Tag Archive: in culisele psihoterapiei



Jeffrey A. Kottler (poate că unii l-ați și întâlnit deja la workshopul din vara trecută de la București) este, vorba unui jurnal interbelic, un tip greu de mulțumit. Nu-i place să se cantoneze în vreo orientare anume, fiind mai degrabă adept al integrativismului, și este dușmanul pe față al terapeuților mulțumiți de sine, care nu-și mai pun întrebări și se amăgesc că totul merge ”ca la carte” în cabinetul lor.

Tocmai am dat peste un interviu spumos (publicat de site-ul psychotherapy.net), ce pleacă de la cea mai recentă carte a sa tradusă la Ed. Trei: În culisele psihoterapiei. Redau mai jos trei din răspunsurile pline de miez și autoironie ale terapeutului american. Restul le găsiți aici.

***

Despre ambiguitatea psihoterapiei:

Nu mi se pare deloc că înțelegem cum funcționează psihoterapia. E clar că are efect, dar sunt prea multe explicații diferite pentru asta. Ceea ce clientul aduce cu el în cabinet este atât de copleșitor și de plin de miez, încât simțim că suntem depășiți de situație. Or, terapeuții trebuie să găsească un mod de a se împăca cu acest lucru, un mod de a trăi cu toată această incertitudine, cu tot acest mister, cu toată această ambiguitate.

Clientul percepe ședința într-un fel, pacientul în cu totul alt fel:

Mi se pare nu doar amuzant, dar chiar iratant, faptul că terapeuții și clienții au percepții atât de diferite asupra ceea ce se întâmplă într-o ședință. Câțiva dintre doctoranzii pe care-i coordonez au făcut o serie de interviuri calitative cu pacienți și terapeuți. Iar concluzia e completamente aiuritoare: pur și simplu, nu putem ști niciodată când am făcut o treabă bună! Ora de terapie s-a terminat, noi suntem în al nouălea cer, dar clientul nu mai revine niciodată. Ce s-o fi întâmplat? Ne amăgim, zicându-ne: ”Deh, s-o fi vindecat! Intervenția mea a fost așa de bună, că n-a mai avut nevoie să revină la terapie”. Îmi amintesc că Albert Ellis mi-a spus într-un interviu pentru cartea Când terapeuții ratează: ”Atunci când clienții mai revin în terapie, înseamnă că nu le mai trebuie; că sunt vindecați”. Ei, ce să zic, l-am invidiat că se putea amăgi atât de ușor cu acest gând…

Subiecte considerate ”tabu” în comunitatea terapeuților:

Am scris despre cum e ca în majoritatea timpului să te simți ca un păcălici. Mai ales atunci când nu ești în stare să faci acele lucruri pe care le ceri clienților să le facă. Am scris despre cum e când mințim, când nu putem ține pasul cu discuția, când nu pricepem ce facem de fapt și de ce funcționează, când propriile noastre probleme revin în mod constant la suprafață. A, uite încă un subiect interzis care face toți banii: faptul că noi nu ne ascultăm clienții decât jumătate din timpul pe care îl consumăm cu ei – jumătate din cât petrecem în cabinet, suntem în cu totul altă parte, în timp ce dăm din cap și ne facem că înțelegem.

  


Terapeuţii se simt rareori plictisiţi ascultând secretele incitante ale clienţilor care încearcă din răsputeri să le atragă atenţia, povestește Jeffrey A. Kottler în volumul În culisele psihoterapiei. Oamenii care vin la noi sunt într-adevăr unici şi personali, însă după ani buni de meserie, încep cu toţii să sune la fel:

  • Un consilier marital: „Nu ştiu ce fac dacă mai aud vreun soţ spunând că o să facă orice ca să-şi salveze căsnicia, dar n-are timp săptămâna asta pentru o şedinţă…”
  • Un psihiatru: „Toţi vor pastile. Vin aici gata să se dea peste cap să arate ce bolnavi sunt, sperând să primească pastilă fermecată pe care cred ei c-o deţin eu.”
  • Un psiholog: „Am făcut peste patru mii de evaluări psihologice de copii în ultimii ani. Parcă le fac în somn. Sigur că toţi copiii sunt diferiţi, dar întrebările sunt mereu aceleaşi.”
  • O asistentă socială: „Am făcut nu ştiu câte vizite la casele copiilor abuzaţi şi e mereu la fel. Merg şi intervievez părinţii, care se jură că copilul a alunecat în baie şi apoi mărturisesc că au vrut să-l înveţe minte şi că n-o să mai facă niciodată aşa ceva. „Trebuie să le arăţi copiilor că nu pot să-şi bată joc de tine”; „Da, domnule Walker, dar fiica dumneavoastră are optsprezece luni. Cum şi-a bătut joc de dumneavoastră un copil aşa de mic?” Niciodată nu înţeleg şi niciodată nu se schimbă. Copilul este trimis la un asistent maternal şi probabil că o să fie bătut de altcineva. Poate că demult mi se părea interesant, dar acum mă simt frustrată şi plictisită”.

English (1972) ne povesteşte experienţele sale în ceea ce priveşte plictiseala în domeniul terapiei:

Erau pacienţi pe care-mi făcea plăcere să-i tratez şi alţii de care îmi era pur şi simplu groază. Erau unii care mă amuzau şi alţii care mă plictiseau enorm. Unii mă adormeau de-a dreptul şi mi-era greu să nu adorm literal în faţa lor. Mă gândeam: „Doamne, ce somn îmi e. O să trag un pui de somn când pleacă pacientul ăsta. Dar când pleca pacientul, nu mai puteam să adorm nici să mă tai.

  

      

Citește și:

”Clienții sunt profesorii noștri”

 

Când îmi dau seama că sunt blazat în legătură cu magia care are loc între client şi mine, fac o schimbare deliberată de percepţie. Dacă la început îmi schimb poziţia pe scaun şi mă concentreze pe respiraţie şi postură, dacă mă reîntorc la lecţiile de bază învăţate în studenţie, simt că se întâmplă ceva minunat. Clientul devine mai special şi cuvintele sale au mai multă forţă, experienţa devenind de-a dreptul energizantă. Simt noua energie şi clientul o simte şi el. Observă interesul meu reînnoit şi începe să se comporte mai interesant, nu ca să mă distreze şi să scape de plictiseală, ci pentru că eu pun preţ pe timpul pe care-l petrecem împreună. Şi clientul începe se creadă că este mai interesant. La început, schimbările sunt minime: uit să arunc ochii la ceas şi depăşesc timpul şedinţei.

Un terapeut povesteşte despre strategia sa de-a evita plictisul în meserie:

„Nu m-am plictisit niciodată… Mă consider foarte norocos să fac o meserie aşa de incitantă, mai ales când pot să mă îndrăgostesc într-un fel de pacient. Aceasta nu este o ameninţare la adresa căsniciei mele, ci mai degrabă o  nouă contribuţie către rezolvarea poveştii de dragoste pe care o am cu părinţii şi fraţii mei. Atunci când nu o să mă mai îndrăgostesc de pacienţii mei, îmi voi fi epuizat vitalitatea de terapeut” (Warkentin, 1972).

  

Fragment din volumul În culisele psihoterapiei de Jeffrey A. Kottler

   


Până duminică (inclusiv) aveți tot timpul să trageți o fugă până la Bookfest-ul de la Romexpo. Grupul editorial Trei vă așteaptă cu reduceri de 30% în Pavilionul  C1, la standul A02.

Mai jos aveți un top al cărților abia ieșite de sub tipar:

   

12. ”Puterea fără limite a minții”, de Russell Targ

Fizician de formație și pasionat de fenomenul ”nonlocalității”, autorul oferă un ghid practic pentru ”vederea la distanță și transformarea conștiinței”. Sigur, precogniția sau diagnosticarea la distanță, de exemplu, sunt discutabile, însă Russell Targ, pionier în cercetarea laserului, spune că a găsit argumentele care să pună pe gânduri chiar și firile mai sceptice.

  

11. ”Înăuntrul regatului: Viața mea în Arabia Saudită”, de Carmen Bin Laden

După ce-ați aflat amănunte picante din viața privată a lui Saddam Hussein, a venit rândul unor dezvăluiri despre un alt (fost) inamic ”numărul unu” al SUA. Cumnata teroristului de curând mazilit povestește cam tot ce-a putut să afle prin intermediul soțului ei, unul dintre cei 54 de frați ai lui Osama.  

10. ”Claustrofobia”, de Andrea Perry

Ți-e frică să călătorești cu metroul, să urci cu liftul, să zbori cu avionul sau să stai în camere fără ferestre? Specialistă în terapie prin dramă, psihoterapeuta britanică vorbește deschis despre propria claustrofobie și redă experiențele altor oameni care au trăit o anxietate similară și au depășit-o. În plus, găsiți sfaturi practice inspirate din diverse orientări terapeutice.

9. ”Secretele autovindecării: sute de remedii naturiste inspirate de înțelepciunea orientală”, de Dr. Maoshing Ni.

Expert în tehnici de prevenire a îmbătrânirii și medicină taoistă, Dr. Mao (așa i-a rămas numele din serialul ”Totul despre sex”) te ajută să-ți pui în ordine sentimentele, lucrurile de prin casă, obiceiurile cotidiene și, ca bonus, oferă și 60 de rețete naturiste pentru a scapa de alergii, eczeme, insomnii, mătreață, indigestie și multe alte ”bucurii” ale vieții.

8. ”Omul cu cercurile albastre”, de Fred Vargas

“Personajele din cărțile lui Fred Vargas sunt pe cât de anarhiste și stranii, pe atât de savante. Unul este pasionat de Antichitate, altul împătimit de oceanografie… cert este că modul lor de a vedea lumea doboară orice conformism, dezminte cu umor și fantezie ordinea prestabilită a lucrurilor”, zice Le Magazine Litteraire

7. ”Căile îndrăgostirii”, de Ayala Malach Pines

Psiholog social si cercetător, autoarea oferă celor aflați în căutarea iubirii, cât și celor ce speră s-o retrezească un prețios ghid practic, dar și o cercetare documentată pentru a înțelege elementele atracției și influența părinților asupra gusturilor noastre amoroase.

6. ”Buruiana care împletește ștreangul”, de Alan Bradley

Pe puștoaica-detectiv, Flavia de Luce pe numele ei ficțional, o știți deja din primul roman al seriei, ”Plăcinta e dulce la sfârșit”. De data asta, crima se produce odată cu sosirea în sătucul fetei a unei trupe de păpușari. Încă o provocare pentru copilul-minune al literaturii polițiste…

5. ”Millenium, Stieg și eu”, de Eva Gabrielsson

Poate v-ați înterbat ce va fi fost în mintea lui Stieg Larsson, autorul dispărut prematur al trilogiei (aflată deja la a doua ecranizare) ”Millenium”. Fosta sa parteneră povestește despre viața cotidiană a regelui romanului polițist scandinav, dar și despre unele dispute familiale aprinse în jurul posterității acestuia.

4. ”În culisele psihoterapiei”, de Jeffrey A. Kottler

Pe autor îl știți deja în calitate de coordonator al insolitelor volume : ”Mumia de la masa din sufragerie” și ”Clientul care m-a schimbat”. De data asta, psihologul american scrie despre caznele, greutățile și stările de epuizare și plictis în care ajung psihoterapeuții. Că oameni sunt și ei  :). Sigur, nu lipsesc nici soluțiile practice oferite terapeuților pentru a scăpa de frustrări, anxietăți, nervi și presiuni care pot perturba ședințele.

3. ”Paradoxul iubirii”, Pascal Bruckner

Poate că vă era dor de dilemele fierbinți ale Lunilor de fiere și ale Noii dezordini amoroase 🙂 Eseistul francez pleacă de la o întrebare simplă, dar amarnic de presantă: cum poți împăca dorința de a avea parte de pasiune, iubire și fidelitate cu aceea de a fi liber și deschis față de noi aventuri?

2. ”WikiLeaks – Mărturisirile purtătorului de cuvânt al celui mai periculos website din lume”, de Daniel Domscheit-Berg împreuna cu Tina Klopp

Neamțul, specializat la fel de bine în PR și hacking, dă din casă vrute și nevrute. Îi face un portret exact fiorosului Julian Assange și povestește cum fenomenul WikiLeaks a reușit să pună pe jar guverne și oameni de afaceri de pe tot globul.

   

1. ”Alte camere, alte glasuri de ieri”, de Alex. Leo Șerban

Volumul din colecția ”Cerul Poeților Apăruți” reunește poezii din diverse perioade, începând cu cele scrise la 25 de ani și terminând cu cele inspirate de Lisabona. “Va fi o mare surpriză: poeziile scrise de Alex. Leo Șerban dau, într-un fel, cheia alcătuirii lui sufletești: încăperile și glasurile sale interioare erau înalt poetice”, spune Ioana Pârvulescu.

Veniți la lansarea cărții lui Alex. Leo Șerban!

Sâmbătă, 28 mai, de la ora 12.00, la standul Editurii TREI (Pavilion C 1, stand A02).

Invitați: Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Svetlana Cârstean și Magdalena Mărculescu

 

În plus, vă mai așteaptă două sesiuni de autografe:

Vineri 27 mai, ora 18.00, standul Editurii TREI: sesiune de autografe Chris Simion, “Ce ne spunem cand nu ne vorbim”.

Simbata 28 mai, ora 13.00, standul Editurii TREI: sesiune de autografe Stelian Tanase, “Moartea unui dansator de tango”.

  

  


— Alo, aş pu­tea vorbi cu doc­to­rul Pit­tman?

— Eu sunt Frank Pit­tman, răs­pun­se ama­bil psi­hia­trul.

— Păi, e vor­ba de so­ţul meu, spu­se şo­vă­iel­ni­că fe­me­ia. Poa­te că aţi ci­tit în zia­re de­spre so­ţul meu, răs­pun­se ea. S-a scris o groa­ză în vre­mea din urmă.

— Păi, au fost o mul­ţi­me de lu­cruri în zia­re în ul­ti­ma vre­me.

— Da, dom­nu­le, dar cred că vă veţi aminti de asta. În­ţe­le­geţi, so­ţul meu a fost ră­pit de o far­fu­rie zbu­ră­toa­re, de un fel de OZN, cum au spus ei.

— Da, în­cu­vi­in­ţă Pit­tman, îmi amin­tesc de ca­zul so­ţu­lui dum­nea­voas­tră.

— Nu în­ţe­leg de ce cei de la Baza Aviatică vor ca el să mear­gă la un psi­hia­tru. Niciunul dintre noi nu am fost nici­o­da­tă la doc­tor — la ci­ne­va ca dum­nea­voas­tră. Nu sun­tem ge­nul ăla de oa­meni.

— Păi, eu sunt ge­nul de om care văd oa­meni în îm­pre­ju­rări in­te­re­san­te, dar tre­buie să re­cu­nosc că am foar­te pu­ţi­nă ex­pe­rien­ţă cu far­fu­ri­i­le zbu­ră­toa­re. Aş­tept cu ne­răb­da­re să vă cu­nosc şi o să-mi gă­sesc tim­pul ne­ce­sar. Pu­teţi veni amân­doi mâi­ne.

Chi­lo­ţii lip­să

Când tâ­nă­rul cu­plu şi-a fă­cut apa­ri­ţia, Pit­tman ob­ser­vă că so­ţul, Ro­ger, era de­o­se­bit de ve­sel pen­tru ci­ne­va care tre­cu­se re­cent printr-o ase­me­nea ex­pe­rien­ţă. În timp ce Ruby era stân­je­ni­tă de toa­tă po­ves­tea, Ro­ger era cât se poa­te de bu­cu­ros de aten­ţia care i se acor­da şi era ne­răb­dă­tor să ob­ţi­nă ori­ce fel de pu­bli­ci­ta­te, chiar şi cea re­pre­zen­ta­tă de vi­zi­ta la ca­bi­ne­tul unui psi­hia­tru.

— Deci, abor­dă Frank în cele din urmă su­biec­tul prin­ci­pal care îi adu­se­se la el, poa­te vreţi să-mi spu­neţi ce s-a în­tâm­plat. Am au­zit că aţi avut o ex­pe­rien­ţă mai de­gra­bă ne­o­biş­nui­tă.

Ro­ger în­cu­vi­in­ţă din cap, grav şi în­tru­cât­va cu un aer de su­fi­cien­ţă.

— Cred că a fost pu­ţin ie­şit din co­mun. Dar a fost exact aşa cum le-am spus ce­lor de la zia­re. Am vă­zut lu­mi­ni­le alea scli­pi­toa­re pe cer. Mă ui­tam la ele, vă­zând cum se apro­pie din ce în ce mai mult. Şi era ca şi cum m-ar fi hip­no­ti­zat sau aşa ceva — aprin­zân­du-se şi stin­gân­du-se atât de ra­pid, în­cât pă­reau niş­te pul­sa­ţii co­lo­ra­te care pă­trun­deau cu to­tul în mine.

— Pul­sa­ţii de lu­mi­nă? re­pe­tă Pit­tman.

— Aşa cum toc­mai v-am spus. Le-am spus-o ce­lor de la bază şi de la zia­re. I-am spus şi lui Ruby, adău­gă el, ară­tând cu ca­pul spre so­ţia lui.

Aşa că Ro­ger re­pe­tă încă o dată to­tul, re­ci­tând cu pre­ci­zie po­ves­tea de-acum fa­mi­lia­ră. Mai în­tâi ful­ge­ră­ri­le, lu­mi­ni­le pul­sând. Apoi, ur­mă­to­rul lu­cru de care îşi amin­tea era că se afla la bor­dul na­vei.

— Mi-au fă­cut lu­cru­ri­le alea, spu­se Ro­ger cu un glas şop­tit, mai cu­rând con­spi­ra­tiv, con­vins că aţâ­ţa cu­rio­zi­ta­tea lui Pit­tman. Niş­te lu­cruri cum­pli­te. Lu­cruri în­gro­zi­toa­re.

— Ce fel de lu­cruri, mai exact? in­sis­tă Pit­tman, ce­rând de­ta­lii.

Tot ce îşi pu­tea aminti era că fă­ceau ex­pe­rien­ţe­le ace­lea ne­bu­neşti pe el, în­cer­când să îl fe­cun­de­ze. Îşi amin­tea că le spu­nea că era băr­bat şi că băr­ba­ţii din spe­cia noas­tră nu pot avea co­pii. Dar ei nu vo­iau să îl as­cul­te şi con­ti­nuau să im­plan­te­ze să­mân­ţă în el.

Ur­mă­to­rul lu­cru de care îşi pu­tea aminti Ro­ger era de după mai mul­te zile — nu ştia exact câte — şi anu­me că mer­gea pe dru­mul ace­la. Pă­rea ex­trem de su­pă­rat că nu ştia unde îi erau chi­lo­ţii.

…………..

Din OZN, se făcu o camionetă 

— Ro­ger, eşti si­gur că ai fost luat de un OZN? în­tre­bă Pit­tman.

Preţ de câ­te­va cli­pe, se lăsă o tă­ce­re în­cor­da­tă, după care Ro­ger re­cu­nos­cu că se pu­tea să fie vor­ba de o mică ne­în­ţe­le­ge­re.

— Păi, poa­te că, de fapt, nu a fost un OZN.

Îna­in­te ca Ruby să apu­ce să sară în sus, Pit­tman îl în­tre­bă cu blân­de­ţe dacă nu cum­va, în re­a­li­ta­te, nu fu­se­se luat de nici­un ­fel de ve­hi­cul in­ter­pla­ne­tar, ci de unul de pe pla­ne­ta noas­tră.

Ro­ger mor­măi ceva de­spre o ca­mio­ne­tă Ford al­bas­tră.

— Pof­tim?

— Am zis că tre­buie să fi fost o ca­mio­ne­tă, spu­se Ro­ger mai tare. Una din alea lungi.

— Ex­tra­te­reş­trii con­du­ceau o ca­mio­ne­tă Ford? în­tre­bă Pit­tman, ză­pă­cit acum.

Ro­ger scu­tu­ră din cap.

— Nu, de fapt nu ex­tra­te­reş­trii.

Îna­in­te de-a pu­tea ex­pli­ca mai mul­te, Ruby fu cu­prin­să cu to­tul de in­dig­na­re.

— Ştiam eu! urlă ea că­tre Ro­ger. Ai fost cu fata aia nouă de la ser­vi­ciu. Cum o chea­mă? Ca­rin sau Ke­rin. Me­reu şi-l scrie alt­fel, ca să fie cât mai ha­ios. Are un tre­cut du­bios. Toa­tă lu­mea ştie. Şi tu, smin­tit bă­trân — ai fost cu ea. Şi în tot tim­pul ăsta le-ai spus tu­tu­ror, până şi afu­ri­si­ţi­lor ălo­ra de re­por­teri, că te-au ră­pit ex­tra­te­reş­trii şi, de fapt, te-ai tă­vă­lit cu târ­fa aia.

………….

Oa­me­nii cei mai ne­fe­ri­ciţi sunt cei care în­cear­că să eva­de­ze din vie­ţi­le lor ba­na­le, ca şi cum ele ar fi mai de­gra­bă ru­şi­noa­se de­cât ono­ra­bi­le.

Pit­tman ex­pli­că:

E ca şi cu oa­me­nii care în­cear­că să-şi ţină o par­te din ei în afa­ra că­să­to­riei. E ca şi cum ai în­cer­ca să-ţi ţii o par­te din tine în afa­ra unui sub­ma­rin sau a unui avion. Or, nu vei atin­ge în veci des­ti­na­ţia dacă nu eşti cu to­tul înăun­tru. La fel e şi în că­să­to­rie.

(fragment din volumul Clientul care m-a schimbat de Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson)

***

 

Coautorul cărții Mumia de la masa din sufragerie, Jeffrey A. Kottler,

AJUNGE LA BUCUREȘTI

în perioada 10-11 iunie, când va fi actorul principal al workshopului “ÎN CULISELE PSIHOTERAPIEI”.

Cu această ocazie, pe 11 iunie, Editura Trei va lansa noua traducere, Clientul care m-a schimbat (scrisă de J.A. Kottler în colaborare cu Jon Carlson).

Consilierul și activistul J.A. Kottler are la activ peste 80 de cărți și este profesor la California State University, Fullerton.


Un pacient le cere doctorilor să-i taie nasul, pentru că este obsedat de mirosul de la fermă. O clientă povestește în terapie cum s-a culcat cu tatăl pe care-l cunoscuse abia la 40 de ani. Un soț își îmbălsămează soția și ia cina cu mumia sa șapte ani la rând. O fată mănâncă resturi de dulciuri găsite în gunoaie, doar pentru a-i face în ciudă mamei abuzive. Iată doar o parte din ciudățeniile pe care le veți întâlni în volumul Mumia de la masa din sufragerie reeditat anul trecut.

Cartea psihologilor Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson, un bestseller în lumea psihologilor,

”nu intenționează să glorifice cele mai bizare aspecte ale comportamentului uman, ci este o colecție de povestiri despre relații psihoterapeutice care au produs transformări majore și semnificative atât în viața terapeuților, cât și a clienților lor”,

ne avertizează autorii. Dincolo de nota bizară, cazurile prezentate au în comun un lucru mult mai important: fiecare poveste psihoterapeutică prezintă câte un impas clinic pentru care terapeutul nu era pregătit, trebuind să improvizeze, să încalce principiile psihologice pe care le învățase. 

Un nume sonor intervievat în volum este teoreticianul terapiei comportamentale, Arnold Lazarus (foto dreapta). Iată cazul său. O femeie de 45 de ani pornește în căutarea tatălui care o părăsise la naștere. Îl găsește pe bătrânul de 70 de ani și, oroare!, face dragoste cu genitorul ei. Lazarus nu-i dă lecții de etică pacientei incestuoase și nici nu se grăbește să speculeze în jurul abuzului tătălui și al idealizărilor nutrite de fiica sa. Preferă, în schimb, să reformuleze situația: bătrânul nu e tatăl ei psihologic, ci doar cel biolgic, așa că nu e cazul să fie puse etichete patologice.

Dacă ea ar fi fost în căutare de rude cu care să aibă relații sexuale, într-adevăr, am fi avut o problemă. Dar este absolut clar că aceasta a fost o aventură unică pentru ea. Așa că de ce să o patologizăm?”, se întreabă Lazarus, apelând la principiul acceptării necondiționate a pacientului.

Un alt caz insolit, de schizofrenie am putea spune, este povestit de terapeuta cu origini asiatice Insoo Berg. Pacienta ei suținea că e urmărită de vocea fostului soț, un bărbat abuziv care încerca tot timpul să-i impună ce să facă. Ajunsese chiar s-o oprească să-și viziteze fratele. Terapeuta începe un dialog cu ”vocea” din capul pacientei. Atacă vocea fantomatică până când aceasta se retrage, spunând prin glasul pacientei: ”Ticăloaso! N-am nevoie să vorbesc cu tine”. Imediat, terapeuta se adresează spre pacientă, ajutând-o să țină la respect vocea abuzivă:

– Nu numai că este nepoliticos, dar nici măcar nu este în stare să vorbească pentru el însuși.

– Da, replică pacienta, e ca un șoricel, nu-i așa?

Despre mireasa care purta frac, alcoolica de trei ani și penisul care nu avea permisiunea bisericii aflați mai multe din Mumia de la masa din sufragerie.

***

Jeffrey A. Kottler

Coautorul cărții Mumia de la masa din sufragerie, Jeffrey A. Kottler,

AJUNGE LA BUCUREȘTI

în perioada 10-11 iunie, când va fi actorul principal al workshopului „ÎN CULISELE PSIHOTERAPIEI”. Cu această ocazie Editura Trei va lansa noua traducere, Clientul care m-a schimbat (scrisă de Kottler tot în colaborare cu Jon Carlson). Consilierul și activistul J.A. Kottler are la activ peste 80 de cărți și este profesor la California State University, Fullerton.


CELEBRUL PSIHOTERAPEUT JEFFREY A. KOTTLER, CO-AUTORUL CARTII MUMIA DE LA MASA DIN SUFRAGERIE VA FI PREZENT IN ROMANIA IN ZILELE DE 10 SI 11 IUNIE 2010 !

Jeffrey A. Kottler, co-autorul renumitei carti de cazuri de psihoterapie Mumia de la masa din sufragerie publicate de Editura Trei va sustine la Bucuresti in perioada 10 si 11 iunie, workshop-ul „IN CULISELE PSIHOTERAPIEI”. La finalul celei de-a doua zi va avea loc in premiera lansarea editiei in limba romana a cartii Clientul care m-a schimbat, a lui Jeffrey A. Kottler si Jon Carlson, carte care va aparea la Editura Trei.

Workshop-ul „IN CULISELE TERAPIEI” se va desfasura in incinta Hotelului Athenee Palace Hilton, Sala Le Diplomate si este creditat de Colegiul Psihologilor.

Pentru mai multe informatii intrati pe site-ul evenimentului: http://www.wix.com/irisiris/jeffreykottler

Evenimentul este organizat de Asociatia de Hipnoterapie si Psihoterapie Cognitiv Comportamentala si Cabinetul Individual de Psihologie Iris Gogorici si este sustinut de Editura TREI.

Temele celor doua zile sunt urmatoarele:

ZIUA 1 „INTERVENTII TERAPEUTICE CREATIVE” – In cadrul acestei zile vor fi abordate urmatoarele teme:
1. Creativitatea in viata si profesia terapeutului
2. Cercetarea si practica interventiilor terapeutice creative
3. Deceptie si minciuna in terapie
4. Cum procedam pentru a asigura durabilitatea in timp a schimbarii terapeutice.

ZIUA 2 „CALATORIA TERAPEUTULUI CATRE DEZVOLTAREA PERSONALA SI PROFESIONALA”
1. Relatiile ca parte a vietii psihoterapeutului
2. Provocari personale si profesionale
3. Cum sunt psihoterapeutii schimbati de catre clienti
4. Invatand din greseli

Informatii si detalii: Iris Gogorici, tel. 0724 377 110

%d blogeri au apreciat: