Tag Archive: Lisa Marklund



http://www.kv.llspressen.se

Actualizat 3 iunie, ora 05:24 a.m.

Comisarul de poliţie David Lindholm a fost găsit asasinat la locuinţa lui din Sodermalm.

Lindholm este cel mai cunoscut şi respectat detectiv din Suedia, printre altele şi datorită rolului său de expert comentator pentru Criminal. I se atribuie în mod direct cîteva din cele mai remarcabile operaţiuni ale poliţiei din ultimii zeci de ani, care au dus la soluţionarea celor mai brutale şi complexe cazuri din istoria criminalisticii suedeze.

David Lindholm se trage dintr‑o familie înstărită din Djursholm, o suburbie a Stockholmului. În ciuda originii, a hotărât să intre în poliţie. După mai mulţi ani petrecuţi în mediul dur al unităţii de reacţie rapidă a poliţiei din cartierul Norrmalm, a fost promovat la rangul de detectiv. A devenit cunoscut publicului larg din Suedia datorită programului de televiziune Criminal, unde era comisarul direct, cu atitudine deschisă, dar, cel mai important, a ajuns o figură legendară pentru felul în care a condus criza ostaticilor de la grădiniţa Cowslip din Malmo, de acum cinci ani.

Atunci, un bărbat înarmat s‑a baricadat în încăperea copiilor din grupa mică, ameninţând să‑i omoare unul câte unul. David Lindholm a fost cel care a stabilit contactul cu bărbatul şi, după două ore de negocieri, a reuşit să‑l aducă, dezarmat, la o maşină de poliţie. Cu această ocazie, Bertil Strand, fotograful publicaţiei noastre, a câştigat premiul Fotografia anului la categoria Cea mai bună imagine de ştiri în fotografia clasică.

Cu doi ani în urmă, în timpul interogatoriului unui cetăţean american, care fusese condamnat la închisoare pe viaţă, Lindholm a obţinut informaţii referitoare la jaful asupra unei maşini de transport de valori din Botkyrka. Au fost arestaţi cinci bărbaţi şi s‑a putut recupera cea mai mare parte a sumei de 13 milioane de coroane.

(actualizări permanente)

Fragment din romanul PE VIAȚĂ de Lisa Marklund

Reclame

Breaking News: Apare în Seria Neagră! E blondă. E înaltă. E suedeză. Scrie best-seller-uri.

De la titlurile de prima pagină, pe care le-a semnat ca jurnalist, suedeza Liza Marklund a trecut la romanele citite pe nerăsuflate de la prima pînă la ultima pagină. Cărţile ei s-au vîndut în 13 milioane de exemplare în lumea întreagă, au fost traduse în 30 de limbi şi o parte dintre ele – transformate în serii de televiziune.

Dintre toate romanele, în „Prime Time”, volumul oferit de Gazeta Sporturilor şi Editura Trei, se simte cel mai bine experienţa de jurnalist a scriitoarei. Eroina ei, Annika Bengtzon, o reporteră cu o viaţă de familie agitată, anchetează o crimă din lumea televiziunii. O faimoasă prezentatoare este ucisă, după încheierea unor filmări la un castel izolat. Cei 12 colegi ai ei din echipa de filmare devin, inevitabil, cei 12 suspecţi principali. Printre ei, se află şi prietena cea mai bună a Annikăi, Anne.

12 suspecţi mititei
Poliţia investighează cazul, dar rămîne mereu cu cîţiva paşi în urma anchetei lui Bengtzon. Aceasta ia cazul pe cont propriu, pe de o parte, bucuroasă să scape de vizita la socri, pe de alta, simţindu-se vinovată că-şi neglijează copiii şi soţul. Pe lîngă căutarea alertă a criminalului de pe platoul de filmare, „Prime Time” prezintă de aproape, din perspectiva insider-ului, lumea mass-media, intrigile, cinismul, jungla nefardată din culisele celei de-a patra puteri. Ai impresia că priveşti peste umărul Annikăi Bengtzon la ce se întîmplă într-un studio TV sau într-o redacţie de tabloid.

Intriga poliţistă – crima în cerc închis – seamănă cu cea din romanele Agathei Christie, dar personajul Lizei Marklund nu are nimic din blîndeţea lui Miss Marple. „E rea, încăpăţînată, complicată. Ştie să gătească, dar nu m-aş mărita cu ea!”,  glumea scriitoarea pe seama Annikăi Bengtzon. „În schimb, e o unealtă bună în roman, pot s-o fac să spună lucruri scandaloase!”.

Pauză tragică
Gazeta Sporturilor, împreună cu Editura Trei, vă invită miercuri, 2 noiembrie, să faceţi cunoştinţă cu detectiva teribilă a Lizei Marklund şi cu secretele sîngeroase din „Prime Time”. E o lume fascinantă şi crudă, lumea subiectelor în exclusivitate şi a anchetelor „pe surse”, pe care scriitoarea a studiat-o pe propria piele. De unde şi detaliile de cunoscător care fac farmecul şi faima romanelor ei.

„Scriu 12 ore pe zi, de la 10 dimineaţa la 10 seara. Cam cinci luni îmi ia să termin un roman, dar pentru asta mă documentez mult înainte”. O singură dată Marklund şi-a abandonat rutina şi n-a mai scris timp de trei ani, după ce prietena ei, Anne Lindh, ministrul suedez de externe, a fost ucisă, în 2003, într-un supermarket. „Cînd violenţa te afectează direct, nu mai simţi nevoia să scrii ori să citeşti despre ea. De aceea nu citesc sud-americanii romane poliţiste”.

Sursă: Gazeta Sporturilor


”De ce n-aţi oferi ca mărţişoare cărţi semnate de preaiubite autoare? Mai ales că autoarele au cucerit de ani buni piaţa de carte a lumii: tirajele depăşesc zeci de milioane, o noutate se anunţă din vreme, orizontul de aşteptare o transformă rapid într-un bestseller ca să ajungă apoi longseller”, scrie Elisabeta Lăsconi în suplimentul cultural al Ziarului Financiar. Mai departe, vin propunerile, printre care și romanul deja clasic al Ericăi Jong, Teama de zbor:

Erica Jong a debutat spectaculos, în 1973, cu romanul „Teama de zbor”, vândut în peste 20 de milioane de exemplare. Scris la persoana I, cu multe elemente autobiografice, romanul a făcut senzaţie, îndrăznind să dezvăluie tema dorinţei sexuale a femeii. Zborul peste ocean şi călătoria prin Europa devin experienţe erotice prin care eroina, Isadora Wing, se cercetează pe sine şi se autocunoaşte. Farmecul cărţii vine din amestecul de poveşti libertine, din analize psihologie şi descrieri amuzante, din multiple referinţe culturale şi literare, mai ales din sinceritatea confesiunii unei femei care se apropie de 30 de ani (prefix ce sperie, de la Balzac citire…) şi vrea să-şi înţeleagă identitatea şi sensul propriei vieţi.

În același supliment al ZF, Stelian Țurlea recomandă la rubrica noutăților literare una dintre cele mai citite autoare suedeze, Lisa Marklund, cu noua traducere de la Trei – Studio 69 -, o continuare a peripețiilor încăpățânatei jurnaliste de investigații Annika Bengtzon:

Romanul este continuarea bestsellerului „Explozii la Stockholm”, adică al doilea roman din seria al cărei personaj principal este jurnalista Annika Bengtzon. Acţiunea se petrece însă cu opt ani înaintea celei din primul volum, la începutul carierei reporteriţei. De data aceasta este descoperit cadavrul unei femei care fusese violată şi strangulată, care lucra ca stripteuză la clubul Studio 69. Autoarea demască lumea promiscuă a cluburilor de noapte. Un roman încununat cu două premii, pentru cel mai bun autor şi pentru cea mai bună carte a anului. A apărut în 1999.

  

  

  

Dar să nu uităm că există și ficțiuni masculine cu trecere la fel de mare la publicul feminin, și care ar putea la fel de bine înlocui un trifoi sau un coșar. Ce-ați zice de neconvenționalul Frederic Beigbeder, cel care se consideră un ”egoist romantic”, alergic la viața plicticoasă de familie, și pentru care iubirea este pur și simplu un ”un electroșoc care resuscită memoria”? Dana Țabrea i-a dedicat recent o recenzie pe revista online BoomLit. Pretextul a fost, cum altfel?, Un roman francez:

Atunci cînd intenționează să-și povestească propria copilărie, Beigbeder întîmpină o piedică aparent insurmontabilă: amnezia totală domnește asupra trecutului, nu-și mai amintește nimic din propria viață. Abia la finalul cărții aflăm și motivul acestei amnezii declarate: ”Am dezvoltat, ca pe un dar, o capacitate supraomenească de uitare: amnezia ca talent precoce și strategie de supraviețuire”. Uitarea ca balsam, ca mecanism de apărare în fața realității – un frate perfect, care chiar în momentul scrieirii cărții de față se pregătea să primească Ordinul Legiunea de Onoare, în raport cu care Beigbeder și-a definit în permanență identitatea pein opoziție, o mamă catolică, sufocantă, un tată excentric, doi părinți divorțați, adevăratele motive ale separării părinților îndelung ignorate, scindarea între mai multe case și mai mulți părinți, adolescentul timid și singur, ce se înroșea fără rost și se îndrăgostea fără speranță (…)

 

  


Gazeta Sporturilor și Editura Trei lansează miercuri, 9 februarie, romanul poliţist „Explozii în Stockholm”, de Liza Marklund, a doua carte din ”Seria Neagră (ziarul plus cartea fac 13,99 lei).
 
  
  
Editorialistă la tabloidul „Expressen”, Lisa Marklund, o blondă cu privire de inchizitor, a semnat 12 cărţi în 12 ani. În opt dintre acestea, personajul principal este o jurnalistă, Annika Bengtzon, care a ajuns, la un moment dat, subiect de dezbatere şi în Parlamentul de la Stockholm”, scrie ”Gazeta Sporturilor”. Dacă n-ați citit încă acest thriller, vă propun mai jos o bucată delectabilă de investigație ”pe surse”:
 
 
***  
 

Şi‑a aruncat paharul de plastic în coşul secretarei, apoi s‑a dus în biroul ei şi a închis uşa. Sosise vremea telefoanelor. Mai întâi voia să stea de vorbă cu sursa ei din poliţie, care lucra în tura de zi. A format numărul său direct, ocolind centrala sediului de poliţie. A avut noroc: poliţistul i‑a răspuns imediat.

— Cum ai aflat că datele ei personale au fost secretizate? a întrebat‑o el.

— Când a aflat poliţia că victima era Christina Furhage? i‑a răspuns Annika, ocolindu‑i întrebarea.

Poliţistul a oftat.

— La foarte puţin timp după ce‑am ajuns la stadion, pentru că în tribună am dat de lucrurile ei… Dar bineînţeles că procedurile standard pentru stabilirea identităţii au durat mai mult. În cazuri dintr‑astea nu prea te hazardezi, ca să nu greşeşti…

Annika a tăcut, dar când a văzut că poliţistul nu mai spune nimic, l‑a întrebat:

— Şi acum cu ce vă ocupaţi?

— Facem tot felul de verificări… Şi ştim cu siguranţă că n‑a fost mâna Tigrului.

— Cum v‑aţi dat seama? l‑a întrebat Annika pe un ton surprins.

— Nu pot să‑ţi spun, dar ştim că n‑a fost el. A fost mâna cuiva din interior, aşa cum bănuiai încă de ieri.

— Îţi dai seama că azi o să scriu un articol despre chestia asta, nu?

  

  

 

Poliţistul a oftat încă o dată:

— Da, îmi dau seama… Oricum, mersi că ai păstrat secretul timp de douăzeci şi patru de ore.

— Serviciu contra serviciu, a spus Annika.

— Şi ce vrei la schimb?

— Să‑mi spui de ce i‑au fost secretizate datele personale.

— Pentru că în urmă cu trei ani sau patru ani a primit o scrisoare de ameninţare. Se pare că a avut loc şi un incident violent, dar n‑a fost ceva serios.

— Ce incident?

— Nu pot să‑ţi dau detalii. Persoana în cauză nu a fost dată în judecată. Se pare că Furhage ar fi zis cam aşa: „Nu vreau să‑i ruinez viaţa. Toată lumea merită o a doua şansă”. S‑a mulţumit să se mute şi să ceară ca datele ei şi ale familiei sale să fie secretizate, ceea ce a şi obţinut.

— Un gest foarte generos… comentă Annika.

— Aşa‑i.

— Ameninţările pe care le‑a primit aveau vreo legătură cu Jocurile Olimpice?

— Nicidecum.

— Era vorba de o persoană pe care o cunoştea? Poate o rudă?…

Poliţistul a ezitat:

— Da, s‑ar putea spune şi aşa. Atacatorul avea motive pur personale, şi tocmai de‑aia nu vrem să facem public incidentul: ţine de viaţa ei privată… În fine, până acum n‑am găsit niciun indiciu care să ne facă să credem că atentatul de la stadion a fost un act terorist. Credem că atacul a fost îndreptat împotriva Christinei, dar asta nu înseamnă că făptaşul e cineva din anturajul ei.

— O să interogaţi persoana care a ameninţat‑o?

— Am interogat‑o deja.

Annika a clipit repede:

— Vasăzică nu staţi degeaba… Şi ce‑aţi aflat?

— N‑am cum să‑ţi dau detalii, dar pot să‑ţi spun un singur lucru: în prezent, toată lumea este la fel de suspectă…

— La cine te referi când zici „toată lumea”?

  

 CITIȚI ȘI:

Răzbunarea Păpușilor Ninja

”În romanele mele, femeile nu sunt doar o parte din decor”

  

 

— Poţi să‑ţi dai seama şi singură. E vorba de toată lumea care a avut de‑a face cu ea. Să tot fie vreo patru‑cinci sute de persoane. Multe dintre ele pot fi excluse de pe lista suspecţilor, dar n‑am de gând să‑ţi spun care anume.

— Cred că‑s destul de mulţi cei care au carduri de acces pe stadion… a insinuat Annika.

— Spune‑mi câţiva dintre ei.

— Membrii Secretariatului Olimpic şi cei ai Comitetului Olimpic Internaţional, personalul de serviciu al stadionului, angajaţii firmelor de construcţii de pe şantierul olimpic — electricieni, zidari, turnători –, angajaţii firmelor de transport şi ai companiilor de pază, reporterii sportivi ai televiziunilor…

Poliţistul n‑a scos niciun cuvânt.

— Mă înşel? l‑a întrebat Annika.

— Deloc. Ai dreptate: toţi cei pe care i‑ai pomenit au avut, au sau vor avea carduri de acces…

— Dar?…

— Dar n‑o să poţi intra pe stadion în miezul nopţii doar cu ajutorul unui card de acces, i‑a explicat el.

Annika îşi frământa creierii.

— Codurile de securitate! a spus ea după o clipă. Doar un număr restrâns de persoane a primit codurile astea!

— Da, dar deocamdată va trebui să păstrezi tăcerea în privinţa asta.

— Bine. Până când? Şi cine are acces la coduri?

Poliţistul a izbucnit în râs:

— Eşti incorigibilă! Cercetările sunt în curs de desfăşurare.

— E posibil ca alarmele stadionului să fi fost dezactivate?

— Iar uşile să fi fost descuiate?… Fii serioasă, Bengtzon!

La celălalt capăt al firului s‑au auzit două voci în fundal, apoi poliţistul a acoperit receptorul cu mâna şi a spus ceva.

— Trebuie să plec, i‑a spus Annikăi, după ce a luat mâna de pe receptor.

— Încă ceva!

— Ce anume?

— Ce căuta Christina Furhage pe stadion în toiul nopţii?

— Draga mea, asta chiar că‑i o întrebare foarte dificilă! Vorbim mai încolo.

   

Tremurați de frig?


Vă plângeți că nu e căldură în calorifer? Ei bine, se poate și mai rău. Undeva spre Cercul Polar, o jurnalistă de investigații (Annika Bengtzon, personajul principal al romanului polițist Explozii în Stockholm, în orginal: Sprängaren) aflată pe urmele detonatorului unei bombe la stadionul olimpic își cam găsește nașul. Ia vedeți mai jos:

***

Annika tremura. Era frig. Din câte îşi putea da seama, în tunel nu erau mai mult de patru‑cinci grade. Din fericire, în dimineaţa aceea îşi luase o pereche de colanţi groşi, pentru că avea de gând să meargă acasă pe jos. Măcar nu avea să moară de frig. Dar i se udaseră şosetele de la atât mers prin zăpadă şi avea picioarele foarte reci. A început să‑şi mişte degetele de la picioare ca să şi le încălzească un pic.

Avea mare grijă să nu‑şi mişte picioarele prea brusc, de teamă ca nu cumva să detoneze bomba prinsă de spate. La intervale regulate, îşi schimba poziţia, ca să nu înţepenească: dacă stătea pe‑o parte, îşi prindea unul dintre braţe sub trunchi, dacă se întindea pe burtă, o durea gâtul, iar dacă se ghemuia sau se aşeza în genunchi, îi amorţeau picioarele. Striga după ajutor din când în când, iar pe măsură ce trecea timpul, mintea îi devenea din ce în ce mai limpede.

Încă era în viaţă. Spaima i s‑a domolit, iar raţiunea a preluat controlul. Se gândea la un mijloc de a scăpa. Nu era realist să creadă că ar fi putut să‑şi desfacă legăturile şi să fugă de acolo. De asemenea, îi era limpede că nu putea atrage atenţia muncitorilor de pe stadion; probabil că Beata o minţise când îi spusese că deja începuseră lucrările de reparaţii. Ce rost ar fi avut să se apuce de lucru cu o zi înainte de ajunul Crăciunului? În plus, Annika nu văzuse în preajma stadionului nicio maşină şi niciun muncitor. Dacă lucrările chiar ar fi fost demarate, ar fi trebuit să vadă tot felul de utilaje. Şi oricum, toată lumea ar fi plecat acasă de mult: probabil că era seară. Sau poate se înnoptase de‑a binelea. Ceea ce însemna că deja începuseră s‑o caute.

Când şi‑a dat seama că Ellen şi Kalle probabil încă erau la creşă, a izbucnit iarăşi în plâns. Ştia foarte bine cât de tare se enervau angajaţii în astfel de cazuri; Thomas o păţise cu un an în urmă. Iar acum, copiii stăteau acolo, aşteptând să meargă acasă şi să împodobească bradul, iar ea nu mai venea. Poate că nu avea să‑i mai vadă niciodată. Poate că aveau să crească fără ea. Ellen nici nu şi‑ar mai fi amintit de ea, iar Kalle şi‑ar fi amintit‑o vag pe mama lui, mai ales dacă s‑ar fi uitat pe pozele făcute la cabană cu o vară înainte. A început să plângă cu sughiţuri. Era atât de nedrept!

Fragment din romanul Explozii în Stockholm de Liza Marklund

Mai citește:

Dan C. Mihăilescu: ”Miza este femininul, nu intriga detectivistică”

”În romanele mele, femeile nu sunt doar o parte din decor”

Topirea clișeelor despre paradisurile nordice



O altă scandinavă se ală­tură, în portofoliul “poliţist” de scriitoa­re nordice al editurii Trei, deja cunoscutei Anne Holt. Liza Marklund a fugit din orăşelul său amorţit de lângă cercul polar la vârsta de 16 ani.   

                      

Devenită ziaristă, a început prin a fi cunoscută pentru cronicile sale angajate, apoi, preluând diverse subi­ec­te pe care i le oferea meseria, s-a apu­cat de scris romane poliţiste, care, toate, distrug sistematic clişeele legate de pa­ra­disurile nordice.

      

Moartea unui președinte 

Cu toate că ţările scandinave au simbolizat decenii la rând emanciparea femeii, reformele sociale îndrăzneţe şi toleranţa, situaţia actuală s-a degradat: şomajul, corupţia, omuciderile, violenţa familială, delic­tele sexuale, toxicomania şi xenofobia au atins cote alarmante, sub ochii neputincioşi ai puterii publice. Prota­gonista acestui roman este detectiva favorită a scriitoarei suedeze, Annika Bengtzon. Ea a luat pe cont propriu ancheta privind moartea preşedintei comitetului olimpic suedez, al cărei trup neînsufleţit a fost găsit pe noul stadion din Stockholm.
              

Reglare personală de conturi

Organizarea Olimpiadei pare definitiv compromisă pentru că atât poliţia, cât şi presa vor­besc despre un atentat terorist. Annika Bengtzon, care tocmai a preluat condu­cerea rubricii de „Afaceri judiciare” a unui mare cotidian, descoperă însă că este vorba despre o reglare de conturi şi, deci, despre un act personal de răzbunare. Asta pentru că victima era o personalitate complexă şi stânjenitoare pentru mulţi: femeie lider – admirată şi iubită de unii, temută şi detestată de alţii -, mamă a unei fiice psihotice, eşuată într-un mariaj ratat.


  

Recenzie apărută pe 6 iulie în revista Timeout.


Despre unele din cărțile proaspete de mai jos am apucat să fac vorbire pe blog, despre altele nici n-am avut cum să postez vreun cuvințel, căci abia au sosit din tipar. Iată câteva noutăți pe care le veți găsi la standul de la târg al grupului editorial Trei.

 

7. Socrii toxici. Brrrrr… Mai e nevoie de lămuriri suplimentare? Poate doar pentru fericiții căsătoriți care n-au dat peste socrii șantajiști, care îți fac program sau îți manipulează partenerul(a), explicându-i cât de neadecvat(ă) ești. Autoarea, terapeuta Susan Forward, vă este cunoscută cu o altă carte de la Trei, Șantajul sentimental.

 

6. Explozii în Stockholm. Dacă ați prins gustul policierului nordic și al femeilor-detectiv (Stieg Larsson, Camila Läckberg), aveți o nouă ocazie să o luați pe urmele unor căutări detectivisto-jurnalistice,  întreprinse de această dată de reporterița Annika Bengtzon. Autoarea noului roman, Lisa Marklund, este proprietara uneia dintre cele mai importante edituri suedeze, dar își găsește inspirația sub soarele mediteranean, locuind de ceva vreme în Spania. Așa să tot scrii…

 

5. Clientul care m-a schimbat. Încă o porție de ciudățenii (bărbatul abuzat de extratereștrii, femeia care făcea ca o pisicuță, adolscenta îndopată abuziv cu medicamente de urâciosul director al unei clinici psihiatrice), culese din ședințele de terapie de către psihologii americani J.A. Kottler și Jon Carlson, autorii celebrului bestseller Mumia de la masa din sufragerie.

 

4. Jurnalul unei femei adultere. Colecția Eroscop (Belle de Jour, Sade, Bruckner) este deja o vedetă în sine. Ce are special noua carte din această colecție? Ajunge să vă spun că straniul triunghi amoros format dintr-un psiholog, pacienta sa (o violoncelistă) și un fotograf (toți absolvenți ai aceleiași școli evreiești) este urzit de mintea unui profesor universitar, specialist în studii iudaice – Curt Leviant predă la Rutgers University din New Jersey.

 

3. Fiul Hamasului. Autorul autobiografiei incluse în noua colecție de la Pandora M Reality Shock a crescut în Cisiordania, visând să devină un luptător Hamas. Totuși Mosab Hassan Yousef, fiul unuia dintre fondatorii mișcării Hamas, deschide la un moment dat ochii, se creștinează și devine agent dublu, lucrând pentru serviciul de spionaj al Israelului.

 

2. Ora de intimitate. Cu un dar al povestirii care mi-a amintit de Irvin Yalom, psihologul clinician Susan Baur pleacă de la discutabilele legături erotice inițiate de Anton Mesmer, Carl Gustav Jung sau Otto Rank cu pacientele lor și ajunge în prezent, când orice semn de intimitate devine un imens scandal de presă și de deontologie. Or, meritul autoarei este găsirea unei căi de mijloc între abuzurile ca-n thrillerele hollywoodiene și reglementările excesive, apărând ideea că terapia nu poate funcționa fără grijă și implicare afectivă.

 

1. Acolo unde tigrii sunt la ei acasă. Dacă aveți gustul ușor escapist al romanului de aventuri, împănat desigur cu citate și ironii postmoderne, dacă v-au plăcut Harta sferică a lui Arturo Perez-Reverte sau Insula din ziua de ieri a lui Umberto Eco, atunci o să citiți pe nerăsuflate povestea autorului de origine alegeriană Jean-Marie Blas de Robles. Papagalul Heidegger, iezuitul scrântit din povestea alternativă și aventurile gen Indiana Jones din jungla amazoniană o sa vă prindă, bag mâna-n foc!


Directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Mărculescu, povestește despre magia literaturii polițiste nordice și vă face cunoștință cu o nouă scriitoare suedeză.

De ceva timp am început să publicăm romane polițiste. Un jurnalist de la Iași mi-a spus că a fost surpins când a văzut că Stieg Larsson a apărut la editura Trei. Dar o editură trebuie să inoveze tot timpul, să suprindă și mai ales să creeze ”mode”, pentru că, la urma urmei, și în cinematografie, teatru, dans, vestimentație etc. apar trenduri neîncetat.

Iar Larsson a fost un proiect mare și frumos. Care a adunat mulți fani. Ne-a plăcut nouă, în editură, dar le-a plăcut și altora: lui Andrei Gheorghe, lui Dan C. Mihăilescu și cititorilor care stăteau cu sufletul la gură în așteptarea următorului volum. Până la urmă, pentru că nu au fost decât trei volume din Trilogia Millennium, iar noi stârnisem cititorii, m-am gândit să mai căutăm și alți autori care scriu captivant romane polițiste.

Chiar este loc pe piața românească de carte pentru literatura de genul ăsta. În Franța, de pildă, există rafturi imense dedicate genului; la noi cred ca s-a instaurat un fel de prejudecată, cum că este o literatură ușoară. Dar – și aici exista mai mulți ”dar”:

  1. și literatura ușoară poate fi mare;
  2. literatura mare trebuie citită în contraparte cu literatura ușoară;
  3. există genuri terapeutice de literatură, iar literatura polițistă bună este un astfel de gen, menit să ”tămăduiască”: oboseala, insomnia, plictisul vieții cotidiene – viață în care te plictisești tocmai pentru că de cele mai multe ori nu mai ai timpul și dreptul să te plictisești.

Observ, de pildă, că  există și în străinătate un potențial foarte mare în spatele autorilor nordici: francezii au fost primii (exceptându-i pe scandinavi) care au făcut o pasiune incendiară pentru cărțile lui Larsson; apoi, Anne Holt – scriitoarea norvegiană pe care am publicat-o și noi – este constant în topurile de carte din Italia (și ea a făcut o pasiune pentru italieni, se pare că numai lor le acordă interviuri); Camilla Läckberg, autoarea suedeză din care am publicat primul volum – Prințesa ghețurilor – se vinde nebunește în Spania (au apărut zeci de tiraje în nici 2 ani). E foarte frumoasă cartea, am publicat-o acum 2 luni și a trebuit să mai facem un tiraj, atât de bine s-a vândut, deși e criză!

În fine, acum pregătim o altă autoare suedeză:

Foto: messe.no

O cheamă Liza Marklund, este favorita nordicilor, trăiește în Spania și este proprietară a uneia dintre cele mai mari edituri din Suedia. Mi-a plăcut foarte mult chestia asta cu decizia Lizei de a trăi în sud, acolo unde este cald și bine, scriind cărți cu care își înnebunește cititorii rămași acasă, în recile ținuturi scandinave. Sincer, este pentru prima dată în viață când mi-a trecut prin cap ideea minunată de a sta pe malul mării și a număra banii încasați pe cărțile vândute în lumea largă: dar pentru asta trebuie să scrii ca Liza Marklund.

Deocamdată, puteți să o citiți, este o carte e vară:

Explozii în Stockholm

Și nu uitați că este primul roman dintr-o serie de opt. Până când o să le publicăm noi pe toate, sigur mai scrie Liza Marklund și altele. 

 

 

%d blogeri au apreciat asta: