Fizicianul sau tămăduitorul? Despre cosmos, viață, creier și Dumnezeu

Cartea Războiul viziunilor asupra lumii (Editura Trei, 2012) este întâlnirea dintre două perspective diferite de înţelegere a lumii, dar în nici un caz disjuncte, deşi cel mai adesea aşa apar: ştiinţă şi spiritualitate.

Leonard Mlodinow este fizician şi profesor la California Institute of Technology (şi a publicat, printre altele, o carte alături de Stephen Hawking, The Grand Design), iar Deepak Chopra (născut în New Delhi) a studiat medicina, este fondator al Chopra Center for Wellbeing, prin care propune un mod alternativ de abordare a procesului vindecării, inclusiv prin tehnici de meditaţie. De asemenea, are intervenţii în diferite publicaţii, precum San Francisco Chronicle, şi este autor a peste şaizeci de cărţi, multe devenite bestselleruri.

Cunoscându-se în timpul unei dezbateri televizate cu tema „Care este viitorul lui Dumnezeu?”, cei doi autori şi-au dat seama cât de adâncă este diferenţa de opinii asupra lumii şi s-au gândit să se completeze unul pe altul, în această carte, aducând fiecare viziunea proprie: cunoaşterea lumii prin simţuri şi cunoaşterea prin conştiinţă, toate problemele fiind analizate pe trei niveluri: cum a luat naştere cosmosul; viaţa şi creierul uman; şi Dumnezeu, „misterul suprem”.

Apărător al primatului spiritualităţii, Deepak ţine să precizeze încă de la început că spiritualitatea nu trebuie înţeleasă ca fiind similară religiei. E de acord că religiile au eşuat tocmai în promisiunea lor, de a-ţi permite să vezi dincolo de simţuri, de a te lăsa să-ţi eliberezi conştiinţa de iluziile materialităţii.

„Cu toate că ochii nu văd decât piatră, munţi, copaci şi cer, acesta este doar un văl tras peste o realitate vastă, misterioasă, nevăzută.”

Deepak Chopra consideră că viitorul trasat de ştiinţă nu poate duce decât într-o fundătură, aşa că trebuie să redescoperim izvorul religiei, care nu este Dumnezeu, ci conştiinţa.

Leonard Mlodinow vede, dimpotrivă, în ştiinţă izvorul cunoaşterii variate, cea care ne-a arătat un univers plin de posibilităţi. Iar dacă Deepak vine cu argumentul că ştiinţa a produs numeroase dezastre, precum bomba atomică, Mlodinow îi dă replica pe măsură:

„Au fost măcelăriţi în numele religiei mai mulţi oameni decât toate victimele armelor atomice pe care fizica modernă le-a făcut posibile”.

Iar dacă până acum nu s-a dovedit legătura ştiinţei cu conştiinţa, asta nu înseamnă că sunt incompatibile, dimpotrivă, studiile arată o conexiune strânsă între gânduri, senzaţii etc. şi zone specifice de activitate ale creierului.

Una dintre cele mai mari întrebări ale umanităţii este cum a luat naştere universul. Leonard Mlodinow trece în revistă cele mai recente teorii, începând cu teoria Big Bangului, de la începutul secolului XX, când astronomul belgian Georges Lemaître a demonstrat că dacă pornim de la ideea universului în expansiune şi urmărim traiectoria inversă, ajungem la concluzia că universul se tot micşorează şi că deci a început de la un punct.

Teoria aceasta a fost apoi completată de teoria cunatică şi de cea a fluctuaţiilor cuantice, care au dus la structura existentă a universului, format din galaxii, stele etc.

Deepak, în schimb, propune o nouă poveste a creaţiei, care ar trebui să se sprijine pe următoarele elemente: plenitudine, ordonare, evoluţie, creativitate şi, în cele din urmă, elementul mantric pentru el, conştiinţa, susţinând că nu există creaţie fără conştiinţă, căci în acest caz s-ar ajunge la

„bine-cunoscuta cameră plină cu maimuţe care apasă la întâmplare tastele unei maşini de scris, până ajung, după milioane de ani, să scrie operele complete ale lui Shakespeare”.

  

Citiți continuarea cronicii Silviei Dumitrache pe Bookaholic.ro

Universul este oare conștient? PRO și CONTRA

PRO

Deepak Chopra este medic de origine indiană, adept al medicinei ayurvedice

Aş vrea să citez din Bhagavad Gita momentul în care zeul Krishna vrea să-şi descrie natura divină: „Eu sunt câmpul şi cel ce cunoaşte câmpul.” În opt cuvinte scurte, el subliniază latura spirituală a dezbaterii. Există un câmp care cuprinde întreaga creaţie, atât vizibilă cât şi invizibilă, şi este impregnat cu o minte care se cunoaşte pe sine însăşi. (Deşi fizica defineşte „câmp” într-un mod îngust sub aspect tehnic, utilizarea străveche înseamnă pur şi simplu terenul existenţei.) Când şi-au explorat propria înţelegere a lumii, marii înţelepţi ai Indiei străvechi au descoperit „Aham Brahmasmi„, care înseamnă „Tot ceea ce există este în mine” sau, mai simplu: „Eu sunt universul”.

Aham Brahmasmi afirmă un lucru cât se poate de elementar: conştiinţa există pretutindeni în Natură. Dacă respingi această idee alternativa este aproape absurdă, deoarece transformă conştiinţa într-un accident, în rezultatul apariţiei întâmplătoare a ADN-ului din supa chimică a oceanelor Pământului în urmă cu două miliarde de ani.

   

Fragmente din volumul-dezbatere: 

   

CONTRA

Leonard Mlodinow este profesor de fizică la California Institute of Technology

Oamenii de ştiinţă nu resping valorile lui Deepak. Noi nu proscriem iubirea, adevărul, compasiunea, speranţa, moralitatea şi frumuseţea din gândirea noastră, dar le expulzăm din teoriile noastre. Ar prefera Deepak ca ecuaţiile noastre să spună că Soarele capătă un sentiment incert când o cometă drăguţă trece prin apropierea lui? Ar fi bine oare ca fizicienii să-şi augmenteze aparatul matematic cu teoreme despre starea emoţională a unei nebuloase? Subiectivismul este o parte importantă a experienţei umane, dar nu înseamnă că trebuie să încorporăm dragostea în teoria noastră privind orbita lui Mercur, sau conştiinţa universală în teoria noastră privind universul fizic.

Zeul Krishna se poate să fi spus: „Eu sunt câmpul şi cel ce cunoaşte câmpul”, dar putem paria liniştiţi că n-a proiectat niciodată un aparat radio. Există loc suficient în experienţa umană pentru învăţăturile lui Krishna, dar asta nu înseamnă că avem de câştigat prin încorporarea lor în ştiinţă.

  

Un fizician dă lecții de ”vedere la distanță”

Russell Targ încearcă, preț de 230 de pagini, să afle un răspuns convenabil la o întrebare simplă – unde se oprește puterea minții, sau a ESP. ESP este prescurtarea de la „extrasenzorial perception”, adică percepție extrasenzorială, explică Daniel Nicolescu în recenzia din Business Magazin la volumul Puterea fără limite a minții. Ghid practic pentru vederea la distanţă şi transformarea conştiinţei (Editura Lifestyle).

    

Interesant este ca autorul a încercat să înțeleagă lumea capacităților paranormale și a viziunilor („remote viewing„, vederea lucrurilor care nu se află în raza noastră vizuală) venind dintr-un domeniu eminamente „pozitiv”, și anume fizica.

 

 

 

Cercetător de prim rang în zona laserului și a aplicațiilor sale (unde a primit din partea NASA două premii), a lucrat ulterior pentru CIA, în domeniul cercetării facultăților psihice și a pus la punct diferite tehnici de vizualizare a unor evenimente îndepartate (teoria nonlocalității), demne de faimoasele Dosare X.

Ideea de sorginte mistică potrivit căreia tot ce părem a căuta se află deja în noi este unul dintre pilonii demersurilor sale. Russell Targ s-a străduit, alături de alți oameni de știință, să demonstreze că mintea noastră are capacități extraordinare pe care de-abia acum am început să le pricepem. Informațiile furnizate de cercetările despre ”vederea” evenimentelor aflate la mari distanțe arată că, dintotdeauna, conștientul nostru umple, dar și transcende modul cum înțelegem în mod obișnuit spatiul și timpul.

Capacitățile paranormale, susține autorul, indică posibilitatea noastră de a exista în – și ca – stare de conștientizare extinsă, atemporală și nu sunt nici sfinte, nici laice, ci doar o firească înzestrare umană:

Le putem folosi pentru a ne găsi cheile de la mașină, un loc de parcare, pentru a prevedea fluctuațiile bursei sau a descoperi cine suntem cu adevărat.

Adică pentru a soluționa evenimente comune ale cotidianului sau, dimpotrivă, pentru a accede, prin meditație și exercițiu mental susținut, la o forma de cunoaștere a propriei identități.

   

Recenzie preluată din Business Magazin

  

De ce n-o să ne pape extratereștrii

Lăcuste sau reptile, umanoizi sau gelatină, extratereștrii care or să vină în curând pe capul nostru (că respiră aer sau arsen, ce mai contează?) n-o să ne servească la cină.

Așa ne asigură fizicianul new yorkez Michio Kaku, un excelent popularizator al științei , autorul cărții Fizica imposibilului, un volum care face toți banii, căci lămurește ce este și ce nu este plauzibil din punct de vedere științific din speculațiile SF de genul teleportării, invizibilității, călătoriei în timp sau universurilor paralele.

Dar să revin la meniul extratereștrilor. Fizicianul argumentează cam așa:

Dincolo de gustul pentru sânge și crime oribile, producătorii hollywoodieni au toate motivele să-i imagineze pe aliens ca pe niște prădători, ca pe niște carnivori, de vreme ce ”animalele de pradă sunt, de regulă, mai inteligente decât cele pe care le vânează” și, ca sa ajungă până la noi, rudele lui E.T. trebuie să fie mai șirete, nu-i așa?

  

   

    

Mai departe, zice fizicianul nostru, ”viața inteligentă din spațiul cosmic s-ar putea foarte bine să evolueze pornind de la animale de pradă dotate cu ochi sau cu un alt organ de simț, pe partea frontală a feței. Acestea ar putea să posede un comportament agresiv, de animal carnivor, caracterizat de teritorialitate, așa cum găsim la lupi, lei și oameni pe pâmânt”.

Dar, oameni buni, n-aveți a vă teme de fioaresele fălci ale extratereștrilor, căci ”cum asemenea forme de viață vor fi bazate probabil pe un ADN și pe molecule de proteină totalmente diferite, nu vor avea niciun interes să ne mănânce sau să se împerecheze cu noi”.

Uf, m-am liniștit 🙂

    

Aveți grijă la teleportare! Să nu dați cu capul de câmpul de forță!

Mamă, ţi-am citit supărarea din minte azi dimineaţă, când ai văzut că nu mai avem pâine în casă, aşa că o să mă teleportez până la magazin ca să fac nişte cumpărături. Durează mai puţin decât dacă foloseşti sistemul de aprovizionare electronică. Sper doar să fie deschis, să nu mă ciocnesc iar de câmpul ăla de forţă invizibil de la intrare.

Scena domestică de mai sus nu este desprinsă din vreun serial de comedie SF, ci ar putea reprezenta un schimb de replici obişnuit într-o realitate viitoare, probabil cam în felul acesta ar vorbi copiii urmaşilor noştri. Vestea bună sau nu e că telepatia, teleportarea sau câmpurile de forţă sunt tehnologii care vor deveni posibile în viitorul nu foarte îndepărtat. Ne asigură de asta Michio Kaku, profesor de fizică teoretică la City University din New York, în volumul Fizica imposibilului. (…)

 

 

Kaku împarte cele mai populare idei ştiinţico-fantastice în trei clase: imposibilităţi de ordinul I, II şi III (asumând desigur ironia ideii că unele lucruri sunt mai imposibile decât altele).

• Imposibilităţile de ordinul I şi II sunt imposibilităţi de fapt, adică nu încalcă legile fizicii, dar nivelul de dezvoltare tehnică pe care îl presupun proiectează realizarea lor într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat.
• Imposibilităţile de ordinul III sunt imposibilităţi de principiu, adică ele nu vor putea fi materializate, deoarce încalcă legile cunoscute care guvernează realitatea. (…).

 

Interesant este că cele mai multe din imposibilităţile analizate de Kaku se înscriu în categoria I. Asta înseamnă că există  astăzi măcar o bază tehnologică primitivă care să le suporte dar că implementarea lor la scară largă va mai dura cel puţin 50-100 de ani. În această situaţie se găsesc:

• invizibilitatea (care va putea fi obţinută prin dezvoltarea metamaterialelor – materiale cu indice de refracţie negativ care deviază lumina),
• câmpurile de forţă (care vor fi obţinute prin combinarea ferestrelor de plasmă şi a centurilor de nanotuburi carbonice) sau
• teleportarea (care a fost deja experimentată cu succes la nivel subatomic şi atomic).

În categoria “puţin probabil şi într-un timp îndepărtat“ intră tehnologia călătoriei în timp şi a accesului la universurile paralele iar în categoria “deloc probabil, raportat la teoriile pe care le avem“ se înscrie doar… precogniţia – capacitatea de a prevedea viitorul (care încalcă legea cauzalităţii).

“Fizica imposibilului“ este o carte scrisă pentru publicul larg, nu veţi găsi ecuaţii complicate şi nici note de subsol interminabile. În schimb veţi găsi explicaţii metaforice şi exemple multiple selectate din cultura populară (seriile Star Trek şi Star Wars sunt aproape omniprezente în fiecare capitol). (…)

   

Citește întreaga recenzie semnată de Sever Gulea pe blogul libris.ro