Tag Archive: mandala



Într‑una din mănăstiri avem norocul să fim prezenţi în momentul construcţiei unei mandale de nisip. Ritualul are loc numai de patru ori pe an şi durează o săptămână.

Găsesc un lama care vorbeşte foarte clar şi corect hindi; el îmi dă explicaţiile necesare, pe care le traduc prietenilor mei. Cei şase călugări însărcinaţi cu zugrăvirea mandalei se află în penultima zi de lucru, aşa că este aproape gata. Sunt aleşi pe sprânceană, dintre cei mai pricepuţi, căci, la fel ca în cazul iconarilor noştri, greşeala nu este permisă.

   Vă așteptăm joi la lansare:

tane_poster

  

Înainte de începerea lucrului, călugării meditează câteva săptămâni într‑o tăcere şi singurătate absolute, apoi săvârşesc ritualuri de purificare, pentru a putea vizualiza cât mai bine mandala. După aceea, lucrează în schimburi de câte patru, cu migală şi infinită răbdare, ore întregi, fără răgaz. Cred că sunt într‑un soi de transă. Mandala e desenată cu nisip viu colorat: roşu, galben, verde, albastru, alb. Acesta este turnat în conuri metalice care sunt frecate cu nişte beţigaşe, tot din metal. Frecarea determină scurgerea nisipului prin orificiul conului, precum şi debitul acestuia. Mă uimeşte precizia mâinilor călugărilor, faptul că sunt total netulburaţi, impasibili, adânciţi în munca lor, dăruiţi pe de‑a‑ntregul. Desenele geometrice şi florale sunt încadrate de cercuri şi pătrate, figuri ce simbolizează perfecţiunea.

Odată ce truda ia sfârşit, călugării meditează din nou, împreună cu ceilalţi tovarăşi ai lor din mănăstire, asupra mandalei create, apoi suflă în ea şi nisipul este purtat în cele patru vânturi. În acest fel budiştii vor să demonstreze inconsistenţa oricărui efort uman, oricât de mare ar fi acesta şi, prin extensie, efemeritatea a tot ce există, subliniind astfel teoria vidului universal. Decodarea completă a imagisticii mandalelor cere cunoştinţe aprofundate de budism tibetan, mitologie şi simbologie şi nu se poate face în afara unor ritualuri de iniţiere.

  


Cu ivirea acestui simbol, care poate să apară în formele cele mai diverse, echilibrul dintre Eu şi inconştient este tot mereu restabilit.

Simbolurile de tipul mandalei, care reprezintă o imagine primordială a totalităţii psihice, au totdeauna o formă mai mult sau mai puţin abstractă de prezentare, căci tocmai o ordine simetrică a părţilor şi a relaţiei lor cu un punct central funcţionează în ele ca legitate şi le alcătuieşte esenţa. Orientul cunoaşte astfel de entităţi simbolice încă din vremurile de demult; de pildă acelea numite mandale, ceea ce se poate cel mai bine traduce prin „cerc magic“. (…)

Fragment din:

Jung-JacobiJung a studiat aceste simboluri timp de paisprezece ani, înainte de a se încumeta să le interpreteze. Astăzi aparţin însă domeniului celui mai important al experienţei psihologice, pe care Jung l-a deschis și l-a mijlocit celor care au lucrat sub îndrumarea lui.

Simbolistica specială a mandalei arată peste tot aceeaşi legitate, evidentă în dispunerea şi simetria tipică a elementelor imagistice. Ele sunt raportate în mod clar toate la un centru şi se află într‑un cerc sau un poligon (de obicei un pătrat), prin care vrea să fie simbolizată „totalitatea“. Multe dintre ele au formă de floare, cruce sau roată, cu o tendinţă clară spre cifra patru.

O mandala executată în culori pe pergament, din budismul tantric, care provine de la începutul veacului al XVIII‑lea şi se află în proprietatea privată a familiei Jung, prezintă o dispunere asemănătoare: în centru este înfăţişată figura principală, înconjurată de o floare de lotus stilizată, cu opt petale; fundalul pe care e dispus cercul este alcătuit din triunghiuri în patru culori diferite, care dau în patru porţi reprezentând punctele cardinale şi se completează într‑un pătrat mare, care este, la rândul lui, înconjurat de un cerc, cel al „râului vieţii“. Sub acest cerc mare, care mai conţine încă numeroase figuri simbolice, estereprezentat tărâmul de jos cu toţi demonii săi, iar peste cerc tronează şirul de zei celeşti.

