Tag Archive: istoria psihanalizei



a-dangerous-method05

Secvență din A Dangerous Method, film inspirat de relația dintre Spielrein (K. Knightley) si Jung (M. Fassbender)

 

Sabina Spielrein: ”rusoaică, plecase la Zürich pentru a studia medicina și, aflată într-o stare de tulburare mentală disperată, a intrat în tratament psihanalitic la Jung. S-a îndrăgostit de analistul ei, iar acesta, profitând de dependența ei, și-a făcut-o amantă. După o luptă dureroasă, ea s-a eliberat de această legătură, și a devenit psihanalist; mai târziu s-a întors în Rusia, unde a practicat psihanaliza. În 1941, după invazia nazistă a Uniunii Sovietice, ea și cele două fiice ale ei au fost împușcate cu sânge rece de soldații germani”, povestește Peter Gay în excelenta sa biografie Freud. O viață pentru timpul nostru

Iată mai jos secvențe din corespondența Jung-Freud pe tema discutabilei relații terapeutice (și amoroase) Jung-Spielrein. Mai întâi, scrisoarea vinovată și parțial sinceră a lui Jung, apoi răspunsul părintesc al lui Freud:

 

Burghölzli‑Zürich, 7.III.09

Dragă domnule profesor!

Telegrama dumneavoastră de astăzi m‑a neliniştit. Sper să nu‑mi fi luat .n nume de rău lunga tăcere. Aştept deja de 14 zile această duminică, pentru a vă scrie astăzi în linişte sufletească. De mai bine de 14 zile sunt solicitat peste măsură (…) În fine, pentru a pune capac la toate, mă trage acum teribil la răspundere un complex; anume, o pacientă, pe care am smuls‑o cu ani în urmă cu cea mai mare dăruire dintr‑o gravă nevroză, mi‑a decepţionat încrederea şi prietenia în cea mai ofensatoare manieră care se poate imagina. Mi‑a făcut un scandal urât numai fiindcă am renunţat la plăcerea de a‑i concepe un copil. Eu m‑am menţinut întotdeauna faţă de ea în limitele unui gentleman, dar, în faţa cugetului meu cam prea sensibil, nu mă simt totuşi nepătat, iar lucrul acesta mă doare cel mai mult, fiindcă intenţiile mele au fost întotdeauna curate. Dar ştiţi şi dumneavoastră că diavolul se poate folosi şi de cel mai bun lucru pentru a produce murdărie. Am învăţat din aceasta nespus de multe despre înţelepciunea conducerii unei căsnicii, fiindcă până atunci nu avusesem, în pofida întregii autoanalize, decît o imagine nicidecum suficientă despre componentele mele poligame. Acum ştiu unde şi cum trebuie apucat diavolul…

***

2764_6c004374Viena, IX, Berggasse 19, 9.3.09

Dragă prietene,

Vă mulţumesc mult pentru telegramă şi scrisoare, care — deja prima dintre ele — au pus definitiv capăt neliniştii mele. (…) Despre acea pacientă, care v‑a învăţat ce înseamnă recunoştinţa nevrotică a femeii respinse, am prins şi eu de veste. Muthmann mi‑a vorbit cu ocazia vizitei sale despre o doamnă, care i s‑a prezentat lui drept iubita dumneavoastră, şi a remarcat că lui i‑ar insufla respect dacă dumneavoastră v‑aţi fi păstrat încă atâta libertate. Dar am căzut de acord asupra bănuielii că situaţia se prezintă altfel şi că nu poate fi explicată fără să se ţină cont de nevroza lăudăroasei doamne. Să fim calomniaţi şi pârjoliţi de iubirea cu care operăm, acestea sunt riscurile meseriei noastre, din cauza cărora nu ne vom abandona însă în niciun caz meseria. De altfel, vorba lui Faust, „Tu eşti cu diavolul per tu, Doar nu te temi de‑o simplă flăcăruie?“. Mi‑a venit în minte acest citat deoarece dumneavoastră, în prezentarea acestei întâmplări, cădeţi în mod hotărât pradă unui stil teologic…

Fragmente din Corespondența Freud-Jung

 

Cum a plagiat Freud conceptul de ”psihanaliză”


Acuzaţia de plagiat poate deveni o armă redutabilă pentru a discredita întreaga operă a unui rival. În acest caz, plagiomnia depăşeşte resentimentul personal, luând forma luptei ideologice.

 

De la înălţimea catedrei sale de la College de France, psihiatrul Pierre Janet s-a declarat furat de Freud în inventarea psihanalizei. Revendicarea a alimentat multă vreme curentul antifreudian până când, către 1915, lucrările lui Janet au căzut în desuetudine.

Cele două concepţii nu se imitau nicidecum, ba chiar erau opuse. Janet excludea ipoteza sexuală din teoria sa în privinţa isteriei. În schimb, pe terenul hiperconcurenţial din punct de vedere psihiatric al isteriei, Freud şi Breuer se bazau amândoi tocmai pe sexualitate. Conflictul era inevitabil, dar trebuise ca Janet să se simtă cu adevărat ameninţat pentru a apela sistematic, dincolo de argumentele ştiinţifice ale „luptei cinstite“, la calul troian al plagiatului.

   

     

      

Psihiatru recunoscut, Janet elaborase o metodă de psihoterapie bazată pe ascultarea faţă în faţă a pacientului şi pe noţiunea de „automatism psihologic“, văzând în această activitate psihică o funcţie inferioară pe care o denumise „subconştient“, după ce ezitase asupra cuvântului „inconştient“ care, să ne amintim, făcea deja parte din limbajul de specialitate.

În epoca respectivă, a descoperitorilor, numeroşi psihiatri, printre care Gatian de Clérambault, lucrau asupra acestei noţiuni. Se căuta, se avansa pe un teritoriu deja reperat de literatura din domeniu, se dădeau nume, se puneau steguleţe pe hartă. Pentru unii, steguleţul odată înfipt, teritoriul devenea al lor. Era o viziune colonială asupra cercetării, care se confunda astfel cu luarea în stăpânire, cu o cucerire.

Dar şi o viziune patriotică: psihiatria franceză era îndreptată împotriva celei germane. Pentru Janet, nimic din ceea ce era german nu se putea potrivi cu pretinsul geniu latin. Aceste concepţii maurrassiene infestaseră întreg mediul ştiinţific. Primii zece ani ai secolului, anii douăzeci, anii treizeci: Celălalt este german, Celălalt este evreu, Celălalt este indigen. Psihanaliza franceză mergea până la marginea respectivelor teritorii unde Celălalt era, în primul rând, un străin. Janet şi-a încărcat viziunea sa patriotică cu povara acuzaţiei de plagiat.

  

 

Freud era vinovat de furt de idei, agravat de disimulare, căci îşi cosmetizase împrumuturile. Conform lui Janet, Freud şi Breuer

 

„numeau psihoanaliză ceea ce eu am denumit analiză psihologică. Numeau complex ceea ce eu am denumit sistem psihologic. (…) Botezaseră cu numele de catharsis ceea ce eu desemnasem ca fiind o disociere sau o dezinfectare morală.“

Aici, Janet se dovedeşte un expert al sinonimiei: „a numi, a chema, a boteza, a desemna“ sunt convocate să ia parte la conflictul denumirii originare. Printre toate aceste verbe se cască un hău în care Janet pierde din vedere ceea ce este numit, de parcă semnificantul ar fi ocupat tot spaţiul. Semnificantul este convocat atât de agresiv, de obsedant şi de conspirativ, încât semnificatul dispare. Psihanaliză = psihoanaliză = analiză psihologică: totul alunecă, nu mai rămân decât cuvinte şi iar cuvinte care se aseamănă. A numi înseamnă a crea o breşă în real. A confunda numele înseamnă a-l vedea pe Acelaşi acolo unde se află Celălalt.

Fiindcă nu degeaba numele sunt diferite: teoriile lui Freud şi cele ale lui Janet, oricât de asemănătoare ar putea părea unui spirit obsedat de el însuşi, sunt, de fapt, foarte diferite. Ca mulţi alţi practicieni ai vremii, Janet avea tendinţa de a explica afecţiunile psihice prin ereditate. Pe acest drum însă ratează tocmai fundamentul psihanalizei: teoria transferului. Convins că Freud i-a furat „raportul afectiv“ pe care îl constatase la propriii pacienţi, a strigat că a fost imitat atunci când părintele psihanalizei a utilizat termenul de transfer, persistând în a nu vedea (nici nu ar fi avut cum) deosebirea.

La conferinţa internaţională de la Londra, unde Janet spera să găsească un public pe măsura închipuitului ultragiu, participanţii însă nu s-au lăsat păcăliţi. Janet ducea o bătălie pierdută, exacerbată de uitarea în care se căzuse, în străfundurile căreia încă mai răsuna ecoul plângerilor sale: Pla-giat! Plaaa-giaaat!

Pentru Freud, rana a rămas deschisă. Chiar şi în 1925, în Autobiografia sa, avea să revină de cinci ori la acuzaţiile lui Janet, la acele „clevetiri repetate“. Cu doi ani înaintea morţii, în 1937, când Janet a vrut să-l viziteze, Freud a refuzat să îl primească:

 

„Nu, pe Janet nu vreau să-l văd. Nu m-aş putea împiedica să nu îi reproşez purtarea nedreaptă faţă de psihanaliză şi faţă de mine personal şi faptul că nu a făcut niciodată nimic pentru a o corecta. A fost destul de prost ca să spună că etiologia sexuală a nevrozelor nu ar fi putut germina decât în atmosfera unui oraş ca Viena. Apoi, când scriitorii francezi au răspândit zvonul conform căruia i-am urmărit conferinţele şi i-am furat ideile, ar fi putut pune capăt cu un singur cuvânt unor asemenea bârfe fiindcă, acesta este adevărul, nu am stat niciodată de vorbă cu el şi nici nu i-am auzit pronunţat numele în perioada Charcot. (…) Nu, nu am să-l văd.“

   

Fragment din volumul

Raport de poliție,

o istorie a plagiatului și plagiomaniei

semnată de Marie Darrieussecq    

  

%d blogeri au apreciat: