Tag Archive: HotNews



Anul trecut, a scris o carte, „Mândră să fiu rromă“, pe care se temea să o publice. Îi era, în continuare, ruşine de povestea ei.

Apoi, şi-a amintit că multe persoane – nu numai rromi, ci şi români – trăiesc în sărăcie şi nu pot merge la şcoală. Pe ei vrea să îi încurajeze. Cartea, scrisă direct în franceză, a apărut la Paris, la Editura City Editions, în 2013, pentru ca apoi să fie tradusă şi în română. Publicat de Editura Pandora M, volumul a fost lansat de curând şi la Bucureşti, scrie Medeea Stan în prefața largului interviu luat pentru ziarul Adevărul.

Anina Ciuciu (foto: Medeea Stan/Adevărul)

Acceptată la Sorbona, pentru un masterat în drept, Anina Ciuciu povestește cum părinții (dar și bunicii ei) au trebuit să-și ascundă tot timpul originea etnică. Știau ei ce știau, pentru că atunci când secretul a fost dat la iveală, și-au pierdut slujbele, povestește autoarea pentru Adevărul:

Părinţii ne-au povestit, mie şi surorilor mele, că şi ei au fost nevoiţi să se ascundă. Când s-a aflat că sunt rromi, şi-au pierdut slujbele. Tata lucra la un magazin de piese auto. Era contabil. Nu ştim exact ce s-a întâmplat. Într-o zi a fost concediat. Nu mai aveau nevoie de el. Mama, la fel. Avea o slujbă la spitalul din Craiova. Colegii au aflat că e rromă şi a fost dată afară.

Acum, la 24 de ani, Anina Ciuciu poate spune că și-a împlinit visul (și l-a împlinit și pe cel al părinților). Dar până să ajungă să studieze la Paris, a parcurs, alături de ai săi, un lung ocol prin Italia și apoi prin Franța, trăind adesea cu teama că va fi expulzată și fiind chiar nevoită să cerșească, așa cum povestește în interviul de pe site-ul HotNews:

În Italia n-am avut nicio autorizație de ședere, nu aveam niciun document, nu era posibil nici să te gândești la o muncă pentru că nu aveai dreptul la așa ceva si eram totdeauna în pericol de expulzare, pentru ca nu aveam dreptul de ședere pe teritoriu. Singura soluție de a supraviețui era cerșitul și când nu ai de ales, pentru a supraviețui… Nu pot să descriu, este ceva foarte greu, este ceva foarte jignitor, este o umilință foarte grea, de care chiar și astăzi nu îmi face plăcere să vorbesc și încă este o durere.

Despre povestea vieții sale, masteranda sorbonardă a relatat și în fața camerelor de la Digi24 TV, amintind despre bogăția ei spirituală („am triplă identitate: sunt romă, româncă şi franţuzoaică”), dar și despre faptul că suspiciunile față de rromi sunt la fel de vădite și în România, și în Franța. Iar cartea ei se dorește a fi și un răpsuns la toate aceste clișee negative, mai ales că există destule exemple de etnici rromi care au reușit foarte bine în viață:

„Am vrut să reacţionez scriind această carte şi să dau o imagine care se apropie mai mult de realitate (…) Sunt foarte mulţi ca mine care au reuşit. E foarte dăunător pentru comunitate, pentru că nu se vorbește decât de exemple negative”, spune Anina în interesantul interviu luat de Luca Niculescu.

      


Imaginile și informațiile cu conotații sexuale sunt pe toate gardurile, copiii le receptează și își pun întrebări. Cum, cât, când și ce trebuie să explice părintele odraslei sale? Psihologul Mirela Horumba a redeschis acest dosar delicat într-un interviu pentru HotNews. Tema se află, de altfel, și în centrul unei cărți apărute nu demult la Editura Trei:

Cum să le vorbim copiilor despre sexualitate

      

SmartWoman.ro: Cum le vorbim copiilor despre sexualitate?

Mirela Horumba: Cel mai potrivit mod de a vorbi cu copiii despre sexualitate e într-un stil simplu și natural, plecând de la termeni științifici, de specialitate, din cărțile de anatomie, ca despre orice altă parte a corpului uman. Așa cum nu ne este rușine să vorbim de mâinile noastre, de ochii noștri, de părul nostru, este firesc să învățam să vorbim și despre sexualitatea noastră, despre organele noastre genitale.

   

      

SW.ro: Ce se întâmplă atunci când părinții evită aceste discuții cu copiii mici, respectiv cu preadolescenții și adolescenții?

Mirela Horumba: Chiar dacă părintii evită genul acesta de conversații cu cei mici, din momentul în care întreabă, copiii au acest nivel de curiozitate deblocat. Oricum vor afla informații despre sexualitatea lor însă este mult mai potrivit să le afle din partea părinților, din partea celor apropriați lor, astfel încât să nu fie nevoiți să caute din alte surse (mass-media, internet etc.).

Ei oricum află lucruri ce țin de sexualitate și din aceste surse, e mai bine sa aibă o bază informațională  primită de la cei în care pot avea încredere. Iar ceea ce transmitem noi copiilor e o informație deja controlată, fermă, care nu are nici o legatură cu vulgaritatea, cu pornografia, nici cu industria sexuală cu care ne întâlnim în fiecare zi. Astfel de imagini sunt mult prea prezente în viața copiilor noștri pentru ca noi să ne asumăm riscul ca ei sa își caute informația în medii asupra carora nu avem nici un control.

             

 

             

SW.ro: Cum putem aborda această temă cu un adolescent având în vedere că tinerii sunt mai puțin deschiși față de părinți, mai rușinoși când vine vorba de sexualitatea și corpul lor.

Mirela Horumba: Perioada adolescenței este un moment destul de dificil atât pentru părinte, cât și pentru adolescent. Responsabilitatea inițierii acestei discuții aparține adultului. De multe ori adulții nu sunt nici ei pregătiti să aibă această discuție. Celor care simt nevoia să poarte această discuție, dar consideră că nu o pot gestiona ei înșiși, pot să le recomand să apeleze la consilierul școlar, la pedagog, la doamna dirigintă etc., cu alte cuvinte la niște medii controlate și specializate.

Interviu realizat de Corina Ionel pentru site-ul SmartWoman, parte a platformei HotNews

%d blogeri au apreciat: