Tag Archive: lazarus



Pornind de la recenta traducere a cărții lui Richard S. Lazarus ”Emoție și adaptare” (Editura Trei), profesorul universitar clujean Daniel David, psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, ne-a vorbit despre prejudecățile referitoare la abordarea cognitivă, despre capcanele psihologiei ”simțului comun”, precum și despre mecanismele psihice care stau la baza emoțiilor. Totul într-un interviu apărut pe site-ul psihoterapie.net, din care redăm mai jos două dintre răspunsuri:

***

Obișnuim să considerăm emoțiile  drept niște reacții spontane (râdem ”din nimic”, ne îndrăgostim ”dintr-o dată” etc.), pe când Lazarus, pare-mi-se, propune altceva: să vedem emoțiile ca niște efecte ale unor ”evaluări cognitive”. Adică mai întâi gândim și abia apoi iubim… Nu contravine asta psihologiei de ”bun simț”?

Ba da, contravine simţului comun! Dar simţul comun nu excelează în a genera cunoaştere; el excelează în a genera morală! În domeniul cunoaşterii, simţul comun a creat de-a lungul istoriei umanităţii multă pseudo-cunoaştere (falsă cunoaştere).

În exemplu dat de dvs., simţul comun ne spune că suntem trişti deoarece ne-a murit cineva apropiat, suntem furioşi deoarece nu ne ascultă copii etc.; aşadar, simţul comun ne spune că emoţiile noastre sunt generate de evenimente de viaţă. Ei bine, ştiinţa psihologică arată că acest lucru este fals. Nu suntem trişti deoarece ne-a murit cineva apropiat; suntem trişti deoarece interpretăm într-un anumit fel faptul că ne-a murit cineva apropiat. Nu suntem furioşi deoarece nu ne ascultă copiii; suntem furioşi deoarece interpretăm într-un anumit fel faptul că nu ne ascultă cei mici. Aşadar, nu evenimentele de viaţă ne influenţează, ci modul în care le interpretăm; în acelaşi eveniment de viaţă, oameni diferiţi, cu interpretări diferite, au reacţii emoţionale  diferite. Această maximă filosofică (vezi Epictet) – ”Nu evenimentele ne influenţează, ci modul în care le interpretăm” – a primit în psihologia cognitivă un suport experimental. Atenţie însă: când vorbim de interpretări, ele se referă atât la prelucrări informaţionale conştiente, cât şi la cele inconştiente. Când vorbesc de ”prelucrări inconştiente”, nu mă refer la ”inconştientul psihanalitic”, dinamic, umed şi pulsional, care din punct de vedere experimental are în psihologia modernă existenţa lui Moş Crăciun, ci la un ”inconştient cognitiv”, în termenii percepției, învăţării şi memoriei implicite, care au o bază experimentală.

În cartea sa, ”Emoție și adaptare”, Lazarus vorbește despre emoție ca parte din coping, din adaptarea la provocările mediului. Or, de obicei emoția e văzută ca o bruiere a încercării noastre de a ne adapta rațional la mediu. În ce fel emoția ajută (și nu încurcă) demersul individual de adaptare?

În ceea ce priveşte mecanismele cognitive implicate în emoţii, cele mai importante sunt: (1) evaluările (appraisals) primare şi secundare şi (2) mecanismele de coping urmate de  reevaluări (reappraisals / metaappraisals). Aşadar, veriga ultimă în generarea emoţiilor este reprezentată de evaluări (de prelucrările informaţionale). Emoţiile pot fi funcţionale sau disfuncţionale în funcţie de caracteristicile pe care le au (de ex.: intensitate, frecvenţă, durată) şi în funcţie de consecinţele lor cognitive, comportamentale şi psihofiziologice. Atenţie, însă: caracterul funcţional / disfuncţional nu se suprapune peste valenţa pozitivă / negativă. Emoţiile cu valenţă negativă pot să fie funcţionale (de ex.: îngrijorarea care te motivează într-o situaţie de examen) sau disfuncţionale (de ex.: panica ce te blochează într-o situaţie de examen). La rândul lor emoţiile cu valenţă pozitivă pot să fie funcţionale (de ex.: o stare de calm / relaxare după atingerea unui scop) sau disfuncţionale (de ex.: o stare de calm / relaxare înainte de atingerea unui scop, emoţiile pozitive din stările hipomaniacale etc.).

   


Un pacient le cere doctorilor să-i taie nasul, pentru că este obsedat de mirosul de la fermă. O clientă povestește în terapie cum s-a culcat cu tatăl pe care-l cunoscuse abia la 40 de ani. Un soț își îmbălsămează soția și ia cina cu mumia sa șapte ani la rând. O fată mănâncă resturi de dulciuri găsite în gunoaie, doar pentru a-i face în ciudă mamei abuzive. Iată doar o parte din ciudățeniile pe care le veți întâlni în volumul Mumia de la masa din sufragerie reeditat anul trecut.

Cartea psihologilor Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson, un bestseller în lumea psihologilor,

”nu intenționează să glorifice cele mai bizare aspecte ale comportamentului uman, ci este o colecție de povestiri despre relații psihoterapeutice care au produs transformări majore și semnificative atât în viața terapeuților, cât și a clienților lor”,

ne avertizează autorii. Dincolo de nota bizară, cazurile prezentate au în comun un lucru mult mai important: fiecare poveste psihoterapeutică prezintă câte un impas clinic pentru care terapeutul nu era pregătit, trebuind să improvizeze, să încalce principiile psihologice pe care le învățase. 

Un nume sonor intervievat în volum este teoreticianul terapiei comportamentale, Arnold Lazarus (foto dreapta). Iată cazul său. O femeie de 45 de ani pornește în căutarea tatălui care o părăsise la naștere. Îl găsește pe bătrânul de 70 de ani și, oroare!, face dragoste cu genitorul ei. Lazarus nu-i dă lecții de etică pacientei incestuoase și nici nu se grăbește să speculeze în jurul abuzului tătălui și al idealizărilor nutrite de fiica sa. Preferă, în schimb, să reformuleze situația: bătrânul nu e tatăl ei psihologic, ci doar cel biolgic, așa că nu e cazul să fie puse etichete patologice.

Dacă ea ar fi fost în căutare de rude cu care să aibă relații sexuale, într-adevăr, am fi avut o problemă. Dar este absolut clar că aceasta a fost o aventură unică pentru ea. Așa că de ce să o patologizăm?”, se întreabă Lazarus, apelând la principiul acceptării necondiționate a pacientului.

Un alt caz insolit, de schizofrenie am putea spune, este povestit de terapeuta cu origini asiatice Insoo Berg. Pacienta ei suținea că e urmărită de vocea fostului soț, un bărbat abuziv care încerca tot timpul să-i impună ce să facă. Ajunsese chiar s-o oprească să-și viziteze fratele. Terapeuta începe un dialog cu ”vocea” din capul pacientei. Atacă vocea fantomatică până când aceasta se retrage, spunând prin glasul pacientei: ”Ticăloaso! N-am nevoie să vorbesc cu tine”. Imediat, terapeuta se adresează spre pacientă, ajutând-o să țină la respect vocea abuzivă:

– Nu numai că este nepoliticos, dar nici măcar nu este în stare să vorbească pentru el însuși.

– Da, replică pacienta, e ca un șoricel, nu-i așa?

Despre mireasa care purta frac, alcoolica de trei ani și penisul care nu avea permisiunea bisericii aflați mai multe din Mumia de la masa din sufragerie.

***

Jeffrey A. Kottler

Coautorul cărții Mumia de la masa din sufragerie, Jeffrey A. Kottler,

AJUNGE LA BUCUREȘTI

în perioada 10-11 iunie, când va fi actorul principal al workshopului „ÎN CULISELE PSIHOTERAPIEI”. Cu această ocazie Editura Trei va lansa noua traducere, Clientul care m-a schimbat (scrisă de Kottler tot în colaborare cu Jon Carlson). Consilierul și activistul J.A. Kottler are la activ peste 80 de cărți și este profesor la California State University, Fullerton.

%d blogeri au apreciat: