Tag Archive: fizica imposibilului



Dacă e să citim superficial cartea lui Michio Kaku Fizica viitorului, am putea crede că ne aflăm în faţa unui volum de Science Fiction. Parcurgând-o cu atenţie, realizăm că F-ul din SF nu prea îşi are rostul.

Michio Kaku este fizician şi teoretician al fizicii, futurolog şi vedetă de televiziune, în cadrul unor emisiuni – pe Discovery Science, de pildă – de popularizare a ştiinţei. A scris, cu circa trei ani în urmă, Fizica imposibilului, care a devenit best-seller New York Times. În prezentul volum, Kaku continuă aventura cunoaşterii la limita posibilului şi ne înfăţişează, într-o viziune provocatoare şi exaltantă, ceea ce ne aşteaptă în următoarea sută de ani, din punctul de vedere al descoperirilor ştiinţifice.

Spre deosebire de precedentul său volum, unde elanurile proiective constituiau rodul unui pariu individual cu viitorul, cel de acum este bazat pe dialogul cu circa trei sute de savanţi, care au început deja să dea formă viitorului în propriile lor laboratoare. Concluziile ies, prin urmare, din zona vagă şi oraculară, şi se apropie, în spirit pozitiv, de un „posibil” căruia i s-a schiţat deja temelia.

Cartea lui Kaku încearcă să vadă cum va fi viaţa de zi cu zi în anul 2100, cine vor fi câştigătorii şi perdanţii viitorului, în ce fel se va dezvolta economia mondială şi care vor fi naţiunile care vor prospera. Asta, în termeni de panoramă. În detaliu, el ne prezintă toate acele mici sau mari miracole ştiinţifice care ne vor schimba traiul şi raporturile cu universul: internetul prezent în lentilele de contact, posibilitatea de a recunoaşte, dintr-o clipire, feţele oamenilor pe care îi întâlnim, de a le afişa biografia şi chiar de a le traduce spusele cu subtitrare.

Vom putea beneficia de nanoreceptori inseraţi fie direct în scoarţă, fie în locurile familiare din casă, care ne vor informa în legătură cu schimbările semnificative, care ne vor scana ADN-ul şi celulele, spre a ne avertiza în legătură cu orice posibilă maladie. Speranţa de viaţă va creşte semnficativ, iar savanţii vor fi capabili să creeze, folosind medicina moleculară, organe pentru transplant şi, în acelaşi timp, să încetinească procesul de îmbătrânire. Vor apărea roboţii dotaţi cu emotivitate, rachetele cu antimaterie, vederea cu raze x şi capacitatea de a crea noi forme de viaţă.

O carte fascinantă, o lectură agreabilă, o doză remarcabilă de optimism, ca antidot la agresiunile actualei crize.

Recenzie scrisă de Daniel Nicolescu și preluată de pe site-ul revistei Business Magazin.

De ce n-o să ne pape extratereștrii


Lăcuste sau reptile, umanoizi sau gelatină, extratereștrii care or să vină în curând pe capul nostru (că respiră aer sau arsen, ce mai contează?) n-o să ne servească la cină.

Așa ne asigură fizicianul new yorkez Michio Kaku, un excelent popularizator al științei , autorul cărții Fizica imposibilului, un volum care face toți banii, căci lămurește ce este și ce nu este plauzibil din punct de vedere științific din speculațiile SF de genul teleportării, invizibilității, călătoriei în timp sau universurilor paralele.

Dar să revin la meniul extratereștrilor. Fizicianul argumentează cam așa:

Dincolo de gustul pentru sânge și crime oribile, producătorii hollywoodieni au toate motivele să-i imagineze pe aliens ca pe niște prădători, ca pe niște carnivori, de vreme ce ”animalele de pradă sunt, de regulă, mai inteligente decât cele pe care le vânează” și, ca sa ajungă până la noi, rudele lui E.T. trebuie să fie mai șirete, nu-i așa?

  

   

    

Mai departe, zice fizicianul nostru, ”viața inteligentă din spațiul cosmic s-ar putea foarte bine să evolueze pornind de la animale de pradă dotate cu ochi sau cu un alt organ de simț, pe partea frontală a feței. Acestea ar putea să posede un comportament agresiv, de animal carnivor, caracterizat de teritorialitate, așa cum găsim la lupi, lei și oameni pe pâmânt”.

Dar, oameni buni, n-aveți a vă teme de fioaresele fălci ale extratereștrilor, căci ”cum asemenea forme de viață vor fi bazate probabil pe un ADN și pe molecule de proteină totalmente diferite, nu vor avea niciun interes să ne mănânce sau să se împerecheze cu noi”.

Uf, m-am liniștit 🙂

    


Mamă, ţi-am citit supărarea din minte azi dimineaţă, când ai văzut că nu mai avem pâine în casă, aşa că o să mă teleportez până la magazin ca să fac nişte cumpărături. Durează mai puţin decât dacă foloseşti sistemul de aprovizionare electronică. Sper doar să fie deschis, să nu mă ciocnesc iar de câmpul ăla de forţă invizibil de la intrare.

Scena domestică de mai sus nu este desprinsă din vreun serial de comedie SF, ci ar putea reprezenta un schimb de replici obişnuit într-o realitate viitoare, probabil cam în felul acesta ar vorbi copiii urmaşilor noştri. Vestea bună sau nu e că telepatia, teleportarea sau câmpurile de forţă sunt tehnologii care vor deveni posibile în viitorul nu foarte îndepărtat. Ne asigură de asta Michio Kaku, profesor de fizică teoretică la City University din New York, în volumul Fizica imposibilului. (…)

 

 

Kaku împarte cele mai populare idei ştiinţico-fantastice în trei clase: imposibilităţi de ordinul I, II şi III (asumând desigur ironia ideii că unele lucruri sunt mai imposibile decât altele).

  • Imposibilităţile de ordinul I şi II sunt imposibilităţi de fapt, adică nu încalcă legile fizicii, dar nivelul de dezvoltare tehnică pe care îl presupun proiectează realizarea lor într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat.
  • Imposibilităţile de ordinul III sunt imposibilităţi de principiu, adică ele nu vor putea fi materializate, deoarce încalcă legile cunoscute care guvernează realitatea. (…).

 

Interesant este că cele mai multe din imposibilităţile analizate de Kaku se înscriu în categoria I. Asta înseamnă că există  astăzi măcar o bază tehnologică primitivă care să le suporte dar că implementarea lor la scară largă va mai dura cel puţin 50-100 de ani. În această situaţie se găsesc:

  • invizibilitatea (care va putea fi obţinută prin dezvoltarea metamaterialelor – materiale cu indice de refracţie negativ care deviază lumina),
  • câmpurile de forţă (care vor fi obţinute prin combinarea ferestrelor de plasmă şi a centurilor de nanotuburi carbonice) sau
  • teleportarea (care a fost deja experimentată cu succes la nivel subatomic şi atomic).

În categoria “puţin probabil şi într-un timp îndepărtat“ intră tehnologia călătoriei în timp şi a accesului la universurile paralele iar în categoria “deloc probabil, raportat la teoriile pe care le avem“ se înscrie doar… precogniţia – capacitatea de a prevedea viitorul (care încalcă legea cauzalităţii).

“Fizica imposibilului“ este o carte scrisă pentru publicul larg, nu veţi găsi ecuaţii complicate şi nici note de subsol interminabile. În schimb veţi găsi explicaţii metaforice şi exemple multiple selectate din cultura populară (seriile Star Trek şi Star Wars sunt aproape omniprezente în fiecare capitol). (…)

   

Citește întreaga recenzie semnată de Sever Gulea pe blogul libris.ro

%d blogeri au apreciat: