Tag Archive: Gail Parent



Mai bine de jumătate dintre tinerii români rămân multă vreme dependenți de banii părinților, care îi ajută să își rotunjească veniturile de la un salariu la altul, arată un studiu recent citat de Digi24.ro.

Cât de indicat este ca părinții să-i încurajezi pe copii să depindă financiar de ei chiar și la vârsta adultă? Când și cum poți să oferi bani tinerilor copii? Aflați un răspuns nuanțat în extrasul de mai jos din cartea Cum să te porți cu copiii tăi deveniți adulți:

Cum sa te porti cu copiiiCapcana în care putem cădea noi, părinţii, este ideea fantezistă că, atât timp cât copilul va avea nevoie de banii noştri, ne va iubi şi ne va fi recunoscător. În realitate, situaţia stă exact pe dos. Părintele care oferă bani reprezintă pentru copil o sursă de jenă şi de neîncredere în sine pentru copil. De fapt, aici avem de-a face cu un cerc vicios: copilul nu are încredere în el însuşi şi se întoarce la starea de dependenţă, iar dependenţa alimentează insecuritatea şi anxietatea… şi iată cum roata se întoarce.

 

Cum procedaţi însă dacă totuşi doriţi să‑i daţi nişte bani copilului vostru? Cel mai bine este să ii oferiţi sub formă de cadou, nu de împrumut. Copiii care au nevoie de bani este puţin probabil să poată achita un împrumut. Ţine de natura umană să fim îngrijoraţi în privinţa unui împrumut pe care nu‑l putem înapoia şi să preferăm să ne distanţăm de persoana căreia îi datorăm banii respectivi. Tot atât de important de reţinut este că părinţii nu trebuie să le ofere copiilor ceva ce depăşeşte resursele lor materiale.

Părinţii este bine să fie atenţi să nu folosească banii ca pe un instrument de control. Ei n‑ar trebui să dorească să‑şi controleze copiii adulţi şi n‑ar trebui să utilizeze banii în acest scop. De aceea, un cadou în bani este mai bun decât un împrumut. Dacă mama şi tatăl îi împrumută copilului bani să‑şi cumpere o maşină, este foarte probabil să dorească să aibă un cuvânt de spus în alegerea ei şi să se supere atunci când acesta nu optează pentru o achiziţie prudentă.

Şi încă ceva foarte important: părinţii nar trebui săi permită copilului lor să încerce săi manipuleze prin intermediul banilor, sau, mult mai probabil, pretextând lipsa acestora. Doar pentru că nu şi‑a găsit încă slujba viselor lui, nu înseamnă că părinţii sunt obligaţi să‑l întreţină.

  


Dragă Gail, dragă Susan,

Fiica mea Darlene, de treizeci şi cinci de ani, mi se plânge de soţul ei Butch. Ginerele meu însă mi‑a dat de înţeles cât se poate de clar „să‑mi văd de treaba mea“.

Eu doresc ca Darlene să aibă o persoană la care să apeleze, în loc să trebuiască să‑şi rezolve singură problemele conjugale. Oare această persoană nu ar trebui să fie mama ei? Sau să mă prefac că‑i fac pe plac lui Butch, iar noi să continuăm să vorbim în secret? Sunt foarte confuză în legătură cu toate acestea.

Renee

***

Cum sa te porti cu copiii

Fragment din:

Dragă soacră,

N‑ai auzit niciun banc cu soacre până acum? Noi, autorii de comedii, considerăm că soacrele sunt un nesecat izvor de inspiraţie pentru o comedie bună. De cele mai multe ori, soacrele sunt ironizate în scheciuri tocmai pentru că nu‑şi văd de treaba lor. Cred că‑ţi dai seama că Darlene i se plânge lui Butch de tine tot atât de mult cât ţi se plânge şi ţie de Butch. Altfel, cum ar putea el şti că vorbiţi pe la spatele lui? Nu mai vorbi cu fiica ta pe ascuns; este limpede că nu poate ţine un secret.

Lui Butch spune‑i că este firesc ca mamele şi fiicele să stea de vorbă, dar că tu nu intenţionezi să te amesteci în viaţa lor, sfătuind‑o pe fiica ta ce  să facă. Cred că asta îl va convinge până şi pe un bărbat pe nume Butch că n‑ai nicidecum intenţia de a încerca să‑i strici căsnicia.

Spune‑i că eşti fericită că fiica ta s‑a măritat cu el, chiar dacă asta, de fapt, nu te bucură în niciun fel. Dacă Darlene vine să‑ţi relateze o problemă pe care ar trebui s‑o rezolve împreună cu soţul ei, opreşte‑o şi spune‑i că trebuie să i‑o comunice lui. Ar fi foarte bine pentru căsnicia lor dacă i‑ai putea face să vorbească unul cu celălalt cât mai mult posibil.

Gail, care ştie că este mai uşor să ai de‑a face cu fiii decât cu fiicele

***

Renee crede că, oferinduse să o asculte cu compasiune, îşi ajută fiica. În realitate însă, Darlene a „triangulato“ pe Renee în relaţia ei cu Butch. Triangularea atenuează tensiunea Darlenei, însă nui rezolvă niciuna din probleme. Dacă are posibilitatea să i se plângă mamei sale, Darlene va evita să gestioneze eficient problemele din mariajul ei.

Limbajul lui Butch poate nu este cel mai elegant, dar are dreptate să considere că faptul că Darlene i se plânge mamei ei nu este nicidecum în interesul căsniciei lor. Ca părinţi, trebuie să fim atenţi să nu fim folosiţi în felul acesta. Aşa cum ai sugerat şi tu, Gail, Renee ar trebui săi spună ferm, dar cu blândeţe Darlenei să vorbească despre dezamăgirile sau supărările ei direct cu Butch.

Susan

 


 

Bookfest2013_1  

  

15. Dieta de 2 zile. Ține dietă două zile pe săptămână, mănâncă normal în celelalte cinci zile, de dr. Michelle Harvie & prof. Tony Howell: e pe bune – experimentele clinice au demonstrat că cei care au urmat dieta de două zile au pierdut mai mult în greutate, o cantitate aproape dublă de grăsime și mai mulți centimetri în jurul taliei, decât persoanele care au urmat o dietă bazată pe controlul permanent al caloriilor.

14. Fata dispărută, de Gillian Flynn: romanul are o structură ingenioasă: atât Amy, cât şi Nick îşi compun propria versiune despre istoria cuplului lor, însă adevărul se află undeva la mijloc… versiunea lui Nick începe din momentul dispariţiei lui Amy. Romanul a fost ales drept “thrillerul anului” (The Observer)

13. Ghid pentru femeia nerăbdătoare să devină mamă, de Jean M. Twenge: află ce e adevărat și ce e fals în toate aspectele încercării de a deveni mamă, de la perioada optimă pentru sex, la problemele legate de stres și la alegerea unei alimentații care să ducă la creșterea fertilității.

12. Jurnalul unui adolescent timid, de Stephen Chbosky: cartea a fost deja ecranizată și a fost number one în lista de bestsellers a New York Times. Este o poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului De veghe în lanul de secară.

 

Bookfest2013_2  

  

11. Fii propriul tău şaman, de Deborah King: fostă avocată de succes în tinerețe, autoarea a primit în floarea vârstei un diagnostic de cancer. N-a acceptat operațiile invazive și s-a îndreptat cu succes spre medicina alternativă; află rețeta ei tămăduitoare, incluzând tehnici orientale vechi de mii de ani.

10. Cum să te porţi cu copiii tăi deveniţi adulţi, de Gail Parent & Susan Ende: copiii cresc, se schimbă și parcă îți creează, ca părinte, probleme și mai mari decât cele de acum câțiva ani. Cum te descurci?

9. Sirena, Camilla Lackberg: seria Ericăi Falck merge mai departe. Intriga pleacă de data asta de la un scriitor de scucces care începe să primească scrisori de amenințare. Colac peste pupăză, unul dintre prietenii scriitorului dispare fără urmă…

8. Ce se petrece în grupuri? Comunităţi nevrotice, comunităţi sănătoase, de R.D. Hinshelwood: conceptul central pentru a înţelege ce se întâmplă, la nivel inconștient, în grupuri este dramatizarea – manifestarea publică în viaţa grupului a unei fantasme individuale a unui membru.

 

Bookfest2013_3 

  

7. Antologia NEBULA 2012, de James Patrick Kelly & John Kessel: vă așteaptă, printre altele, o aventură romantică în orașele norilor de pe Venus, un viitor în care moartea începe la naștere, o societate aztecă din secolul al XX-lea și o carte cu minte proprie.

6. Lumea virtuală: Avataruri şi fantome, de Serge Tisseron: “Facebook, MySpace şi Second Life îţi permit să te simţi aproape de ceilalţi, fără să pierzi nimic din sentimentul de independenţă. Pot să mă angajez sau mă detaşez cu un simplu clic. Dar sunt liniştit cu atât? Nu tocmai.”, dă de înțeles psihiatrul francez.

5. Copilul din flori, de Audur Ava Olafsdottir: pentru Lobbi, moartea tragică a mamei sale se dovedeşte a fi un puternic catalizator. Pasiunea lor comună pentru cultivarea soiurilor rare de trandafiri în seră îl determină să abandoneze studiile şi să pornească într-o călătorie către o mănăstire dintr-un sat îndepărtat pentru a se îngriji de o grădină pe vremuri fabuloasă.

4. Starters, de Lissa Price: Callie, în vârstă de şaisprezece ani, descoperă Banca de Corpuri unde adolescenţii îşi închiriază trupurile adulţilor înstăriţi ce îşi permit luxul de a redeveni tineri. Dar neurochipul ei funcţionează greşit, iar Callie ajunge să afle lucruri pe care nu trebuia să le știe…

 

Bookfest2013_4 

  

3. Adevărul despre cazul Harry Quebert, de Joel Dicker: autorul alternează epocile, registrele stilistice (raportul poliţiei, transcrierea unui interogatoriu, extrase din roman) şi ”explorează America în toate excesele ei – mediatice, literare, religioase, meditând, în acelaşi timp, asupra condiţiei scriitorului”, apreciază L’Express.

2. Sfâşierea cerului, de Ursula Le Guin: și dacă visurile ar putea modifica realitatea? Cum am încerca să folosim puterea aceea, fără să ne identificăm cu divinitatea? Un roman care examinează natura realului și a identității personale în cea mai bună tradiție a lui Philip K. Dick.

1. Predica despre căderea Romei, de Jerome Ferrari: romanul spune povestea unui tânăr care renunţă la studiile sale de filosofie pentru a deschide un bar în Corsica, sperând să creeze o oază de pace şi fericire. Ferrari, un scriitor-filosof cu un stil original şi seducător, ne invită să descoperim societatea noastră în contrapunct cu meditaţiile Sfântului Augustin.

   

%d blogeri au apreciat: