Tag Archive: limbaj nonverbal



MARȚI, cu începere de la 18.30, vă așteptăm la cele 5 ateliere găzduite de rețeaua librăriilor Cărturești din întreaga țară. Intrarea la ”Săptămâna Psi pentru părinți” este liberă, iar cărțile de psihologie a copilului de la Editura Trei vor fi reduse cu 25% pe întreaga săptămână în toate librăriile Cărturești.

@ București (Verona): ”Copilărie – cu sau fără griji” este tema propusă de psihanalista Anca Munteanu, specializată în psihoterapia familiei și copilului. Invitata noastră explică:

Uneori spunem despre copilărie că este o perioada fără griji, cum e atunci când îi vedem pe copii jucându-se, râzând și alergându-se împreună ori fiind prinși de jocul de lego sau de căutarea piesei potrivite pentru puzzle. Alteori, când ne gândim la facturile pe care le avem de plătit, la impozite sau la reparațiile pe care le avem de făcut în casă pe când copiii se joaca liniștiți… Dar când ne aducem aminte momente din propria copilărie, trăim din nou frământările de atunci. Copiii își pun multe întrebări, iar răspunsurile pe care le găsesc îi îngrijorează adesea. Copiilor le este adesea greu, sunt uneori speriați iar alteori furioși. Vă propun să ne aplecam puțin asupra acestor trăiri din sufletele copiilor într-o discuție despre copilărie – cu sau fără griji!

@ Cluj (Iulius Mall): Formată în psihoterapie pozitivă, Gabriela Hum vine cu întrebarea: ”Suntem părinți de copii sau copii de părinți? Despre construirea modelelor de relație”. Citez din rezumatul atelierului:

Întelegerea patternurilor relaționale preluate din familia de origine în copilărie și a modului în care părinții noștri, la rândul lor, le-au preluat de la părinții lor ne ajută să ne formăm propriile modele relaționale. Vom discuta despre modul în care, inconștient, repetăm modele din familia de origine, chiar dacă ne străduim să dezvoltăm contramodele. Despre cum anume „de ce”-urile copiilor noștri ne pot ajuta să conștientizăm și/sau să schimbăm ceea ce facem automat, mai puțin adaptativ, în relațiile din familie.

@ Iași (Palas): Camelia Soponaru și Cătălin Mircea Dîrțu, ambii psihoterapeuți și lectori la Universitatea ”Al.I. Cuza” vor discuta despre ”Rolul părintelui în fericirea copilului”. După cum rezumă chiar invitații,

Va fi vorba despre fericirea copilului văzută din prisma psihologiei pozitive, despre relația armonioasă părinte-copil din perspectiva modelelor actuale despre învățare, și despre rolul părintelui în construirea fericirii copilului. Nu vor lipsi sugestiile prin care părinții pot aduce iubire, încredere în cadrul relației cu copilul, astfel încât să poată crește echilibrat, sănătos și fericit.

Retete ingrijorare@ Brașov: Specializată în psihodramă și cadru didactic la Universitatea ”Transilvania”, Laura Teodora David va discuta despre fricile celor mici: ”Mami, mi-e frică! Când este frica sănătoasă și când trebuie să intervenim?”. Motivul alegerii acestei teme (în vorbele invitatei):

Sentimentul de frică este cunoscut fiecăruia dintre noi. Atunci când e vorba de copii, părinţii se întreabă dacă frica este firească, dacă trebuie să intervină şi, mai ales, cum să intervină pentru a linişti copilul într-un mod corect şi eficient. Prezentarea se axează pe fricile copilăriei, pe diferenţa dintre frică şi anxietate şi pe modalităţile de gestionare a fricilor copiilor.

@ Constanța: Despre ”Provocările din adolescența copilului meu”, vor discuta Cristina Mureșanu și Corina Ciucă, psihoterapeute care coordonează programe de dezoltare personală pentru copii și adolescenți.

Vom răspunde împreună la următoarele întrebări: Ce înseamnă de fapt conflictul între generații? Ce se schimbă la vârsta adolescenței în modul cum se comportă copilul dumneavoastră, cum se simte, cum gândește, cum stabilește relații? Ce poate face un părinte pentru el însuși, astfel încât să treacă peste îngrijorări și să fie cu adevărat un sprijin pentru adolescent?

   


Arta de a citi gandurileEste un lucru bine cunoscut faptul că îți poți da seama dacă cineva minte privindu‑l în ochi.

Credem că evitarea privirii și clipitul des sunt semne că persoana minte. Nu este neapărat greșit, dar, din moment ce toată lumea a auzit despre aceste lucruri, cineva care minte vă va privi în ochi mai mult decât în mod normal! Fiindcă ni s‑a spus, încă din copilărie, că un mincinos nu stabilește contact vizual, este probabil ca un mincinos să facă tocmai opusul, și chiar cu vârf și îndesat.

Fragment din:

Există stări psihice în care evităm privirea în mod natural. Privim în jos când suntem triști, înclinăm capul în jos sau într‑o parte când simțim rușine sau vină și privim brusc în altă parte când nu suntem de acord cu cineva. Un mincinos nu va proceda astfel, de teamă să nu se dea de gol că este mincinos (!). Cei mai buni mincinoși evită să fie descoperiți știind exact când să‑și ferească privirea.

Un alt factor care are legătură cu ochii este dimensiunea pupilelor. Așa cum am menționat mai devreme, pupilele se dilată când simțim emoții precum apreciere sau interes. Încercați să vă asigurați că dimensiunea pupilelor se potrivește cu emoțiile pe care persoana în cauză pretinde că le simte. Cineva care se interesează activ de un lucru nu ar trebui să aibă pupile de mărimea unui vârf de ac decât dacă îi bate soarele în ochi.

Când cineva care minte sau se află sub presiune emoțională clipește, ochii rămân închiși mai mult decât în cazul cuiva care spune adevărul. Zoologul britanic Desmond Morris, care a studiat și comportamentul uman, a observat acest fenomen la interogatoriile realizate de poliție și susține că este o încercare inconștientă de a se izola de lume.

 


Nevoile esentialePedeapsa aspră nu constituie o soluţie. Un părinte care ştie când şi cum să stabilească limite sigure îi transmite rapid acest lucru copilului său. Numim asta atenţionare.

Berry T. Brazelton: Un copil mic ştie când părinţii spun „Nu“ serios, după tonul vocii acestora sau după comportamentul lor nonverbal. Acesta este primul pas important pentru a feri de primejdii un copil neastâmpărat.

Stanley I. Greenspan: Da. În primii ani de viaţă, copiii care sunt atenţi din punct de vedere nonverbal pot sesiza că, atunci când ridici vocea, există un pericol. Ei vor fi  mai în siguranţă.

BTB: Asta dacă nu se petrece altceva, cum ar fi impulsul de a pleca de lângă mamă. Principalul lucru este că părinţilor trebuie să li se reamintească faptul că această problemă le aparţine şi că ei trebuie să ştie ce anume este nevoie să facă pentru a-şi proteja copiii.

SIG: Putem observa un bun exemplu de funcţionare a sistemului nonverbal la copiii de 3 ani. Ei se descurcă bine cu comunicarea nonverbală şi cu cea verbală abia apărută. Deși la ei în cameră fac prăpăd, când intră în camera de zi și îşi iau acuarelele cu ei, nu le vor vărsa pe covor şi pe fotolii. Adesea, când părinţii spun: „Nu pot să-l stăpânesc“, observ că nu îşi modifică prea mult vocea, nu îi dau copilului suficient feedback sau nu sunt foarte implicaţi în relaţia cu copilul. Și întreb:

– Cum de nu varsă acuarelele pe covorul din camera de zi?

– Oh, n-ar face niciodată aşa ceva!

– De ce?

– Pentru că ştie că nu aş tolera asta!

Atunci le zic:

– Cum se face că nu are aceeaşi senzaţie în legătură cu ciupitul surioarei sau  răţiorului său?

Adesea, poţi să urmăreşti doi părinţi şi să observi feedbackul diferit. Unul dintre ei poate fi încordat şi dezaprobator prin priviri şi clătinări din cap, iar celălalt s-ar putea să scoată un chicotit tainic sau să spună cu blândeţe „Te rog să nu faci asta“. Un copil poate să simtă permisiunea şi să continue să facă ce vrea.

  


   

  

Mă privea cum mâncam hrană americană la conservă. O luasem cu mine în satul îndepărtat din Papua Noua Guinee unde trăia populaţia fore. Când i-am remarcat expresia cu care mă privea, am pus jos furculiţa şi am ridicat aparatul de fotografiat pe care-l purtam mereu la gât. Pe lângă expresia clasică a dezgustului, povestea din spatele acestei fotografii scoate în evidenţă, în generarea dezgustului, importanţa actului de a mânca ceva repugnant. El nici măcar nu mânca respectivul aliment; doar văzându-mă pe mine că mănânc a fost suficient pentru a-i trezi aversiunea. (…)

Cum arăta expresia bărbatului din Noua Guinee? Buza superioară este ridicată la maximum; buza de jos e şi ea ridicată, ieşind puţin în afară. Încreţitura care porneşte de la nări şi coboară până sub colţurile buzei e adâncă, formând un ”U” răsturnat. Aripile nărilor sunt ridicate; pe marginile laterale ale nasului apar încreţituri. Ridicarea obrajilor şi lăsarea în jos a sprâncenelor creează încreţituri de tipul „labei de gâscă”. Toate acestea sunt semne ale unui dezgust extrem.

Fragment din ”Emoții date pe față”, volum în care psihologul american Paul Ekman sintetizează decenii de cercetări ale emoţiilor şi expresiilor faciale. El a inspirat, de altfel, și serialul ”Lie to Me” (vezi clipul de mai sus).

  


Autorul Cartii gesturilor si Cartii gesturilor europene, Peter Collett, revine in Romania dupa cinci ani.

Expert in psihologie  sociala si profesor la Universitatea Oxford, Collett va sustine la  Bucuresti conferinta “Limbajul nonverbal si cele mai bune  practici aplicabile in business”, organizata de Twelve Corporate, cu sustinerea Editurii Trei.

Evenimentul va avea loc in data de 11 noiembrie 2011 la Hotel Ramada Bucharest North.

Succesul in business este asimilat succesului in comunicare. Dezvoltarea  abilitatilor sunt rezultatul experientei si al constientientizarii propriului  stil de comunicare. Identificarea propriului stil de comunicare este punctul de  ameliorare a relatiilor profesionale cat si personale.

In urma participarii la conferinta “Limbajul nonverbal si cele mai bune  practici aplicabile in business”, participantii vor putea sa:

  • constientizeze  limbajul nonverbal;
  • identifice semnalele nonverbale emise de interlocutorii lor;
  • creeze un impact psihologic persoanelor cu care interactioneaza;
  • identifice cum  sa devina un lider prin intermediul limbajului nonverbal;
  • aplice abilitatile de  comunicare in management, intalniri si prezentari;
  • promoveze obiceiuri sanatoase  de comunicare in cadrul organizatiilor in care lucreaza si in cadrul mediilor in  care interactioneaza;
  • descopere aria limbajului international de business;
  • descopere conventiile si practicile limbajului nonverbal din alte tari;
  • invete  sa maximizeze propriul impact in business-ul global.

Moderatorul evenimentului este Drd. Mihaela Liliana Stroe, sociolog, trainer  international, speaker motivational si expert in comunicare nonverbala.

   

    

    

Am amintiri placute despre vizita in Romania. Inainte de a ajunge in tara dumneavoastra, ma gandeam că romanii ar trebui sa prezinte obiceiuri similare cu cele ale altor est-europeni. Am fost surprins să descopar ca romanii aveau gesturi mult mai vii decat ma asteptam. Ma refer la faptul ca gesticuleaza, dau din maini şi, in general, sunt mai expresivi. Emana caldura şi sunt extrem de tactili, aproape ca nişte mediteraneeni!
– Peter Collett, interviu pentru Gazeta Sporturilor

Lecții de spontaneitate


Charisma nu e un har cu care te naști sau nu, un talent dăruit doar marilor politicieni și starurilor de cinema. Charisma se învață, la fel cum și una dintre cărămizile sale, spontaneitatea, poate fi exersată și perfecționată, ne spune psihologul britanic Andrew Leigh în volumul Charisma. Cum să faci o impresie puternică și durabilă.

Iată mai jos câteva trucuri pentru un discurs ”spontan”:

***

Când acţionezi în mod deschis, cu spontaneitate, este foarte probabil să creezi o atmosferă echilibrată și onestă. Dacă oamenii te văd vorbind din inimă, nu numai din cap, poate fi molipsitor, adesea stimulându-i să acţioneze în aceeași direcţie. Cât de confortabil te simţi în situaţia în care trebuie să gândești liber și spontan și să reacţionezi prompt la tot ceea ce se întâmplă? Te simţi nesigur, preferând să respecţi îndeaproape scenariul scris sau mental pe care l-ai ales?

 

 

Lipsa practicii este unul dintre cele mai frecvente motive pentru a-ţi fi frică de situaţia în care ţi se cere să gândești spontan. În cazul în care nu ai o diplomă în fizică avansată, dacă cineva ţi-ar cere să vorbești fără pregătire în faţa a 500 de oameni, timp de 15 minute, despre teoria relativităţii a lui Einstein, s-ar putea să fii pus în dificultate. Totuși, adesea lipsa cunoștinţelor este cea care face din discursul liber o provocare.

Sau poate crezi că gândirea spontană reclamă un răspuns fulminant, un creier sclipitor cu intuiţii profunde imediate? Ar putea fi adevărat în cazul în care vrei să fii un performer de stand-up comedy, sau cineva care dă numai replici spirituale. În general, acest tip de gândire spontană îţi cere să rămâi legat de lucrurile la care ţii cel mai mult și astfel îţi permite să-ţi accesezi resursele interne fără restricţii.

   

  

Chiar dacă, prin definiţie, spontaneitatea nu poate fi planificată, poţi fertiliza terenul pe care ea înflorește, prin anticipare, ascultare, gândire de ansamblu și câștigând timp de gândire.

Anticiparea: Există multe situaţii în care știi că va trebui să acţionezi în mod spontan, fără a avea o hartă care să te ghideze. De exemplu, ai putea fi solicitat să susţii un discurs spontan, să vorbești fără un text pregătit dinainte. Umoristul Mark Twain se lăuda că are nevoie întotdeauna de câteva săptămâni pentru a pregăti un discurs spontan bun, dorind să spună prin asta că el era întotdeauna pregătit într-un fel pentru aceste provocări.

Ascultarea: Oamenii îţi vor furniza adesea indicii și informaţii legate de ceea ce gândesc și simt. Ascultând și privind cu atenţie, poţi adesea să le culegi, astfel încât să devii pregătit pentru a răspunde atunci când este necesar.

Gândirea de ansamblu: Indiferent de subiectul care se discută, încearcă să-l vezi cu alţi ochi, extinde-ţi gândirea. De exemplu, când cauţi un răspuns încearcă să te întrebi pe tine: „Despre ce este vorba cu adevărat aici?“, „Ce ar putea să lipsească aici?“, „Despre ce îmi amintește acest subiect?“, „Cum se leagă acesta de experienţa mea proprie?“, „Ce îmi spune acest subiect despre situaţia cu care mă confrunt acum?“

Câștigând timp de gândire: Oferă-ţi un moment de respiro pentru a fi spontan încercând să câștigi mai mult timp de gândire până să dai răspunsul:

  • Așteaptă ca un vorbitor să termine complet ce are de spus înainte de a încerca să oferi un răspuns.
  • Formulează și tu o întrebare.
  • Cere timp de gândire.
  • Scoate sunete cum ar fi „hmmm“, pentru a arăta că ești atent, dar te gândești încă.
  • Folosește fraze de umplutură cum ar fi „Iată o idee bună“, „Acest lucru ar putea avea multe implicaţii“, „Trebuie să vorbim mai mult despre asta.“
  • Revino pentru a reflecta la ceva ce tocmai a spus vorbitorul, „Deci ceea ce păreai să spui este că…“
  • Fără a oferi un răspuns imediat, spune o poveste care îţi amintește despre această chestiune, în timp ce continui să te gândești la cel mai bun răspuns.

   

Fragment din volumul Charisma. Cum să faci o impresie puternică și durabilă.

   

%d blogeri au apreciat: