Cum îmbunătățești relația de cuplu? Seară de psihologie la Seneca Anticafe

Joi e seară de psihologie la Seneca Anticafe. Se va discuta despre cuplu și familie, despre fidelitate și optimism.

Pe 7 mai, Iuliana Alexa, redactor-șef al revistei Psychologies, vă așteaptă la o discuție despre psihologie, nevoia de terapie și dezvoltarea personală așa cum se practică azi în România. Coordonatoare a cărții de interviuri Românii la psiholog (Trei, 2014), Iuliana Alexa o va avea ca invitată pe Ramona Covrig, psihoterapeut cu experiență, președinte și formator la Institutul de Psihologie și Psihoterapie Adleriană (IPPA).

În ambianța intimă de la cafeneaua Seneca Anticafe, vor fi abordate teme și probleme de interes general: Cum se poate îmbunătăți relația de cuplu sau cea dintre părinți și copii? Cum putem fi mai optimiști? etc. Participarea la eveniment nu necesită rezervare, ci doar achitarea tarifului de 8 lei, care acoperă (pentru o oră, potrivit conceptului de la Seneca Anticafe) consumul de ceai, biscuiți, fructe și accesul la o bibliotecă cu mii de cărți.

 

  

Ramona Covrig este autoarea cărții Psihologia infidelității (Ed. IPPA, 2011) și este unul dintre cei peste 20 de psihologi români intervievați în volumul Românii la psiholog. Mai jos, puteți citi, ca o avanpremieră, un fragment din discuția dintre Ramona Covrig și Iuliana Alexa purtată în volumul Românii la psiholog, discuție centrată acolo în jurul relației de cuplu și infidelității:

  

I.A.: Gelozia este o reacţie firească? Câtă gelozie e normală şi unde începe patologicul?

R.C.: Gelozia pare firească atât timp cât este măgulitoare. Când gelozia nu este în legătură cu iubirea, ci cu posesia, nu mai este nici atrăgătoare şi nici unitate de măsură pentru iubire. Te poţi întreba totuşi cum se face că pentru a descoperi că‑l iubeşti pe celălalt, a fost nevoie să apelezi la un registru de emoţii negative, precum furie, suspiciune, neîncredere sau să îţi pierzi „uzul raţiunii“. Sub această acoperire, te poţi comporta iraţional, abuziv, tiranic, exagerat, ilogic şi toate acestea pe motivul că eşti îndrăgostit. Paradoxal, nu? Cum însă niciun comportament de pe lumea aceasta nu este în van, şi gelozia are un scop, fie el conştientizat sau nu. Gelozia poate acoperi comportamente abuzive scuzabile, poate fi o scuză pentru a controla, pentru a‑l ţine pe celălalt în stres sau teamă, cu gândul încolţit de a „evada“ într‑o lume mai bună sau mai dreaptă, sau cu dorinţa de a dovedi permanent fidelitatea. Oricum ar fi, acest proces este sau poate deveni epuizant, pînă la patologic. Persoana geloasă trăieşte o dramă reală în mintea sa, iar suferinţa este autentică, iar când celălalt partener se simte nedreptăţit şi atacă, la rândul său, reţeta pentru conflicte este completă. Poate că ar fi bine să vă străduiţi să înţelegeţi ce contribuţie aveţi în acest coşmar, care sunt ideile cu care se confruntă persoana geloasă şi în ce mod puteţi începe amândoi schimbarea, căci, de regulă, cel acuzat se aşteaptă ca cel gelos să înceapă schimbarea. Această aşteptare poate amâna evoluţia ambilor.

I.A.: Care sunt elementele care ne spun că trăim într‑o relaţie de cuplu bună?

R.C.: Veţi şti că relaţia este sănătoasă atunci când există respect mutual şi empatie, când timpul privat este respectat, când vă asumaţi responsabilităţi pentru tot ceea ce se întâmplă în relaţie, când visurile cu care veniţi în relaţie se împlinesc, pentru că celălalt nu se împotriveşte progresului vostru, când evitaţi să fiţi defensivi şi încercaţi să fiţi setaţi pe rezolvarea problemei, când vă uitaţi cu optimism la partener, când sunteţi prieteni, când relaţia de cuplu nu se diluează sau nu se contopeşte în relaţii de familie, când copilul nu trece pe primul loc în faţa relaţiei de cuplu, ci merge în paralel, ca două unităţi la fel de importante, când vă simţiţi conectaţi, când simţiţi că sunteţi semnificativi în ochii celuilalt, când simţiţi că sunteţi încurajaţi şi din asta „vă cresc aripi“ şi aveţi curajul de „a muta şi munţii din loc“ şi când vă lăsaţi influenţaţi unul de celălalt. Veţi şti când relaţia de cuplu este disfuncţională atunci când sunteţi în stilul defensiv, vă criticaţi unul pe celălalt, vă descurajaţi în mod constant, vă spuneţi cuvinte ofensatoare, există mai multă negativitate decât o atmosferă pozitivă sau optimistă, vă arătaţi dispreţul prin etichetare, eşuaţi în încercarea de a vă reconecta după o ceartă, distanţa dintre momentele de refacere este din ce în ce mai mare, puneţi des accentul pe problemele perpetue şi nu înţelegeţi de ce nu se rezolvă, neînţelegând că „perpetuu“ nu înseamnă „nerezolvabil“, ci „acceptabil“ sau, din contră, „inacceptabil“ şi, în consecinţă, atrage după sine părăsirea relaţiei, când acceptaţi violenţa de orice natură…

  

 

10 cărți de psihologie la 100 lei: de la Bowlby și Beck la Jung și Moreno

Editura Trei va ofera la inceput de vara 20 de titluri noi in Pachetul Psihologului!

Prin aceasta oferta puteti cumpara anumite carti in pachete de cate trei, cinci sau zece bucati la preturi fixe, absolut speciale.
Cartile incluse in aceasta oferta pot fi usor identificate cand navigati prin colectiile noastre, deoarece sunt semnalizate printr-un triunghi verde.

Cautati triunghiul verde si puneti in cos trei, cinci sau zece carti si veti beneficia de reduceri deosebite, dupa cum urmeaza:

– pachetul de 10 carti costa 100 lei

– pachetul de 5 carti costa 70 lei
– pachetul de 3 carti costa 40 lei

Oferta este valabila doar pe site-ul: http://www.edituratrei.ro

PACHETUL PSIHOLOGULUI – pachetul contine 43 titluri din care primele 20 titluri sunt noi!

TITLURI NOI

1. I.H. Schultz – Antrenamentul autogen
2. Coord. Arthur C. Bohart, Coord. Leslie S. Greenberg – Empatia in psihoterapie
3. Frederick S. Perls – Eul, foamea si agresivitatea
4. Jeffrey A. Kottler – In culisele psihoterapiei
5. Duncan Cartwright – Minti criminale

6. John Bowlby – O baza de siguranta
7. Robert Lindner – Ora de 50 de minute
8. Susan Baur – Ora de intimitate
9. Coord. Jacqueline Barus-Michel, Coord. Adrian Neculau – Psihosociologia crizei
10. Brad A. Alford, Aaron T. Beck – Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive
11. Susana Urbina – Testarea psihologica
12. Vladimir Marinov – Anorexia, o stranie violenta
13. Ayala Malach Pines – Caile indragostirii
14. Lise Eliot – Creier Roz, Creier Bleu
15. Judith Pintar, Steven Jay Lynn – Hipnoza
16. Anna T. Cianciolo, Robert J. Sternberg – Inteligenta
17. Serge Tisseron, Isabelle Gravillon – Psihologia jocurilor video
18. Stephen J. Bull – Psihologia sportului
19. Stuart A. Vyse – Psihologia superstitiei
20. Elisabeth Roudinesco – Partea intunecata din noi insine

ALTE TITLURI

21. Melanie Klein – Invidie si recunostinta (Opere Complete 2)
22. David Shapiro – Stiluri nevrotice
23. Michael Eigen – Hrana care otraveste
24. Didier Anzieu, Catherine Chaber – Metodele proiective
25. Jane Henry – Parapsihologia
26. Jacob Levy Moreno – Povestea vietii mele
27. Ralf T. Vogel – Psihoterapie cognitiv comportamentala si psihanaliza
28. C. G. Jung – Opere complete. Vol. 14/2: Mysterium Coniunctionis
29. Robert J. Sternberg – Sageata lui Cupidon
30.Ileana Costache – Ghidul viitorului student la psihologie
31. Bernard Rime – Comunicarea sociala a emotiilor
32. Jacob Levy Moreno – Scrieri fundamentale
33. Marcel Crahay – Psihologia educatiei
34. Francoise Dolto – Femininul
35. Sigmund Freud – Compediu de psihanaliza (vol.13)
36. Sigmund Freud –Viata mea si psihanaliza (vol.16)
37. Sigmund Freud – Proiect de psihologie (vol. 17)
38. Joyce Mc Dougall – Pledoarie pentru o anumita anormalitate
39. Gisele Harrus-Revidi – Psihanaliza simturilor
40. H. Baumgart – Formele geloziei
41. Daniel Windlocher, Alain Braconnier – Psihanaliza si psihoterapii
42. Edward O. Wilson – Sociobiologia
43. Christie Hartman – Barbatul divortat

Atentie, nu puteti comanda doua carti cu acelasi titlu in acelasi pachet.
Comandati 10 carti cu 100 lei din oferta noastra si beneficiati si de taxe postale gratuite!
Titlurile din aceasta oferta speciala nu beneficiaza si de alte reduceri.

Lectura placuta!

 

Freud îndrăgostit și gelos: „Cu siguranţă, am o înclinaţie către tiranie.”

Istoricul american Peter Gay este autorul celei mai apreciate biografii a lui Freud. Viena începutului de secol XX, căutările teoretice ale întemeietorului psihanalizei, prieteniile şi dezamăgirile sale şi atitudinea faţă de vis, religie şi sexualitate – toate acestea sunt revăzute cu un ochi proaspăt în cartea „Freud. O viaţă pentru timpul nostru. Iată mai jos un fragment despre tânărul medic Freud, care încă nu făcuse 30 de ani şi îşi căuta un rost în viaţă, îndrăgostit fiind de Martha Bernays, viitoare şi fidela soţie.

Freud obţine licenţa de medic în 1881. Peste un an, o întâlneşte pe Martha Bernays, care o vizita în casa lui Freud pe una dintre surorile acestuia. Vizitatoarea era zveltă, plină de viaţă, brunetă şi mai degrabă palidă, cu ochi expresivi – atractivă, fără îndoială. Văzând-o pe Martha Bernays, Freud şi-a dat seama imediat de ceea ce dorea, iar impetuozitatea lui contagioasă i s-a transmis şi ei. Pe 17 iunie 1882, la numai două luni după prima lor întâlnire, erau logodiţi.

Frustrările logodnei prelungite

El a curtat-o pe Martha Bernays în manierele aprobate de clasa şi de cultura sa; sărutările şi îmbrăţişările erau tot ceea ce cuplurile îşi permiteau. Pe durata logodnei lor, virginitatea ei a rămas intactă. Este posibil ca şi Freud să fi fost abstinent în tot acest timp; nu există nicio do­va­dă fermă împotriva acestui fapt. Dar acei peste patru ani interminabili de aşteptare până la căsătorie şi-au pus amprenta asupra constituirii teoriei lui Freud despre etiologia sexuală a celor mai multe afecţiuni mentale; atunci când, în 1890, teoretiza asupra vicisitudinilor erotice care însoţesc viaţa modernă, el scria în parte despre sine însuşi. Era extrem de nerăbdător. Având acum aproape douăzeci şi şase de ani, îşi revărsa toate puternicele şi sever refulatele emoţii, furia în aproape aceeaşi măsură ca şi dragostea, asupra unui singur obiect.

Corespondenţa cu Martha Bernays ni-l arată pe Freud într-un rol ne­obişnuit, acela de îndrăgostit romantic. Îşi dovedea ataşamentul şi încre­de­rea arătându-se impulsiv, exigent, exaltat, deprimat, moralizator, gu­ra­liv, dictatorial şi, foarte rar, pocăit. Fiind deja un corespondent antrenant şi plin de energie, Freud devine acum prolific într-un gen pe care nu l-a mai practicat înainte, scrisoarea de dragoste. Asupritor, nepăsător în fran­che­ţea lui, generos cu sentimentele ei şi chiar mai mult cu ale sale, îşi umplea scrisorile cu expunerile detaliate ale unor conversaţii şi cu caricaturile unor colegi şi prieteni. Aşa cum în scrisorile sale către Martha Ber­nays îşi analiza propriile sentimente, la fel analiza şi scrisorile ei pentru el, cu o atenţie pentru detaliile nesemnificative demnă de un detectiv – sau de un psihanalist.

Gelozie tiranică

Pe lângă descrierea sentimentelor lui faţă de munca sa, faţă de adesea nesatisfăcătorii săi colegi şi faţă de nepotolitele sale ambiţii, el îşi vărsa şi dorul pentru ea. Era apăsat de toate săruturile pe care nu i le putea da din cauză că era aşa de departe. Într-o scrisoare îşi justifica dependenţa de ţigări prin absenţa ei: „Fumatul este indispensabil pentru cineva care nu are nimic de sărutat.” La sfârşitul anului 1885, în timpul şederii sale la Paris, s-a urcat într-unul din turnu­ri­le catedralei Notre Dame şi şi-a evocat dorul folosindu-se ca pretext de drumul către vârf: „Se urcă trei sute de trepte, este foarte întuneric şi foarte izolat şi, dacă ai fi fost cu mine, ţi-aş fi putut da câte un sărut la fiecare pas, astfel încât ai fi ajuns în vârf fără răsuflare şi răvăşită.”

Dragostea a subminat încrederea în sine a lui Freud. Prin intensita­tea şi prin furia lor complet iraţională, accesele lui intermitente de gelozie din acea perioadă frizau patologicul. Gelozia lui Freud de­pă­şea sentimentul de înţeles pe care un iubit l-ar putea avea împotriva rivalilor săi. Martha Bernays nu avea voie să i se adreseze familiar unui văr, folosindu-se de numele mic al acestuia, ci doar formal, folosindu-se de numele lui de familie. Nu trebuia să arate o înclinaţie prea vădită pentru doi dintre admiratorii săi, unul compozitor şi celălalt pictor; ca artişti, scria Freud posac, ei se bucurau de un avantaj necinstit faţă de un simplu savant, aşa cum era el însuşi. Şi, ceea ce depăşea orice limită, ea trebuia să se lepede de toţi ceilalţi. „Sunt atât de exclusivist când iubesc”, îi spu­nea Marthei Bernays la două zile după ce se logodiseră. El recunoştea cu mâhnire: „Cu siguranţă, am o înclinaţie către tiranie.”

Citiți continuarea fragmentului în ”Ziarul de duminică”,  suplimentul cultural al Ziarului Financiar.

    

 

Printre fustele mamei: cum relaționezi cu băiatul tău (vol. 1 din noua serie cu GSP)

Psihanalistul francez Alain Braconnier, autorul cărții ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, explică de ce ”băiatul mamei” trebuie încurajat să devină un bărbat matur și independent.

  

Miercuri, 25 ianuarie, Gazeta Sporturilor şi Editura Trei au lansat pe piață ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, primul volum dintr-o nouă serie de 7 titluri de psihologie practică scrise de specialiști de talie internațională. Medicul și profesorul universitar parizian Alain Braconnier le vorbește mamelor despre pericolele cocoloșirii băieților, dar și despre cum pot relaționa adolescenții lor și cu viitoarele nurori.

– O mamă care-și cocoloșește băiatul se spune că-l va transforma într-un bărbat pasiv și efeminat. Cum poate fi evitat acest lucru?

– Iubirea unei mame pentru fiul ei nu poate fi niciodată prea mare. Dar dragostea ei nu trebuie să ajungă să fie nici ”devoratoare”, nici atât de pasională încât să devină posesivă, împiedicând copilul să devină independent. Ea trebuie să permită și altor persoane, în speță tatălui, să-și arate dragostea față de băiețel. Mama trebuie să-i arate întreaga iubire pe care i-o poartă, pentru ca el să fie cât mai fericit cu putință, și nu doar pentru propria ei stare de bine. În acest ultim caz, dragostea maternă devine o închisoare pentru fiul ei.

– De obicei, băiatul preferă activitățile dinamice – să joace fotbal, să se lupte cu alți copii etc. Cum mai poate mama să fie alături de fiul ei?

– Pentru ea, este foarte important să se știe cum să participe alături de băiatul ei la acele jocuri care le fac plăcere ambilor. Altfel, mai ales în cazul jocurilor de întrecere sau a celor sportive mai masculine, băiatul își va căuta alți parteneri de joacă: tatăl, frații, prietenii.

– Vine și anotimpul adolescenței. Cine se ocupă acum de educația sexuală a băiatului?

– Educația sexuală a băieților va fi în principal treaba aceluia dintre părinți căruia îi vine cel mai ușor să vorbească despre sexualitate cu copilul său. Indiferent că e vorba de mamă sau de tată, cel care preia inițiativa va trebui să știe să răspundă cât mai simplu întrebărilor adolescentului, să-i explice unele lucruri care apar în programele de la televizor sau să-i ofere o carte utilă, de la care pot porni viitoare discuții. Mamele pot, de pildă, să le vorbească băieților despre respectul pe care fetele îl așteaptă din partea lor. De asemenea, părinții îi pot vorbi și împreună copilului lor.

– Mai departe, vine vârsta la care ”băiatul mamei” este ”furat” de o altă femeie. Ce atitudine va adopta mama față de viitoarea noră?

– Relația dintre noră și soacră este un subiect delicat. Mama are adesea sentimentul că fiul ei ”i-a scăpat din mână”. Pe de altă parte, unora dintre băieți le vine greu să se despartă de mamă, ceea ce le enervează pe viitoarele lor consoarte. Cel mai important este ca băiatul devenit matur să știe clar care este locul fiecăreia și să le-o spună în mod direct amândurora, chiar dacă, uneori, femeile din viața sa nu vor accepta prea ușor aceste lucruri. Multe dintre certurile care apar în proaspetele cupluri vin tocmai din faptul că băieții deveniți bărbați nu au știut să-și delimiteze mai clar locul lor în cadrul acestor relații.

CV

Alain Braconnier, psihanalist și psihiatru francez, este specializat în psihologia copiilor și adolescenților și este preocupat de ”resursele interioare necesare pentru a-i înțelege mai bine pe ceilalți”, după cum afirmă pe blogul său personal. A mai fost tradus în română cu volumul ”Cum să fii un tată bun pentru fiica ta” (Ed. Trei, 2008).

Interviu apărut inițial pe blogul Gazetei Sporturilor drhappy.ro

De ce suntem geloși

Gelozia este un sentiment normal, de care nimeni nu scapă. Psihologii spun că originea lui se află în copilărie şi că, pentru a vă domoli suferinţa, trebuie să depăşiţi posesivitatea şi să învăţaţi să vă controlaţi emoţiile.

 

Înainte de orice, gelozia înseamnă durere. În cartea „Cum să fim fericiţi în cuplu„, publicată în limba română la Editura Trei, psihoterapeutul francez Gérard Leleu scrie că gelozia este reversul pasiunii amoroase, adică distrugere: a noastră şi a celuilalt, pentru că ne roade mintea prin gânduri obsesive, ne subminează corpul, pe care îl îmbolnăveşte, ne macină somnul şi ne împinge la conduite agresive faţă de noi înşine sau faţă de partener (de la acte meschine şi gesturi dramatice până la crimă pasională).

„Fostul meu iubit devenise foarte gelos pe prietenii mei – în gaşca mea sunt mulţi băieţi şi toţi frumoşi foc”, povesteşte Ana, 24 de ani. „Se supăra, eu trebuia să insist să văd ce are, nu vorbea, până la urmă îmi zicea că iar am fost cu ei şi pe el l-am lăsat acasă… Într-o seară, la o petrecere, eu am vorbit mai mult cu ei, iar el s-a simţit neglijat. După ce a plecat gaşca, m-am dus la el, evident. Întâi m-a ignorat, iar apoi a început să ţipe la mine.”

Cum se declanşează mecanismul durerii

Psihologii spun că gelozia îşi are rădăcinile în copilărie şi că se naşte din nevoi şi din dorinţe nesatisfăcute. Prima oară, gelozia poate să apară când mama pleacă de lângă copil pentru a se apropia de tată (de exemplu seara, la culcare, când părinţii se retrag în dormitorul lor).

„Copilul resimte acest lucru ca pe un abandon, chiar ca pe o trădare şi, în suferinţă, îşi dă seama că mai există un altul în afara lui. Durerea este intensă, iar rana e profundă”, explică Leleu. A doua oară, gelozia apare în momentul înţărcatului, când mama îi retrage sânul. „Aici, rana devine şi mai profundă.” Ea se instalează şi la venirea pe lume a unui frăţior sau a unei surioare. „În total, aceste serii de răni multiplicate la nesfârşit vor lăsa în urmă o plagă profundă.”

Aşa se face că întreaga viaţă suntem în căutarea unei persoane care să ne „panseze rana”. Într-o zi, acea persoană apare şi suntem fericiţi până când un străin ameninţă să ni-l ia pe cel (cea) care ne „pansează”. Şi rana se redeschide. „Îmi amintesc că, la început, iubitul meu era foarte enervat de toţi tipii care apăreau… pentru că înainte de el avusesem foarte mulţi prieteni de sex masculin şi tot timpul mă suna cineva sau pomeneam de câte unul. Situaţia s-a rezolvat în timp, pentru că au dispărut. Adică am renunţat la ei de dragul lui”, povesteşte Alina, în vârstă de 26 de ani. În doze „normale”, gelozia poate fi un sentiment pozitiv care să ne stimuleze.

În doze excesive, însă, ea devine dorinţă de posesiune şi de control, o atitudine pe care Leleu o defineşte ca fiind în acelaşi timp infantilă şi terifiantă. Infantilă pentru că „vorbeşte” în limbajul atotputerniciei copilului în jurul căruia trebuie să se învârtească totul, şi terifiantă pentru că la vârsta adultă forţa este mult mai mare.

De ce se tem bărbaţii

Bărbaţii sunt, în general, mai geloşi decât femeile, în ciuda faptului că au practicat vreme de milenii poligamia şi adulterul. Ei tolerează foarte prost infidelitatea. De ce? Pentru că, explică Leleu, ei retrăiesc cu această ocazie dureroasa rivalitate care-i opunea tatălui: îl asociază pe amantul care le ia iubita cu tatăl care le lua mama fără să le ceară voie. O altă cauză este veşnica reapariţie a fricii: aceea de a fi incapabil să-ţi satisfaci femeia, de a nu fi în stare să o controlezi, de a fi subjugat de pasiunea pentru ea, de a pierde puterea, de a fi dominat şi condus de ea.

Citește mai departe în dosarul tematic din ziarul ”Adevărul”.

***

 

O excelentă carte dedicată geloziei se intitulează Forme ale geloziei și este semnată de Hildegart Baumgart. Autoarea are o dublă formare (terapeut și filolog), așa că în ea veți găsi cazuri și referiri la psihologia geloziei, dar și excelente ilustrări culturale, de la gelozia dintre zeii antici, la dragostea romantică.

Femeile sunt obișnuite, de voie sau de nevoie, să se simtă ca ”frumoasa propietate a bărbatului” (…) Deseori este foarte dureros să observi această pretenție de posesiune, care vrea să-l aproprieze pe celălalt, și uneori este nevoie de o muncă terapeutică îndelungată până când cel ce suferă de gelozie să fie capabil să experimenteze pentru sine însuși, cel puțin sub protecția cadrului terapeutic, cum arată și cum se receptează mărturisirea: Da, asta am vrut s-o (să-l) am în întregime.