Tag Archive: interogatoriu



In saptele norilor— Nu cred că cineva pe lumea asta îşi poate imagina, şuieră Jon Mohr şi picături mici de salivă zburară peste masă. Nimeni nu‑şi poate imagina cum e să‑ţi pierzi singurul copil într-un accident stupid, îngrozitor, absolut oribil…

Rosti fiecare cuvânt răspicat. Se lăsă încet înapoi pe spate şi‑şi cuprinse faţa cu ambele mâini, până când încheieturile degetelor se albiră.

— În clipa asta e destul de tragic pentru mulţi alţii, spuse Henrik Holme fixând monitorul calculatorului. Diferenţa e că în cazul lor se cunoaşte făptaşul.

Jon Mohr îşi îndepărtă mâinile şi se uită la el neîncrezător, aproape dezgustat. Ochii i se îngustară pe chipul lui plâns. Henrik Holme scutură încet din cap, ridicându-şi încet mâinile într-un gest de împăcare.

— Linişte‑te, spuse el.

Făptaşul? rânji Jon Mohr. Ce dracu’ vrei să spui cu făptaşul? Sander a căzut de pe o scară. De pe scara dublă pentru draperii din propria noastră cameră! Nu s‑a în­tâmplat nimic altceva! Ce dracu’ vrei să insinuezi?

— Nimic, răspunse Holme cât putea de calm.

Transpira abundent. Îşi drese glasul şi spuse:

— Am pornit de la premisa că moartea fiului tău intră în categoria deceselor accidentale. Asta nu înseamnă că…

Ridică din nou mâinile, de data asta pentru a‑l îm­piedica pe Jon Mohr să-l întrerupă. Bărbatul stătea ca pe ace. Chipul îi era roşu-aprins şi furios.

— Nu înseamnă că suspectăm pe cineva anume, spuse Home. Deocamdată! Vom elucida lucrurile. Îi vom interoga pe cei interesanţi de audiat, vom primi raportul medicului legist şi tehniciana va analiza în detaliu probele adunate în seara asta. Vom lua în calcul absolut toate datele pe care le avem la dispoziţie. La sfârşit, vom trage concluziile. OK?

Acum se simţea mai mulţumit de sine.

Bărbatul din fotoliul audiaţilor părea să se fi calmat puţin.

El, Henrik Holme, poliţist de douăzeci şi şase de ani, reuşise să calmeze un bărbat de vârstă mijlocie înainte ca omul să‑i scoată ochii.

Era bine.

Fragment din  


Pofte demoniceSă fim conștienți de natura vampirului feminin este decisiv pentru dezactivarea lui, dar nu este suficient. E nevoie ca Marele Feminin e aproape de inima eroului atunci când pândește vampirul feminin.

Suntem în contact cu Marele Feminin pozitiv oricând ne simțim în siguranță în lume, oricând ne simțim acceptați și apreciați exact așa cum suntem. Atunci când suntem conectați la Marele Feminin, știm că directivele vampirului feminin nu oferă răspunsuri, că grija lui plănuită nu reprezintă un confort real, că posesivitatea lui nu este protecție, și că supravegherea lui nesățioasă nu este iubire. Neînșelați de minciunile vampirului, putem persevera în dezactivarea lui.

Să luăm, spre exemplu, întrebarea, aparent inocentă, a vampirului feminin: „Te mai vezi cu persoana aceea interesantă cu care te întâlneai, dragă?” E posibil să răspundem la această întrebare, începând o discuție ale cărui scop și motive sunt cunoscute doar de vampir. La finalul acesteia, ne-am putea trezi că am oferit o mulțime de informații amestecate cu vinovăție și rușine. Colții vampirului feminin pot fi însă evitați cu un scut strălucitor de contra-întrebări precum „Ce întrebare interesantă; de ce întrebi?” sau „Vai, nu am realizat că îl placi pe Chris așa de mult; m-am înșelat?”

Sau să presupunem să suntem confruntați cu pledoaria zdrobitoare: „Ce o să mă fac, acum că sunt complet singură și nu pot plăti chiria? O să mai vii să mă vizitezi când o să locuiesc la adăpost?” Inițial, ne-am putea arunca cu capul în jos și am putea oferi un izvor nesecat de resurse în efortul de a salva acestă pribeagă de la ananghie. Dar putem întâi să evaluăm situația întrebând: „Ce idei ai mai avut, în afară de adăpostul pentru săraci? Care este lista ta completă de resurse? Și cât ar trebui să rămâi acolo până să ajungi din nou pe picioarele tale?” sau „Tu ce ai spune unei persoane care s-ar afla în situația ta, dacă n-ar putea veni la mine pentru ajutor și sfaturi?”

Odată ce știm adevăratele întrebări, putem decide exact cum ne dorim să răspundem înainte să ne încredințăm vampirului, fără să vrem, forța vitală. Oricine a fost interogat de un avocat știe cât de ușor putem fi ademeniți printr-o serie de întrebări aparent inocente într-o poziție incriminatorie care să nu aibă vreo legătură cu adevărul. Dacă credeți cumva că această tehnică de chestionare este învățată doar la facultatea de drept, mai gândiți-vă. Abilitatea de interogare este o tactică de bază a majorității vampirilor feminini, pentru că informația este o formă de putere care este accesibilă tuturor. Informația oferă putere pentru că atunci când deții informații despre oameni, deții un mijloc de a-i exploata-lucru care, așa cum știm, este o direcţie de bază a oricărui vampir.

Fragment din: Pofte demonice.

Vampirul psihic din noi și din ceilalţi, de Barbara E. Hort

 


— Eu cred că tu l-ai ucis pe tip. Vom şti mai multe mâine, când vin rezultatele de la Criminalistică. Dar tehnicienii de la laborator n-o să-mi poată spună şi de ce ai facut-o. Aici am nevoie de sprijinul tău.

  

Rugămintea păru să fi fost făcută în van. Bărbatul nu-şi mişcă niciun muşchi. Schiţă doar un zâmbet rece, uşor batjocoritor, ca şi când ar fi avut vreun atu. Aici greşea.

— Ca să fiu cinstită, cred că ar fi de bun simţ din partea ta să-mi acorzi sprijinul tău, continuă inspectoarea Hanne Wilhelmsen. Poate ai făcut-o singur. Poate a fost un ordin. Poate că ai fost chiar forţat să o faci. Şi asta ar putea avea un impact decisiv asupra a ceea ce ţi se va întâmpla.

Ea făcu o pauză în şirul constant de cuvinte, îşi aprinse o ţigară şi îl privi direct în faţă. El continuă să stea acolo nedând absolut deloc semne că ar intenţiona să vorbească. Hanne scoase un oftat şi închise maşina de scris.

Fragment din:

Zeita oarba— Nu depinde de mine să-ţi stabilesc sentinţa. Dacă eşti vinovat, asta este. Dar, în mod cert, ar putea fi în avantajul tău dacă aş putea spune ceva pozitiv despre dorinţa ta de a coopera şi aşa mai departe, atunci când va trebui să depun mărturie în instanţă.

Håkon recunoscu senzația aceea de când era copil şi primise permisiunea de a urmări un film poliţist la televizor. Ardea să meargă la toaletă, dar nu îndrăznea să spună nimic, de frică să nu piardă ceva incitant.

— Unde l-aţi găsit?

Întrebarea olandezului îl luă pe Håkon complet prin surprindere, iar el observă pentru prima oară o urmă de nesiguranţă pe faţa inspectoarei.

— Acolo unde l-ai ucis, replică ea, apăsând pe fiecare vorbă.

— Răspundeţi-mi. Unde l-aţi găsit pe tip?

Amândoi poliţiştii ezitau.

— Pe malul râului Aker la Podul Hundremann. După cum bine ştii, spuse Hanne, ţinându-şi privirea pironită asupra lui pentru ca nu cumva să rateze cea mai mică urmă de reacţie a expresiei de pe chipul lui.

— Cine a găsit cadavrul? Cine a anunţat poliţia?

De data asta, ezitarea lui Hanne Wilhelmsen creă un gol în care Sand se simţi înghiţit.

— A fost cineva care se plimba pe-acolo. O avocată, o prietenă de-a mea, de fapt. Trebuie să fi fost o experienţă groaznică.

Hanne se făcu lividă, dar Håkon realiză asta prea târziu. Nu observase gestul ei de avertisment când începuse să vorbească. Se înroşi ca racul din cauza privirii ei feroce de reproş.

Van der Kerch se ridică în picioare.

— Aş vrea un avocat, la urma urmelor, declară el. O vreau pe femeia aia. Dacă o aduceţi aici, poate că mă decid să vorbesc. Dacă nu o pot avea, mai bine fac zece ani de închisoare la Ullersmo.

El merse în diagonală spre uşă, pe neaşteptate, păşind peste picioarele lui Håkon şi aşteptă politicos să fie dus înapoi în celula sa. Hanne Wilhelmsen îl escortă, fără măcar să privească spre colegul ei cu faţa roşie ca racul.

%d blogeri au apreciat: