita cu Polonia.

Tata spunea ca este rus, iar cand iernile sovietice erau prea greu de suportat, atunci zicea ca este polonez. Nazistii le-au distrus complet micul sat. Astazi nu mai gasesti nicio urma acolo.

In orice caz, nimeni nu a lamurit problematica originilor mele. Asta, poate si pentru ca familia mea era foarte imersata in cultura iudaica. Citeau ziarul in idis, toti prietenii lor erau evrei.

Cand eram mic, identitatea mea mi-a adus destule neplaceri la scoala, din cauza puternicului curent antisemit.

Din fericire, parintii mei au reusit sa cumpere o alta casa, intr-o zona mult mai buna a orasului, astfel ca la 15 ani m-am mutat, iar viata mea s-a schimbat.

Dar si atunci eram timid, iar profesorii nu ma sprijineau. Acum cateva zile vorbeam cu sotia mea, Marilyn, despre profesorii pe care i-am avut.

Cand era la varsta de 14 ani, ea a avut norocul sa cunoasca un minunat profesor de franceza, care i-a fost mentor. (Marilyn este cercetator si scriitoare, specializata in cultura si literatura franceza.)

Eu nu am avut niciodata un mentor si nici nu mi-am vazut parintii citind o carte. Daca ma gandesc bine, nici nu stiu cum am ajuns adultul de acum.

Simt ca m-am creat singur. Literatura m-a construit. In jur de 9-10 ani, mi-am gasit refugiul in romanele pe care le imprumutam de la biblioteca municipala.

De atunci, pasiunea aceasta nu m-a parasit niciodata si in fiecare zi sunt cufundat in lectura…

Citeste intregul interviu in revista Psychologies


Cartea proaspat iesita de sub tipar, „Stiintele comportamentului uman„, imbina cunostintele de psihologie, psihologie medicala, psihologia sanatatii, sociologie, antropologie si neurostiinte. Toate aceste notiuni sunt utilizate si din perspectiva practica clinica, venind si cu exemple concrete in diverse boli.

Lucrarea isi propune sa aduca la zi informatiile legate de tipurile psihocomportamentale, atitudinile pacientilor fata de boala, punand accent pe comportamentele nocive in diferite boli somatice, plecand de la cele cardiovasculare, chirurgicale si ajungand la cele pulmonare. Autorul cartii, dr. Ovidiu Popa Velea, este de formatie medic pneumolog, prin urmare nu puteau lipsi aspectele comportamentale in bolile respiratorii.

„Am incercat sa nu fac diferente, alocand tuturor specialitatilor acelasi numar de pagini. Practic, capitolul dedicat bolilor respiratorii este la fel de lung ca cel dedicat bolilor chirurgicale,infectioase sau neoplazice”, a precizat dr. Ovidiu Popa Velea.

Medicii care trateaza pacientii cu boli cardiovasculare vor afla din carte ca au de-a face mai degraba cu persoane anxioase. In cazul pacientiilor cu boli reumatice cu depresivi. Comportamentul in diverse boli si reactiile pacientilor in functie de afectiuni constituie o patrime din carte.

  

 

Comunicarea medic-pacient

Cei care sunt insa interesati de comunicarea medic-pacient pot gasi in „Stiintele comportamentului uman” informatii legate de tulburarile de personalitate si implicatiile acestora in aceasta relatie, precum si modalitatile prin care relatia medic-pacient poate fi ameliorata.

„Atat medicii, cat si asistentele medicale care interactioneaza zi de zi cu pacientii pot citi despre comunicarea verbala si nonverbala„, a precizat dr. Ovidiu Popa Velea, care este sef de lucrari la catedra de Psihologie Medicala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila Bucuresti. Studentii, care-i frecventeaza cursurile, vor gasi in carte mult mai multe informatii decat cele de la curs.

„Cartea se adreseaza medicilor, psihologilor, studentilor la medicina, asistentilor medicali, dar si pacientilor care vor sa inteleaga mai multe despre comportamentul uman in anumite boli. Informatiile pentru specialisti sunt in carte redate cu un corp de litera mai mic”, a specificat autorul.

La Stiintele comportamentului uman s-a lucrat trei ani, autorul cooptand in munca sa inca 13 colaboratori. „Dintre acestia, 11 sunt studenti sau fosti studenti de-ai mei, actuali medici rezidenti. Cu multi dintre ei am colaborat si la Cercul de Psihologie si am observat ca au afinitate pentru psihologia medicala. Am colaborat cu ei fiindca am vrut sa iasa la rampa si sa realizeze ca pot face ceva durabil”, a precizat Popa Velea.

          

    

   

Sindromul de burn out la medici

Una din temele preferate ale autorului, sindromul de burnout la medici a fost abordata si in aceasta carte. Prevalenta la medici a sindromului variaza intre 43% pentru componenta de epuizare emotionala, 35% pentru depersonalizare si 32% pentru derealizare profesionala. Trebuie specificat ca 12% dintre medici sunt afectati de toate cele trei componente. Insa unii spun ca cifra ar fi subestimata si in fapt ar exista mult mai multi.

„Subiectul a fost obiectul unor studii efectuate in Romania de catre mine sau alti colegi, insa din nefericire se face inca prea putin pentru prevenirea acestui sindrom. In plus, numarul cercetarilor pe burnout in Romania ramane inca extrem de scazut fata de Europa,”  a spus medicul.

De altfel, autorul se implica si in ajutorarea colegilor sa scape de stres si incarcatura emotionala a relatiei medic-pacient. Este membru al Asociatiei Balint Romania din anul 1999 si in prezent lider al intrunirilor Balint in Bucuresti. Iar in cadrul Centrului de Consiliere Psihologica si Orientare pentru Cariere din UMF „Carol Davila” ofera consiliere psihologica gratuita medicilor si studentilor la medicina aflati in situatie de criza, ori in dilema privind alegerea specialitatii medicale.

Cartea, aparuta la Editura Trei, are 576 de pagini si costa 69 lei. Lansarea oficiala a cartii va avea loc pe 18 ianuarie in sala de consiliu a UMF Carol Davila Bucuresti. Printre invitatii care deja si-au confirmat prezenta se afla si prof. dr. Iuliana Dobrescu, sefa catedrei de Psihologie Medicala si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului, UMF Bucuresti. Prof. Dobrescu a semnat si prefata cartii. Peste 1800 de autori sunt citati in aceasta carte, iar bibliografia este extrem de consistenta, „Stiintele comportamentului uman”, meritand a fi parcursa din scoarta in scoarta.
     

Autor: redactor sef Alexandra Manaila
    

Ochiul care se zbate, respirația dulce și unghiile îngălbenite, iată câteva semne descifrate de revista Ce se întâmplă doctore? 

Corpul omenesc furnizează o gamă nesfârșită de semne care vorbesc despre starea lui de sănătate. Decodează semnalele misterioase pe care le transmite propriul corp cu ajutorul cărții „Semnele trupului” de Joan Liebmann-Smith și Jacqueline Nardi Egan.

1. Ochi care se zbate. Zbaterea ochilor (mio­chimia pleoapei), care poate afecta ataât pleoapa su­perioară, cât și pe cea inferi­oară, nu constitue de obicei un motiv de îngrijorare. Obo­seala, stresul sau prea multa cofeină pot declanșa acest spasm, la fel ca și privitul în­delungat la ecranul de cal­culator, la tv sau la orice altă lumină inter­mi­ten­tă. De obicei be­nignă, miochimia pleoapei poa­te fi un prim semn de sin­drom Meige sau de blefarospasm.

2. Respirație dulce, par­fumată. Cand cineva îți spune că respirația ta are un miros dulce, este po­sibil sa nu te alinte cu vorbe, ci să îți salveze viața. Res­pi­rația dulce, parfumată sau respirația care are un miros chimic, dulceag sau miros de acetonă poate fi un aver­tis­ment serios ca ai dia­bet și ca nivelul glicemiei din sânge a crescut periculos.

3. Furnicături sau amorțeală la nivelul extremităților. Amorțeala sau furnicăturile la nivelul picioarelor sunt uneori semne de boală arteriala peri­ferică, numită și boală vascu­lară periferică.

Citește mai departe în revista Ce se întâmplă doctore? 

%d blogeri au apreciat: