Tag Archive: Libris



Unici si diferiti_bv

Vineri, Alina și Andreea Șerban vă așteptă la Brașov. Până atunci, un fragment din cartea lor UNICI ȘI DIFERIȚI:

***

Ce ai făcut pentru tine în ultimul timp? Ce ai mai descoperit la propria ta persoană? Cum simţi că te desăvârşeşti?

Într‑una din zile, vine la mine o prietenă şi, cu un ton foarte decis, îmi spune că s‑a hotărât că vrea un copil. Am întrebat‑o dacă este îndrăgostită şi ce noutăţi îmi poate spune, pentru că ştiam că nu are un partener. Mi‑a răspuns că este singură, dar că pe ea nu o interesează atât de mult partenerul şi că scopul ei este să aibă un copil, aşa că partenerul nu este prea important.

Am întrebat‑o:

— De ce vrei să faci un copil?

— Pentru că simt că mă împlineşte pe mine, ca persoană.

— Cum? Poţi să‑mi explici mai exact?

La această întrebare, parcă s‑a blocat şi nu putea să‑mi dea un răspuns. Neştiind ce să‑mi spună, mi‑a amintit faptul că are deja o vârstă şi că trebuie să facă un copil.

După două ore de coaching , am ajuns la concluzia că de fapt ea nu dorea un copil. Aceasta era o dorinţă, o convingere a mamei ei. Din acel moment, şi‑a schimbat percepţia şi s‑a relaxat. După trei luni s‑a îndrăgostit şi acum trăieşte o frumoasă poveste de iubire, care o împlineşte, iar anul viitor are programată şi nunta.

Vedeţi, nu întotdeauna acţiunile pe care le iniţiem sunt ale noastre şi nu întotdeauna ne reprezintă… Dar, aşa cum spuneam şi în alte capitole, este mult mai uşor să stai în zona de confort decât să ieşi din acea zonă şi să explorezi propria persoană. Bănuiţi oare câţi oameni cred că se cunosc şi sunt atât de convinşi că au controlul propriei vieţi?

   

Reclame

Mărturisesc că, în ciuda tabloului elogios al Dariei, alcătuit de amintirile cunoscuților și de informațiile publice, bănuiam, înainte de a deschide volumul, că voi avea de a face cu o cronică a unei disperări, cu o confesiune de o tristețe profundă, mai ales că, așa cum sugerează editorii, jurnalul tinerei brașovene nu a fost destinat publicării de către autoare.

(…)

Din fericire nu a fost să fie așa. Pe de o parte paginile cuprinse în volumul Simplu, Daria nu păstrează convenția clasică a jurnalului, cu însemnări zilnice constante, cu fragmente de disperare rumegate secvențial care să amintească permanent cititorului izolarea și depresia celui suferind – în cazul așa zisului jurnal al Dariei, vorbim de o mare varietate compozitionala – un amestec de reflecții, de scene de viață aleatoare și chiar de un roman în curs de elaborare, totul presărat și cu poezii și chiar cu o rugăciune.

Povestea Dariei, așa cum o aflăm chiar de la autoare este dramatică fără îndoială: rămasă orfană de tată, imediat dupa nastere, află la 13 ani că suferă de cancer (iar tranziția de la copilăria fără griji la disciplina septică e evocată cu sensibilitate: trăiam acum într-un univers al acelor și al branulelor, de la miros de prăjituri la miros de medicamente, de la desene animate la a vedea zilnic copii chei și condamnați, de la libertate și veselie, la a fi închisă într-o celulă de spital), urmează operații, tratamente, până la recidiva finală a tumorii, în vremea în care Daria studia la facultate. Da, desigur, sunt multe pagini triste, pagini în care suferința erupe și pune stăpânire complet pe însemnare – sunt mai ales momentele în care realitatea bolii dar și anomaliile aleatoare întâlnite în spațiul românesc (de la neglijența medicilor și până la dezordinea din trafic, toate cauzatoare de drame după cum veți vedea) se dezvăluie autoarei în cele mai crunte feluri, atrăgând revolta, disprețul, disperarea.

Dincolo de toate aceste revelații sumbre și impresionante, volumul dezvăluie și dimensiunea tonică și matură a lucidității autoarei. Protagonista (inclusiv cea din romanul Dariei) este o luptătoare care dorește supraviețuirea, dar nu dintr-o teamă absolută de  moartea (nu mi-e frică de moarte dar aș vrea să o trăiesc cât mai târziu pentru că simt că mai sunt multe lucruri de gustat aici, în lumea fizică), care e capabilă să privească boala drept un prilej de potențare a tuturor experiențelor trăite, care  e capabilă să cântărească tratamentul greu și dificil  drept un preț destul de mic pentru prilejul de a întâlni oameni minunați, de a se bucura de culori și sunete.

În acele pagini, Daria e cât se poate de vie, iubește, trăiește intens, se revoltă, se îndrăgostește de copaci și savurează surprizele toamnei. În acele pagini, nici măcar Domnul C, cel care nu respectă contractul de ședere și se tot extinde în abdomen, nu îți mai da senzația că citești jurnalul unui condamnat la moarte.

  

Fragment din recenzia semnată de Sever Gulea pe blogul librăriei virtuale Libris.ro

   


Autoarea romanului „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, Chris Simion, s-a întâlnit la mijlocul acestei săptămâni cu cititorii din Brașov, la Libraria Șt. O. Iosif. La discuția pe marginea romanului apărut anul trecut la Editura Trei, au participat, alături de Chris Simion, Magdalena Marculescu, Director Editorial la Trei, și Ana Oniță, Director General Libris Brașov.

De ce acest titlu?

Chris Simion răspunde: ”Este lecția pe care personajul feminin din carte a învățat-o, respectiv că rostim foarte multe cuvinte și irosim foarte multă energie, iar când ajungi la esență, nu ai nevoie de foarte multe cuvinte”

    

    

Romanul lui Chris Simion spune povestea unei fete al cărei diagnostic fatal o determină sa o ia la fugă și să se ascundă. Își abandonează iubitul, părinții, prietenii… tot. Pleacă din țară, ca să-și trăiască sfârșitul într-o singurătate deplină, scriind e-mailuri pe care nu le trimite niciodată.

   

   

Magadalena Mărculescu a amintit despre cum s-a făcut trecerea de la carte la spectacol – unde se crează, cumva, un al doilea volum al cărții. ”Personajele prind viață și răbufnesc în varianta regizorală”, unde tonul este mai puțin grav decât în carte, observă directorul editorial.

   

  

Spectacolul de teatru „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, regizat de însăși autoarea Chris Simion îi are în distribuție pe Cristi Iacob, Ilinca Goia, Vitalie Bichir și Gabriela Iacob.

 


Editura TREI  participă în perioada 22-25 martie 2012 , la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică, organizat de Asociaţia Culturală Libris.

Locatie: Brasov Business Park

Grupul Editorial TREI vă asteaptă cu noutăţi şi reduceri de până la 30% !

Târgul Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov este o manifestare culturală anuală ce reuneşte cele mai importante edituri şi case de discuri din România, precum şi distribuitori de carte şi muzică străină, artişti plastici şi instituţii de cultură, fiind dedicată promovării şi vânzării producţiei editoriale şi discografice.

Vă aşteptăm cu drag.

Image


Editura Trei si Libris Brasov va invita astazi, 14 decembrie 2011, ora 16.00, la Libraria „St. O. Iosif” din Brasov pentru lansarea Tratatului  de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi.

Vor vorbi:
Prof. univ. dr. Petru Lisievici, Decanul Facultatii de Psihologie si Pedagogie din Brasov
Prof. univ. dr. Florin Tudose

   

Sănătatea mintală reprezintă domeniul principal de interes pentru cei care îmbrăţişează cariera de psiholog, iar psihologia clinică constituie una dintre cele mai atractive dar şi cele mai dificile ipostaze profesionale. Este un domeniu în care sunt necesare cunoştinţe aprofundate, capacitatea de a lucra în echipă, precum şi deschiderea către interdisciplinaritate.
Impresionantele mutaţii apărute în ultimele decenii în abordarea suferinţelor psihice au antrenat modificări importante în modul în care psihologul, ca specialist al domeniului, este implicat în diagnosticare şi terapie.
Psihologul în formare, fie că este student, fie că este participant la un program masteral va avea prin această lucrare un instrument complet şi modern care să îl ajute în descifrarea universului bolii psihice şi va putea cunoaşte întregul evantai al posibilelor intervenţii terapeutice.
Posibilitatea unei mai bune comunicări cu psihiatrul este o condiţie importantă a dezvoltării profesionale a fiecărui psiholog clinician şi o condiţie necesară a succesului în această nobilă profesiune.


Ne referim  adesea la ei prin apelative de tipul: “cocalar”, “papiţoi”, “ţărănoi”,”şmecheraş” etc. iar ei nu se lasă mai prejos şi ajung să-şi facă chiar un titlu de glorie din asemenea porecle. E vorba de acea specie de parvenit needucat, descurcăreţ şi orgolios pe care n-ai cum să-l ocoleşti. (…)

Putem spune că era  o chestiune de timp (dar şi de curaj) până când cineva avea să bage măcar una din aceste naraţiuni umblătoare între paginile unei cărţi. Acel cineva este Stoian G. Bogdan, unul din poeţii cei mai titraţi ai anului 2009. Fiecare epocă îşi are parveniţii ei. Dacă pe vremea lui Nicolae Filimon vorbeam de  Dinu Păturică, astăzi vorbim de Narcis (un nume predestinat, de altfel) Ivan, găinarul pârlit din Comăneşti care îşi vede visul cu ochii, când reuşeşte să se însoare cu fetiţa unui bogătan şi să alerge pe cai mari la Bucureşti.

   

    

Mare noroc pe Narcis, dacă ţinem cont de faptul că a dus o copilărie grea, într-un oraş în care modelele generaţiei erau baştanii care-şi trânteau căsoaiele după câteva tunuri romanesti,  pe cât de misterioase pe atât de spectaculoase. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că nu toţi doritorii de înavuţire sunt la fel de norocoşi în Comăneştiul condus de clanuri mafiote, în care greşelile sunt plătite în sânge, aşa cum a aflat pe pielea ei chiar familia lui Narcis asasinată pe vremea când tânărul şmecheraş era doar un adolescent.

După multă golăneală, prea puţină şcoală (deşi Narcis dovedeşte că are potenţial intelectual), protagonistul se alege cu o fată frumoasă şi o avere impresionantă, ba chiar şi cu un socru care e gata să-i predea ştafeta afacerilor (şmecherii se miros între ei). Ce face parvenitul care şi-a aflat împlinirea? Evident, se plictiseşte. Cu euroii în buzunar şi o frumuseţe în aşternut, cu feţe plecate dinaintea maşinii şi hainelor de firmă viaţa e lipsită de provocări. Aşa că Narcis se întoarce la Comăneşti (chiar înainte de nuntă) şi se pune pe sedus puştoaice, pe iniţieri sexuale şi chiar pe ticluirea unei răzbunări împotriva asasinilor care i-au ucis familia, minţind cu nonşalanţă, uitând însă că e înconjurat de oameni care întâi dau cu pumnul şi abia apoi te întreabă de sănătate.

  

   

   

Felul în care Stoian G. Bogdan aşterne povestea lui Narcis este cât se poate de inspirat şi convingător. Nu avem de a face cu o perspectivă doctă, cu o sală de disecţii psihologice şi tipologice, de un analist profund… ar fi fost tare nelalocul lor. În schimb, avem de a face cu un narator credibil, am putea spune, atâta timp cât, citind romanul Nu ştiu câte zile, ai senzaţia că ai fost chemat la o cafea de un mardeiaş limbut de prin cartier, să o arzi aiurea câteva ore, la o mică bârfă despre fauna locală. Oralitatea şi argoul sunt la ele acasă. (…) Scriitura lui Stoian G. Bogdan este o gură de aer proaspăt, o porţie de literatură populară ca la carte.

Fragmente din recenzia lui Sever Gulea (blog.libris.ro)

la volumul

Nu-Știu-Câte-Zile,

un thriller românesc de Stoian G. Bogdan


  

Aveaţi impresia că Anglia este un monument al conservatorismului şi al tabuurilor? Credeaţi că dacă Londra este un adevărat Babilon emancipat al culturilor, provinciile au rămas conformiste şi tradiţionaliste? Ei bine, Daniel Davies contribuie la surparea unor asemenea prejudecăţi scriind un roman (Insula voaiorilor) în care localnicii împrejurimilor capitalei britanice dovedesc că au preocupări destul de neconvenţionale, deşi oneste în esenţă, în ciuda stigmatizării morale şi chiar legislative pe care o suferă.

  

 

 

Faceţi cunoştinţă cu Jeremy Sheperd, poreclit Shep, un individ de 39 de ani care trăieşte cu părinţii, la două ore de Londra şi are o slujbă măruntă la serviciul civil de analiza datelor demografice. (…)

Pentru Shep, sexul nu este doar o nevoie fiziologică, adică nu se află la baza piramidei întocmite de Maslow, ci este o nevoie plasată în vârf, o formă de a da sens vieţii, atâta timp cât îţi aduce recompense punctuale şi generoase (spre deosebire de orice altă activitate socială). Aşa ajunge Shep în lumea voaiorilor şi a swingerilor, comunitatea subterană, clandestină care caută plăcerea mai simplă sau mai sofisticată a sexului de ocazie, în grup, fără obligaţii, dar întotdeauna consimţit, prin parcările provinciei supravegheate la tot pasul de camere de luat vederi.

 

 

    

Departe de a fi o preocupare asumată de vagabonzi, drogaţi, nimfomani sau tulburaţi mental, comunitatea swingerilor cuprinde oameni cu cele mai variate rase, vârste, profesii (de la agenţi imobiliari, funcţionari, cântăreţi şi până la pensionari) şi pare să aibă o adevărată cultură care implică forumuri şi mijloace conveţionale de semnalizare şi recunoaştere. Aşa cum surprinde Shep, în cadrul unei partide de sex între swingers domneşte mai degrabă o atmosferă respectuoasă, de bibliotecă, o disciplină, un grad de civilizare care implică adoptarea unui cod al bunelor maniere. (…)

Iar dacă nici poliţia, nici bătăuşii şi nici chiar investigaţia tabloidelor nu îl vor descuraja pe Shep să-şi trăiască visul simplităţii vieţii prin plăcere sexuală, surpriza de la finalul romanului îl va înspăimânta suficient de mult… Până la urmă, chiar şi când ai devenit un exhibiţionist cu experienţă, capabil să întreţii o partidă de sex oriunde şi oricând nu poţi spune şi că accepţi orice fel de partener.

În fond, orice reinventare de sine îşi are limitele ei…

FRAGMENTE DIN RECENZIA LA VOLUMUL INSULA VOAIORILOREd. Pandora M (”LIMITELE REINVENTĂRII DE SINE”, Stere Sever Gulea, libris.ro).

 

Mai citește pe aceeași temă:

Voaiorism într-o lume obsedată de control

”Marie Claire” a acostat pe insula voaiorilor

  

 

%d blogeri au apreciat asta: