Tag Archive: Lars Kepler



Nu îmi mai amintesc exact ce m-a făcut acum 3-4 ani să iau în mână o carte poliţistă – sau, mă rog, thriller, își începe povestea Anda Brîndușă, redactorul-șef al revistei The ONE.

    

Copilul-german-1Exigenţele mele literare – continuă ea – s-au crispat la ideea infamă, dar probabil că seara friguroasă de toamnă şi faptul că primisem cele trei volume ultramediatizate ale lui Stieg Larsson mi-au îmblânzit reticenţa. Nu am mai lăsat din mână Bărbaţi care urăsc femeile şi apoi am devorat Fata care s-a jucat cu focul şi Castelul din nori s-a sfărâmat. Explicaţia pentru succesul fulminant e oarecum neaşteptată: e vorba, bineînţeles, de Lisbeth Salander, o eroină imperfectă şi absolut irezistibilă, de naraţiunea hipnotizantă, dar şi de detaliile socio-politico-psihologice ale vieţii suedezilor, nu întotdeauna model.

Apoi au urmat Camilla Läckberg, Lars Kepler, Arnaldur Indridason, Yrsa Sigurdardóttir, Anne Holt (fost ministru al justiţiei în Norvegia, acum autoare de bestsellers), Jo Nesbø ş.a., majoritatea dintre ei publicaţi la editura Trei, dar şi la Rao. Cred că nu am lăsat necitit niciun volum de thrillere scandinave apărute la noi, de fapt am mai cumpărat câteva şi în engleză. Ştiu, nu sunt nume pe care să le menţionezi cu aplomb în discuţii savante. Însă au devenit un gen în sine – Nordic noir, cu o scriitură realistă, precisă, dezbărată de ornamente şi metafore, lucide şi glaciale ca ţările pe care le descriu, ţinuturile tăcerii şi ale zăpezilor.

VocileValorile protestante, liberalismul şi toleranţa unei societăţi atât de perfecte în aparenţă sunt cadrul în care aceşti scriitori iscodesc cu precizie pentru a expune fricile, obsesiile şi păcatele cele mai întunecate. Şi nu sunt puţine. Fiecare faptă reprobabilă este pusă în context şi multe din aceste poveşti vorbesc despre acţiuni din prezent determinate de o greşeală a trecutului, de multe ori a părinţilor sau bunicilor personajelor. Personajele credibile, acţiunea construită cu minuţiozitate şi ritmul alert, plus peisajul cu marea, fiordurile şi pădurile scandinave, au devenit o reţetă universal devorată, iar romanele sunt premiate şi vândute în milioane de exemplare.

Citește întregul documentar despre ”invazia scandinavă” în revista The ONE

  


ATUNCI CÂND IAHTUL a fost găsit în derivă în Golful Fecioarei, din arhipelagul sudic al Stockholmului, marea era calmă şi noaptea luminoasă. Apa avea o culoare somnoroasă, albastru-cenuşie şi se mişca moale, ca o ceaţă.

   

Fragment din

După succesul cărții de debut, Sub hipnoză, duoul Lars Kepler revine cu un thriller la fel de captivant. Nu despre tulburări de personalitate, ci despre afaceri murdare și corupție la nivel înalt.

  

Bătrânul care vâslea a strigat de câteva ori, deşi bănuia că nu va primi niciun răspuns. Supraveghease de pe ţărm vasul aproape o oră vasul, cum urma curentul slab, întors de-a îndăratelea. Bătrânul şi-a dus barca lipind-o de latura iahtului. A lăsat vâslele, a amarat lângă platforma de coborât în apă şi s-a căţărat pe scara de metal, trecând peste balustradă. Pe puntea de la pupa se afla un şezlong roz. Bătrânul a aşteptat un moment, ascultând. Cum nu auzea nimic, a deschis uşa de sticlă şi a coborât câteva trepte, până în salon.

O lumină cenuşie se răspândea prin ferestrele mari, peste lambriurile de tec lăcuit şi peste pânza albastru-închis a canapelelor. A coborât mai departe, pe scara abruptă placată cu lemn lucios, prin faţa chicinetei întunecate, a băii, până în cuşeta mare. Lumina slabă se strecura prin ferestrele mici, din tavan, peste un pat dublu de forma unei lăncii. La capul patului, sprijinită de perete, şedea o tânără în geacă de ginşi, pe jumătate ridicată, moale, cu picioarele desfăcute şi cu o mână lăsată pe perna roz. Îl privea drept în ochi, cu o expresie întrebătoare, speriată.

Bătrânului i-a luat o vreme până să înţeleagă că fata era moartă.

În părul ei lung, negru se afla o agrafă ca un porumbel, porumbelul păcii.

Când bătrânul s-a apropiat, atingându-i obrazul, capul fetei a căzut în faţă şi o şuviţă subţire de apă i s-a scurs printre buze jos, pe bărbie.

  

  


Update (28 nov.) – Vedetele târgului: „Cartea roşie”, de C.G. Jung, a fost vedeta editurii Trei la Gaudeamus 2011. Dintre titlurile publicate în colecţiile de psihologie, foarte apreciate de cititori au fost „101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenţi”, de George W. Burns, „Practica şi teoria psihologiei individuale”, de Alfred Adler, „Tratat de psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi”, de Florin Tudose, Cătălina Tudose şi Letitia Dobranici, şi „Cartea Gesturilor”, de Peter Collett. – Mediafax

***

Între 23 și 27 noiembrie, vă poftim la Gaudeamusul de la Romexpo, unde vom avea reduceri de 30%. Gustați din bucatele noastre detectivistice, psihologice și nutriționiste, stropite cu puțină poezie și nițel mister mayaș.

Ca să nu intrați complet ignoranți în anul de (diz)grație 2012, răsfoiți Povestea anului 2012 (J.M. Jenkins), ca să aflați când se încheie Calendarului Lung al civilizației maya. De vă întrebați de unde știau amerindienii ăștia atâta matematică și astronomie, vă răspunde de îndată excentricul Erich von Däniken cu Amintirile sale despre viitor (în aceeași colecție, vezi și Știința și misterele OZN).

Ajunși în zona crepusculară a amintirilor, sunt sigur că nimănui nu i-ar conveni să uite noapte de noapte ce-a făcut în ultimele 24 de ore. Cum ieși din boala asta? Aflați din fascinanul thriller Înainte să adorm (S.J Watson), pe care-l așteaptă o ecranizare hollywoodiană de zile mari. Acuma, ce-i drept, după ce pui capul pe pernă, ți se pot întâmpla grozăvii și mai înnegurate. Așa a pățit un Moș Crăciun de ocazie, găsit înjunghiat în camera sa de hotel, încă un caz din portofoliul detectivului Erlendur (Vocile – A. Indridason). Și dacă în serile lungi de iarnă vă mai arde de citit povești negre cu copoi, dați o raită și în rada portului din Stockholm unde plutește de ceva vreme un cadavru (Lars Kepler – Pact cu diavolul) sau mai bine emigrați în Canada, căci la Quebec găsiți cele mai bune cursuri de amprentare genetică (Fred Vargas – Tridentul lui Neptun).

 

  

 

Sunt sigur că titlul de mai sus, cel cu zeul înspumat, l-ar inspira pe tânărul poet George Nechita care ”pictează peisaje marine” (Părți juvenile, întinse). Pe alții, tridentul lui Neptun i-ar duce cu gândul la furtunile din viețile noastre năpăstuite (Emmanuel Carrère, Alte vieți decât a mea). Și dacă zeul mărilor n-are de gând să molcomeasă valurile vieții, mai ai o soluție : să încerci o Primă ședință de psihoterapie – experimentul a început în revista franțuzească Psychologies și merită să afli ce le spunea terapeutul Robert Neuburger proaspeților săi pacienți. Sigur, psihologul n-o să-ți spună că stresul ți se trage de la dietă și de la prea mulți carbohidrați. Asta o s-o afli însă de la Gary Taubes, fizician convertit la nutriționism care demolează mitul ”îngrășării-din-mâncatul-excesiv-și-lipsa-de-mișcare (De ce te îngrași ! – vezi și care sunt cauzele nutriționale ale cancerului în Terapia Gerson de C. Gerson & B. Bishop).

   

   

Tot despre mâncare, dar mai ales depsre siluetă, e vorba în Anorexia, o stranie violență, cartea psihanalistului parizian de origine română Vladimir Marinov. Conturul trupului e însă doar una dintre grijile adolescentelor de azi. Întrebărilor neliniștitoare le răspund cu franchețe psiholoagele K. Zager și A. Rubenstein în Adevărul despre adolescente. Și tot un adevăr este că a te căsători din dragoste nu prea mai e la modă, zice maestrul demistificărilor Pascal Buckner (Căsătoria din dragoste). Nici comunitatea subterană a lui Iuda nu prea crede în asta, de vreme ce femeile lor ies la lumină doar pentru împrospătarea patrimoniului genetic (Adam Blake – Evanghelia după Iuda).

 

Catalogul cu noutăți poate fi descărcat de aici: NOUTATI_GAUDEAMUS_2011

  

Cu puțin nenoroc aventurierele din obscura comunitate o să dea peste chirurgul lui George al III-lea, medic ce se infecta dinadins cu gonoree și sifilis petnru a experimenta pe propria-i piele diversele tratamente (T. Norton – Ochi holbați și păr vâlvoi). Păr vâlvoi or fi avut la un moment dat și gemenele americance de 20 de ani care se instalează în apartamentul londonez al mătușii lor oficial decedată, dar care nu vrea să-și părăsească domiciliul (Simetria ei înfricoșătoare – Audrey Niffenegger). Iar ochi holbați vor fi avut toți cei care au fost anunțați că vine – da, chiar vine! – sfârșitul lumii (Totul contează!, strigă Ron Currie Jr.).

  

   

  


„Sub hipnoză”, thrillerul scriitorilor suedezi Alexander Ahndoril şi Alexandra Coelho Ahndoril (cuplul semnează cu pseudonimul Lars Kepler), apare în topul cărţilor de vară propus de postul public de radio din SUA.

Cartea lui Kepler este considerată cel puţin la fel de bună ca celebra serie „Millenium”.

„Romanul e un fel de Stieg Larsson, dar ceva mai bine finisat”, spune criticul Laura Miller, citată de National Public Radio.

„Sub hipnoză” este recomandat pentru că e mai bine scris decât trilogia lui Larsson, are o intrigă interesantă, dar şi o structură mai literară.

„Este povestea unui hipnotizator căzut în dizgraţie şi care îşi jură că nu va mai practica niciodată hipnoza. Totuşi, atunci când este rugat să ajute la soluţionarea unei crime groaznice, ajunge în cele din urmă să hiponotizeze un tânăr care este singurul supravieţuitor al evenimentului. Acestă decizie îl va pune în pericol atât pe hiponotizator, cât şi pe familia acestuia”, rezumă NPR.

Potrivit criticului consultat de postul de radio,

„cartea este plină de surprize şi conţine suficiente schimbări de situaţie, pentru a te face să n-o laşi din mână până târziu în noapte”.

Citeşte şi:

Costi Rogozanu, mesmerizat de Kepler

Cum (va) beti cafeaua? O intrebare pentru Lars Kepler…

     

”Nu-l începeți seara”


Povestasi innascuti, cu o identitate comuna data de conditiile geografice si de civilizatie, scriitorii din Nordul european au cu ce sa-i atraga si surprinda azi pe strainii dispusi sa idealizeze social-democratia lor si nivelul ridicat de trai, sub care, la ora mondializarii, se ascund si acolo drame, retele de raufacatori, coruptie, extremisme politice. Poate si de aceea voluminoasele romane politiste venite din acest spatiu au atata succes in lume.

Desi ele respecta codurile genului, sunt mai mult decat un divertisment bazat pe logica in ancheta din jurul unor crime misterioase; au si componente sociale, politice, psihologice verosimile, daca nu chiar reale, din vecinatatea investigatiei jurnalistice. Substituindu-i-se sau colaborand cu politia, diverse personaje – ziaristi, avocati, psihiatri sau chiar marginali – se lanseaza pe cont propriu in cursa de a descoperi si denunta criminali.

Fireste, pentru asta au de invins piedici si primejdii de moarte, de facut legaturi cu o multime de alti oameni, fiecare cu povestea lui, dezvaluitoare de mizerii ascunse si vulnerabilitati ale sistemului-model. Pe langa fulminantul Stieg Larsson cu trilogia sa „Millennium”, Editura Trei (care are o bine gandita strategie in alcatuirea portofoliului) a tradus o multime de thrillere de suedezele Liza Marklund si Camilla Lackberg, de islandezii Yrsa Sigurdardottir si Arnaldur Indridason, de norvegiana Anne Holt s.a. Toate – pasionante, daca va place genul si daca vreti sa aflati mai multe despre modul de viata din Nordul prosper.

  

   

     

Din aceeasi „industrie” de romane politiste meseriase, care te tin in priza pe sute de pagini, e si „Sub hipnoza”. Autorul, Lars Kepler, nu exista. Sub acest pseudonim s-a ascuns, pana a fost „demascat”, un cuplu de romancieri suedezi, Alexander Ahndoril si Alexandra Coelho Ahndoril, care aveau fiecare in bibliografie carti „serioase”, distinse cu premii literare. Fenomenul Stieg Larsson, cu averea uriasa castigata de trilogia lui, i-a stimulat sa se indrepte impreuna spre genul mai profitabil material.

Asa ca si-au inventat si ei un detectiv de plimbat dintr-un roman in altul, comisarul de politie Joona Linna, iar „Sub hipnoza” e capul de serie al cazurilor elucidate de el. Cum nu pot sa va povestesc subiectul fara sa va stric placerea de a strabate meandrele dramatice ale anchetei, pline de intorsaturi surprinzatoare, va spun doar ca romanul e bine documentat si construit, cu atentia focalizata cinematografic pe actiune si personaje, ingenios complicate prin aportul unui psihiatru-hipnotizator. Nu-l incepeti seara, daca nu vreti sa va sacrificati o noapte de somn, caci te prinde in mreje si nu te mai lasa, pana la sfarsit.

Citește întreaga recenzie semnată de Adriana Bittel în Formula AS.

     


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În romanele poliţiste nordice oamenii beau tot timpul cafea (cred că tatăl soţiei lui Erik spune în carte: „cafeaua e cea mai bună băutură din lume”). Voi beţi cafea? Legaţi băutul cafelei în vreun fel de scris, de pasiune şi suspans?

Alexander şi Alexandra adoră cafeaua, dar am observat că Lars Kepler nu bea decât ceai. Suntem nevoiţi să-i acceptăm gusturile, altfel, n-o să mai vrea să scrie. Aşa că, mai nou, am dat-o şi noi doi pe ceaiuri şi biscuiţi cu cremă de lămâie, preferaţii lui Lars.

(fragment dintr-un interviu realizat de Florina Pirjol)

 

Lars Kepler, pseudonimul scriitorilor suedezi Alexandra şi Alexander Ahndoril

Kennet pleacă şi se întoarce cu două ceşti de cafea.

— Cafeaua e cea mai bună băutură din lume, spune el aşezându-se. Cum naiba ai reuşit să intri în computer?

Ea ridică din umeri şi bea un pic de cafea.

— Trebuie să-l sun pe Kalle Jeppson şi să-i spun că nu mai avem nevoie de ajutorul lui.”

(fragment din romanul „Sub hipnoza”, de Lars Kepler, Editura TREI, Colectia Fiction Connection, 2011)

Costi Rogozanu, mesmerizat de Kepler


”Nu am putut niciodată să citesc onest şi îndîrjit romane poliţiste”, își începe confesiunea scriitorul și editorialistul Costi Rogozanu.

   

După care pare să admită că orice tabiet are, și el, excepțiile sale care să-l confirme:

Săptămâna asta însă m-a ţinut paralizat ore în şir Sub hipnoză, romanul semnat de Lars Kepler, un nume fictiv care acoperea, cum aveau să afle mai târziu fanii suedezi, identitatea a doi autori deja consacraţi: Alexandra şi Alexander Andorhill. O întreagă vânătoare cu efect benefic de marketing pentru carte a avut loc în presa suedeză pentru aflarea scriitorilor din spatele psudonimului Kepler. (…) Lumea compară automat cartea cu trilogia lui Stieg Larsson, divaghează despre farmecul thrillerului şi al poliţistului nordic. Se întreabă de unde vine forţa suedeză în romanul poliţist şi altele asemenea.

  

  

 

Apoi, recunoscându-și prejudecățile față de literatură polițistă, explică de ce i-a plăcut acest roman ”scris perfect”:

Romanul semnat de Lars Kepler are exact ce-mi trebuie. Metoda neconvenţională de investigaţie, hipnoza; personajul Erik Maria Barkde tip om-de-ştiinţă-persecutat-de-societate (poate nu întâmplător pseudonimul Kepler trimite şi la celebrul om de ştiinţă german, născut acum jumătate de mileniu). Toate astea sunt cu „lipici“. Clişeele din romanele poliţiste sunt exploatate altfel când vii cu o documentare serioasă despre subiecte adiacente.

La final, câteva vorbe de bine și despre profilul mai degrabă șters al detectivului Joona Linna, (anti)eroul seriei care debutează cu romanul Sub hipnoză:

Se pare că sunt nişte reguli de fier: nu ai cum să găseşti un criminal dacă nu eşti sărit de pe fix. Dar ce e frumos la Joona este modestia, faptul că-şi face treaba exploatându-l pe omul de ştiinţă Bark. E modest, singurul lui rol este acela de a-i asculta cu atenţie pe restul. Linna are întotdeauna aliaţi, nu lucrează singur. O metodă subtilă de a evita clişeul criminalistului enervant de bun.

Întreaga recenzie-confesiune o găsiți pe librăria online elefant.ro.

     


Un cuplu celebru de scriitori suedezi, Alexander Ahndoril şi Alexandra Coelho Ahndoril, inspirat de succesul trilogiei Millennium a lui Stieg Larsson, a decis să scrie o serie de romane poliţiste sub umbrela pseudonimului Lars Kepler, ce avea să declanşeze o „vânătoare” naţională pentru identificarea adevăratului autor.

      

„Sub hipnoză”, prima parte a seriei „Inspector Joona Linna”, scrisă de Lars Kepler este în curs de traducere în 37 de ţări, iar în Suedia a intrat încă de la apariţie în topul celor mai bune vânzări de carte şi s-a menţinut acolo pe tot parcursul anului 2010. În România, cartea a apărut la Editura Trei.

Sursă foto: România Liberă

Când v-aţi hotărât să daţi în vileag că voi sunteţi autorii reali care se ascund sub pseudonimul Lars Kepler? A fost un fel de urmărire generală a adevăratului autor, o vânătoare pe care n-aţi mai putut-o suporta?

Vânătoarea a început atunci când în Suedia toată lumea a început să vorbească despre un interes major din partea publicului internaţional în ceea ce priveşte „Sub hipnoză”. Media a contribuit şi mai mult la jocul acesta de-a descoperitul adevăratei identităţi, aproape fiecare locuitor al ţării era implicat în această poveste, făcea speculaţii, venea cu sugestii sau îşi dădea cu presupusul. Eram în casa noastră de vacanţă de pe coasta de vest când, într-o seară întunecată de august, am văzut lumină de lanterne în grădina din faţa casei. Peste câteva minute cineva a bătut la uşă. Erau doi jurnalişti de la un ziar de seară important (ziare de scandal, de obicei – n.r.), care ne rugau să recunoaştem că noi suntem scriitorii care se ascund în spatele pseudonimului Lars Kepler. A doua zi cei doi au publicat informaţia şi apoi ştirea a apărut în toată presa din Stockholm. A fost imposibil să mai negăm.

Cum aţi ajuns să scrieţi în acest fel, în tandem, în „duet”? E primul vostru roman la „patru” mâini?

Cheia era să creăm un scriitor nou, care putea fi oricine, fie Alexander, fie Alexandra. Nu era nevoie să ne certăm pe stiluri literare dominante pentru că tocmai asta era: era vorba de un scriitor nou, cu un stil nou. Practic, amândoi scriem la calculator, dar stăm foarte aproape unul de celălalt. Facem schimb foarte des, poate şi de douăzeci de ori pe zi, unul începe şi celălalt continuă, facem schimbări, tăiem şi adăugăm. Când cartea e aproape gata, nu ne mai dăm seama cine ce pasaj a scris. Faptul că am reuşit să lucrăm împreună cu adevărat ne-a inspirat şi ne-a amuzat pe amândoi. E prima dată când încercăm această formulă şi, pentru că a mers atât de bine, probabil vom colabora şi la alte cărţi, în afara celor din seria „Joona Linna”.

 

Puteţi numi măcar trei ingrediente care, în opinia voastră, fac literatura poliţistă scandinavă atât de populară în ultimii ani, peste tot în lume?

Noi avem, de fapt, şi puţină lume ştie acest lucru, o tradiţie destul de veche în a lua în serios genul poliţist. Ţările scandinave, în special Suedia, sunt considerate în restul lumii aproape nişte locuri perfecte, liniştite, calme. E aproape un paradox, şi el cumva explică succesul uluitor din ultima vreme al genului. Dar toată lumea îşi dă seama, desigur, că ceva-ceva există sub suprafaţa aceasta lină. E palpitant să scrii despre lucruri întunecate şi e la fel de palpitant să citeşti de¬spre asta mai ales când nimeni nu bănuieşte nimic rău. Un alt detaliu este faptul că romanele oglindesc perfect acest statut privilegiat, anume egalitatea dintre sexe, ceea ce face ca nimeni să nu se simtă exclus. E mult mai amuzant să citeşti cărţi despre care să poţi discuta cu soţia sau cu prietena, în orice fel de situaţie.

Citește întregul interviu în România Liberă.

 

Nu ți-e frică? Ar trebui să-ți fie…


   

 

    

După ce un distins domn ne-a criticat  – fără argumente, evident – și tot pe un blog, încercarea de booktrailer pentru romanul „Nu-stiu-cate-zile”, iată un trailer care sigur o să vă incite la lectură…

La lectura romanului „Sub hipnoza”, proaspăt apărut în Fiction Connection, la TREI

    

    

Știu ce ai făcut iarna trecută!


Băiatul răspunde atât de bine la inducţie, încât Erik se întreabă dacă n-ar trebui să încetinească un pic procesul. Ştie că întâmplările grave pot creşte sensibilitatea faţă de hipnoză, că stresul interior poate funcţiona ca un motor inversat, încetinirea se petrece neaşteptat de brusc şi turaţia scade foarte repede la zero.

Voi număra acum invers şi la fiecare cifră pe care o vei auzi te vei relaxa şi mai mult. Vei simţi cum te umpli de o mare linişte şi cât de plăcut este totul în jurul tău. Se relaxează degetele de la picioare, gleznele, pulpele. Acum eşti şi mai relaxat, te simţi şi mai greu, genunchii devin mai grei, şi picioarele, până sus. Simţi cum te scufunzi, totul e moale şi plăcut. Totul e liniştit, nemişcat şi mângâietor.

Erik pune o mână pe umărul băiatului. Privirea îi e fixată pe pântece şi la fiecare expiraţie spune o cifră, în ordine inversă.

Uneori schimbă tiparul logic, dar tot timpul continuă numărătoarea descrescătoare. O senzaţie de uşurătate, de vis şi de putere fizică îl umple pe Erik, în vreme ce se derulează procesul. Numără şi în acelaşi timp se vede pe el însuşi, scufundându-se într-o apă cu totul luminoasă şi bogată în oxigen. Aproape a uitat senzaţia de mare albastră, de ocean. Zâmbitor, coboară de-a lungul unei uriaşe formaţiuni stâncoase. O falie continentală, care continuă spre hăul enorm. Apa străluceşte, plină de băşici mici. Cu o senzaţie de fericire în trup, se lasă doar să cadă lipsit de greutate pe lângă peretele zgrumţuros.

Băiatul arată semne evidente de repaus hipnotic. O expresie împietrită i s-a aşternut peste obraji şi gură. Erik a socotit întotdeauna că feţele pacienţilor devin mai late, mai plate. Mai puţin frumoase, dar fragile şi fără vreo afectare.

Erik se scufundă mai departe, întinde un braţ şi atinge peretele de stâncă care-i trece prin faţă. Apa luminoasă se transformă lent în roz.

Acum eşti destins profund, spune Erik liniştit. Şi totul este foarte, foarte plăcut.

Ochii băiatului lucesc în spatele pleoapelor pe jumătate închise.

Josef… încearcă să-ţi aminteşti ce s-a întâmplat ieri. A început ca o zi de luni obişnuită, dar seara e cineva care vine în vizită.

Băiatul e tăcut.

Acum îmi povesteşti ce se întâmplă, spune Erik.

Băiatul dă din cap abia perceptibil.

Eşti în camera ta? Asta faci? Asculţi muzică?

Băiatul nu răspunde. Gura se mişcă întrebând, căutând.

Mama ta era acasă când ai venit de la şcoală? spune Erik.

Josef dă din cap.

Ce faci când vii de la şcoală, Josef?

Băiatul şopteşte ceva.

Nu aud, spune Erik. Vreau să vorbeşti mai tare ca să aud.

Buzele băiatului se mişcă din nou şi Erik se apleacă în faţă.

Ca focul, exact ca focul, bolboroseşte el. Încerc să închid ochii, intru în bucătărie, dar nu se poate, printre scaune se aud trosnete şi flăcări roşii se răspândesc pe podea.

De unde vine focul? întreabă Erik.

Nu-mi amintesc, s-a întâmplat ceva mai înainte….

Tace din nou.

Întoarce-te puţin în urmă, înainte ca focul să se fi aprins în bucătărie, spune Erik.

E cineva acolo, spune băiatul. Aud pe cineva ciocănind la uşă.

La uşa de la intrare?

Nu ştiu.

Chipul băiatului devine dintr-odată încordat, se vaită neliniştit şi dinţii de jos sunt dezgoliţi într-o grimasă bizară.

Nu e niciun pericol, Josef, aici eşti în siguranţă, eşti calm şi nu simţi nicio nelinişte. Doar priveşti la cele ce se întâmplă, nu participi, tu vezi doar evenimentele de la oarecare distanţă şi nu e deloc periculos.

Picioarele sunt albastru-deschis, şopteşte el.

Ce spui?

Bate la uşă, spune băiatul nedesluşit. Deschid, dar nu e nimeni, nu văd pe nimeni. Dar ciocăniturile continuă. Înţeleg că cineva îşi bate joc de mine.

Pacientul respiră mai iute, pieptul i se mişcă convulsiv.

Ce se întâmplă acum? întreabă Erik.

Mă duc la bucătărie şi iau o bucată de pâine.

Mănânci un sendviş?

Dar acum bate din nou, zgomotul vine din camera Lisei. Uşa e deschisă şi văd că lampa ei e aprinsă. Atent împing uşa cu cuţitul şi privesc înăuntru. Lisa e culcată în pat. Are ochelarii pe nas, dar stă cu ochii închişi şi respiră gâfâit. E albă la faţă. Braţele şi picioarele sunt nemişcate. Apoi, lasă capul pe spate şi gâtul e întins şi începe să lovească cu picioarele în căpătâiul patului. Loveşte mai repede, tot mai repede. Îi spun să înceteze, dar ea continuă, tot mai tare. Strig la ea şi cuţitul a început deja să se înfigă şi mama vine în goană şi trage de mine şi eu mă întorc şi cuţitul iese, doar ţâşneşte din mine, caut alte cuţite, mi-e frică să mă opresc, trebuie să continui, nu se poate să mă opresc, mama se târăşte prin bucătărie, podeaua e toată roşie, trebuie să încerc cuţitele pe tot, pe mine, pe mobile, pe pereţi, lovesc şi împung şi deodată sunt obosit şi mă aşez jos. Nu ştiu ce se întâmplă, mă doare în corp şi mi-e sete, dar nu mă pot mişca.

Erik simte cum atârnă împreună cu băiatul în apa luminoasă, picioarele lor se mişcă molatic şi el urmăreşte cu privirea stânca, mai jos şi mai jos, nu se sfârşeşte, doar se întunecă apa şi devine albastru-cenuşie şi pe urmă de un negru care ispiteşte.

L-ai întâlnit… începe Erik şi îşi aude glasul tremurând. L-ai întâlnit mai devreme pe tatăl tău.

Da, la stadionul de fotbal, răspunde Josef.

Apo tace, pare ezitant, priveşte fix înaintea sa cu o privire adormită.

Erik vede că pulsul i se măreşte şi înţelege că în acelaşi timp tensiunea arterială scade.

Vreau să te scufunzi şi mai adânc, spune Erik pe un ton reţinut. Te scufunzi, te simţi mai liniştit, ai o senzaţie mai plăcută, şi…

Nu mama? întreabă Josef cu o voce jalnică.

Josef, povesteşte… ai întâlnit-o şi pe sora ta mai mare, pe Evelyn?

Erik pândeşte chipul lui Josef, conştient că supoziţia lui poate duce la probleme, o fisură în procesul de hipnoză, dacă se dovedeşte că a greşit. Dar era obligat să facă o tăietură bruscă, pentru că timpul nu-i va ajunge, va trebui să întrerupă hipnoza foarte curând, starea pacientului e pe cale să devină din nou acută.

Ce s-a întâmplat când ai întâlnit-o pe Evelyn? întreabă el.

N-ar fi trebuit niciodată să merg la ea.

Ieri a fost?

Se ascundea în cabană, şopteşte băiatul zâmbind.

Ce cabană?

A mătuşii Sonja, spune el ostenit.

Descrie ce se petrece în cabană!

Stau acolo şi Evelyn nu e bucuroasă, ştiu ce gândeştea, murmură el. Sunt doar un câine pentru ea, nu am nicio valoare…

Lacrimile lui Josef curg, gura îi tremură.

Îţi spune Evelyn asta?

Nu vreau, nu trebuie s-o fac, nu vreau, scânceşte Josef.

Ce nu vrei?

Pleoapele încep să i se zbată spasmodic.

Ce se întâmplă acum, Josef?

Ea spune că trebuie să muşc şi să muşc, ca să-mi primesc răsplata.

Pe cine să muşti?

E o fotografie acolo, în cabană… o fotografie într-o ramă care arată ca o ciupercă… Pălăria Şarpelui1… e tata, mama şi Bocceluţa, dar…

Trupul i se încordează brusc, picioarele se mişcă iute şi se strâng, e pe cale să iasă din hipnoza adâncă. Erik îl conduce atent înapoi, îl linişteşte şi-l ridică cu câteva nivele. Închide cu grijă porţile spre toate amintirile din ziua aceea şi toate amintirile din timpul hipnozei. Nimic nu trebuie să mai stea deschis când el începe delicatul proces de trezire.

Josef stă culcat cu o expresie zâmbitoare pe pat, atunci când Erik îl părăseşte. Comisarul criminalist se ridică de pe scaunul din colţ şi-l urmează afară din cameră, apoi se duce la automatul de cafea.

1 Ciupercă otrăvitoare.

Fragment din romanul

„Sub hipnoza”,

de Lars Kepler, Editura TREI, Colectia Fiction Connection, 2011.

%d blogeri au apreciat: