Tag Archive: marijuana



TripatUn studiu controlat a analizat în profunzime funcţia cognitivă a două grupuri distincte de utilizatori de marijuana și a unui grup de control format din nonutilizatori.

Oamenii din primul grup aveau în jur de 45 de ani și fumaseră foarte mult (aproximativ cinci jointuri pe zi) pentru o perioadă medie de 34 de ani. Oamenii din al doilea grup erau mai tineri (în medie 28 de ani) și fumaseră aproximativ patru jointuri pe zi timp de opt ani. Performanţa acestor grupuri a fost comparată cu subiecţii de vârste comparabile din grupul de control, care nu erau utilizatori de marijuana. Grupul mai în vârstă al utilizatorilor cronici a avut rezultate mai slabe decât celelalte grupuri la testele de învăţare verbală și memorie, precum și la un test de atenţie distributivă.

Există câteva aspecte importante cu privire la acest studiu. În primul rând, acesta indică faptul că, după mulţi ani de utilizare excesivă a marijuanei, există unele deficite cognitive care par a fi permanente. Dar persoanele care au fumat foarte mult vreme de opt ani nu au avut niciun deficit. Utilizatorii din cele două grupuri au fost diferiţi sub un alt aspect, și anume vârsta la care au început să consume marijuana. Persoanele din grupul mai în vârstă au început să consume marijuana de la aproximativ doisprezece ani, în timp ce grupul utilizatorilor mai tineri a început la aproximativ douăzeci de ani.

Consumul de droguri la o vârstă atât de fragedă ar putea avea o legătură cu deficitele cu care s‑au confruntat la vârsta adultă. Aceste descoperiri sugerează oare că expunerile repetate la THC în timpul adolescenţei ar putea cauza leziuni sau deficite care nu s‑ar produce la vârsta adultă pentru aceleași niveluri de expunere? Pentru moment, cel mai bun răspuns este că nu știm, dar există unele studii asupra cărora merită să reflectăm…

 Citiți mai mult în cartea

Tripat.

Ce trebuie să ştii despre droguri:

de la alcool la ecstasy

   


Nu mă mai inspiră nimic să vorbesc despre vegetaţie. Aş dori să tac următoarea sută de kilometri. Încep să calculez în gând ce distanţă i-a mai rămas de parcurs alături de mine. Cum încetez să mă concentrez asupra gramaticii, cum încep din nou să mă gândesc la trupuri.

Fragment din:

Copilul din floriDificultăţile mele lingvistice ar putea duce relaţia noastră la un alt nivel, cel al schimburilor fără cuvinte pe care le pot avea două corpuri omeneşti.

Orice-ar fi, trebuie să am grijă de plantele din portbagaj. Pun deci avariile şi trag pe dreapta. Fata îşi scoate centura şi se pregăteşte să mă urmeze în misiunea mea de a controla ce se întâmplă în spatele maşinii. Când deschide portiera, odată cu mine,  scenariul îi scapă din mână şi foile albe se împrăştie în toate direcţiile. Însă nu o ia la fugă după ele prin hăţişuri, ci se apropie cu viclenie şi atenţie, totuşi, foarte rapid, ca o felină gata să ţâşnească, gata să apese talpa pantofului cu toc înalt peste prada ajunsă la bunul ei plac. Îi întind de formă câteva pagini, dar, văzând că e perfect stăpână pe situaţie, o las să vâneze de una singură Casa păpuşilor şi mă duc să deschid portbagajul.

— Stai aşa, mă strigă, care e treaba cu plantele alea ale tale? E marijuana?

Mă priveşte suspicioasă cum le torn o sticlă de apă.

— Nu, nu sunt decât trandafiri, butaşi de trandafiri de la mine de-acasă, ba chiar şi doi de rezervă.

Actriţa izbucneşte în râs.

— Ai o iubită? mă-ntreabă direct după ce urcăm la loc în maşină.

— Nu, un copil.

  

%d blogeri au apreciat: