Tag Archive: Inauntrul regatului



Oricît de bizar ar părea, Carmen Bin Laden povestește cum cununia sa civilă s-a oficiat într-o parcare:

„Eram într-o parcare prăfuită, îmbrăcată în abaya mea neagră. Rămăsesem în mașină, în timp ce Yeslam, viitorul meu soț, și fratele lui, Ibrahim, au intrat în clădire; după un timp, au revenit la mașină cu registrul căsătoriilor și mi-au cerut să semnez. Apoi, cineva a dus registrul înapoi în clădire și gata, eram căsătoriți“.

Cartea Înăuntrul regatului, scrie Luminița Voinea-Răuț într-o dublă cronică din Observatorul cultural, e plină de asemenea exemple, care pot părea adevărate enormități pentru noi, nu însă și pentru saudiți, iar cînd spun saudiți mă refer inclusiv la femeile saudite, care așa sînt crescute și nu se revoltă. De fapt, cuvîntul arab pentru femeie este hormah, derivat din haram, deci păcat. Fetițele saudite sînt obișnuite de mici să respecte tradiția islamică, iar anumite gesturi, comportamente, chiar și gînduri sînt socotite de bărbații din jur fie haram (păcătoase, imorale), fie abe (rușinoase).

Eroina noastră are inspirația de a-și păstra cetățenia elvețiană, altfel povestea ei s-ar fi sfîrșit dramatic. Sînt scene ce frizează absurdul, care ar fi de-a dreptul comice, dacă nu ar fi tragice. De pildă, în anii ’70, ne spune autoarea, cînd a vrut să cumpere singură lapte praf pentru fetița ei nou-născută, soțul a însoțit-o la magazin, unde nu numai că a intrat înfășurată toată, din cap pînă în picioare în abaya, dar, înainte ca ea să pună piciorul în magazin, bărbatul ei i-a gonit pe toți clienții și pe toți angajații, pentru a face cumpărături de una singură, în tot magazinul!

Bizară și de neînțeles e schimbarea radicală a soțului ei: în America și în Europa, e un tînăr în blugi, cu vederi larg democratice, care-și lasă nevasta să aibă un comportament liber. Cît timp locuiește în afara Arabiei Saudite, cuplul e fericit; însă, de îndată ce se stabilesc în Jeddah, pentru protagonistă și cele două fetițe viața devine insuportabilă, căci comportamentul soțului se schimbă radical. Ipocrizie? Nepăsare? Cinism? Care e adevărul cînd vezi asemenea transformări la un om, același om pe care credeai că-l cunoști foarte bine?

   

Fragment din articolul Femeia-păcat, societate-păcat din ”Observator cultural”.

  


În prima zi din 1979, mi‑am notat în jurnal că Arabia Saudită chiar începuse să se schimbe, rememoreză fosta cumnată a lui Osama, Carmen Bin Laden, în volumul de memorii Înăuntrul Regatului. Viaţa mea în Arabia Saudită.
    

 

         

În cei trei ani pe care îi petrecusem acolo – continuă ea -, văzusem cum prăfuitul şi cvasi-medievalul Jeddah se transformase într‑un oraş nou şi strălucitor. Acum aveam parte de comodităţile vieţii moderne: cisterna familiei Bin Laden nu mai venea să ne umple rezervoarele cu apă o dată la două‑trei zile. Fetiţele mele erau fericite, o aveam pe prietena mea Haïfa, care îmi oferea sprijin şi distracţii, Yeslam mă adora, iar puterea lui în cadrul companiei creştea tot mai mult. Ba chiar unele tinere saudite îndrăzneau să meargă prin mall cu chipurile descoperite. Aşa că aveam toate motivele să aştept viitorul cu încredere.

  

Khomeini reimpune vălul

De unde aş fi putut şti că, în scurtă vreme, întreg Orientul Mijlociu avea să facă mulţi paşi înapoi? În lunile care au urmat, revolta împotriva şahului din Iran avea să declanşeze o undă de şoc în întreaga regiune, impulsionându‑i pe tradiţionaliştii care se opuneau oricărei tentative a Orientului Mijlociu de a păşi în lumea modernă. Islamul avea să capete o nouă dimensiune şi avea să schimbe faţa întregii lumi. Nimic nu avea să rămână ca mai înainte.

Nici măcar evazivele ziare saudite nu puteau să ascundă evenimentele din Iran. Revoluţia izbucnise în ianuarie, iar şahul Reza Pahlavi fusese obligat să părăsească ţara. O coaliţie ciudată alcătuită din liberali deschişi spre Occident şi fundamentalişti islamici susţinea preluarea puterii de către popor. În februarie, ayatolahul Khomeini a pus capăt exilului său în Franţa şi s‑a întors la Teheran, unde a fost întâmpinat de milioane de simpatizanţi. După aceea, susţinătorii lui Khomeini au început să‑i atace pe liberalii pro‑occidentali care îi ajutaseră. Femeile care aleseseră să meargă pe străzi cu chipul descoperit au fost obligate să poarte din nou vălul, iar mediului de afaceri i s‑a impus o „reformă” islamică. Întreg Orientul Mijlociu a resimţit acest sinistru şi neaşteptat curent al schimbării. (…)

   

Caniculă cu mănuși și ciorapi negri

Aşa că, deşi eram îngrijorată — şi nu aveai cum să nu fii —, nu mă simţeam direct ameninţată. Dar prinţii din familia regală probabil că erau mult mai speriaţi decât mine, pentru că, dacă monarhia ar fi fost abolită, ar fi pierdut totul. Revoluţia lui Khomeini era un atac direct la adresa lor. Pe stradă deja începuse să se simtă influenţa extremismului religios. Micile schimbări care mă făcuseră să sper că viitorul avea să fie mai liber s‑au spulberat imediat, pentru că familia regală a intrat în panică şi s‑a străduit să satisfacă exigenţele fundamentaliştilor.

   

   

     

Ideile religioase mai radicale au fost adoptate cu o rapiditate uluitoare. În bazarul aurarilor au fost lipite afişe care preveneau femeile cu privire la pericolele la care se expuneau dacă nu purtau veşmintele tradiţionale. Pe măsură ce în moschei se propovăduiau restricţii mai severe cu privire la comportamentul în public, din ce în ce mai multe femei au reînceput să‑şi acopere faţa. În ciuda căldurii sufocante, îşi puneau pe sub abaya ciorapi groşi de culoare neagră, ca să‑şi ascundă gleznele şi cei câţiva centimetri de picioare care ar fi putut fi văzuţi în timp ce mergeau. Multe dintre ele — la fel ca Najwah, soţia lui Osama, şi cumnatele mele Rafah şi Sheikha — au început să poarte şi mănuşi. Membrii poliţiei religioase — mutawa — au început să poarte beţe lungi, la fel ca în Iran, ca să întărească decenţa femeilor, bătându‑le uneori chiar în stradă.

       

Supermarketul și timpul rugăciunii

Observam detalii care dădeau de înţeles că societatea saudită începea să regreseze. Într‑o după‑amiază, eram într‑un supermarket şi am văzut o femeie însărcinată care a leşinat; soţul ei s‑a aplecat s‑o ajute, dar membrii poliţiei religioase erau de faţă şi l‑au împiedicat, ţipând că nu avea voie să‑şi ia soţia în braţe în văzul lumii.

Dacă se auzea chemarea muezinului atunci când ne aflam la cumpărături, nu mai puteam rămâne în magazin ca mai înainte, în timp ce bărbaţii ieşeau afară să se roage: proprietarii erau atât de speriaţi, încât închideau magazinele şi trăgeau repede obloanele.

Când mergeai pe stradă, dacă ţi se vedeau mâinile sau dacă aveai abaya prea ridicată, un membru al poliţiei se apropia de tine şi ţipa: „De ce nu eşti grijulie, femeie?” Abdou, şoferul meu sudanez, îmi sărea întotdeauna în ajutor, spunând: „Bin Laden”. Deci nici măcar în noile condiţii nu putea fi pusă la îndoială integritatea religioasă a unei femei din familia Bin Laden. Cu toate acestea, am început să mă tem.

   

Casetofoane păcătoase

Membrii poliţiei religioase dădeau buzna în casele oamenilor şi spărgeau casetofoanele, iar dacă găseau alcool, târau bărbaţii la închisoare şi îi băteau zdravăn. De asemenea, mutawa a interzis comercializarea păpuşilor pentru fetiţe — păpuşile deveniseră marfă de contrabandă, la fel ca whisky‑ul, pentru că erau reprezentări umane. Dintr‑odată, singurele păpuşi pe care le puteam cumpăra din magazine erau un fel de momâi diforme, fără chip, asemănătoare celei pe care o avusese Aïsha, soţia copilă a profetului Mahomed, în secolul al şaptelea. Dar noi eram în 1979!

Fragment din

Înăuntrul Regatului. Viaţa mea în Arabia Saudită

 (Editura Pandora M)

   

%d blogeri au apreciat: