Tag Archive: Infernul lui Gabriel



Când se trezi, era şapte şi-un pic. Gabriel dormea în continuare netulburat. Ba chiar sforăia şi, se pare, dormiseră amândoi neîntorşi. Nu mai avusese niciodată parte de un somn aşa liniştit, cu o singură excepţie.

Nu voia să se mişte. Nu voia să se îndepărteze de el, nici măcar cât o adiere. Îşi dorea să rămână întinsă pe veci în braţele lui şi să se poarte de parcă n-ar fi fost despărţiţi niciodată.

„M-a recunoscut. Mă iubeşte. În sfârşit.“

Infernul lui GabrielAşadar, în dimineaţa aceasta, pentru prima dată în viaţa ei, Julia se simţea iubită. Zâmbi larg. Îşi lipi buzele de gâtul lui Gabriel şi-şi frecă nasul de obrazul lui neras. El gemu încetişor şi o strânse mai tare, dar, după respiraţia lui adâncă, ritmică, se vedea că dormea în continuare adânc.

Julia avusese îndeajuns de-a face cu beţivi pentru a şti că la trezire Gabriel avea să fie mahmur şi irascibil. Aşa că nu se grăbea să-l trezească. Mulţumi Cerului în sinea ei că, noaptea trecută cel puţin, Gabriel fusese un beţivan inofensiv, pus pe flirt. Unui astfel de beţiv îi putea face faţă. Celălalt tip o speria.

Fragment din:

Zăbovi cam o oră în pat, inspirându-i mirosul, simţindu-i căldura, savurând apropierea dintre ei şi plimbându-şi sfios mâinile de-a lungul bustului lui. În afara serii pe care o petrecuse cu el în pădure, aceste momente erau cele mai fericite din viaţa ei. Dar, într-un final, trebui să se scoale.

Se desprinse uşurel de sub braţul lui şi se îndreptă spre baie, închizând uşa după ea. (…)

„Cum rămâne cu faptul că mi-e profesor? Şi dacă e alcoolic?“

Dacă ai fi întrebat-o, cu vreo două săptămâni în urmă, când vizita apartamentul împreună cu Rachel, dacă se gândise vreodată c-avea să stea în fotoliul lui preferat într-o dimineaţă de duminică, răspunsul ar fi fost „nu”. Nu-şi imaginase că aşa ceva ar fi posibil, chiar şi cu ajutorul lui Grace din ceruri. Dar acum, că se afla aici, era în culmea fericirii.

Optă pentru o dimineaţă cu program de voie, cu suc de porto­cale şi suplimentul de duminică, şi decise că fericirea ei merita sărbă­torită cu nişte muzică cubaneză; mai exact, cu un strop de Buena Vista Social Club. În timp ce asculta Pueblo Nuevo pe iPod, studie rubrica de artă din ziarul lui Gabriel. Royal Ontario Museum urma să găzduiască o expoziţie temporară de artă florentină, exponate din colecţia permanentă de la Galeria Uffizi. Poate că Gabriel o să vrea să meargă împreună. Să iasă împreună la muzeu.

Da, rataseră balul de absolvire şi toate petrecerile firoscoase de la Saint Joseph. Dar Julia era sigură că va avea ocazia să recupereze înzecit cu Gabriel tot timpul şi toate ocaziile pierdute. Fericită, sări în picioare chiar când trompetistul pe care-l asculta în căşti începu să cânte câteva acorduri din Stormy Weather, un contrapunct la melodia cubaneză. Julia cânta tare, mult prea tare, dansând cu sucul de portocale în mână, îmbrăcată în chiloţii de fiţe ai lui Gabriel, fără să-l observe pe bărbatul pe jumătate dezbrăcat care se apropia cu paşi mari de ea.

— Ce mama naibii faci?

Aaaaaaaaaa!!!

Julia sări de trei coţi în sus la auzul vocii lui aspre, furioase. Îşi scoase repede căştile din urechi şi se întoarse. Şi fu doborâtă de ceea ce văzu pe chipul lui.

— Ţi-am pus o întrebare! se răţoi Gabriel la ea, cu ochii întu­necaţi de furie. Ce dracu’ faci îmbrăcată în chiloţii mei, ţopăind în camera mea de zi?

 


În dimineaţa următoare, Julia stătea în pătucul ei îngust cu laptopul ei vechi, lucrând la teză şi ascultând Mozart. Gusturile muzicale ale domnului profesor Emerson o surprindeau. Cum putea să treacă de la Nine Inch Nails la aşa ceva?

 

Oare îl asculta doar din cauza lui Grace? Sau exista vreun alt motiv pentru care se tortura ascultând neîntrerupt aceeaşi bucată de tăiat venele? Julia închise ochii şi se concentră pe versurile de la Lacrimosa, cântate răsunător şi sfâşietor, în latineşte, de corul pe mai multe voci…

Infernul lui GabrielZi a Plângerii,

în care cel păcătos se va ridica din cenuşă,

spre a fi adus la judecată.

Miluieşte-l, Doamne, pe omul acesta.

Doamne Iisuse, odihneşte-i,

în mare mila ta.

Amin!

Fragment din:

„Oare de ce ascultă Gabriel întruna chestia asta? Şi ce spune despre mine faptul că mă simt, fără să vreau, mai aproape de el când o ascult? N-am făcut altceva decât să-i înlocuiesc fotografia cu CD-ul lui — atâta doar că nu dorm cu el sub pernă. Sunt jalnică, sunt ca un căţeluş amorezat.“ (…)

Îşi dorea ca propunerea ei să-l impresioneze pe domnul profesor Emerson, să-l convingă că era o studentă bună şi destul de inteli­gentă. Chiar dacă ştia că el, probabil, ar fi contrazis-o în ambele privinţe, orice i-ar fi zis domnul profesor Greg Matthews de la Harvard despre ea. Şi ar fi minţit dacă spunea că nu încerca, cumva, să-l împungă subtil să-şi amintească de ea.

Se întrebă ce era mai rău — că Gabriel o uitase? Sau că Gabriel se transformase în domnul profesor Emerson? Aproape că i se făcu greaţă cântărind a doua opţiune, aşa că refuză să zăbovească — prea mult — asupra ei. Cu siguranţă prefera ca Gabriel s-o fi uitat, rămâ­nând însă bărbatul tandru şi blând pe care-l sărutase în livada uscată, decât să se transforme în domnul profesor Emerson, cu toate viciile acestuia, fără a o fi uitat.

Ideea ei de teză era relativ simplă. Dorea să facă o comparaţie între iubirea curtenească, aşa cum era reflectată aceasta în relaţia castă dintre Dante şi Beatrice, şi pofta carnală desfrânată manifes­tată în relaţia adulteră dintre Paolo şi Francesca, perechea pe care Dante o plasase în cercul al doilea al Infernului, cercul păcătoşilor din dragoste. Julia dorea să analizeze virtuţile castităţii, o temă care-i trezea un interes profund, şi s-o compare cu erotismul sublimat al Divinei Comedii.

 

%d blogeri au apreciat: