Mame si fii, aceasta relatie minunata si capcanele ei

Mama este prima fiinta cu care copilul intra in contact si tot ea este cea la care se va raporta cand vine vorba de protectie si dragoste. Cand copilul este de sex feminin, mama ii va oferi si modelul de urmat, dar cand este baiat… lucrurile nu mai stau atat de simplu.

Prima femeie pe care o va iubi un barbat e mama lui. Limpede, fara comentarii. Si care il va influenta tot restul vietii. Baiatul va cauta la mama protectie. Dar baietelul mai are nevoie de o identificare corecta cu tatal! De ce? Pentru ca tatal e cel care ii va arata comportamentele ce trebuie urmate. Pana la varste mai mari, cand fiul decide ce aspecte va prelua de la tata si pe care le va ocoli, acesta este mo­delul principal in dezvoltarea fiului.

Totusi, nu sunt rare mamele care preiau multe din sarcinile atribuite tatilor, fie pentru faptul ca isi cresc singure fiii, fie pentru ca tatii nu se implica mereu in educatia propriilor fii. Din pacate! Nu rar, au loc transfe­ruri, prin care mama isi va „ vedea“ in propriul fiu nu doar copilul, ci si posibilitatea de a modela un barbat dupa propria-i dorinta. Atunci investeste in el planurile si idealurile poate ne implinite de tata, coplesind copilul cu dragoste si producand o legatura ce poate devia foarte usor. Un astfel de comportament incepe din momentul in care o mama prefera, spre exemplu, sa doarma cu cel mic, iar tatal, treptat, se muta pe canapea…

Seductia secundara

Alain Braconnier afirma, in cartea „Cum sa fii o mama buna pentru fiul tau“ ca pentru o femeie „nasterea unui fiu condenseaza toate fantasmele constiente sau inconstiente ale sale: sa-i ofere un urmas tatalui ei, un alt el insusi; sa aduca sotului ei, intr-o uniune creatoare, un aliat, dar si un rival; sa fie mama unui baiat datorita caruia va realiza ceea ce ea, ca femeie, nu a putut realiza. Ceea ce nu a putut fi pentru tatal ei, ceea ce nu poate exprima cu usurinta fata de sotul ei, ceea ce i-a lipsit ei insasi – toate aceste lipsuri si toate aceste dorinte sunt acum inde­plinite de fiul ei. Nu e greu de inteles ca relatia mama – fiica nu poate fi traita in acelasi fel si ca, la a treia sau a patra nastere a unui baiat, o mama este putin bulversata de teama de a vedea consolidandu-se un clan din care ea ar fi exclusa“.

In copilarie, rolul mamei este si acela de a media relatia cu tatal. Acesta din urma nu are privilegiul mamei, care, prin alaptare, creeaza o legatura mult mai puternica cu copilul. Tatal trebuie sa intervina treptat, mai mult din momentul intarcarii, cand, prin diferite activitati, poate intra in universul copilului. Pentru fete, situatia este mai simpla, ele raportandu-se la tati asa cum vad ca fac mamele, cautand iubirea si atentia acestora.

Pentru baieti, raportarea se poate transforma direct in rivalitate cu tatal pentru dragostea mamei. „Intre o mama si fiul ei exista, desigur, o relatie de seductie, dar una de seductie necesara. In orice relatie dintre o mama si copilul ei, exista doua etape fundamentale, care il ajuta pe acesta din urma sa se dezvolte: o seductie primara, numita seductia originara, si o seductie secundara, astazi mult mai bine cunoscuta: Oedipul.“

Citeste intreg articolul pe blogul: http://www.psychologies.ro/Dosar-Psihologie/Familie-Copii/Mame-si-fii-aceasta-relatie-minunata-si-capcanele-ei-1388095?p=1

Puțin stres pentru femeile însărcinate (și pentru făt) nu strică

Așa spune un studiu american citat de New Scientist. Se știe că stresul ridicat din timpul sarcinii poate deveni fatal pentru viitorul copil (mamele din zonele de război născ copii cu un risc crescut de a dezvolta o tulburare schizofrenică). Pe de altă parte, femeile însărcinate supuse unui stres moderat vor provoca o mobilitate mai mare a fetustului, iar după naștere, bebelușul va avea un scor mai mare la testul de maturizare cerebrală, va avea de fapt un mai bun control asupra mișcărilor corporale.

Despre viața in utero și despre simbioza dintre mamă și făt povestește și psihoterapeutul Corinne Antoine de la Universitatea Paris VIII în Ghidul psihologic pentru sarcină şi maternitate:

Mama îi transmite fătului primele emoții (când îi este frică de ceva cau când este foarte fericită, de exemplu, are loc o combinație chimică tradusă printr-o eliberare de hormoni), însă și acesta comunică cu ea. (…) Cu mâna, mama poate să-l invite pe făt să se deplaseze atunci când nu este așezat cum trebuie. Departe de a fi pasiv, fătul poate întreține o adevărată relație cu mama lui dacă această din urmă îl stimulează.

Ghidul psihologului francez include teme previzibile (despresia postpartum, nesiguranța mamelor însărcinate care au trăit traume în copilărie, fantasme ante-ecografie și dezamăgiri post-ecografie), dar Corinne Antoine dedică pagini întregi şi taţilor, care se confruntă, la rândul lor, cu noi responsabilităţi, dar şi cu mai puţină atenţie din partea soţiei. Lor le revine responsabilitatea de a‑şi sprijini soţia la naştere, de a o ajuta să treacă peste primele săptămâni în care poate interveni tristeţea sau chiar depresia şi tot ei sunt investiţi cu rolul de a oferi protecţie şi de a ajuta bebeluşul să‑şi contureze o individualitate, ieşind de sub carapacea maternă.

Taţii, când îşi ţin bebeluşii pe burtă, îi pun în aşa fel încât să fie orientaţi spre exterior. Copilul vede lumea, oamenii, strada. Mama va avea tendinţa să‑şi ia bebeluşul în braţe, să‑l întoarcă spre ea. Diferenţa acestor comportamente, în egală măsură opuse şi complementare, îi va permite copilului să se dezvolte armonios.

În plus, un capitol aparte sintetizează teoriile psihologice referitoare la liantul afectiv dintre mamă şi nou‑născut (de la Freud și Winnicott și specialiști în psihologia natalității), în vreme ce ultima parte indică trei căi psihoterapeutice pentru consilierea femeilor însărcinate sau cu bebeluşi: psihanaliza, abordarea familială sistemică şi terapia prin hipnoză de influență ericksoniană.