Ceva asemănător este valabil pentru numeroasele mandale care au fost efectuate de către pacienţii lui Jung din imboldul unei „trăiri interioare“.

  


Hai că m-ai făcut să râd cu „iacii pletoşi” ai tăi! Îmi amintesc de perucile din păr de iac din Şcoala femeilor… Ia vezi, nu mai poţi drege câte ceva? După câte ţin eu minte, animalele astea aduc mai mult a mamuţi decât a bătrâni hipioţi. Ar trebui să simţi pe pielea ta cum trăsnesc a usuc, să le zăreşti părul făcut parcă din fire de cânepă… Până la urmă, tot ar fi cazul să faci pasul şi să te duci să vezi toate astea cu ochii tăi. Dacă vrei, îţi dau eu bani.

Ciudat cu câtă uşurinţă l-au adoptat tibetanii pe Bastien. Nici măcar unul dintre toţi cei cu care l-am observat vorbind nu l-a întrebat prin ce miracol îi ştia limba. Conta doar schimbul nemijlocit. Bastien îi respecta fără a adăuga la asta nici cea mai mică umbră de compătimire, spre deosebire de Tom sau de mine, care împrumutasem opinia celui din urmă. Nu vedea în ei nici nişte amărâţi, nici nişte victime, ci îi lua aşa cum erau, de parcă i-ar fi întâlnit pe strada Jarente, la brutăria din colţ.

Fragment din:

Când Tom a propus să ne continuăm plimbarea dincolo de râu, spre un mic templu „simpatic”, Bastien a ţinut ca, mai întâi, să trecem pe la hotel. A apărut cu un rucsac pe care nu i-l ştiam, un model antic de la Au Vieux Campeur, ceva gen cercetaş din anii cincizeci, a cărui greutate îl încovoia.

Ce ai acolo, l-a întrebat Tom glumeţ, cutii de conserve?

O ultimă datorie de îndeplinit, i-a răspuns Bastien. Veţi vedea imediat.

Casele începuseră să se rărească în momentul în care ne-a apărut în faţa ochilor râul Kyi-chu. Oraşul se oprea dintr-o dată, pe malul stâng, la un cot al apei ce părea mai degrabă un fluviu ale cărui unde ca acvamarinul, vijelioase, cu creste de spumă se izbeau de bancuri de pietriş sau de mici stânci invizibile. Pe malul sudic, muntele începea iarăşi să dea semne de viaţă cu toate pliurile lui false, piruetele reliefului şi rotunjimile ca de şold. Cât vedeai cu ochii nu se zărea decât un singur pod, unul suspendat, a cărui îngustime nu permitea decât trecerea pietonilor sau a animalelor şi care se putea închide la ambele capete cu nişte porţi metalice vopsite în galben. Peste tot, de-a lungul cablurilor de susţinere, pe pilonii înfipţi în râu sau pe drobiţele crescând ici-colo, la malul apei, ghirlande de rugăciuni multicolore pârâiau ca şi cum s-ar fi auzit nişte interminabile aplauze. Dintr-un cuptor ritualic scăpau firişoare de fum, ca gazele unui vulcan, provenind din ierburile aromate puse pe jar.

Aici o voi face, a mormăit Bastien oprindu-se în mijlocul podului.

Depresie spontană, cu gândul la bunică-ta… Vezi ghidul… Din rucsac a scos mai multe săculeţe pline cu nisip pe care s-a apucat să le deşerte, cu vântul din spate, în râu.

Ştiţi, o mandala nu este cu adevărat terminată decât atunci când este adusă ca ofrandă mării… După ceremonia de sfârşit, călugării tibetani aruncă nisipul în fluviul Brahmaputra, în aşa fel încât să ajungă în delta Gangelui. E bun însă şi râul acesta…

Tom a exclamat:

Doar nu v-aţi trambalat de acasă cu ditamai încărcătura asta de nisip?!

A-ţi duce până la capăt o hotărâre, fie şi una singură, înseamnă a te apropia de starea de graţie… Aşa e bine?

I-am făcut semn lui Tom să tacă din gură şi ne-am uitat peste balustradă.

Vărsat cât mai încet cu putinţă, nisipul se scurgea la început sub forma unui fir compact, după care se împrăştia brusc, aspirat parcă de transparenţa aerului. Bastien îşi elibera mandala, o reda clepsidrei lumii grăunte cu grăunte.

   


În 1913, Jung are 38 de ani şi tocmai s-a rupt de Freud, care l-a investit multă vreme drept moştenitorul său, moştenitorul noii ştiinţe ce tocmai se creează, sub ochii amândurora, şi care urmează să stăpânească lumea: psihanaliza…

  

    

   

Jung a fost “o mare pierdere”, îi va spune Freud unui apropiat, neconsolat încă de defecţiunea prinţului moştenitor din Zürich. În răstimp, Jung îşi caută drumul personal. Dar nu e uşor. Se află într-o perioadă a incertitudinii, a confuziei, a tatonărilor cele mai nesigure. Şi simte o presiune interioară care creşte, creşte… de la an la an, de la lună la lună devine tot mai puternică, mai compulsivă, mai apăsătoare. Începând cu ajunul Crăciunului 1912, are vise stranii, al căror înţeles îi scapă deocamdată, dar care îi indică, cum i se pare, o activare neobişnuită a inconştientului. (….)

  

     

    

Iniţial, îşi notează fantasmele cu acribie în şase volume în piele neagră, pe care le va intitula Cartea
neagră
(Schwarzes Buch), pentru a le transcrie ulterior într-un volum in-folio legat în piele roşie, iată şi Cartea roşie (Rotes Buch). Pe care o decorează cu imagini şi în care scrie cu litere gotice elaborate,
ceea o face să semene foarte mult cu un tom medieval. Aici sunt cele mai multe desene ale perioadei, multe fiind reprezentări de mandale (acum desenează pentru prima dată o mandală, ca mijloc – la origine oriental – de meditaţie şi concentrare; le va multiplica ulterior, desenându-le zilnic, ca adevărate radiografii ale Sinelui).

  

Fragmente din articolul lui Dorin-Liviu Bîtfoi, ”Reactorul nuclear al lui Jung”. Citiți întregul articol în Dilemateca de pe septembrie.

  

Jung despre OZN-uri


Trăirea psihologică în legătură cu experiențele OZN constă în viziunea sau legenda rotundului, adică a simbolului totalităţii şi a arhetipului care se exprimă în configuraţiile mandalelor.

Aşa cum arată experienţa, acestea apar mai ales în situaţii caracterizate de confuzie şi derută. Arhetipul constelat astfel reprezintă o schemă de ordine, aşezată într‑o oarecare măsură ca un fir în cruce psihologic, respectiv ca un cerc împărţit în patru, peste haosul psihic, prin care orice conţinut îşi capătă locul, iar întregul revărsat în Nedeterminat este coagulat de cercul împrejmuitor şi protector.

În mod corespunzător, mandalele orientale reprezintă în domeniul budismului Mahayana ordinea cosmică, temporală şi psihologică. Totodată ele constituie yantra, obiectele cu ajutorul cărora se realizează ordinea.

Cum timpul nostru este caracterizat de sciziune, confuzie şi derută, această stare se exprimă şi în psihologia individului, şi anume în imaginile fantasmatice apărute spontan, în vise şi imaginaţii active. Am observat de‑a lungul a patruzeci de ani aceste fenomene la pacienţii mei şi, pe baza unei bogate experienţe, am ajuns la concluzia că acest arhetip are o importanţă centrală.

(…)

  

  

 

În măsura în care corpurile rotunde, strălucitoare, care apar pe cer sunt considerate viziuni, nu se poate evita interpretarea lor ca imagini arhetipale, cu alte cuvinte, ele sunt proiecţii automate involuntare. Cine dispune de cunoştinţele istorice şi psihologice necesare ştie că simbolurile sub formă de cerc, rotundum în limbaj alchimic, au jucat peste tot şi în toate vremurile un rol important, iar în sfera noastră culturală, pe lângă deja menţionatul simbol al sufletului, de pildă ca imagine a lui Dumnezeu.

De multe ori, epifaniile de genul acesta sunt multiplu legate în tradiţie cu focul şi lumina. De aceea, la nivelul Antichităţii, OZN‑urile pot fi lesne înţelese ca „zei”. Sunt impresionante apariţii sub forma unor întreguri, a căror rotunjime simplă reprezintă chiar acel arhetip care, potrivit experienţei, joacă rolul principal în unirea contrariilor aparent incompatibile. Apariția acestui arhetip este o compensaţie la sciziunea din vremurile noastre. El joacă printre celelalte arhetipuri un rol deosebit de important în măsura în care este, mai ales, ordonatorul stărilor haotice şi oferă personalităţii cea mai mare unitate şi integritate posibilă.

Fragment din C.G. Jung

Opere complete. vol. 10,

Civilizaţia în tranziţie

%d blogeri au apreciat asta: