Tag Archive: Max Brooks



Razboiul ZCartea Războiul Z este compusă din fragmente caleidoscopice relatate de supraviețuitorii Războiului Z sau ai Crizei, ai Anilor Întunecați, ai Molimei Umblătorilor sau ai Primului Război Z, denumire care îl determină pe cel ce colectează relatările să remarce:

„Mie îmi displace ultima poreclă, fiindcă implică un inevitabil Al doilea Război Z”. De fapt cel ce colectează fragmentele relatate este angajatul Comisiei de Analiză Postbelică a Națiunilor Unite care a solicitat și finanțat un raport obiectiv, amplu și cuprinzător, despre războiul care durase mai mult decât pacea de după el.

Cartea este sublimă. Autorul dă dovadă de incredibile veleități, printre care cele de psiholog, de sociolog sau de specialist în strategie militară terestră. Evident, a fost ajutat pentru cizelarea materialului și pentru acoperirea anumitor lacune de alte persoane (deși capitolul Mulțumiri nu este voluminos, numele precizate acolo atestă clar acest lucru), însă formarea lui ca om este grăitoare. Max Brooks este fiul lui Mel Brooks – actor care a jucat în peste 40 de filme, a produs 18, a scris scenariul pentru 37 și a regizat alte 12 – și al actriței Anne Bancroft – care a jucat în 86 de filme și a regizat unul. Sumedenia de informații acumulate până să se apuce de scris această carte își spune cuvântul din plin.

Cartea „Acoperă atâtea zone… Acoperă istoria, acoperă sociologia, acoperă umanitatea, acoperă biologia”, spune Dennis Miller într-un interviu cu autorul. Și, într-adevăr, acoperă atâtea domenii… Și încă și mai multe, cum ar fi balistica sau antropologia. În plus, este scrisă într-o manieră jurnalistică autentică. Sunt, practic, enumerate o serie de interviuri cu supraviețuitori de pe întreg mapamondul, în care autorul intervine din când în când cu întrebări.

Cele mai multe dintre relatări sunt concepute mai mult sau mai puțin ca niște piese de teatru. Autorul intervine cu mici descrieri scenografice sau ale gesturilor protagoniștilor.

Max Brooks face în această carte un periplu amplu, încercând să acopere ceea ce el consideră că ar putea fi important pentru stabilirea cât mai coerentă atât a firului cronologic al războiului, cât și al impactului acestuia asupra individului, asupra comunităților de toate tipurile, precum și asupra întregii lumi.

Nu credeam, atunci când am început să citesc cartea, că voi avea parte de altceva decât de o carte cu zombi așa cum sunt multe altele, dar în special așa cum sunt o sumedenie de filme, în care firul epic „se concentrează asupra unui grup de persoane care încearcă să ajungă din punctul A în punctul B”, după cum spune chiar autorul în interviul menționat. Dar ceea ce Războiul Z mi-a rezervat a fost mai mult decât o surpriză. A fost o revelație. Cum ar reacționa un preot în atare situație? Dar un spion? Dar o femeie pilot? Un hacker? O fată cu dizabilități psihice? Un medic? Un regizor?… etc. Max Brooks dă răspunsuri coerente și realiste la aceste întrebări.

Citiți continuarea recenziei (plus o comparație între carte și film) pe Bookblog 

  


Razboiul ZLăsați deoparte orice prejudecăți legate de poveștile cu zombie și citiți cartea aceasta! Este impresionantă și întrece orice așteptări!

Povestea pe care ne-o oferă Max Brooks nu este un roman tipic, nu are personaje principale – sau poate că, de fapt, toate personajele care apar în Războiul Z sunt protagoniști. Cu o construcție ce aduce mai degrabă a cronică, cu memorii adunate de la zeci de supraviețuitori ai apocalipsei zombie, cu un tablou obiectiv și detaliat al unui viitor ipotetic, romanul devine atât de credibil încât nu o singură dată ai senzația că citești de fapt o istorie reală, că e imposibil ca imaginația unui om să inventeze o poveste atât de complexă și desăvârșită.

(…)

Să nu înțelegeți cumva ca romanul evoluează într-o direcție plictisitoare în care aspectele politice sau cele legate de guvernare si gestionare globală a epidemiei domină povestea sau se înalță deasupra poveștilor personale. Nici vorbă! Cartea are meritul de a te purta cu succes atât prin poveștile subiective de supraviețuire ale indivizilor cât și de a-ți prezenta situația la nivel internațional. Te pierzi in istoria fiecăruia dintre personaje, trăiești alaturi de acestea imaginându-ți – uneori fără să vrei – modul în care propria-ți viață s-ar răsturna într-o astfel de situație, apoi descoperi cât de nepregătite și neștiutoare ar fi și autoritățile în fața unei astfel de amenințări.

Și mai mult, ajungi rapid la concluzia înfiorătoare că nimeni nu ar avea unde să fugă, că nu există nici un loc sigur spre care masele de supraviețuitori să migreze, că ziua următoare nu are cum să aducă o rezolvare de Hollywood, că eroii nu sunt uneori decât oameni obișnuiți puși în situații neobișnuite și că de nenumărate ori, aceștia nu mai ajung să își spună povestea.

Citiți întreagă cronică semnată de Roxana Turcitu pe BookBlog.ro.

  


”Războiul Z” sau cu titlul original ”War World Z: an oral history of the zombie war”, scris de Max Brooks, este un fals documentar despre războiul oamenilor cu zombii. (…) Cartea este uimitoare. O bucată de literatură S.F. cu elemente din S.F.-ul de început (ştii În zilele cometei de H.G. Wells?), cu acţiune şi vigoare, cu teroare şi un univers nou, clădit pe civilizaţia actuală. O carte pe care merită să o citeşti…

– recomandă bloggerul Tezeu.

  

Iată și unul dintre interviurile inventate de Brooks, o discuție cu superfemeia care s-a luat la harță cu cei mai înfricoșători ”morți vii”:

  

Razboiul ZTroia, Montana, SUA

[Cartierul acesta este, potrivit broşurii, „Noua Comunitate” pentru „Noua Americă”. Casele sunt toate pe piloni, înălţate în aşa fel încât din fiecare se vede perfect zidul de şapte metri, din beton armat. Fiecare locuinţă are câte o casă a scării retractilă şi se poate lega de casa vecină tot printr-un podeţ care se poate trage. Acoperişurile cu celule solare, pereţii protejaţi, grădinile, turnurile de veghe şi porţile groase de oţel au făcut din Troia un succes imediat pentru locuitori. Constructorul Troiei, arhitectul-şef şi întâiul ei primar este Mary Jo Miller]

(…)

Soţul dumneavoastră s-a arătat îngrijorat în vreun fel?

Nu, dar copii da, numai că nu verbal sau conştient, aşa cred. Jenna a început să se bage în încăierări. Aiden nu voia să se culce decât dacă lăsam luminile aprinse. Lucruri mărunte din astea. Nu cred că aveau acces la mai multe informaţii decât Tim, sau nu aveau ocupaţii de adult care să-i abată de la grijile astea.

Cum aţi reacţionat dumneavoastră şi soţul?

Zoloft şi Ritalin pentru Aiden, Adderall pentru Jenna. O vreme a mers. Mă călca pe nervi doar că asigurarea nu acoperea costurile, fiincă puştii mai luau şi Phalanx deja.

De cât timp luau Phalanx?

De când începuse să se găsească. Luam toţi „Phalanx pentru Pacea Minţii”. Era felul nostru de a ne pregăti… şi Tim, care a cumpărat o armă. Mi-a tot promis că mă duce la poligon să învăţ să trag. „Duminică”, zicea, „duminica asta mergem.” Ştiam că nici vorbă. Duminicile erau pentru amanta lui, ticăloasa de şase metri lungime, cu doi cilindri, către care îşi îndrepta toată dragostea. Nu prea îmi păsa. Ne luam pastilele, şi el măcar ştia să folosească pistolul Glock.

Şi de unde aţi ştiut?

Se întunecase. Începuse meciul. Tim era în fotoliu cu o bere. Aiden se juca pe duşumea cu soldaţii lui. Jenna îşi făcea temele la ea în cameră. Scoteam rufele din maşină, aşa că nu l-am auzit pe Finley lătrând. M-am dus la Tim în birou doar când am auzit ceva ce suna a foc de armă. Tim nu auzise nimic. Dăduse sonorul prea tare. Eu îi tot spuneam că ar trebui să facă un control pentru auz, că doar nu-ţi petreci tinereţile într-o trupă de metale grele fără să… [oftează]. Aiden auzise ceva şi el. M-a întrebat ce e. Eram pe punctul să-i spun că nu ştiu când i-am văzut ochii holbaţi. Se uita dincolo de mine, la uşa glisantă de sticlă care dădea în curtea din spate. M-am întors exact la timp ca să o văd făcută ţăndări.

Avea cam un metru şaptezeci şi cinci, umeri înguşti, căzuţi şi o burtică moale, care se bălăngănea. Nu avea cămaşă şi pielea îi era cenuşie, plină de tăieturi şi zgaibe. Mirosea ca plaja, a alge putrezite şi apă de mare. Aiden a sărit şi s-a ascuns după mine. Tim s-a ridicat din fotoliu şi s-a pus între mine şi chestia aia. Într-o clipită a fost ca şi cum toate minciunile s-ar fi destrămat. Tim a început să se uite disperat împrejur după vreo armă, tocmai când chestia l-a înşfăcat de cămaşă. Au căzut luptându-se pe covor. A strigat la noi să intrăm în dormitor şi spre mine să iau pistolul. Eram pe hol când am auzit-o ţipând pe Jenna. Am luat-o la fugă spre camera ei, am dat uşa de perete. Mai era unul, mare, aş zice că avea aproape doi metri, cu umeri imenşi şi braţe noduroase. Geamul era spart; o prinsese pe Jenna de păr. Jenna ţipa „mamimamimami!”

Ce-aţi făcut?

Ăă… nu ştiu sigur. Când încerc să-mi amintesc am senzaţia că totul se derulează prea repede. A tras-o pe Jenna spre gură, şi-o ţinea căscată. Am strâns tare… am tras… Copiii zic că i-am smuls capul de pe umeri, i l-am rupt pur şi simplu cu tot cu carne, muşchi şi ce mai era pe acolo. Nu cred că e posibil aşa ceva. Dar poate cu adrenalina aia… cred că puştii mei şi-au fabricat o amintire de-a lungul anilor, transformându-mă într-un soi de superfemeie sau aşa ceva. Ştiu că am eliberat-o pe Jenna. Ţin minte asta şi că, la nicio secundă, Tim a intrat în cameră şi era plin pe cămaşă de chestia aia neagră şi cleioasă. Într-o mână avea pistolul şi în alta lesa lui Finley. Mi-a aruncat cheile maşinii şi mi-a spus să-i bag pe copii în Chevrolet. A dat fuga în curtea din spate în vreme ce noi o apucam spre garaj. Am auzit cum i se descarcă arma chiar în timp ce porneam motorul.

  


15. Douăzeci şi patru de teste de personalitate de Louis Janda

Psihoterapeuți sau pasionați de psihologie, veți găsi aici cu totul altceva decât în revistele glossy. Sunt teste cu adevărat relevante, comentate și prezentate în așa fel încât și psihologii le pot folosi la cabinet.

14. Viața nemuritoare a Henriettei Lacks de Rebecca Skloot

Este povestea unor celule prelevate de doctori fără acordul pacientei. Aceste celule – numite HeLa – n-au murit niciodată. Au provocat o revoluție în medicină și au stat la baza unei industrii de milioane de dolari.

13. Noua cardiologie de Stephen T. Sinatra și James C. Roberts, împreună cu Martin Zucker

Scrisă de doi cardiologi și de un jurnalist specializat în medicină, cartea oferă un program extrem de bine pus la punct de vindecare și prevenție a bolilor de inimă.

12. Puterea pauzei de Nance Guilmartin

Coach pentru manageri, autoarea va învață cum să vă programați mai bine treburile cotidiene și cum să faceți față mai bine termenelor-limită.

11. Cincizeci de umbre descătușate de E L James

Am ajuns deja la al treilea volum din trilogia erotică Fifty Shades. Tocmai când părea că iubirea dintre Anastasia și Christian și-a găsit împlinirea, noi obstacole le ies în cale.

  

  

   

10. Războiul Z de Max Brooks

O istorie post-apocaliptică, înțesată cu epidemii și zombificări. Cam asta e în mintea fiului regizorului Mel Brooks și al actriței Anne Bancroft 🙂

9. Skepsis de Stelian Tănase

Un roman fastuos care vă plimbă în sus și în jos prin istorie, și în care Iuda se întâlnește cu bizantinii, iar melancolia geniului vă dă de gândit la fel de mult ca soarta Europei.

8. Toate cele şapte valuri de Daniel Glattauer

Povestea amorezilor pe internet, Leo și Emmi, o știți deja din prim parte, Dragoste virtuală. Acum e cazul ca cei doi epistolari pasionați să se vadă în carne și oase. Oare iubirea lor va rezista testului realității?

7. Cum am devenit un romancier celebru de Steve Hely

„Este un roman satiric care critică, într-un mod subtil și plin de umor, așa-zisele bestselleruri care ne îmbie la tot pasul.”, zice The New York Times. O poveste sarcastică despre bucătăria neștiută a pieței de carte 🙂

6. O istorie a psihologiei moderne de Duane P. Schultz & Sydney Ellen Schultz

Un tratat exhaustiv care pune în context diversele școli de gândire, o referință de care era absolută nevoie pe piața de la noi.

  

  

  

5. Camera de Emma Donoghue

O poveste spusă pe limba unui băiețel de cinci ani, pentru care întreaga lume se reduce la o cameră și la dulapul unde este închis de mama sa peste noapte.

4. Fanaticii Apocalipsei de Pascal Bruckner

Subtitlul spune multe despre poziția eseistului francez față de noul catehism al catastrofei: ”Să salvăm Pământul, să pedepsim omul!”.

3. Schimbarea. O nuvelă autobiografică de Mo Yan

Aflați cum din muncitor la fabrică și instructor de marxism, scriitorul nostru devine romancierul nobelizat care visează la o poveste de dragoste între două camioane rusești 🙂

2. Iubirea nu este de ajuns de Aaron T. Beck

Cum te înțelegi cu cealaltă jumătate? Dacă lucrurile încep să scârțâie, găsiți aici tehnici cognitive, aplicabile și acasă, dar și la cabinetul de terapie de cuplu.

1. Moarte subită de J.K. Rowling

O radiografie, pentru cei mari, a Angliei profunde, scindată între clase sociale și conflicte între generații.

  

  

  

%d blogeri au apreciat: