Lola Lafon lansează la București romanul-vedetă FETIȚA CARE NU ZÂMBEA NICIODATĂ

Lola Lafon se întâlneşte cu cititorii din România, joi 25 septembrie, ora 18.30, în Librăria Cărtureşti-Verona. Ea este autoarea ”romanului de aur al acestui sezon literar” (Le Figaro Litteraire), Fetiţa care nu zâmbea niciodată, o carte despre o gimnastă fenomenală manipulată atât de regimul comunist, cât şi de Occident.

 

Alături de Lola Lafon, la evenimentul de lansare a romanului Fetiţa care nu zâmbea niciodată, se vor afla Luminiţa Paul (jurnalist), Svetlana Cârstean (scriitoare) şi Magdalena Mărculescu (director editorial al Editurii Trei).

Romanul Lolei Lafon propune un dialog imaginar între autoare şi personajul legendar Nadia Comăneci. Ideea s-a născut din fascinaţia scriitoarei pentru destinul miraculos al Nadiei, fetiţa care, la paisprezece ani, a înregistrat la Jocurile Olimpice de la Montréal, din 1976, o performanţă incredibilă: a fost prima gimnastă din lume care a primit nota 10, uluind întreaga planetă.

Împotriva voinţei sale, Nadia a devenit mândria unei naţiuni: România, care în anii ’80, încerca să convingă Occidentul cu privire la atitudinea sa antisovietică singulară din inima Balcanilor. 
Nadia a fost idolul pop al sportului în Vest şi „cea mai tânără eroină comunistă” în Est. A fost „zeiţa de la Montréal”, copilul unei ţări cunoscute doar din pricina lui Dracula şi a dictatorului care o conducea. Pentru prima dată, fetiţele din ţările capitaliste îşi doreau să arate precum fetiţa-minune din Est.

Dar într-o zi, mica zână a început să crească…

Departe de a fi o simplă biografie, Fetiţa care nu zâmbea niciodată descrie povestea legendarei gimnaste românce înstrăinate de sine însăşi, care a trebuit să plătească pentru propria maturizare. Cartea Lolei Lafon analizează preţul succesului în lumea gimnasticii, o lume în care corporalitatea devine element-cheie, exploatat intens atât de media, cât şi de interese de ordin politic, iar individul care aduce succesul devine instrument al propriei imagini.

*** 

Scriitoarea şi muziciana Lola Lafon s-a născut în 1971.
Primele trei romane ale sale au fost publicate de Flammarion: în 2003, Une fièvre impossible à négocier, care a câştigat Prix AtoutLire; în 2007, De ça je me console (finalist Prix de Flore 2007) şi în 2011, Nous sommes les oiseaux de la tempête qui s’annonce, care a fost finalist la Prix Marie Claire şi Prix Sagan.
Romanul Fetiţa care nu zâmbea niciodată (Actes Sud) a fost recompensat în 2014 cu Prix de la Closerie des Lilas, Le prix Ouest France / Etonnants Voyageurs, Grand Prix de l’héroïne Madame Figaro, Prix Littéraire d’Arcachon, Prix des lecteurs de Levallois.

Vă invităm la un dialog incitant despre performanță, feminitate și sacrificiile pe care un sportiv le face pentru podium, cu Lola Lafon în Librăria Cărtureşti-Verona.

Lola Lafon e scriitoarea care „a dat lovitura” în ultimele două luni. Romanul ei despre Nadia Comaneci, „La petite communiste qui ne souriait jamais „ e mare succes de critică și de vânzări. Practic nu am văzut critici negative, iar la ședința de dedicații de la editura Actes Sud o așteptau sute de oameni pentru semnătură.

– Luca Niculescu, Radio RFI, reportaj de la Salonul de carte de la Paris

Surpriza femeii pe care a iubit-o ”un sfert de noapte”

Copilul din flori se dovedește a fi o lectură extrem de plăcută. Deși pare previzibil, are câteva surprize savuroase.

Copilul din flori este un roman care descrie o anumită etapă de maturizare, oarecum târzie, a lui Lobbi, un tânăr pasionat de flori. Deși multele și traumatizantele experiențe prin care a trecut deja ar fi trebuit să îl marcheze profund, lăsând în urma lor un tânăr pregătit pentru a-și lua viața în mâini – lucru pe care, de altfel, îl și face – abia această etapă, cea a părăsirii căminului părintesc, este în măsură să descătușeze bărbatul care se ascunde în trupul plăpând al băiatului speriat și indecis care pornește la drum.

Destinația lui Lobbi este cea mai cunoscută grădină de trandafiri din lume, care însă în timp a ajuns în paragină. Călugării din curtea mănăstirii în care grădina este construită preferă să se dedice muncii de catalogare a manuscriselor vechi decât să întrețină o grădină a cărei singură rațiune de a exista pare a fi vechea ei celebritate. Drumul până la această mănăstire însă, precum și preluarea în sine a muncii de reconstrucție a grădinii, sunt pline de peripeții, oferindu-i personajului câteva ocazii de a se cunoaște pe sine în situații limită.

Tranziția de la Lobbi cel vechi la noul Lobbi se face pe nesimțite, astfel că, la mănăstire ajunge un tânăr ceva mai îndrăzneț, totuși nepregătit pentru surpriza de proporții pe care femeia pe care a iubit-o „un sfert de noapte” i-o va face. Singura noapte petrecută împreună a avut ca urmare o fetiță, pe care acum mama decide să i-o lase tânărului tată cât timp va termina o lucrare, „ceea ce ar putea lua cam o lună”. Abia un eveniment de asemenea anvergură va fi în stare să-l maturizeze pe deplin pe băiat dovedind că, de fapt, maturitatea vine atunci când este necesar, nu neapărat când vârsta o dictează.

Citiți întreaga recenzie pe Bookblog.ro.