Tag Archive: indragostire



a-dangerous-method05

Secvență din A Dangerous Method, film inspirat de relația dintre Spielrein (K. Knightley) si Jung (M. Fassbender)

 

Sabina Spielrein: ”rusoaică, plecase la Zürich pentru a studia medicina și, aflată într-o stare de tulburare mentală disperată, a intrat în tratament psihanalitic la Jung. S-a îndrăgostit de analistul ei, iar acesta, profitând de dependența ei, și-a făcut-o amantă. După o luptă dureroasă, ea s-a eliberat de această legătură, și a devenit psihanalist; mai târziu s-a întors în Rusia, unde a practicat psihanaliza. În 1941, după invazia nazistă a Uniunii Sovietice, ea și cele două fiice ale ei au fost împușcate cu sânge rece de soldații germani”, povestește Peter Gay în excelenta sa biografie Freud. O viață pentru timpul nostru

Iată mai jos secvențe din corespondența Jung-Freud pe tema discutabilei relații terapeutice (și amoroase) Jung-Spielrein. Mai întâi, scrisoarea vinovată și parțial sinceră a lui Jung, apoi răspunsul părintesc al lui Freud:

 

Burghölzli‑Zürich, 7.III.09

Dragă domnule profesor!

Telegrama dumneavoastră de astăzi m‑a neliniştit. Sper să nu‑mi fi luat .n nume de rău lunga tăcere. Aştept deja de 14 zile această duminică, pentru a vă scrie astăzi în linişte sufletească. De mai bine de 14 zile sunt solicitat peste măsură (…) În fine, pentru a pune capac la toate, mă trage acum teribil la răspundere un complex; anume, o pacientă, pe care am smuls‑o cu ani în urmă cu cea mai mare dăruire dintr‑o gravă nevroză, mi‑a decepţionat încrederea şi prietenia în cea mai ofensatoare manieră care se poate imagina. Mi‑a făcut un scandal urât numai fiindcă am renunţat la plăcerea de a‑i concepe un copil. Eu m‑am menţinut întotdeauna faţă de ea în limitele unui gentleman, dar, în faţa cugetului meu cam prea sensibil, nu mă simt totuşi nepătat, iar lucrul acesta mă doare cel mai mult, fiindcă intenţiile mele au fost întotdeauna curate. Dar ştiţi şi dumneavoastră că diavolul se poate folosi şi de cel mai bun lucru pentru a produce murdărie. Am învăţat din aceasta nespus de multe despre înţelepciunea conducerii unei căsnicii, fiindcă până atunci nu avusesem, în pofida întregii autoanalize, decît o imagine nicidecum suficientă despre componentele mele poligame. Acum ştiu unde şi cum trebuie apucat diavolul…

***

2764_6c004374Viena, IX, Berggasse 19, 9.3.09

Dragă prietene,

Vă mulţumesc mult pentru telegramă şi scrisoare, care — deja prima dintre ele — au pus definitiv capăt neliniştii mele. (…) Despre acea pacientă, care v‑a învăţat ce înseamnă recunoştinţa nevrotică a femeii respinse, am prins şi eu de veste. Muthmann mi‑a vorbit cu ocazia vizitei sale despre o doamnă, care i s‑a prezentat lui drept iubita dumneavoastră, şi a remarcat că lui i‑ar insufla respect dacă dumneavoastră v‑aţi fi păstrat încă atâta libertate. Dar am căzut de acord asupra bănuielii că situaţia se prezintă altfel şi că nu poate fi explicată fără să se ţină cont de nevroza lăudăroasei doamne. Să fim calomniaţi şi pârjoliţi de iubirea cu care operăm, acestea sunt riscurile meseriei noastre, din cauza cărora nu ne vom abandona însă în niciun caz meseria. De altfel, vorba lui Faust, „Tu eşti cu diavolul per tu, Doar nu te temi de‑o simplă flăcăruie?“. Mi‑a venit în minte acest citat deoarece dumneavoastră, în prezentarea acestei întâmplări, cădeţi în mod hotărât pradă unui stil teologic…

Fragmente din Corespondența Freud-Jung

 


În cele ce urmează avem o listă de sentimente care ar putea fi provocate de partenerul de cuplu.

Răspunde prin cuvântul „adevărat“ la cele pe care le simți și prin cuvântul „fals“ la cele pe care nu le simți. Răspunde în concordanță cu sentimentele curente (din prezent), nu conform trăirilor tale în general.

 

(Mă) simt:

___1. Ca și cum fiecare zi ar fi specială.

___2. Că viața merită trăită.

___3. Fericit în legătură cu totul.

___4. Ca și cum m‑aș fi dat foarte tare în leagăn.

___5. Că el sau ea este perfect/ă.

___6. Optimist față de toată lumea.

___7. În extaz.

___8. Plin de energie.

___9. În acord cu corpul meu.

___10. Uau!

___11. În delir.

___12. Ca și cum aș număra minutele până când mă întâlnesc cu partenerul.

___13. Ca și cum noi doi am trăi în propria noastră lume specială.

Test preluat din:

24teste-iubire___14. În stare să ating orice scop.

___15. Spontan.

___16. O bucurie extremă.

___17. Că el sau ea e cea mai frumoasă persoană din lume.

___18. Complet implicat în relație.

___19. Că sunt una cu partenerul și că sunt în armonie cu el sau ea.

___20. Îndrăgostit de tot și de toate.

___21. Fiori pe șira spinării.

___22. Că mi se taie răsuflarea.

___23. Că mor de dorul partenerului.

___24. Fiori.

___25. Ușor.

___26. Lipsit de griji.

___27. Că îmi vine să sar în sus.

___28. Ca și cum n‑aș avea nicio grijă.

___29. Generos.

___30. Jucăuș.

___31. Împlinit.

___32. Radios.

___33. Strălucitor.

___34. Tolerant.

___35. Preocupat de gânduri referitoare la partener.

___36. Bunăvoință către lumea întreagă.

___37. Complet.

___38. Fiori de nerăbdare.

___39. Cu capul în nori.

___40. O euforie constantă.

___41. Că plutesc.

___42. O anumită presiune sau arsură în zona genitală.

___43. Capabil să cuceresc totul.

___44. Plin.

___45. Copleșit de sentimentele mele.

___46. Că îmi vine să fac pe nebunul.

___47. Ca și cum totul îmi iese foarte bine.

___48. Ușor și vaporos.

___49. Că am un scop.

___50. Că am un puls accelerat.

___51. Îmbujorat.

___52. Neîncorsetat.

___53. Că sunt una cu totul.

___54. Loialitate.

___55. Că îmi folosesc întregul potențial.

___56. Exuberanță.

___57. Extaz.

___58. Vigoare.

___59. Că explodez de fericire.

___60. Întreg.

___61. Ca un orb care tocmai și‑a recăpătat vederea.

___62. Că totul e bun.

___63. Un metabolism mai activ.

___64. Fantastic.

___65. Cuprins de beție.

___66. Că îmi vine să cânt.

___67. Ca și cum ar fi apărut curcubeul doar pentru mine.

___68. Că înfloresc.

___69. Treaz și pe deplin conștient.

___70. Încântat și luminos.

___71. Plin de voie bună.

___72. Că am o acuitate senzorială crescută.

___73. Că‑mi vine să explodez.

___74. Că o să mor de fericire.

___75. O mare emoție interioară.

___76. Că‑mi vine să urlu de bucurie

 

Scorare

Pentru a‑ți calcula scorul, adună numărul de itemi la care ai răspuns cu adevărat.

Unde te încadrezi?

Bărbați Femei Percentilă

58        63        85

49        52        70

40        46        50

31        38        30

22        29        15

Scorurile mari indică prezența mai multor simptome romantice.

 

 

Despre Chestionarul simptomelor romantice

Iubirea romantică poate fi o experiență emoțională intensă. Când suntem îndrăgostiți, ne simțim buricul pământului, avem senzația că plutim, credem că lumea e un loc minunat și lista ar putea continua la nesfârșit.

Într‑adevăr, psihologul Eugene Mathes (autorul testului de mai sus) a mărit această listă considerabil și a construit o scală care să acopere șaptezeci și șase de „simptome“ ale iubirii romantice. Așa cum ai putut observa când ai convertit scorul brut al acestui test într‑un scor de percentilă, jumătate din bărbați și femei au indicat că au trăit cel puțin jumătate din aceste simptome și 15% din bărbați și femei au experimentat cel puțin cincizeci și șapte din cele șaptezeci și șase de simptome. Aproximativ 2% din bărbații și femeile care au făcut testul au trăit șaptezeci și patru de simptome din șaptezeci și șase. Uau!

Testul de iubire al lui Mathes este unic pentru că este singurul din cele pe care le‑am întâlnit care se concentrează exclusiv pe experiențele emoționale din contextul iubirii romantice.

  


Așa cum poate fi folosită pentru a ademeni iubitul, mâncarea poate fi folosită și pentru a simboliza dragostea care este deja formată.

Metafora mâncării descrie plăcerea senzuală a momentelor petrecute cu iubitul, la fel ca și nevoia fundamentală a îndrăgostitului de persoana iubită (de exemplu, îndrăgostitul are nevoie de dragoste pentru a trăi, la fel de mult cum are nevoie de mâncare).

   

   

    

          

În povestea australiană The Girl Who Made Dilly Bags, o fetiţă tăcută, Lowana, iubește în secret un vânător pe nume Yoadi. Este lăsată acasă de familia ei atunci când aceasta pleacă la un festival îndepărtat. Yoadi observă că ea a fost lăsată acasă și vine să o ia. Pe drum, omoară câteva animale pentru a i le aduce. Atunci când îl vede, ea aproape leșină atât de foame, cât și de dragoste. El îi dă mâncarea, o privește cum mănâncă, iar apoi o anunţă că se va căsători cu ea. Apoi o duce la festivalul la care era familia ei.

Morala aceste povești este că, dacă iubești pe cineva, îl hrănești; și, dacă cineva te hrănește, poţi ajunge să iubești persoana care te hrănește.

    

    

    

    

 

Alte povești includ descrieri mai detaliate ale mâncării, menite să aducă experienţa senzuală a iubirii. În Cântarea Cântărilor, un îndrăgostit vorbește cu persoana pe care o iubește, spunând: „Sprânceana ta este o felie subţire de rodie”. Similar, naratorul din Dragostea în vremea holerei [G. Garcia Marquez] folosește reprezentarea mâncării pentru a descrie cum Fermina Daza își seduce soţul:

„L-a tăiat în bucăţi cu o tandreţe răutăcioasă; a adăugat sare după gust, piper, un căţel de usturoi, ceapă tocată, suc de lămâie, foaie de dafin, până când a fost asezonat și așezat pe farfurie, iar cuptorul a fost încins la temperatura potrivită”.

Valoarea de sprijin a mâncării este subliniată și în alte povestiri. În povestea persană Manjun și Layla, fiul unei căpetenii se îndrăgostește nebunește de Layla, o colegă de școală, câștigându-și singur numele de manjun, însemnând „bărbat nebun”. El fuge de civilizaţie, umblă dezbrăcat și mănâncă numai iarbă. Își explică ciudatul comportament, spunând: „Corpul meu nu mai are dorinţă. Dragostea este focul meu și esenţa mea. Ghemul care sunt a dispărut. Dragostea a intrat în casa mea”. Sau, așa cum spun cei de la Beatles, „Dragostea este tot ce ai nevoie”.

Fragment din cartea

Săgeata lui Cupidon. Cursul dragostei în timp

de Robert J. Sternberg, profesor de psihologie la Yale University

   


Ce se întâmplă când psihoterapeutul se îndrăgostește de clientă? Iubirea (cea grijulie, nu cea sexuală) poate fi un ingredient în cadrul terapiei? Iată două întrebări de care terapeuții (mai nou, terapeutele) fug ca de ciumă. De ce? Susan Baur caută un răspun în cartea sa, Ora de intimitate:

***

Terapia relațională

În ziua de azi, clinicienii chemaţi să răspundă la aceste întrebări sunt femeile, şi nu numai pentru că ele reprezintă acum două treimi din totalul psihoterapeuţilor şi numărul lor este în creştere, ci şi pentru că ele sunt deosebit de receptive la ideea că relaţia dintre terapeut şi client este cea care face terapia să funcţioneze. (…) Deloc surprinzător, clinicienii femei au un mod diferit de-a proceda, şi, chiar dacă există multe forţe care înrâuresc ocupaţia psihoterapiei, femeile îşi fac şi ele simţită influenţa.

Unul din moduri este prin a încuraja un curent relativ nou de gândire, denumit şcoala terapiei relaţionale. Terapia relaţională îşi propune să-i aşeze pe terapeut şi pe client într-un raport de egalitate mult mai clar pronunţat decât în terapiile convenţionale, şi pune accentul pe efectul curativ al relaţiei care se stabileşte între cei doi. Terapia relaţională nu doar că este primită cu braţele deschise de terapeuţi şi pacienţi, care-o văd drept modalitate firească de-a intra în relaţie cu alţi oameni şi drept metodă eficace de-a se reechilibra, ci stimulează şi adoptarea unei noi optici asupra legăturilor dintre medic şi pacient.

Ca de la părinte la copil

Ideile lui Ferenczi despre analiza reciprocă şi despre realul raport care se dezvoltă, în pofida atitudinii profesionale a unui clinician, au ajuns să fie azi mai în vogă decât în timpul vieţii lui.

Paradoxal, feminizarea psihoterapiei ameninţă să reteze scurt tocmai câteva din întrebările al căror răspuns speră să-l inspire.

  • În primul rând, multe din femeile care susţin terapia relaţională refuză cu emfază să ia în considerare atracţia care s-ar putea să facă parte din tabloul general.
  • Şi în al doilea rând, cu atâtea femei care inundă domeniul, este foarte probabil să se reducă problema sexului între un medic şi o fostă pacientă, diminuându-se deci imperativul de a-i investiga incidenţa.

Reţelele organizate pentru ajutorarea victimelor abuzului sexual, precum şi seminariile şi atelierele de discuţii le explică adeseori clientelor că sentimentele şi acţiunile sexuale nu au ce căuta, sub nicio formă, în terapie. Unica relaţie admisibilă, subliniază toate aceste forumuri, este o legătură proteguitoare şi de încurajare benefică între terapeut şi clientă.

Atât de mare este spaima că orice formă de atracţie erotică va duce la abuz, încât lui Eros nu i se îngăduie să pătrundă în nicio discuţie serioasă despre terapie. Cu alte cuvinte, s-ar părea că, deşi noua generaţie de clinicieni femei adoptă o nouă perspectivă asupra relaţiei terapeut–client, multe insistă să facă acest lucru din poziţia sigură, lipsită de orice risc, a unui cadru conceptual parental.

Magnetism animal/intimitate/dragoste

Ele se arată vitejeşte dispuse să înlăture amortizoarele care prin tradiţie i-au separat pe doctor şi pacient − bagheta de sticlă a lui Mesmer şi transferul freudian, de exemplu −, dar numai în măsura în care le pot înlocui cu convingerea că terapia este în esenţa ei un duet părinte-copil. Aşa cum i-am auzit spunând pe clinicienii de ambele sexe, dacă un practician realmente se simte ca un părinte, un foarte puternic tabu îl va proteja de tentaţia de-a ceda atracţiei.

În prezent, se consideră că este necesar să existe o triplă potrivire sau compatibilitate între doctor, pacient şi obiectivele terapiei, pentru ca tratamentul să fie eficace. Dar, pe parcursul a treizeci şi ceva de ani de discuţii, două aspecte ale acestei relaţii de bună potrivire au fost în mod repetat afirmate, rămânând însă hotărât nestudiate.

Unul este reciprocitatea relaţiei doctor–pacient, inclusiv schimbările − bruşte şi profunde sau treptate şi subtile −, pe care terapia le stimulează în clinicieni. Celălalt este fervoarea caracteristică unei bune relaţii doctor–pacient. Forţele ilogice şi profund emoţionale care stau la baza relaţiei au părut să fie mult prea aproape de iubirea romantică, pentru a putea fi cercetate în condiţii de siguranţă. Denumite uneori sugestie (Chertok) sau magie (E. Fuller Torrey), magnetism animal (Mesmer), intimitate (Nouwen) şi, în rare ocazii, dragoste (Havens, Hillman), aceste schimburi preverbale sau nonverbale circulă în tăcere între doctor şi pacient.

Ca-n Evul Mediu

În ciuda sărăciei de studii serioase în acest domeniu, eu voi lansa ideea că o formă sau alta de dragoste este necesară în terapia pe termen lung. Deşi se pot face multe observaţii în sprijinul acestei poziţii, eu nu voi invoca decât două.

  • Una este aceea că relaţia doctor–pacient are multe elemente în comun cu tradiţia occidentală a iubirii romantice sau a dragostei cavalereşti, în accepţia moravurilor din Franţa medievală. Ambele reprezintă un mod ideal − şi, în istoria lumii, unul neobişnuit − de a trata altă persoană.
  • Cealaltă este aceea că „travaliul“ pe care îl fac în lume atât relaţia doctor–pacient, cât şi dragostea însăşi rezidă în crearea unor persoane individualizate. Cu toate că numai unii clinicieni − cum ar fi specialiştii în psihologia dezvoltării, psihanaliştii şi consilierii pastorali − vorbesc deschis despre rolul iubirii în dezvoltarea unui sine, eu sunt de părere că, în terapia pe termen lung, dragostea este forţa modelatoare şi formatoare care creează şi apoi întreţine ceea ce noi numim indivizi.

Acum să ne întoarcem spre dragostea romantică.

Dacă este adevărat că „un bărbat adevărat freamătă ca un broscoi gata de salt ori de câte ori zăreşte o femeie frumoasă“, atunci foarte probabil că acele 95 de procente din clinicienii bărbaţi şi acele 76 de procente din clinicienii femei, care au declarat într-un sondaj că se simt atrase erotic de anumite cliente/anumiţi clienţi, nu exagerau, spune Susan Baur în recent tradusa carte Ora de intimitate.

N-a fost chiar așa

Dorinţa carnală, romanţiozitatea, atracţia erotică − toate păşesc sfioase în cabinetul de consultaţie, dar ce anume mai fac ele acolo, în afară de-a provoca necazuri? Un foarte mic număr de clinicieni contemporani au avut destul curaj să descrie în amănunt dragostea şi dorul pe care le-au simţit în cabinet − sub rezerva de-a preciza că nu a fost o experienţă chiar-atât-de-reală şi sub rezerva de a-şi fi păstrat tot timpul controlul asupra ei.

Vinovăție și contratransfer

Un exemplu este articolul plin de compasiune al lui Michael Tansey, intitulat „Atracţia sexuală şi temerea în cadrul contratransferului“. Subliniind că

„profesiunea noastră rămâne paralizată de temerea în faţa unui contratransfer de natură sexuală sau pătimaşă“

şi argumentând că neputinţa de a examina aceste sentimente pregăteşte terenul fie pentru o traducere în act distructivă, fie pentru o repliere dăunătoare, Tansey a avansat ideea că sentimentele sexuale în terapie sunt ceva obişnuit şi că „toţi suntem vulnerabili la a comite o formă sau alta de transgresiune“. El însuşi a devenit

„tot mai conştient de existenţa unor simţăminte sexuale şi romantice [faţă de o pacientă cu o depresie profundă], însoţite de teamă nelămurită şi vinovăţie, care interferau cu capacitatea mea de a mă arăta curios în privinţa reacţiei mele tot mai intense“.

Țipete de spaimă

Ce şanse avem noi să aflăm ceva despre dragoste în cadrul terapiei, dacă reacţia noastră cea mai frecventă este „să tragem oblonul“ în prezenţa ei? Din fericire pentru noi, Tansey s-a surprins dând înapoi şi a mai aruncat o privire. Pe această pacientă anume o trata de trei ani, când a observat prima oară cât este de atrăgătoare. Nu a discutat sentimentele împreună cu ea şi nu putea şti cu certitudine dacă interesul lui a fost cauza sau efectul schimbărilor apărute în preocupările pacientei.

Într-o zi, însă, ea a început să suspine şi să-şi ceară scuze la nesfârşit − lucru care nu-i stătea deloc în obicei. Când Tansey s-a aplecat înainte şi a privit-o în ochi, sperând s-o liniştească, ea a ţipat de parcă încerca s-o violeze cineva. Ţipetele ei de spaimă şi implorările au continuat pe tot parcursul şedinţei. Tansey era înnebunit de îngrijorare.

Semnale inconștiente

După vreo alte câteva şedinţe, însă, el a ajuns să fie convins că asistase la defularea violentă în conştient a unor amintiri până atunci reprimate, despre un abuz sexual petrecut în copilărie. Posibil ca primele semne de revenire a acestor amintiri să-i fi declanşat lui Tansey interesul sexual − sau poate că tocmai invers. În ambele cazuri, gestul lui plin de solicitudine şi nicidecum provocator, de-a se apleca în faţă, provocase erupţia acestor sentimente.

Afectele erotice ale lui Tansey s-au domolit rapid şi, privind lucrurile în retrospectivă, el a avut senzaţia că atracţia pe care o simţise îi trimitea un semnal despre conflictele sexuale reprimate ale pacientei, care lui îi scăpaseră iniţial. El a conchis că legătura terapeut-pacient este uneori un conductor înfricoşător de sensibil al simţămintelor intense şi ascunse şi a spus că acum realizează cu şi mai multă putere în ce grad această legătură poate atât să ajute, cât şi să lezeze. (…)

Sacrificarea iubirii

Fiinţa umană are o teamă naturală de străini, şi nicăieri nu-i mai evident acest lucru decât printre bolnavii psihici şi cei cu tulburări emoţionale. Şi totuşi, natura noastră sexuală contracarează această spaimă endemică şi permite apariţia conexiunii şi a comunicării acolo unde-ar trebui în mod normal să domnească frica. Conştient şi inconştient, recunoaşterea masculinităţii sau a feminităţii noastre acţionează în cadrul orei de intimitate şi se exprimă într-o mare varietate de moduri.

Dar „psihanaliştii din majoritatea şcolilor… se feresc să-i descrie profunda plăcere“, spune Bollas.

Pentru că Freud a proscris ideea că analiza ar putea produce în vreun fel gratificaţie sexuală şi nimeni n-a cutezat să observe că, deşi conceptul a fost exilat, plăcerea a rămas. (…)

Astfel, plăcerile moderat erotice ale relaţiei doctor–pacient sunt oferite drept sacrificiu ritual, în parte, poate, pentru a-i feri pe terapeuţi de trăiri prea intens plăcute, ceea ce ar putea duce la iniţiativă în fapt şi la sfârşitul terapiei, iar în parte pentru că tradiţia freudiană nu este uşor de contrazis.

Fragment din Ora de intimitate de Susan Baur, psiholog clinician din New England, SUA.

%d blogeri au apreciat: