Tag Archive: frați



În scena de la curte, de la finalul cărţii Alice în Ţara Minunilor, Regina îi ordonă lui Alice să îşi ţină gura, dar Alice refuză. Vânătă de furie, Regina comandă:

Tăiaţi-i capul!

Dar nimeni nu se mişcă.

Cui îi pasă de voi? spuse Alice (revenise la mărimea ei normală deja). Nu sunteţi decât un pachet de cărţi de joc!

      

       

      

Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor este plină de mesaje subversive, dar acesta are cele mai multe subînțelesuri. Lewis Carroll ştia că micuţii care îi vor citi cartea trăiesc într-o societate ierarhică rigidă, în care sunt supuşi unei discipline foarte stricte. Era de aşteptat din partea lor să îşi onoreze părinţii fără discuţie şi să îi respecte pe toţi cei a căror autoritate se întinde asupra lor. Dar, la curte, Alice i-a văzut pe cei care deţineau autoritatea aşa cum sunt, un simplu pachet de cărţi de joc, sau, în viaţa reală, fiinţe umane comune, supuse greşelilor, care se prefac a fi înţelepte, omnisciente şi puternice.

Pentru a trece cartea aceasta de cenzori, respectiv adulţii care ar putea citi-o, Carroll a reafirmat imediat puterea oamenilor mari. Alice s-a trezit, iar sora ei mai mare a sărutat-o, apoi i-a ordonat să fugă acasă şi să îşi bea ceaiul. Însă mesajul lui Carroll era simplu. Dacă tu îi consideri pe oameni puternici, ei sunt; dacă nu îi consideri puternici, nu sunt. Desigur că oamenii care pretind că sunt puternici pot folosi uneltele puterii lor – legile lor, acoliţii lor, armele lor, puterea lor fizică superioară – împotriva ta. Dacă tu vezi persoana respectivă ca fiind în sine la fel de puternică precum oricare alta, atunci nu trebuie să lupţi decât împotriva instrumentelor puterii sale. Dar dacă tu consideri persoana ca fiind intrinsec puternică, diferită de tine şi superioară ţie, te faci singur neputincios.

Fragment din

Mulţi oameni nu învaţă niciodată lecţia lui Alice. Continuă să privească persoanele cu autoritate ca fiind instrinsec puternice şi astfel se fac pe ei înşişi neajutoraţi şi frustraţi. Fratele pe care în copilărie l-au considerat puternic continuă să fie astfel şi în viaţa adultă. Desigur, există un mare beneficiu al menţinerii acestui punct de vedere. Nu se poate da vina pe tine pentru nefericirea ta. Dumnezeu, Biserica, guvernul, politicienii, bogaţii, consiliul, străinii de toate culorile şi toate credinţele, tatăl tău, mama ta, fratele tău mai mare, sora ta cea autoritară, ei sunt de vină.

Mulţi oameni învaţă lecţia lui Alice. Scepticismul general faţă de politicieni este o dovadă în acest sens. În plus, pe măsură ce trecem de la copilărie la vârsta adultă, diferenţele de vârstă dintre fraţi devin mai puţin importante, iar fraţii mai mici încetează să se mai lase intimidiaţi de cei mai mari. Evenimentele pot schimba relaţiile. O femeie mi-a spus:

”Toată viaţa, sora mea mai mare m-a tratat ca pe sora ei mai mică. A avut grijă de mine. Apoi soţul ei a murit pe neaşteptate. A fost o lovitură groaznică pentru ea, iar acum eu am grijă de ea”.

    

Reclame

Să vorbim acum despre neglijarea dinainte de perioada școlară.

Nu putem să spunem exact cât de afectat este un copil care nu poate realiza toate performanţele, a căror realizare poate uimi în fiecare zi părinţii și fraţii mai mari. Acest lucru trebuie avut în vedere și cine și-a exersat privirea pentru a citi în sufletul copiilor, acela va observa că ei sunt extraordinar de avizi de putere și afirmare, că au o conștiinţă de sine ridicată, că vor să acţioneze, vor să se manifeste ca factori importanţi, iar micul gură-mare nu este decât un caz special printre ei, pe care-l vedem pretutindeni luptând pentru putere.

Deosebirile se pot explica imediat. Într-un caz, copilul trăiește în bună înţelegere cu părinţii, într-altul ajunge într-o poziţie ostilă și se dezvoltă în contradicţie cu cerinţele vieţii sociale, numai pentru a nu se prăbuși conștientizând: „Eu aici nu sunt nimic, nu valorez nimic, toţi trec cu privirea prin mine.“ Dacă se ajunge la această din urmă dezvoltare, în care, cu sentimentul sfredelitor al nimicniciei lor, al importanţei lor tot mai mici, copiii trec la apărare — și toţi trec la apărare — atunci manifestările neglijării se pot arăta chiar de timpuriu.

Am văzut odată un monstru de cinci ani care omorâse deja trei copii. Oroarea se petrecuse din cauza unei copile cu retardat mental: fata alegea — era într-o așezare de la ţară — fetiţe mai mici, le lua cu ea la joacă și apoi le împingea în râu. Abia la a treia crimă s-a descoperit făptașul. Lucrurile fiind atât de evidente, ea a fost internată într-un ospiciu. Fata nu a arătat nici urmă de înţelegere a caracterului condamnabil al faptelor sale. E drept că a plâns, dar imediat după aceea a trecut la altceva și doar cu greu s-au putut afla amănunte despre cele întâmplate și despre motivele respective.

Timp de patru ani fusese cea mai mică dintre fraţi și fusese destul de răsfăţată. Apoi a apărut o soră, iar atenţia părinţilor s-a îndreptat spre cea mai mică, iar ea, fiind ceva mai mare, a trebuit să rămână în umbră. N-a suportat această situaţie și a început să-și urască propria soră, căreia nu putea să-i pricinuiască niciun rău, deoarece copilașul era tot timpul supravegheat cu grijă și, poate, pentru că îi era clar că ar fi fost foarte ușor descoperită. Atunci ura ei s-a mutat în general asupra tuturor fetelor mai mici, care erau presupusele ei dușmance. Ea vedea în toate pe sora ei mai mică, din cauza căreia nu mai era atât de răsfăţată ca înainte. Iar din această dispoziţie ea a ajuns atât de departe în ura ei, încât să omoare.

Fragment din conferința lui A. Adler , ”Copii neglijați” (1920), tradusă în

Practica şi teoria psihologiei individuale. Pentru medici, psihologi şi profesori

%d blogeri au apreciat asta: